România, primul stat membru din Comunitate în care intră deșeurile radioactive sau combustibilul nuclear uzat
(1) Când deșeurile radioactive sau combustibilul nuclear uzat intră în Comunitate dintr-o țară terță, țara de destinație este tot o țară terță, iar România este prima țară din Comunitate în care intră deșeurile radioactive sau combustibilul nuclear uzat, persoana fizică autorizată sau persoana juridică care are responsabilitatea privind efectuarea expedierii pe durata tranzitului pe teritoriul României trimite o cerere de autorizare la CNCAN. Cererea poate acoperi mai multe expedieri dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute la art. 6 alin. (2).
(2) Cererea prevăzută la alin. (1) include dovada că destinatarul stabilit în țara terță a încheiat o înțelegere cu deținătorul stabilit în țara terță, prin care acesta din urmă se angajează să preia deșeurile radioactive sau combustibilul nuclear uzat în cazul în care expedierea nu mai poate fi finalizată conform prezentelor norme, potrivit prevederilor alin. (17). Înțelegerea trebuie să fie acceptată de autoritățile competente din țara terță de origine.
(3) CNCAN trimite cererea prevăzută la alin. (1) pentru a obține acordul autorităților competente ale celorlalte state membre de tranzit, dacă acestea există.
(4) În termen de 20 de zile de la primirea cererii de autorizare, autoritățile competente ale statelor membre de tranzit verifică dacă aceasta este completată corespunzător în sensul art. 2 pct. 20.
(5) În cazul în care cererea de autorizare este completată corespunzător, autoritățile competente din celelalte state membre de tranzit transmit o înștiințare de primire CNCAN, o copie fiind transmisă și celorlalte autorități competente implicate, în termen de 10 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (4).
(6) În cazul în care o autoritate competentă implicată consideră că cererea de autorizare nu este completată corespunzător, CNCAN solicită informațiile care lipsesc persoanei fizice autorizate ori persoanei juridice prevăzute la alin. (1).
(7) După primirea informațiilor care lipsesc, CNCAN transmite informațiile solicitate autorităților competente implicate.
(8) În termen de 10 zile de la primirea informațiilor lipsă și nu mai devreme de expirarea termenului prevăzut la alin. (4), autoritățile competente implicate transmit o înștiințare de primire la CNCAN.
(9) Termenele prevăzute la alin. (4), (5) și (8) pentru transmiterea înștiințării de primire pot fi reduse în cazul în care celelalte autorități competente de tranzit au certitudinea că respectiva cerere de autorizare este completată în mod corespunzător.
(10) În termen de două luni de la data transmiterii înștiințării de primire a informațiilor prevăzute la alin. (6), autoritățile competente din statele membre implicate notifică CNCAN cu privire la acordul sau condițiile pe care le consideră necesare pentru a emite acordul ori cu privire la refuzul de emitere a acestuia.
(11) Autoritățile competente ale statelor membre de tranzit pot solicita CNCAN prelungirea termenului prevăzut la alin. (10) cu maximum o lună în vederea exprimării poziției.
(12) În cazul în care, după expirarea perioadelor prevăzute în alin. (10) și (11), nu s-a primit niciun răspuns de la autoritățile competente ale statelor membre de tranzit, CNCAN consideră că acestea și-au exprimat acordul la solicitarea de expediere.
(13) CNCAN justifică orice refuz de eliberare a acordului sau condițiile în care se emite acordul. Justificarea se bazează pe cerințele relevante din legislația națională, comunitară sau internațională aplicabile transportului de materiale radioactive.
(14) Dacă toate acordurile necesare pentru efectuarea expedierii au fost eliberate, CNCAN autorizează persoana responsabilă prevăzută la alin. (1) să efectueze expedierea pe durata tranzitului.
(15) CNCAN notifică autoritățile competente din toate celelalte state membre sau țări terțe de tranzit ori de origine implicate cu privire la emiterea autorizației prevăzute la alin. (14).
(16) Autorizația prevăzută la alin. (14) nu aduce atingere responsabilității deținătorului, a transportatorului, a proprietarului, a destinatarului sau a oricărei alte persoane fizice autorizate ori persoane juridice implicate în expediere.
(17) O autorizație poate acoperi mai multe expedieri dacă se întrunesc condițiile prevăzute la art. 6 alin. (2).
(18) Autorizația emisă de CNCAN este valabilă pentru o perioadă de maximum 3 ani. În stabilirea perioadei de valabilitate CNCAN ține seama și de condițiile prevăzute în acordul eliberat de statele membre de destinație sau de tranzit.
(19) Persoana responsabilă prevăzută la alin. (1) notifică CNCAN cu privire la faptul că deșeurile radioactive sau combustibilul nuclear uzat au/a ajuns la destinația din țara terță în termen de 15 zile de la data sosirii, indicând și ultimul punct vamal din Comunitate prin care s-a efectuat expedierea.
(20) Notificarea prevăzută la alin. (19) este însoțită de o declarație sau de un certificat din partea destinatarului prin care se menționează că deșeurile radioactive ori combustibilul nuclear uzat au/a ajuns la destinația corectă. Notificarea conține, de asemenea, informații privind punctul vamal de intrare în țara terță de destinație.
