Anexa 2

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI INOVĂRII

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ

BAZELE ȘTIINȚIFICE ALE

CONSERVĂRII ȘI RESTAURĂRII

CICLUL INFERIOR AL LICEULUI

Clasa a IX-a

Curriculum diferențiat pentru filiera vocațională, profil artistic,

specializarea Conservare - restaurare bunuri culturale

București, 2009

NOTĂ DE PREZENTARE

În perspectiva integrării României în structurile europene, în contextul declanșării prin ratificarea "Convenției UNESCO pentru salvarea patrimoniului cultural material și imaterial" a unui program guvernamental consensual cu textul Convenției, în condițiile accelerării procesului globalizării la scară planetară, proces care, în plan cultural, trebuie să genereze programe internaționale și naționale pentru prezervarea identității culturale a fiecărei națiuni și comunități etnice, structuri, instituții formale și informale, pentru o cunoaștere reciprocă, mai profundă, pentru cultivarea specificului și patrimoniului cultural și a respectului pentru identitatea și valorile culturale ale"celuilalt", un rol tot mai important îl joacă interesul pentru educație și promovarea valorilor.Patrimoniul cultural sub toate dimensiunile sale, scris și oral, material, monumental și obiectual, istoric și etnografic, tehnic și artistic, în procesul de educare a tinerilor de toate vârstele și din toate categoriile sociale și în procesul de formare și consolidare a unei conștiințe a propriei identități și a uneia comunitare, rolul muzeelor, a liceelor și a universităților de artă crește semnificativ în planul culturii și al educației.

Apreciind valoarea patrimoniului cultural românesc ca fiind reputat prin bogăție, vechime și diversitate, prin originalitatea creației și valoarea istorico-documentară care atestă vechimea unui popor și a unei civilizații care s-a născut pe acest pământ și s-a păstrat până astăzi ca mărturie a trecerii noastre prin istorie, avem obligația să promovăm proiecte culturale și educaționale durabile care să cointereseze autoritățile naționale, factorii educaționali și comunitățile locale, naționale și europene.

Luând act de aceste deziderate de interes național și internațional, se impun programe privind salvarea, conservarea, restaurarea și valorificarea superioară în plan spectacular și educațional a patrimoniului cultural și istoric de care dispune țara noastră.

Din perspectiva nevoii de adaptare a curriculumului național la schimbările din structura învățământului preuniversitar, precum și valorificarea experienței pozitive privind proiectarea acestuia pornind de la competențe ca achiziții finale ale învățării , propunerea noastră de derulare a unei noi specializări în cadrul învățământului vocațional de artă, devine o necesitate prin finalitățile pe care și le propune, adică integrarea educațională și ocupațională a unui număr mai ridicat de absolvenți ai nivelului preuniversitar de învățământ pe piața muncii, piață care la acest moment duce lipsă de mână de lucru mediu calificată în domeniul conservării-restaurării.

Prezenta programă școlară a fost elaborată din perspectiva trecerii la modelul de proiectare curriculară centrat pe competențe. Adoptarea noului model de proiectare curriculară este determinată, pe de o parte, de nevoia de a realiza actualizarea formatului și unitatea concepției programelor școlare la nivelul învățământului preuniversitar, iar pe de altă parte, acest demers asigură acordarea cu dezvoltările curriculare actuale, centrate pe rezultate explicite și evaluabile ale învățării.

În acest sens, Recomandarea Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind competențele cheie din perspectiva învățării pe parcursul întregii vieți (2006/962/EC ) conturează, pentru absolvenții învățămăntului obligatoriu, un "profil de formare european" structurat pe opt domenii de competențe cheie:

● comunicare în limba maternă;

● comunicare în limbi străine

● competențe în matematică și competențe de bază în științe și tehnologii;

● competențe în utilizarea noilor tehnologii informaționale și de comunicație;

● a învăța să înveți;

● inițiativă și antreprenoriat;

● sensibilizare culturală și exprimare artistică;

● competențe sociale și civice.

Competențele sunt definite ca ansambluri de cunoștințe, deprinderi și atitudini care urmează să fie formate până la finele celor patru ani de studiu în cadrul filierei vocaționale, specializarea restaurare - conservare bunuri culturale, necesare fiecărui individ pentru împlinire și dezvoltare personală, pentru cetățenie activă, incluziune socială și angajare pe piața muncii. Structurarea acestor competențe cheie se realizează vizând unele aspecte inter-și transdisciplinare, metacognitiv, realizabile prin contribuția mai multor arii curriculare.

