Articolul I
Articolul 1 din Legea nr. 137/2000 privind regimul juridic al terenului aferent Palatului Parlamentului României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 26 iulie 2000, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
Articolul 1
(1) Terenul aferent Palatului Parlamentului României, astfel cum a fost delimitat prin anexa la Hotărârea Guvernului nr. 718/1991 privind aprobarea studiului tehnico-economic pentru obiectivul de investiții "Casa Republicii", cu modificările ulterioare, este și rămâne în domeniul public al statului și în administrarea Camerei Deputaților și a Senatului.
(2) Deciziile privitoare la destinația și folosința terenului prevăzut la alin. (1) se iau de fiecare Cameră a Parlamentului, corespunzător suprafeței de teren aflate în administrare proprie.
(3) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, schimbarea regimului juridic al terenului prevăzut la alin. (1) se poate dispune numai prin lege.