NORME METODOLOGICE din 25 iunie 2008

NORMĂ Ministerul Culturii ?i Cultelor
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 771 din 17 noiembrie 2008
Intrat în vigoare
17.11.2008
Forma consolidată din
17.11.2008

privind atestarea specialiștilor, experților și verificatorilor tehnici în domeniul protejării monumentelor istorice

Capitolul I — Dispoziții generale ↑ Cuprins

Articolul 1

Intervențiile asupra monumentelor istorice, așa cum sunt definite în Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, indiferent de regimul lor juridic, vor fi efectuate numai de specialiști, experți și verificatori tehnici atestați, înscriși în registrele speciale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Articolul 2

Atestarea persoanelor fizice are drept scop asigurarea condițiilor necesare pentru cercetarea și inventarierea monumentelor istorice, expertizarea, proiectarea, verificarea și execuția lucrărilor, în conformitate cu actele normative în vigoare.

Articolul 3

Atestarea specialiștilor, experților și verificatorilor tehnici se face de Ministerul Culturii și Cultelor, prin Institutul Național al Monumentelor Istorice, denumit în continuare Institutul, pe baza evaluării competențelor în domeniul protejării monumentelor istorice, stabilite pe baza:

a) studiilor în pregătirea profesională de bază, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, după caz;

b) pregătirii de specialitate, atestată prin forme de specializare-perfecționare sau prin durata și calitatea activităților prestate în domeniul monumentelor istorice;

c) experienței dobândite prin participarea nemijlocită la executarea de lucrări, proiecte, dirigentare sau avizare, după caz.

Capitolul II — Domeniul, exigențele, calitățile și specializările de atestare ↑ Cuprins

Articolul 4

Domeniul în care se face atestarea specialiștilor, experților, experților tehnici, verificatorilor și verificatorilor tehnici în baza prezentelor norme metodologice este protejarea monumentelor istorice.

Articolul 5

Exigențele de atestare a specialiștilor și experților sunt:

a) specialist debutant;

b) specialist;

c) expert;

d) expert tehnic.

Articolul 6

Calitățile pentru care se acordă atestat sunt următoarele:

1. pentru specialiști:

a) elaborator studii, cercetări și inventariere monumente istorice;

b) șef proiect de specialitate: restaurare arhitectură, structuri istorice, componente artistice și/sau urbanism istoric, după caz;

c) șef proiect complex, doar pentru arhitecți;

d) verificator/verificator tehnic;

e) executant lucrări, în funcție de specializare;

f) diriginte lucrări, în funcție de specializare;

g) urmărirea comportării în timp a monumentelor istorice, în funcție de specializare;

2. pentru experți/experți tehnici:

a) pentru calitatea solicitată în funcție de specializarea profesională;

b) se pot accepta și calități pentru specializări conexe, în funcție de dovedirea cunoașterii acestora sau în funcție de titlurile științifice de specialitate dobândite, publicații etc., după caz.

Articolul 7

Specializările pentru care se acordă atestat sunt:

a) studii, cercetări și inventariere monumente istorice;

b) urbanism istoric;

c) restaurare arhitectură;

d) consolidare/restaurare, structuri istorice;

e) conservare/restaurare pictură murală și/sau pe lemn;

f) restaurare lemn, lemn policrom, după caz;

g) conservare/restaurare decorații piatră, stucatură și/sau ceramică, după caz;

h) conservare/restaurare metal;

i) conservare/restaurare vitralii.

Articolul 8

(1) În vederea asigurării condițiilor de exercitare în mod liber a profesiei, atestarea specialiștilor pentru specializările prevăzute în prezentele norme metodologice se realizează și pentru debutanți.

(2) În condițiile legii și cu respectarea prevederilor prezentelor norme metodologice, specialistul debutant poate elabora studii, cercetări, inventariere, documentații de intervenție, de conservare, consolidare, restaurare, reabilitare, executare lucrări sau dirigentare la monumente istorice clasate în grupa "B".

(3) Atestarea experților/experților tehnici, în raport cu responsabilitățile pe care și le pot asuma aceștia în cadrul intervențiilor asupra monumentelor istorice, se face pentru specializările prevăzute la art. 7.

(4) Atestarea verificatorilor/verificatorilor tehnici, în raport cu responsabilitățile pe care și le pot asuma aceștia în cadrul intervențiilor asupra monumentelor istorice, se face pentru specializările prevăzute la art. 7.