Actuala programă școlară a urmărit valorizarea cadrului european al competențelor cheie la următoarele niveluri: formularea competențelor generale și selectarea seturilor de valori și atitudini; organizarea elementelor de conținut și corelarea acestora cu competențele specifice; elaborarea sugestiilor metodologice.

Programa propusă se studiază pe parcursul a două ore pe săptămână în cadrul liceelor din filiera vocațională, profilul patrimoniu cultural artistic, specializarea conservare-restaurare clasa a IX-a.

Prin această disciplină elevii vor studia noțiuni introductive ce țin de domeniul conservării-restaurării, pentru a putea dobândi calificarea necesară practicării în condiții optime profesionale și legale a meseriei de conservator patrimonial. Aceste noțiuni definesc principiile, etapele, metodele de analiză, diagnostic și intervenție asupra obiectelor de patrimoniu cultural, precum și noțiuni de legislație ce privesc domeniul patrimonial.

În acest scop, se au în vedere noile concepții privind predarea și care au în vedere:

● orientarea opțiunilor didactice către strategii de pregătire a elevilor care să permită formarea unei personalități autonome și creative;

● formarea unei culturi generale în domeniu, cu elemente aplicative, care să permită o pregătire școlară pentru viața activă (profesională, socială, familială) postșcolară;

● orientarea și structurarea tematicii astfel încât să permită reducerea supraîncărcării elevilor și eliminarea informațiilor inutile și/sau nesemnificative pentru viața cotidiană.

Orientarea tematicii curriculumului este îndreptată spre:

- dezvoltarea capacităților de investigație științifică;

- folosirea unor metode și tehnici de lucru specifice conservării-restaurării de bunuri culturale;

- integrarea cunoștințelor în experiența de viață a elevilor;

- aplicarea cunoștințelor însușite în rezolvarea unor situații-problemă și luarea de decizii;

- formarea de deprinderi de muncă intelectuală și productivă;

- stimularea motivației pentru protecția patrimoniului cultural național și universal;

- utilizarea cunoștințelor însușite pentru prezervarea patrimoniului cultural.

● realizarea competențelor implicate în formarea de capacități și atitudini (capacități cognitive, de comunicare, de echilibru personal și afectiv, de acțiune și inserție socială);

● utilizarea formelor diverse de organizare a lecției în clasă, laboratoare de conservare, situri arheologice, observarea edificiilor patrimoniale, etc.;

● organizarea în structuri flexibile pentru a fi util, atât pentru autorii de manuale, cât și pentru profesori.

Prezenta programă se propune ca bază teoretică și practică a pregătirii în meseria de conservator - restaurator la nivelul clasei a IX-a. Scopul disciplinei este de a insista asupra necesității cunoașterii principiilor, etapelor, metodelor de analiză, diagnostic și intervenție asupra obiectelor de patrimoniu cultural, precum și a noțiunilor de legislație ce privesc domeniul patrimonial.

Lucrările practice sunt obligatorii, fiind realizate integrat în lecții sau ca lecții de sine stătătoare.

Programele școlare sunt construite astfel, încât să nu îngrădească prin concepție sau mod de redactare, libertatea profesorului de a alege succesiunea temelor și metodele pe care le consideră adecvate.

Criteriul de asigurare al calității actului de predare-învățare-evaluare este reprezentat de realizarea competențelor specifice, la sfârșitul fiecărui an și a celor generale la finele ciclului de învățământ.

Proiectarea activității didactice, elaborarea manualelor școlare alternative, este bine să fie precedată de lecturarea integrală a programei școlare și de urmărirea logicii interne a acesteia. În cadrul programei, fiecărei competențe generale îi sunt asociate competențe specifice. Atingerea competențelor specifice se face cu ajutorul conținuturilor. Strategiile de lucru trebuie să țină seama de experiența elevilor și să permită valorizarea pozitivă a acesteia.

Pentru valorizarea competențelor cheie și asigurarea transferabilității la nivelul activității educaționale, se recomandă ca strategiile didactice utilizate în predarea BAZELOR ȘTIINȚIFICE ALE CONSERVĂRII ȘI RESTAURĂRII să pună accent pe construcția progresivă a cunoașterii, flexibilitatea abordărilor și parcursul diferențiat, coerență și abordări inter-și transdisciplinare.

