Articolul I
Hotărârea Guvernului nr. 1.344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 13 noiembrie 2007, cu completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 10. - (1) Comisia de disciplină competentă să desfășoare procedura disciplinară este cea constituită în cadrul autorității sau instituției publice ierarhic superioare, pentru analizarea și propunerea modului de soluționare a sesizării privitoare la faptele următorilor funcționari publici:
a) conducători ai autorităților sau instituțiilor publice aflate în subordinea ori sub autoritatea acesteia și adjuncți ai acestora, numiți prin act administrativ al autorității sau instituției publice superioare;
b) conducători ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și adjuncți ai acestora, numiți prin act administrativ al autorității sau instituției publice superioare;
c) conducători ai serviciilor publice înființate în subordinea sau sub autoritatea autorităților administrației publice locale, numiți prin act administrativ al autorității sau instituției publice superioare.
(2) În situația în care numirea în funcția publică se face prin act administrativ al conducătorului altei autorități sau instituții publice decât cea ierarhic superioară, comisia de disciplină competentă să desfășoare procedura disciplinară este cea constituită în cadrul autorității sau instituției publice al cărei conducător emite actul administrativ de numire.
(3) Comisia de disciplină competentă să desfășoare procedura disciplinară este cea constituită:
a) potrivit art. 6, pentru analizarea și propunerea modului de soluționare a sesizării privitoare la faptele secretarilor unităților administrativ-teritoriale sesizate ca abateri disciplinare;
b) potrivit art. 7, pentru analizarea și propunerea modului de soluționare a sesizării privitoare la faptele secretarilor județelor și ale secretarului municipiului București;
c) potrivit art. 8, pentru analizarea și propunerea modului de soluționare a sesizării privitoare la faptele înalților funcționari publici."
2. La articolul 17, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(5) Decontarea cheltuielilor de transport, cazare și diurnă, în condițiile prevăzute la alin. (4), se asigură de autoritățile sau instituțiile publice în cadrul cărora sunt numiți funcționari publici membrii, secretarul comisiei de disciplină, precum și persoanele desemnate să efectueze cercetarea administrativă potrivit prevederilor art. 31."
3. La articolul 22 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera d^1), cu următorul cuprins:
"d^1) întocmește recomandări cu caracter general, la finalizarea procedurilor de cercetare administrativă;".
4. La articolul 48, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Autoritățile și instituțiile publice în cadrul cărora sunt numiți funcționari publici au obligația să solicite de la ultimul loc de muncă situația disciplinară a funcționarului public, în termen de 10 zile de la data emiterii actului administrativ de numire. Obligația revine autorităților și instituțiilor publice numai pentru funcționarii publici ale căror raporturi de serviciu au încetat cu mai puțin de 3 luni înainte de data numirii în funcția publică."
5. Articolul 54 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 54. - (1) Documentele rezultate din activitatea de cercetare desfășurată de comisia de disciplină, cu excepția raportului privind propunerea de sancționare, au caracter confidențial și se păstrează de secretarul acesteia, în situația în care ședințele comisiei de disciplină nu au avut caracter public.
(2) Rapoartele privind propunerea de sancționare se publică de către comisia de disciplină la sediul autorității sau instituției publice în cadrul căreia aceasta își desfășoară activitatea, cu excepția datelor cu caracter personal, așa cum sunt ele definite prin lege."