Capitolul III — Condiții de atestare a specialiștilor și experților ↑ Cuprins

Articolul 9

(1) Atestarea în calitatea de specialist a persoanelor fizice se face pe baza îndeplinirii următoarelor condiții generale:

a) studii pentru specialist-debutant și specialist - absolvent de studii universitare cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul de atestare și master pentru absolvenții facultăților cu 3 ani de studii (total minimum 5 ani de studii universitare);

b) pregătire de specialitate - pentru specialist-debutant 2 ani de activitate efectivă în domeniul protejării monumentelor istorice pentru care se solicită atestarea; pentru specialist 3 ani de activitate efectivă în domeniul protejării monumentelor istorice. Este considerată activitate și absolvirea cursurilor de specializare postuniversitare sau a celorlalte forme de pregătire de specialitate agreate în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2);

c) experiență: pentru calitatea de specialist - participarea ca întocmitor a minimum două lucrări de investigare, cercetare ori inventariere de monumente istorice aprobate, însușite sau avizate, după caz, ori a două proiecte din domeniul monumentelor istorice avizate de Ministerul Culturii și Cultelor sau participarea la executarea, dirigentarea a minimum două lucrări de conservare, consolidare, restaurare, reabilitare a unor monumente istorice, încheiate prin procese-verbale de terminare a lucrărilor favorabile ori minimum 5 ani de avizare, cumulat cu proiecte și/sau cu lucrări executate.

(2) Atestarea în calitatea de specialist a persoanelor fizice se face pe baza îndeplinirii condițiilor generale, prevăzute la alin. (1), precum și a următoarelor condiții specifice:

a) pentru calitatea de șef de proiect de specialitate restaurare arhitectură sau urbanism istoric este necesară obținerea dreptului de semnătură din partea Ordinului Arhitecților din România sau Registrului Urbaniștilor din România, după caz;

b) se exceptează persoanele fizice, absolvenți de școli tehnice de arhitectură, care până la data prezentului ordin au dovedit o experiență acumulată în domeniul proiectării lucrărilor de restaurare concretizată în documentații elaborate și avizate;

c) pentru calitatea dirigentare lucrări din domeniile "Restaurare arhitectură" și "Restaurare, consolidare structuri istorice" este obligatorie obținerea în prealabil a autorizației eliberate de Inspectoratul de Stat în Construcții;

d) pentru calitatea de specialist în executare lucrări de consolidare/restaurare structuri istorice arhitectură și dirigentare lucrări, pot fi atestați în categoria specialist-debutant și, respectiv, specialist și absolvenții cursurilor universitare tehnice de specialitate de scurtă durată, cu respectarea condițiilor prevăzute pentru specialist debutant, și a celor prevăzute pentru specialiști, dar majorate cu 50%;

e) pot fi atestate în calitate de executant lucrări de consolidare/restaurare, construcții/arhitectură și persoane fizice fără studii de specialitate în domeniu, dar care, la data prezentului ordin, au o experiență de minimum 7 ani de execuție a lucrărilor, au lucrări finalizate, admise la recepție și/sau notate cu calificativele: "bine", "foarte bine" sau "excepțional";

f) pentru obținerea calității de specialist debutant, atestarea se va realiza pe baza evaluării, prin completarea unei grile-test având ca tematică principiile de restaurare, legislația și reglementările specifice domeniului, în funcție de calitățile și specializările de atestare solicitate.

Articolul 10

(1) Atestarea în calitatea de expert a persoanelor fizice se face pe baza îndeplinirii următoarelor condiții generale:

a) studii superioare de lungă durată la care se pot adăuga diploma de doctor și/sau două tratate de specialitate; pentru acele specialități care nu au organizate studii doctorale, se echivalează cu autoratul principal a 3 tratate publicate în edituri de specialitate;

b) vechime - minimum 10 ani de activitate efectivă în domeniul monumentelor istorice;

c) experiență - minimum 7 lucrări de complexitate deosebită realizate, după caz, ca autor, elaborator, conducător de colectiv sau șef proiect în domeniul de specializare.

(2) Sunt considerate de complexitate deosebită acele lucrări, proiecte sau studii care presupun coordonarea între specialități diferite, soluții tehnice și/sau conceptuale deosebite.

Articolul 11

(1) Atestarea în calitatea de expert, expert tehnic, verificator sau verificator tehnic se face pe baza îndeplinirii următoarelor condiții generale:

- studii: superioare de lungă durată;

- vechime: minimum 3 ani în domeniu ca specialist atestat;

- experiență: minimum 3 studii sau proiecte avizate.