Prezenta programă este valabilă și pentru unitățile de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale.

Programa școlară pentru disciplina BAZELE ȘTIINȚIFICE ALE CONSERVĂRII ȘI RESTAURĂRII vizează valorizarea competenței cheie "competențe în matematică și competențe de bază în științe și tehnologii ", adresându-se direct domeniului specific de cunoaștere și indirect valorizând alte competențe cheie: sensibilizare culturală și exprimare artistică, competențe sociale și civice, inițiativă și antreprenoriat și nu în ultimul rând, a învăța să înveți. Astfel, se asigură transferabilitatea competențelor cheie, prin deschiderea către abordări inter- și transdisciplinare în interiorul mai multor arii curriculare și discipline de studiu.

Structurarea noilor planuri cadru de învățământ pentru clasele a IX-a și a X-a pe componentele trunchi comun și curriculum diferențiat determină organizarea, la nivelul programei școlare, a ofertei educaționale centrate pe competențe și conținuturi ale învățării prezentate distinct, pentru fiecare dintre aceste componente.

În aceste condiții, noile programa școlară are următoarea structură:

- Notă de prezentare, în care se detaliază rolul disciplinei de învățământ și statutul specific al acesteia în cadrul curriculumului național, precum și contribuția disciplinei de învățământ la cele opt domenii de competențe cheie stabilite la nivel european;

- Competențe generale, cu un nivel accentuat de complexitate, definite pe o disciplină de învățământ sau, după caz, pe o categorie de discipline de învățământ, pentru a evidenția achizițiile finale de învățare ale elevilor la sfârșitul învățământului obligatoriu și/ sau pentru a orienta pregătirea de specialitate a acestora;

- Valori și atitudini, finalități de natură axiologică și afectiv- atitudinală urmărite prin studiul disciplinei, definite pentru învățământul liceal. Realizarea lor concretă derivă din activitatea didactică permanentă a profesorului, constituind un element implicit al acesteia.

- Competențe specifice - conținuturi, nucleul funcțional al programei școlare, definit pentru fiecare an de studiu;

- Sugestii metodologice, elaborate pentru a orienta proiectarea demersului didactic adecvat competențelor, valorilor și atitudinilor prevăzute în programele școlare.

Exemplele de activități de învățare sunt construite astfel încât să pornească de la experiența concretă a elevului și să se integreze unor strategii adecvate contextelor de învățare.

COMPETENȚE GENERALE

VALORI ȘI ATITUDINI

● Respect pentru adevăr și rigurozitate;

● Încredere în adevărurile științifice și în aprecierea critică a limitelor acestora;

● Disponibilitate de ameliorare a propriei performanțe;

● Inițiativă personală;

● Interes și curiozitate;

● Spirit critic și autocritic;

● Scepticism față de generalizări care nu sunt bazate pe observații verificabile/repetabile;

● Disponibilitate de a-și modifica punctele de vedere atunci când sunt prezentate fapte noi;

● Deschidere și dispoziție de a asculta părerile celorlalți;

● Dorința de informare și afirmare;

● Respect pentru argumentația științifică;

● Interes pentru explorarea diferitelor modalități de comunicare, inclusiv pentru cele furnizate de TIC;

● Aprecierea critică a raportului între beneficii și efectele indezirabile ale aplicării tehnologiilor;

● Grija față de propria persoană, față de ceilalți și față de mediu.

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

CONȚINUTURI

● Istoricul activității de conservare

● Locul și rolul activității de conservare

● Conservarea: concepte, etape și modalități de conservare

● Influența factorilor de microclimat asupra bunurilor culturale (Umiditatea, Temperatura, Lumina, Poluarea)

● Degradarea bunurilor culturale:factori de degradare și efectele acestora asupra bunurilor culturale

● Dezastrele naturale- factor de degradare a patrimoniului

● Condiții generale de amenajare a depozitelor de muzeu

● Condiții generale privind manipularea, ambalarea, itinerarea și transportul bunurilor culturale

● Condiții generale de expunere și protejare a bunurilor culturale

● Laboratorul de conservare

● Norme de protecția muncii specifice activității de conservare

LUCRĂRI PRACTICE

● Studiul cu ajutorul microscopului optic a biodegradărilor obiectelor de patrimoniu;

● Experiențe simple pentru identificarea factorilor dăunători,

● Observații asupra diferitelor tipuri de micro și macro- biodăunători;

● Observații de lungă durată asupra influenței factorilor de mediu asupra stării de sănătate a bunurilor culturale;

● Activități practice de măsurare a factorilor de microclimat;

● Observații asupra diferitor tipuri de degradări.

