Articolul 1
Prezentele norme metodologice stabilesc condițiile de eligibilitate pentru acordarea de sprijin financiar producătorilor agricoli din sectorul legume-fructe.
Notă *) Aprobate prin ORDINUL nr. 642 din 21 octombrie 2008 , publicat în Monitorul Oficial nr. 728 din 28 octombrie 2008.
Prezentele norme metodologice stabilesc condițiile de eligibilitate pentru acordarea de sprijin financiar producătorilor agricoli din sectorul legume-fructe.
Beneficiarii sprijinului financiar sunt producători agricoli persoane fizice membri ai asociațiilor sau organizațiilor profesionale legal constituite, persoane fizice autorizate, persoane juridice, membrii grupurilor de producători, ai grupurilor de producători recunoscute preliminar sau ai organizațiilor de producători.
(1) Pentru acordarea sprijinului financiar, beneficiarii prevăzuți la art. 2 depun la direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București unde își au domiciliul/sediul social o cerere, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1a), însoțită de următoarele documente:
a) buletinul de identitate/cartea de identitate pentru persoane fizice, certificatul de înmatriculare și/sau certificatul de înregistrare fiscală/actul de constituire pentru persoane juridice sau orice alte acte similare eliberate de autoritățile competente în domeniu, care atestă legala constituire și funcționare, în original și în copie;
b) titlul de proprietate, contractul de arendă, contractul de concesionare, contractul de vânzare-cumpărare sau alte asemenea acte, după caz, care să dovedească dreptul de proprietate și/sau de exploatare asupra terenului care face obiectul sprijinului, în original și în copie;
c) copie a cererii de sprijin pe suprafață, eliberată de către centrele locale sau județene și al municipiului București ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură sau adeverința eliberată de primărie din care să rezulte suprafața cultivată cu legume sau plantată cu pomi fructiferi, arbuști fructiferi și/sau căpșuni în anul 2008;
d) dovada contului bancar;
e) dovada achitării datoriilor către bugetul de stat și bugetul local;
f) adeverință privind apartenența ca membru la o asociație sau organizație profesională legal constituită, la un grup de producători, la un grup de producători recunoscut preliminar sau la o organizație de producători, dacă este cazul.
(2) Pentru ca membrii acestora să poată primi sprijin financiar, până la data de 6 februarie 2009 inclusiv, asociațiile și organizațiile profesionale prezintă, în original și în copie, actul de constituire și lista membrilor acestora la direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, iar grupurile de producători, grupurile de producători recunoscute preliminar și organizațiile de producători prezintă o copie a avizului de recunoaștere și un centralizator cu membrii și suprafețele cultivate de către aceștia și de pe care au fost recepționate și livrate către piață legume și/sau fructe.
(la 12-12-2008, Alineatul (2) din Articolul 3 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 739 din 11 decembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 837 din 12 decembrie 2008 )
Grupurile de producători, grupurile de producători recunoscute preliminar și organizațiile de producători pot solicita acordarea sprijinului financiar în numele tuturor membrilor. În vederea aprobării sprijinului financiar, acestea prezintă odată cu cererea următoarele documente:
a) copie a avizului de recunoaștere;
b) copie a procesului-verbal al adunării generale din care să rezulte că a fost luată decizia de solicitare a sprijinului financiar în numele tuturor membrilor;
c) dovada contului bancar;
d) dovada achitării datoriilor către bugetul de stat și bugetul local.
(1) Termenul-limită de depunere a cererilor de sprijin financiar este 30 ianuarie 2009 inclusiv.
(la 12-12-2008, Alineatul (1) din Articolul 5 a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 739 din 11 decembrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 837 din 12 decembrie 2008 )
(2) Persoanele fizice membre ale asociațiilor sau organizațiilor profesionale, persoanele fizice autorizate, persoanele juridice și membrii grupurilor de producători care ulterior devin membrii unui grup de producători recunoscut preliminar sau ai unei organizații de producători, pentru a beneficia de diferența de sprijin financiar în a doua tranșă, depun o solicitare scrisă în acest sens, până la data de 1 decembrie 2009 inclusiv, însoțită de adeverința privind apartenența ca membru la un grup de producători recunoscut preliminar sau la o organizație de producători.
(1) Direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București înregistrează cererile în Registrul special de evidență a beneficiarilor de sprijin financiar în sectorul legume-fructe, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1b), le verifică împreună cu documentele anexate și aprobă sumele aferente reprezentând sprijinul financiar. În vederea respectării principiilor ajutorului de minimis, Registrul special de evidență a beneficiarilor de sprijin financiar în sectorul legume-fructe va fi deținut și în format .xls.