(2) Complementar îndeplinirii condițiilor generale prevăzute la alin. (1), pentru obținerea calității de expert tehnic și/sau verificator tehnic proiecte în domeniile "Restaurare arhitectură" și "Restaurare, consolidare structuri istorice" este necesară, în prealabil, deținerea atestatului eliberat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor.

Capitolul IV — Procedura de atestare ↑ Cuprins

Articolul 12

(1) În vederea atestării, persoanele interesate vor depune la Institut, direct sau prin poștă, cu confirmare de primire, un dosar care va cuprinde:

a) cerere-tip, conform anexei nr. 9;

b) copie de pe carnetul de muncă;

c) copii legalizate ale diplomelor de studii, cuprinzând foile matricole ale studiilor postliceale, universitare și postuniversitare parcurse, titlurile științifice dobândite, alte acte probând participarea și absolvirea unor forme de pregătire în domeniul de atestare;

d) copie legalizată a actului de echivalare a studiilor efectuate în străinătate, eliberat de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului din România, după caz;

e) copii ale certificatelor privind dreptul de semnătură și înscrierea în Registrul arhitecților și în Registrul urbaniștilor a atestatului eliberat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor pentru exigențele de expert tehnic, verificator tehnic și diriginte de șantier, după caz;

f) copia actului de identitate;

g) certificat de cazier judiciar;

h) curriculum vitae;

i) memoriu de activitate în domeniul de atestare;

j) lista cuprinzând lucrările efectuate în domeniul monumentelor istorice; pentru fiecare caz se specifică calitatea și responsabilitățile deținute, cu obligativitatea prezentării unui extras-album de lucrări, a cărților publicate și a unei mape cu principalele articole publicate;

k) copii ale avizelor eliberate de Ministerul Culturii și Cultelor sau de serviciile publice deconcentrate, pentru proiecte ori lucrări la care a colaborat în specialitatea pentru care se solicită atestarea sau, după caz, procesele-verbale de recepție pentru lucrările executate;

l) chitanță de achitare a tarifului de atestare, în original.

(2) Evidența dosarelor de atestare primite la Institut se ține într-un registru special.

(3) Dosarele de atestare se pot restitui solicitanților respinși, la cerere.

(4) În cazul în care Comisia de Atestare în Domeniul Monumentelor Istorice, denumită în continuare Comisia, solicită completarea dosarului de atestare, în scris, nedepunerea documentelor în termenul prevăzut va conduce la respingerea dosarului. Termenul de depunere a documentelor solicitate nu poate fi mai mic de 15 zile și mai mare de 30 de zile lucrătoare.

Articolul 13

(1) Comisia are următoarele atribuții principale:

a) întocmește listele cuprinzând solicitările primite;

b) verifică realitatea și conformitatea documentelor din dosarele de atestare;

c) analizează dosarele prezentate și propune, după caz:

- admiterea solicitării de atestare și eliberarea documentelor de atestare, respectiv adeverința de atestare pentru specialiști debutanți, certificatul de atestare și legitimația de atestare pentru specialiști, experți și verificatori tehnici;

- solicitarea de completări suplimentare, după caz, constând în documente, precizări, clarificări scrise ori orale, examinare, în scris, pentru debutanți;

- respingerea dosarului ca nefiind în concordanță cu normele de atestare;

d) stabilește subiecte și tematica pentru evaluarea specialiștilor debutanți;

e) analizează dosarele unităților de învățământ, ale entităților publice ori private care organizează forme de pregătire profesională agreate pentru atestarea în domeniul monumentelor istorice, lista cursurilor postliceale, postuniversitare, a cursurilor, atelierelor și șantierelor de specializare, precum și exigențele și competențele pentru care acestea sunt considerate relevante.

(2) Comisia organizează sesiuni de atestare lunar și anunță data și ora de desfășurare a acestora prin afișare la sediul Institutului și/sau pe pagina de internet a acestuia.

(3) Comisia poate fi reunită și în afara sesiunilor lunare, în scopul analizării situațiilor de suspendare, anulare a documentelor de atestare, precum și în alte cazuri.

(4) Punctul de vedere al fiecăruia dintre membrii Comisiei se consemnează într-un registru special de procese-verbale, care se contrasemnează de secretarul Comisiei.

(5) Pe baza verificărilor efectuate, Comisia adoptă hotărâri privind acordarea atestării, respectiv respingerea solicitării;

(6) În baza hotărârilor Comisiei, directorul Institutului emite deciziile de acordare a atestatului solicitat, respectiv deciziile de respingere a solicitării.

