HOTĂRÂRE nr. 1.233 din 1 octombrie 2008

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 20 octombrie 2008
Intrat în vigoare
20.10.2008
Forma consolidată din
20.10.2008

privind schimbarea unității de administrare a unor imobile aflate în domeniul public al statului și pentru trecerea unor construcții din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune și demolării acestora

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,

ținând seama de prevederile art. 2 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniului public al statului, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă schimbarea unității de administrare a 3 imobile aflate în domeniul public al statului, situate în județul Dâmbovița, înregistrate la pozițiile M.E.F. nr. 101.191, 101.192 și 101.193 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniului public al statului, cu modificările și completările ulterioare, conform datelor prevăzute în anexa nr. 1.

Articolul 2

(1) Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcții aflate în administrarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, situate în comuna Gura Ocniței, satul Ochiuri, județul Dâmbovița, identificate potrivit anexei nr. 2.

(2) Trecerea în domeniul privat al statului a construcțiilor prevăzute la alin. (1) se face în vederea scoaterii din funcțiune și demolării acestora.

Articolul 3

După scoaterea din funcțiune și demolarea construcțiilor, Ministerul Internelor și Reformei Administrative își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică.

Articolul 4

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

-------------

p. Ministrul internelor și reformei administrative,

Liviu Radu,

secretar de stat

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor,

Laszlo Borbely

Ministrul economiei și finanțelor,

Varujan Vosganian

București, 1 octombrie 2008.

Nr. 1.233.

Anexa 1

*Font 9* Adresa imobilului Cod de clasifi- care Denumirea Ordonatorul terțiar de credite care a predat imobilul Ordonatorul terțiar de credite care a preluat imobilul Numărul de înregistrare al imobilului la M.E.F. Județul Dâmbovița, localitatea Gura Ocniței 8.29.10 45-254 U.M. 0705 Târgoviște U.M. 0930 Ochiuri 101.191 Județul Dâmbovița, localitatea Răzvad 8.29.10 45-256 U.M. 0705 Târgoviște U.M. 0930 Ochiuri 101.192 Județul Dâmbovița, localitatea Ocnița 8.29.10 45-257 U.M. 0705 Târgoviște U.M. 0930 Ochiuri 101.193

Anexa 2

Adresa Persoana juridică care administrează imobilul Caracteristicile tehnice ale construcției Numărul atribuit de M.E.F. Județul Dâmbovița, comuna Gura Ocniței, satul Ochiuri Ministerul Internelor și Reformei Administrative Pavilion 27 - siloz Suprafața construită = 25,00 mp Suprafața desfășurată = 25,00 mp Valoarea contabilă = 2.564,00 lei Pavilion 34 - fânar Suprafața construită = 88,00 mp Suprafața desfășurată = 88,00 mp Valoarea contabilă = 13.332,70 lei Pavilion 36 - seră Suprafața construită = 43,75 mp Suprafața desfășurată = 43,75 mp Valoarea contabilă = 6.225,40 lei 101.191 (parțial) (45-254-27) (45-254-34) (45-254-36)

DATELE DE IDENTIFICARE

ale construcțiilor aflate în administrarea Ministerului Internelor

și Reformei Administrative care se transmit din domeniul public al

statului în domeniul privat al acestuia

--------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.