SUGESTII METODOLOGICE

Disciplina de specializare BAZELE ȘTIINȚIFICE ALE CONSERVĂRII ȘI RESTAURĂRII pentru ciclul liceal, nivel inferior, are ca finalitate înțelegerea și asimilarea noțiunilor, conceptelor, principiilor și procedurilor științifice și aplicarea lor în diverse situații de conservare a bunurilor culturale.

În vederea valorizării competențelor cheie și a asigurării transferabilității la nivelul activității educaționale, se recomandă ca strategiile didactice utilizate în predarea disciplinei să pună accent pe: construcția progresivă a cunoașterii, flexibilitatea abordărilor și parcursul diferențiat; coerență și abordări inter și transdisciplinare.

Strategiile didactice utilizate vor orienta elevii spre activități de investigare a structurilor, fenomenelor și a proceselor care determină degradarea obiectelor de patrimoniu și metodele de conservare și restaurare a acestora.

În scopul dezvoltării la elevi a competențelor de investigare științifică și de cercetare, profesorii de specialitate vor folosi în procesul de predare/învățare/evaluare, următoarele metode:

1. Învățarea prin descoperire are ca rezultat achiziții trainice și dezvoltă imaginația. Presupune inițierea elevilor în activități de investigație în care elevii sunt puși în situații concrete de formulare de ipoteze, documentare în domeniul respectiv, realizarea unui experiment, interpretarea datelor, formularea de concluzii și prezentare a acestora în diferite forme( scris, oral, grafic). Se poate realiza pe următoarele căi: inductivă (de la particular, concret la general), deductivă (de la general la particular), transductivă (prin analogie între sisteme sau componente ale acestora).

2. Problematizarea pune elevul în situația de a soluționa, prin activitate proprie de cercetare, o anumită problemă care îi stimulează curiozitatea și care îl incită la căutări, dezvoltând scheme operatorii ale gândirii divergente.

3. Experimentul, ca metodă de învățare, poate fi aplicat cu succes alături de descoperire și de problematizare asigurând astfel, prin provocarea unor procese sau fenomene, cunoașterea directă, nemijlocită a factorilor de degradare.

4. Algoritmizarea asigură însușirea și aplicarea unor scheme logice de desfășurare a activităților teoretice și practice .Este importantă pentru a face trecerea de la parcurgerea unor căi deja cunoscute, la dezvoltarea propriilor căutări și cercetări.

5. Dezbaterea și asaltul de idei permit dobândirea de către elevi a cunoștințelor de specialitate, afirmarea opiniilor personale, dezvoltă spiritul de cooperare, creativitatea, spiritul critic și stimulează spontaneitatea.

6. Studiul de caz presupune analiza și dezbaterea unor situații-problemă întâlnite în practică asigură apropierea învățării de contextul extrașcolar.

7. Proiectul stimulează elevii să realizeze investigații în laborator pe o anumită temă, să elaboreze lucrări științifice pentru simpozioane, cercuri, sesiuni de comunicări științifice,. Proiectul, individual sau de grup, oferă oportunitatea educației pentru cunoașterea și respectarea valorilor și a bunurilor patrimoniale.

Competențele specifice vor fi concretizate, în cadrul fiecărei ore, prin activități de învățare corespunzătoare conținutului și opțiunilor profesorului asupra tipului de lecție.

Actuala programă școlară valorifică exemple de activități de învățare, oferind un sprijin concret în elaborare a strategiilor de predare care să permită o reală centrare a actului educațional pe experiența de învățare. Activitățile de învățare trebuie astfel construite încât să se pornească dde la experiența concretă a elevului și să se integreze unor strategii didactice adecvate diferitor contexte de învățare.