(7) Decizia de atestare are ca efect înscrierea solicitantului în Registrul experților și verificatorilor tehnici sau în Registrul specialiștilor.

(8) Decizia de respingere a atestării poate fi contestată la Institut, în scris, în termen de 3 zile lucrătoare de la data comunicării.

(9) Contestațiile se analizează de o comisie de soluționare a contestațiilor, numită prin ordin al ministrului culturii și cultelor, care funcționează în cadrul Direcției de specialitate din minister, în termen de 30 de zile lucrătoare de la depunerea lor. Hotărârile comisiei de soluționare a contestațiilor sunt aprobate prin decizie a directorului general al Institutului.

(10) Persoanele nemulțumite de modul de soluționare a contestațiilor se pot adresa instanțelor de judecată în condițiile legii contenciosului administrativ

Articolul 14

(1) Institutul eliberează, în termen de 30 de zile de la data atestării, documentele de atestare, respectiv adeverința de atestare pentru specialiști debutanți, certificatul de atestare și legitimația de atestare pentru specialiști, experți și verificatori tehnici, conform machetelor prezentate în anexele la prezentele norme metodologice.

(2) În baza adeverinței ori a certificatului de atestare, persoanele atestate își vor confecționa, pe propria răspundere, ștampila/ștampilele individuală/individuale, ce se vor aplica pe proiectele, documentațiile sau documentele pe care le elaborează, le coordonează sau verifică, după caz.

(3) Ștampila are dimensiune rotundă cu diametrul de 50 mm.

(4) Experții și specialiștii atestați pentru calitatea dirigentare lucrări, precum și verificatorii tehnici sunt obligați să își confecționeze o ștampilă separată ce va fi folosită în momentul în care își exercită atribuțiile.

(5) Documentele de atestare și ștampilele sunt netransmisibile.

Articolul 15

(1) Secretariatul Comisiei stabilește și publică semestrial pe site-ul Institutului și al Ministerului Culturii și Cultelor Lista unităților de învățământ, a entităților publice ori private care organizează forme de pregătire profesională agreate pentru atestarea în domeniul monumentelor istorice și lista cursurilor postliceale, postuniversitare, considerate relevante.

(2) Înscrierea acestor forme de pregătire profesională pe lista entităților agreate se face prin decizie a directorului general al Institutului, la propunerea Comisiei, în baza prezentării de către cei interesați a dosarului cuprinzând:

a) denumirea și statutul juridic al formei de pregătire;

b) regulamentul de funcționare (admitere, promovare, absolvire etc.);

c) programa și planul de învățământ sau pregătire practică;

d) lista cadrelor didactice ori a instructorilor, după caz, însoțită de CV-urile acestora.

Capitolul V — Atribuții și răspunderi ale specialiștilor, experților și verificatorilor tehnici atestați de Ministerul Culturii și Cultelor ↑ Cuprins

Articolul 16

Atribuții și răspunderi comune ale experților/experților tehnici, verificatorilor/verificatorilor tehnici și ale specialiștilor:

a) au obligația de a respecta prevederile legislației comune și speciale în materie de intervenții asupra monumentelor istorice;

b) au obligația respectării avizelor de specialitate obținute pentru lucrările pe care le efectuează, în litera și spiritul conservării și restaurării științifice consacrate prin Carta de la Veneția;

c) au obligația de a pune la dispoziție organismelor de control abilitate, la cererea acestora, spre consultare, datele și documentațiile solicitate;

d) sunt obligați să înștiințeze Comisia și compartimentul de specialitate din Ministerul Culturii și Cultelor sau serviciile publice deconcentrate ale acestuia despre orice situații de degradare sau de încălcare a prevederilor legale privind monumentele istorice;

e) pentru modificarea soluțiilor conceptuale sau de mare complexitate tehnică din proiectul avizat inițial, experții, verificatorii tehnici și specialiștii au obligația de a obține avizul Ministerului Culturii și Cultelor.

Articolul 17

Atribuții și răspunderi specifice specialiștilor:

(1) Specialiștii debutanți au dreptul de a realiza studii, cercetări, documentații tehnice, să fie membri în colectivele de inventariere, proiectare și execuție și să urmărească executarea de lucrări având ca obiect monumente istorice de grupa B.

