HOTĂRÂRE nr. 1.236 din 1 octombrie 2008

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 701 din 15 octombrie 2008
Intrat în vigoare
15.10.2008
Forma consolidată din
15.10.2008
Cuprins

privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Agenției Naționale pentru Sport, prin Clubul Sportiv Municipal Pitești, în domeniul public al municipiului Pitești și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Pitești, județul Argeș

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 9 alin. (1) și al art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 80 alin. (15) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă transmiterea unui imobil, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului și din administrarea Agenției Naționale pentru Sport, prin Clubul Sportiv Municipal Pitești, în domeniul public al municipiului Pitești și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Pitești, județul Argeș.

Articolul 2

Predarea-preluarea bunului imobil prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, la valoarea de inventar a imobilului de la data transmiterii.

Articolul 3

(1) Consiliul Local al Municipiului Pitești este obligat să mențină destinația imobilului prevăzut la art. 1 pentru desfășurarea activităților de educație fizică și sport.

(2) Consiliul Local al Municipiului Pitești are obligația să respecte programul de desfășurare a acțiunilor prevăzute în calendarul competițiilor interne și internaționale și în programul de pregătire sportivă și să asigure folosirea pistei de atletism și a anexelor aferente de către Clubul Sportiv Municipal Pitești, cu titlu gratuit, pentru desfășurarea acțiunilor prevăzute în prezentul alineat.

(3) Consiliul Local al Municipiului Pitești are obligația de a efectua lucrări de modernizare a imobilului prevăzut la art. 1, nu mai târziu de 2 ani de la data preluării.

(4) În situația în care scopul pentru care a fost preluat imobilul prevăzut la art. 1 de către Consiliul Local al Municipiului Pitești nu va fi realizat, terenul va fi predat prin protocol de predare-primire în patrimoniul Agenției Naționale pentru Sport, cu aceeași destinație și în aceeași categorie de folosință din care a fost preluat.

Articolul 4

Agenția Națională pentru Sport, prin Direcția pentru Sport a Județului Argeș, este împuternicită să verifice respectarea dispozițiilor art. 3 și să îndeplinească formalitățile prevăzute de lege în vederea ducerii la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

Articolul 5

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se modifică în mod corespunzător anexa nr. 30 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

-------------

Șeful Cancelariei Primului-Ministru,

Marian Marius Dorin

Președintele Agenției Naționale

pentru Sport,

Octavian Ioan Atanase Bellu

p. Ministrul internelor și

reformei administrative,

Liviu Radu,

secretar de stat

Ministrul economiei și finanțelor,

Varujan Vosganian

București, 1 octombrie 2008.

Nr. 1.236.

Anexa

*Font 7* Nr. M.E.F. Cod de clasificare Adresa și denumirea imobilului care se transmite Persoana juridică de la care se transmite imobilul Persoana juridică la care se transmite imobilul Caracteristicile tehnice ale imobilului 101416 8.29.13 Pistă de atletism (stadion de atletism) Municipiul Pitești, Str. Stadionului nr. 15, județul Argeș (în incinta Stadionului "Nicolae Dobrin") Statul român și din administrarea Agenției Naționale pentru Sport, prin Clubul Sportiv Municipal Pitești Municipiul Pitești și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Pitești, județul Argeș Imobil în suprafață totală de 4.700 mp, din care 276 mp construcții, format din: - pistă de atletism - sală de forță - vestiare - cabină cronometraj - instalație termică

DATELE DE IDENTIFICARE

ale imobilului care se transmite în domeniul public al

municipiului Pitești și în administrarea Consiliului Local

al Municipiului Pitești, județul Argeș

----------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.