LEGE nr. 228 din 31 octombrie 2008

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 782 din 24 noiembrie 2008
Intrat în vigoare
27.11.2008
Forma consolidată din
16.11.2015

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul 1

(1) Se ratifică Acordul de împrumut (Proiect privind controlul integrat al poluării cu nutrienți) dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în valoare de 50 milioane de euro echivalent, semnat la București la 28 decembrie 2007, denumit în continuare Acord.

(2) Se ratifică Acordul de asistență financiară nerambursabilă acordată din Fondul Global de Mediu (Proiect privind controlul integrat al poluării cu nutrienți) dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în valoare de 5,5 milioane de dolari S.U.A. echivalent, semnat la București la 28 decembrie 2007, denumit în continuare Asistență financiară nerambursabilă.

Articolul 2

(1) Proiectul privind controlul integrat al poluării cu nutrienți se realizează de Unitatea de management al proiectului (UMP) înființată în cadrul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, al cărei personal este salarizat în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/1999 privind asigurarea unui cadru unitar pentru managementul proiectelor finanțate prin împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, inclusiv privind plata specialiștilor români care își desfășoară activitatea în cadrul unităților de management de proiect, aprobată prin Legea nr. 172/2001.

(2) Ministerul Economiei și Finanțelor va încheia cu Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile un acord subsidiar, prin care se vor stabili drepturile și obligațiile părților în aplicarea prevederilor Acordului, precum și o convenție, prin care se vor delega acestuia întreaga autoritate și responsabilitate în realizarea proiectului și utilizarea sumelor din Asistența financiară nerambursabilă.

Articolul 3

Proiectul privind controlul integrat al poluării cu nutrienți, prevăzut la art. 1, se finanțează din următoarele surse:

a) de la bugetul de stat, în limita echivalentului în lei al sumei de 50 milioane de euro, prin prevederea sumelor necesare cu prioritate în bugetul anual al Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile pe toată durata implementării proiectului;

b) asistență financiară nerambursabilă în valoare de 5,5 milioane de dolari S.U.A. echivalent;

c) bugetele locale ale comunelor beneficiare ale proiectului, în limita echivalentului în lei al sumei de 3,63 milioane de euro;

d) sume repartizate prin hotărâre a consiliului județean către bugetele locale ale comunelor aflate în aria de implementare a proiectului, în limita echivalentului în lei al sumei de 1,40 milioane de euro;

e) bugetul propriu al Administrației Naționale "Apele Române", în limita echivalentului în lei al sumei de un milion de euro, reprezentând cheltuieli cu personalul propriu desemnat pentru implementarea și monitorizarea proiectului.

Articolul 4

Echivalentul în euro și dolari S.U.A. al surselor din care se asigură finanțarea Proiectului privind controlul integrat al poluării cu nutrienți este cel valabil la data semnării Acordului, respectiv a Asistenței financiare nerambursabile și poate fi ajustat cu diferențele rezultate din actualizarea valorii totale a acestuia, în funcție de evoluția indicelui prețurilor de consum total, comunicat de Institutul Național de Statistică, și, dacă este cazul, cu diferențele rezultate din fluctuația de curs valutar.

Diferențele rezultate vor fi acoperite prin prevederea sumelor corespunzătoare în bugetele ordonatorilor de credite, pe propria răspundere a acestora.

Articolul 5

(1) Tragerile din contul împrumutului prevăzut la art. 1 se efectuează de Ministerul Economiei și Finanțelor, în baza raportărilor Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, însușite de ordonatorul principal de credite, referitoare la cheltuielile eligibile efectuate în cadrul Proiectului privind controlul integrat al poluării cu nutrienți. Sumele trase vor avea destinațiile prevăzute de legislația în vigoare.

(2) Activele achiziționate în cadrul Proiectului privind controlul integrat al poluării cu nutrienți se transferă, după recepția acestora, cu titlu gratuit, către beneficiari, aceștia având obligația ca, începând cu data transferului, să le utilizeze și să le asigure întreținerea atât pe perioada derulării proiectului, cât și după aceasta.

Articolul 6

Plata serviciului datoriei publice aferent împrumutului, respectiv rambursarea acestuia, achitarea dobânzilor, a comisioanelor și a altor costuri aferente împrumutului se asigură din sume alocate anual de la bugetul de stat în bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor - Acțiuni generale.

Articolul 7

(1) Se autorizează Guvernul României ca, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, de comun acord cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, să introducă, pe parcursul utilizării împrumutului și a Asistenței financiare nerambursabile, în raport cu condițiile concrete de derulare a Acordului și a Asistenței financiare nerambursabile, amendamente la conținutul acestora, care privesc realocări de fonduri, modificări în structură pe componente, precum și alte modificări care nu sunt de natură să majoreze obligațiile financiare ale României față de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare sau să determine noi condiționări economice față de cele convenite inițial între părți.

(2) Amendamentele la Acord și la Asistența financiară nerambursabilă convenite cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, conform alin. (1), se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR BOGDAN OLTEANU p. PREȘEDINTELE SENATULUI, NORICA NICOLAI

București, 31 octombrie 2008.

Nr. 228.

ACORD 28/12/2007

ACORD 28/12/2007

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.