(2) Elaboratorii de studii, cercetări și inventariere a monumentelor istorice trebuie:

a) să cunoască criteriile de atribuire sau de pierdere a regimului juridic de monument istoric;

b) să cunoască metodologia de întocmire a fișelor de monument;

c) să întocmească documentele primare ce stau la baza fișelor de monument, măsurători, relevee sumare, fotografii, cercetare de arhivă, bibliografie, alte cercetări specifice, după caz, precum și a rapoartelor de inspecție;

d) să cunoască legislația națională în vigoare din domeniu, precum și convențiile internaționale privind protejarea și conservarea monumentelor istorice la care România este parte;

e) să întocmească și să țină la zi registrul de evidență a studiilor și cercetărilor întocmite;

f) să respecte prevederile legii dreptului de autor.

(3) Șefii de proiect complex sau de specialitate trebuie:

a) să elaboreze proiecte și/sau, după caz, să coordoneze toate specialitățile care concură la realizarea proiectului;

b) să fundamenteze riguros, din punct de vedere științific și tehnic, soluțiile adoptate, în acord cu cerințele stipulate în legislația națională și cu recomandările din actele internaționale din domeniul monumentelor istorice;

c) să respecte concluziile conceptuale ale expertizelor, precum și prevederile referatelor de verificare tehnică;

d) să prezinte Ministerului Culturii și Cultelor, la cererea acestuia, datele științifice și tehnice necesare pentru susținerea proiectelor elaborate;

e) să respecte avizele Ministerului Culturii și Cultelor prin introducerea prevederilor acestora în lucrările elaborate;

f) să prezinte spre reavizare eventualele modificări și completări majore față de soluțiile avizate anterior, în cazul apariției unor situații noi pe șantierele de restaurare;

g) să urmărească, să verifice și să aprobe pe șantier modul de punere în operă a documentațiilor pe care le-au întocmit;

h) să dispună, fără încălcarea avizului Ministerului Culturii și Cultelor, adaptările soluțiilor tehnice în conformitate cu situația reală din șantier prin acte scrise;

i) să participe, dacă sunt invitați, la analizarea ofertelor de execuție a lucrărilor propriu-zise, precum și la recepționarea acestora;

j) să semneze și să ștampileze toate documentațiile elaborate;

k) să țină la zi registrul de evidență a lucrărilor elaborate.

(4) Executanții de lucrări trebuie:

a) să conducă lucrări de intervenții la monumentele istorice, numai în baza documentațiilor de execuție avizate de Ministerul Culturii și Cultelor, cu respectarea prevederilor cuprinse în autorizația și în avizele legale de construire;

b) să coordoneze activitatea de atașamentare a lucrărilor executate și să își însușească conținutul caietelor de atașamente;

c) să asigure conducerea punctelor de lucru din subordine cu personal calificat și specializat în domeniu;

d) să cunoască cu exactitate conținutul documentațiilor de execuție pentru toate punctele de lucru din subordine;

e) să asigure informarea operativă a șefului de proiect și a dirigintelui lucrării, ori de câte ori este cazul, despre evoluția lucrărilor și, în special, despre necesitatea de adaptare a soluțiilor din documentație cu situația reală din teren;

f) să cunoască principiile generale de restaurare și de conservare stipulate în legislația națională și în recomandările din actele internaționale din domeniul monumentelor istorice;

g) să nu permită abaterea de la prevederile documentației avizate sau de la dispozițiile de șantier;

h) să cunoască tehnicile și materialele tradiționale de execuție, specifice domeniului de activitate;

i) să se preocupe permanent de perfecționarea angajaților în meseriile tradiționale ce acoperă domeniul;

j) să oprească executarea lucrărilor în cazul în care s-au produs defecte grave de calitate, abateri de la prevederile proiectului de execuție ori au fost descoperite urme de interes arheologic, arhitectural sau artistic, să asigure punerea în siguranță a descoperirii și să permită reluarea lucrărilor numai după decizia șefului de proiect și a comisiei zonale a monumentelor istorice;

k) să răspundă, conform atribuțiilor ce le revin, de realizarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor specifice lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare și punere în valoare a monumentului istoric;

l) să întocmească și să țină la zi registrele de evidență a lucrărilor pe care le coordonează tehnic și de care răspund; să țină la zi jurnalul de restaurare și întreaga documentație necesară tipului de proiect;

m) să urmărească și să respecte normele de protecția muncii.