(2) La nivelul fiecărei direcții pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București va fi desemnată de către directorul executiv cel puțin o persoană responsabilă de primirea, înregistrarea cererilor, verificarea condițiilor de acordare a sprijinului financiar, efectuarea controlului beneficiarilor, realizarea bazei de date cu beneficiarii și arhivarea dosarelor de sprijin.
(3) În vederea efectuării plăților, direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București întocmesc Centralizatorul cu sumele necesare pentru acordarea sprijinului financiar, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1c), pe care îl transmit Direcției generale buget-finanțe și fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
(4) În baza centralizatorului comunicat de direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale întocmește Centralizatorul justificativ, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1d), care va însoți cererea pentru deschiderea de credite bugetare transmisă Ministerului Economiei și Finanțelor.
După aprobarea cererii pentru deschiderea creditelor bugetare de Ministerul Economiei și Finanțelor, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se alimentează contul direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, care, pe baza cererilor aprobate, virează sumele cuvenite în conturile beneficiarilor.
Evidența sprijinului financiar acordat potrivit prezentelor norme metodologice se păstrează la direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a municipiului București, pe o perioadă de 10 ani fiscali de la data la care a fost acordat ajutorul.
Persoanele împuternicite de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale verifică permanent modul de acordare a sumelor reprezentând sprijin financiar prevăzut pentru sectorul legume-fructe.
Anexele nr. 1a), 1b), 1c) și 1d) fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
Direcția pentru Agricultură
și Dezvoltare Rurală
a Județului ............./
Municipiului București
Nr. ..... data ...........
Se aprobă suma de ........ lei.
Verificat Director executiv ...........
───────── (nume, prenume)
Responsabil DADR: ...............
(nume, prenume)
Semnătura .............
Semnătura ................ Ștampila
CERERE
pentru acordarea sprijinului financiar
Subsemnatul:
a) persoana juridică ....../(denumirea) ....... cu sediul în localitatea ......., județul ........, înscrisă la registrul comerțului sub nr. ........, CUI ......., cod CAEN ........, reprezentată de director/președinte ........, contabil-șef/director economic ........, cod numeric personal (CNP) .......; sau
b) persoana fizică ....., domiciliată în localitatea ......, județul ......, str. ...... nr. ......, deținătoare a BI/CI seria ....... nr. ........, eliberat/eliberată la data de .......... de ......, CNP ....., solicit acordarea sprijinului financiar prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.195/2008 privind acordarea de sprijin financiar în sectorul legume-fructe și din agricultura ecologică, conform art. 4 alin. (1) lit. ............., după caz:
1. suprafața totală de teren pentru care solicit sprijin financiar: .................. ha;
2. sprijin financiar unitar: .................... lei/ha;
3. sprijin financiar total: ..................... lei (3=1x2).
Coordonate bancare: Nr. contului (IBAN) ......, Banca/Trezoreria .........
Anexez la prezenta cerere următoarele documente*1):
..........................................................................
..........................................................................
..........................................................................
Cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declarații, confirm pe propria răspundere exactitatea datelor prezentate.
Beneficiar,
..........................
(semnătura și ștampila, după caz)
___________
*1) Se înscriu toate documentele depuse, indicându-se distinct tipul documentului, seria și numărul acestuia. Documentele depuse în copie se certifică de către reprezentantul împuternicit cu verificarea și avizarea cererii.
Nr. Beneficiar Valoarea Suprafața pentru Valoarea crt.sprijinului/hacare se aprobă totală solicitat*1) sprijinul (ha) aprobată (lei) NumeleNr. de Data Domi- CNPCUIInițialPână Legume Fructe și înregis-depu- ciliul/ la prenu-trare a nerii sediul 1.12. mele cererii cereriisoci- 2009 de al*2) sprijin (0) (1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10) (11) 1. 2. ....
REGISTRUL SPECIAL DE EVIDENȚĂ
a beneficiarilor de sprijin financiar în sectorul legume-fructe
Întocmit
Numele și prenumele ......................................
Semnătura
________
*1) Se va completa conform prevederilor art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.195/2008 privind acordarea de sprijin financiar în sectorul legume-fructe și din agricultura ecologică.
*2) Se va menționa numai localitatea.
Nr. crt. Numărul de beneficiari Suma totală aprobată (lei) (1) (2) (3)
CENTRALIZATORUL
cu sumele necesare pentru acordarea sprijinului financiar
Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală
a Județului ............./Municipiului București
Director executiv Întocmit
Numele și prenumele .............. Numele și prenumele ..........
Semnătura ........................ Semnătura ...................
Ștampila
Nr. crt. Județul Suma totală aprobată (lei) (1) (2) (3) .... TOTAL:
CENTRALIZATORUL JUSTIFICATIV
MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE
Se aprobă
─────────
Ordonator principal de credite,
Ministerul Economiei și Finanțelor
Direcția generală buget-finanțe și fonduri europene
Director general,
..................
-----
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.