(21) CNCAN decide că expedierea nu poate fi finalizată dacă nu mai sunt întrunite condițiile de efectuare a expedierii conform prevederilor prezentelor norme ori când condițiile de efectuare a expedierii nu mai sunt în conformitate cu autorizațiile sau acordurile emise conform prevederilor prezentelor norme.
(22) CNCAN informează imediat decizia luată în condițiile alin. (21) autorităților competente din celelalte state membre implicate în expediere.
(23) Persoana prevăzută la alin. (1) este responsabilă pentru costurile apărute în cazurile în care expedierea nu poate fi finalizată.
România, stat membru de tranzit pentru importul în Comunitate
(1) Când deșeurile radioactive sau combustibilul nuclear uzat sunt/este importate/importat în Comunitate și România este stat membru de tranzit, autoritățile competente ale statului membru de destinație transmit CNCAN o cerere de autorizare în vederea obținerii acordului de expediere pentru tranzit. Cererea poate acoperi mai multe expedieri dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute la art. 6 alin. (2).
(2) Cererea prevăzută la alin. (1) include dovada că destinatarul din țara terță a încheiat o înțelegere cu deținătorul din țara terță, prin care acesta din urmă se angajează să preia deșeurile radioactive sau combustibilul nuclear uzat în cazul în care expedierea nu mai poate fi finalizată conform prezentelor norme, potrivit prevederilor alin. (12). Înțelegerea trebuie să fie acceptată de autoritățile competente din țara terță de origine.
(3) În termen de 20 de zile de la primirea cererii, CNCAN verifică dacă cererea de autorizare este completată corespunzător în sensul art. 2 pct. 20.
(4) În cazul în care cererea este completată corespunzător, CNCAN transmite o înștiințare de primire către autoritățile competente din statul membru de destinație și copii ale acesteia către autoritățile competente din celelalte state membre de tranzit, în termen de 10 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (3).
(5) În cazul în care CNCAN consideră că cererea de autorizare nu este completată corespunzător, aceasta solicită autorităților competente din statul membru de destinație în termenul prevăzut la alin. (3) informațiile care lipsesc și informează autoritățile competente ale celorlalte state membre de tranzit cu privire la această solicitare.
(6) Termenele prevăzute la alin. (3), (4) și (5) pentru transmiterea înștiințării de primire pot fi reduse în cazul în care autoritățile competente ale statului membru de destinație și CNCAN au certitudinea că respectiva cerere de autorizare este completată în mod corespunzător.
(7) În termen de două luni de la data transmiterii înștiințării de primire, CNCAN notifică autoritățile competente din statul membru de destinație cu privire la acordul sau condițiile pe care le consideră necesare pentru a emite acordul ori cu privire la refuzul de emitere a acestuia.
(8) CNCAN notifică autoritățile competente ale statului membru de destinație cu privire la prelungirea termenului prevăzut la alin. (6) cu maximum o lună, în vederea exprimării poziției.
(9) CNCAN justifică orice refuz de eliberare a acordului sau condițiile în care se emite acordul. Justificarea se bazează pe cerințele relevante din legislația națională, comunitară sau internațională aplicabilă transportului de materiale radioactive.
(10) Condițiile impuse de CNCAN nu trebuie să fie mai severe decât cele stabilite pentru expedieri similare pe teritoriul României.
(11) CNCAN nu poate refuza eliberarea acordului pentru reexpediere, în cazul în care a eliberat acordul de tranzit pentru o expediere, în următoarele cazuri:
a) când acordul inițial se referă la materialul expediat în scopul tratării sau al reprocesării, dacă reexpedierea se referă la deșeuri radioactive ori la alți produși echivalenți materialului inițial, rezultați din tratarea sau reprocesarea acestora, și în măsura în care toată legislația relevantă este respectată;
b) în condițiile prevăzute la art. 12, dacă reexpedierea este efectuată în aceleași condiții și sub aceleași proceduri.
(12) CNCAN decide că expedierea nu poate fi finalizată dacă nu mai sunt întrunite condițiile de efectuare a expedierii conform prevederilor prezentelor norme ori când condițiile de efectuare a expedierii nu mai sunt în conformitate cu autorizațiile sau acordurile emise conform prevederilor prezentelor norme.
(13) CNCAN comunică imediat decizia luată, în condițiile alin. (12), autorităților competente din celelalte state membre implicate în expediere.
România, stat membru de tranzit prin Comunitate, altul decât primul stat membru de tranzit
(1) Când deșeurile radioactive sau combustibilul nuclear uzat tranzitează Comunitatea, iar România este stat membru de tranzit, altul decât primul, autoritățile competente din primul stat membru prin ale cărui frontiere intră, pentru prima oară în Comunitate, deșeurile radioactive sau combustibilul nuclear uzat, transmit CNCAN o cerere de autorizare, în vederea obținerii acordului de expediere. Cererea poate acoperi mai multe expedieri dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute la art. 6 alin. (2).
(2) Prevederile art. 22 alin. (2)-(13) se adaptează în mod corespunzător și se aplică situației prevăzute la alin. (1).