(5) Diriginții de lucrări:

a) dirigintele de șantier este reprezentantul angajatorului pentru lucrările de execuție, prin care acesta își exercită controlul asupra corectitudinii tehnice și economice a lucrărilor contractate;

b) dirigintele de șantier are toate atribuțiile și răspunderile pe care i le acordă angajatorul în conformitate cu prevederile juridice și tehnice privind activitatea generală în construcții, la care se adaugă cele specifice domeniului monumentelor istorice, după cum urmează:

1. cunoașterea temeinică, din punct de vedere tehnic și științific, a documentațiilor avizate ce se execută;

2. supravegherea și controlul corectitudinii intervențiilor de orice natură pe perioada executării lucrărilor, în acord cu specificul lucrărilor de conservare-restaurare;

3. aducerea la cunoștință angajatorului a necesității asigurării protejării monumentului în caz de întrerupere temporară sau pe o perioadă nedeterminată, după caz, a lucrărilor de restaurare aflate în curs de execuție;

4. urmărirea aplicării cu strictețe a înscrisurilor din registrul de comunicări de șantier, inspecție și control și din registrul de dispoziții de șantier;

5. asigurarea în permanență a celei mai bune conlucrări între beneficiar și finanțator, pe de o parte, și specialiști - cercetători, proiectanți și executanți, pe de altă parte;

6. verificarea în permanență a calității materialelor puse în operă, în acord cu prevederile proiectului avizat;

7. verificarea temeinică a înscrisurilor și a schițelor din caietele de atașamente ale șantierului, cu poziționarea exactă a fiecărei intervenții, având în vedere importanța acestor caiete în cadrul jurnalului de restaurare;

8. semnalarea promptă a oricăror descoperiri de urme de interes istoric, artistic sau arhitectural și solicitarea către angajator de a lua măsurile de protejare provizorie a acestora până la înregistrarea lor și decizia privind continuarea lucrărilor;

9. participarea și urmărirea întocmirii jurnalului de restaurare cartea construcției și predarea acesteia deținătorului monumentului la recepția lucrărilor.

Articolul 18

Atribuții și răspunderi specifice experților și experților tehnici:

a) experții atestați conform prezentelor norme metodologice sunt singurii îndreptățiți să elaboreze expertize, dar numai pentru specializarea în care au fost atestați, respectiv: arhitectură, structură, urbanism, restaurare componente artistice, studii, cercetări;

b) răspund de asigurarea cerințelor impuse de doctrinele ori principiile conservării și restaurării monumentelor istorice, precum și de normele de restaurare stipulate în convențiile internaționale din domeniul monumentelor istorice la care România este parte, atât prin stabilirea domeniilor în care este necesară abordarea studiilor și a cercetărilor preliminare, cât și prin conceptele de restaurare, de la conservare și consolidare până la punerea în valoare;

c) experții în specialitatea arhitectură coordonează toate specialitățile ce concură la elaborarea expertizelor, la întocmirea studiului de fezabilitate și a proiectelor de execuție;

d) experții vor certifica în fazele următoare de proiectare că s-au respectat soluțiile de principiu conținute în concluziile expertizei, precum și avizele eliberate de Ministerul Culturii și Cultelor, iar pe parcursul executării lucrărilor și la recepția acestora, punerea în operă a proiectului;

e) experții vor stabili specialitățile pentru care sunt necesare investigații și verificări pentru extinderea expertizei și/sau fazele următoare de cercetare și proiectare;

f) experții vor semna și vor ștampila toate piesele scrise și desenate ale expertizelor pe care le întocmesc;

g) experții pot elabora studii, cercetări și proiecte, dar nu pot verifica și aviza propriile documentații elaborate;

h) experții vor ține la zi registrul de evidență a expertizelor întocmite și a acordurilor cu privire la documentațiile elaborate de specialiștii întocmitori;

i) răspunderile experților care au primit atestatul și își exercită atribuțiile în exigențele pentru verificare proiecte, șef de proiect de specialitate, executare lucrări, dirigentare lucrări sunt aceleași cu cele ale specialiștilor.

Articolul 19

Atribuții și răspunderi specifice verificatorilor și verificatorilor tehnici:

a) să verifice, conform specializărilor pentru care au fost atestați, conținutul și calitatea documentațiilor pentru care se solicită verificarea;

b) să verifice documentațiile tehnice de execuție privind intervențiile la monumentele istorice;

c) să nu exercite atribuțiile de verificator asupra propriilor proiecte;

d) să urmărească în fazele de proiectare prezentate respectarea prevederilor expertizelor avizate, precum și a conținutului avizelor Ministerului Culturii și Cultelor acordate la faze anterioare de proiectare;

e) să atenționeze proiectantul cu privire la modificările ce pot decurge din alte cerințe și/sau reglementări tehnice în vigoare și să stabilească modul de soluționare;

f) să semneze și să ștampileze piesele scrise și desenate care au făcut obiectul verificării și să întocmească referatul de verificare în conformitate cu exigențele legale;

g) să întocmească și să țină la zi registrul de evidență al documentațiilor verificate.

Capitolul VI — Sancțiuni ↑ Cuprins

Articolul 20

(1) Nerespectarea atribuțiilor și răspunderilor ce revin specialiștilor, experților și verificatorilor tehnici, conform prevederilor prezentelor norme metodologice, în funcție de gravitatea faptei comise, se sancționează astfel:

a) avertisment, care se constituie într-o comunicare justificată a sancțiunii;

b) suspendarea certificatului de atestare și a legitimației pe o perioadă de la 6 luni la 2 ani;

c) anularea certificatului de atestare și a legitimației.

(2) Aplicarea sancțiunilor se face gradual sau direct, în funcție de gravitatea faptei.

Articolul 21

(1) Aplicarea sancțiunilor se face la sesizarea specialiștilor direcțiilor pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național județene, respectiv a municipiului București, a împuterniciților Ministerului Culturii și Cultelor sau a compartimentului de specialitate din minister ori a membrilor Comisiei.

(2) Raportul de constatare/sesizarea întocmit/întocmită de persoanele prevăzute la alin. (1) va fi supus/supusă analizei unei comisii formate din 3 specialiști/experți, numită prin ordin al ministrului culturii și cultelor, care propune, după caz, clasarea sesizării, stabilirea sancțiunii și durata acesteia.

(3) Comisia prevăzută la alin. (2) este constituită din următoarele persoane: un specialist numit de Comisie, unul recomandat de Ministerul Culturii și Cultelor și unul propus de către cel împotriva căruia este formulată sesizarea, din rândul persoanelor înscrise în Registrul experților și verificatorilor tehnici sau în Registrul specialiștilor.

(4) Aplicarea sancțiunilor se face prin decizie a directorului general al Institutului, pe baza referatului comisiei prevăzute la alin. (2).

(5) Decizia directorului general al Institutului se comunică, prin scrisoare cu confirmare de primire, în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii.

Articolul 22

Pe perioada în care documentele de atestare sunt suspendate sau anulate, persoana fizică în cauză nu mai poate realiza activități în domeniul protejării, conservării și restaurării monumentelor istorice, iar lista se publică pe site-ul Institutului și pe cel al Ministerului Culturii și Cultelor.

Articolul 23

Avertismentul și suspendarea documentelor de atestare se consideră ridicate la data îndeplinirii condițiilor care au condus la luarea măsurii de sancționare, până la sfârșitul perioadei de sancționare.

Articolul 24

Anularea certificatului de atestare se face în următoarele cazuri:

a) când, prin activitatea sa, persoana fizică atestată produce mutilări sau distrugeri ale monumentului istoric, ca urmare a nerespectării documentațiilor și avizelor;

b) când persoana fizică atestată a fost condamnată prin hotărâre judecătorească definitivă pentru infracțiuni legate de exercitarea profesiei;

c) când persoana atestată are cel puțin 3 stadii, expertize, proiecte respinse la avizare.

Articolul 25

Documentele de atestare suspendate sau anulate se predau de către deținători Institutului în termen de 15 zile de la înștiințare.

Articolul 26

În cazul în care faptele care au condus la suspendarea sau la anularea certificatului de atestare întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, Comisia propune directorului general al Institutului sesizarea autorităților publice competente.

Articolul 27

(1) Suspendarea sau, după caz, anularea documentelor de atestare produce efect de la data comunicării deciziei.

(2) Titularul unui atestat anulat nu mai are dreptul să solicite eliberarea unui nou atestat timp de 3 ani de la data retragerii.

(3) Suspendarea sau anularea atestatului este menționată în Registrul experților și verificatorilor tehnici sau, după caz, în Registrul specialiștilor.

Articolul 28

(1) Deciziile de suspendare sau, după caz, de anulare a atestatului pot fi contestate în termen de 15 zile lucrătoare de la data comunicării.

(2) Contestațiile se depun la Institut și se soluționează, în termen de 5 zile lucrătoare, de către o comisie constituită în acest scop, ai cărei membri sunt numiți prin decizie a directorului general al Institutului.

(3) Persoanele nemulțumite se pot adresa instanțelor de judecată competente, în condițiile legii.

(4) Pe perioada rezolvării contestațiilor prevăzute la alin. (2), drepturile pe care le acordă documentele de atestare sunt suspendate.

Capitolul VII — Dispoziții tranzitorii și finale ↑ Cuprins

Articolul 29

Diriginții de șantier, responsabilii cu urmărirea comportării în timp a lucrărilor și responsabilii privind controlul tehnic de calitate, autorizați de Inspectoratul de Stat în Construcții, pot lucra în domeniul monumentelor istorice cu condiția obținerii atestatului Ministerului Culturii și Cultelor Institutul Național al Monumentelor Istorice, conform prevederilor prezentelor norme metodologice.

Articolul 30

Experții tehnici, verificatorii tehnici și responsabilii tehnici cu execuția, atestați de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, pot lucra în domeniul monumentelor istorice cu condiția obținerii atestatului Ministerului Culturii și Cultelor - Institutul Național al Monumentelor Istorice, conform prevederilor prezentelor norme metodologice.

Articolul 31

Experții tehnici și verificatorii tehnici atestați de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, atestați și de Ministerul Culturii și Cultelor - Institutul Național al Monumentelor Istorice, după prelungirea termenului de valabilitate a atestatului de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, se vor prezenta la Institut pentru prelungirea termenului de valabilitate a atestatului Ministerului Culturii și Cultelor, care se consemnează în legitimație de către conducerea Institutului.

Articolul 32

Specialiștii și experții atestați în baza Ordinului ministrului culturii nr. 2.032/1999 pentru înființarea Comisiei de Atestare în Domeniul Monumentelor Istorice și aprobarea normelor și criteriilor de atestare a experților în domeniul protejării monumentelor istorice și a specialiștilor în domeniul conservării și restaurării monumentelor istorice, cu modificările ulterioare, pot solicita Institutului actualizarea documentelor de atestare.

Articolul 33

Nu pot fi atestate persoanele cărora li s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura celei de care s-a folosit pentru săvârșirea unei infracțiuni.

Articolul 34

Atestarea persoanelor fizice din statele membre ale Uniunii Europene, care execută lucrări de restaurare a monumentelor istorice și solicită înscrierea în Registrul specialiștilor și în Registrul experților tehnici, se face automat, în urma prezentării atestatului de liberă practică în specializarea respectivă obținut în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, în original și în copie legalizată, împreună cu o traducere a acestuia în limba română, autentificată de autoritățile competente din statul care a emis respectivul atestat.

Articolul 35

Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.

Anexa 1

la normele metodologice

----------

Anexa 2

la normele metodologice

----------

Anexa 3

la normele metodologice

----------

Anexa 4

la normele metodologice

----------

Anexa 5

la normele metodologice

----------

Anexa 6

la normele metodologice

----------

Anexa 7

la normele metodologice

----------

Anexa 8

la normele metodologice

----------

Anexa 9

la normele metodologice

Domnule Director general Subsemnatul/Subsemnata, .................................., nnăscut/născută la data de ................................... în*1) ......................, țara .................., domiciliat/domiciliată în*2) ....................., țara .................., cetățean al*3) ..................................., legitimat/legitimată cu B.I./C.I/pașaport seria ............ nr. .........., CNP │_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│_│, eliberat/eliberată de ...................., de profesie ...................., solicit atestarea profesională în domeniul protejării monumentelor istorice din România pentru exigența, calitățile și specializările următoare: - exigența .............................; - calitățile ...............................; - specializările ........................ . Anexat depun documentele prevăzute în Normele metodologice privind atestarea specialiștilor, experților și verificatorilor tehnici în domeniul protejării monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2.398/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. ........ . Declar că am luat cunoștință de atribuțiile, obligațiile și răspunderile persoanei fizice atestate, pe care înțeleg să le respect întocmai, conform prevederilor legale. De asemenea, declar că, în cazul atestării, sunt/nu sunt de acord cu publicarea datelor personale din Registrul specialiștilor/experților, gestionate de Institutul Național al Monumentelor Istorice, și mă angajez ca, în cazul în care mi se modifică coordonatele de contact, să vi le transmit de îndată pentru actualizarea datelor din registru. În final, vă rog să dispuneți să mi se comunice din timp data la care trebuie să mă prezint pentru un eventual interviu sau pentru ridicarea atestatului, după caz. Cu mulțumiri, Localitatea .................... Numele/prenumele solicitantului Data ........................... ................................ Semnătura ...................... Sau prin reprezentant legal: ................................ Numele/prenumele ................................ Semnătura și ștampila .......... ................................ Telefon/fax, e-mail: ........... ................................ Domnului Director general al Institutului Național al Monumentelor Istorice --------- *1) Localitatea, coordonatele administrative. *2) Adresa, localitatea, coordonatele administrative. *3) Țara membră/nemembră a Uniunii Europene.

--------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.