Pentru formarea competențelor specifice, se recomandă utilizarea următoarelor activități de învățare:

- recunoașterea unor tipuri de degradări;

- identificarea și utilizarea unor surse variate de informare/documentare: atlase, albume, enciclopedii, determinatoare, internet, culegeri de texte consacrate, reviste, mijloace video, bănci de date, dicționare, etc.;

- extragerea, inserarea și interpretarea informației din și în: tabele, scheme, grafice, diagrame, fragmente de text, albume tematice, internet, reviste, etc.;

- realizarea transferului de informație prin conexiuni intradisciplinare, interdisciplinare și transcurriculare, pentru studierea fenomenelor de degradare a bunurilor culturale;

- imaginarea unor situații- problemă și rezolvarea lor;

- formularea de întrebări și răspunsuri adecvate;

- folosirea instrumentelor, a substanțelor și a aparaturii de laborator, potrivite contextului experimental;

- observarea și aprecierea importanței factorilor de mediu în contextul disciplinei studiate;

- interpretarea rezultatelor experimentale;

- recunoașterea factorilor care au determinat degradările studiate;

- compararea acțiunii diferitor tipuri de agenți dăunători

- luarea de decizii și justificarea opțiunii privind atitudinea și acțiunea proprie legată de protecția și prevenția degradărilor obiectelor de patrimoniu;

- măsurări de parametri în cazul studierii obiectelor de patrimoniu;

- reprezentări complexe prin desen a structurilor studiate;

- efectuarea de vizite de studiu și documentare în diferite locații arheologice, muzeale, laboratoare de specialitate.

În perspectiva unui demers educațional centrat pe competențe, se recomandă utilizare a cu preponderență a evaluării continue, formative.Procesul de evaluare va îmbina formele tradiționale (probe orale, probe scrise, probe practice) cu cele complementare (proiectul, portofoliul, autoevaluarea, evaluarea în perechi, observarea sistematică a activității și comportamentului elevului) și va pune accent pe:

- corelarea directă a rezultatelor evaluate cu competențele specifice vizate de programa școlară;

- valorizarea rezultatelor învățării prin raportarea la progresul școlar al fiecărui elev;

- utilizarea unor metode variate de comunicare a rezultatelor școlare;

- recunoașterea, la nivelul evaluării, a experiențelor de învățare și a competențelor dobândite în contexte non-formale sau informale.

Evaluarea elevilor se va realiza pe baza competențelor specifice și a conținuturilor asociate, prevăzute de programa școlară. De exemplu:

- selectarea răspunsului corect;

- asocierea între: noțiuni, enunțuri, etc. incluse în coloane diferite;

- completarea propozițiilor, desenelor, schemelor lacunare, etc.;

- itemi de tipul adevărat sau fals;

- întrebări structurate;

- rezolvarea de probleme;

- eseuri structurate;

- realizarea de referate, portofolii, proiecte;

- formularea de ipoteze sau concluzii ;

- realizarea unui plan de investigație;

- rezolvarea de fișe pentru aplicații practice.

În vederea unei mai bune organizări a procesului de predare-învățare-evaluare și pentru orientarea cadrelor didactice în elaborarea proiectarii didactice, propunem următoarea rubricație:

Pentru o mai flexibilă selecție datorată specificului învățământului vocațional, prezentăm trei modele de structuri ale desfășurării activității didactice propriu-zise:

LISTA DE TERMENI DE SPECIALITATE

1. Conservare - preocuparea de bază a cercetărilor actuale ce însumează întreaga activitate de descoperire și aplicare a celor mai potrivite mijloace pentru protejarea bunurilor culturale de acțiunea factorilor dăunători din natură sau de deteriorările produse de oameni

2. Restaurarea - disciplină care se ocupă cu restabilirea semnificației originale a operei pierdută parțial sau estompată în timp și consolidarea suportului, în cel mai deplin respect față de autenticitatea și integritatea obiectului, care trebuie transmisă așa cum a fost creată de autor.

3. Alterarea reprezintă procesul de degradare microstructurală a unor elemente componente, cu modificarea naturii lor, sub influența factorilor chimici și microbiologici

4. Fisura reprezintă o distrucție structurală direcționată(longitudinală, transversală sau radială)în zone intercristaline,interfazice sau al interfețe cu puncte de minimă rezistență sub acțiunea unor forțe fizico -mecanice

5. Craclurile sunt fisuri de suprafață, care străbat în funcție de mecanism, unul sau mai multe straturi.

6. Consolidarea cuprinde o serie de operații și procese de refacere a elementelor structurale pentru ale mări capacitatea de rezistență la acțiunea anumitor factori externi sau exogeni

7. Stabilizarea se referă la oprirea (stoparea) proceselor de deteriorarea și de degradare.

8. Integrarea este intervenția sau ansamblul de acțiuni prin care bunul de patrimoniu este readus în forma inițială nu numai prin redispunerea elementelor lui în ordinea avută inițial(originară),dar și prin completarea elementelor părților lipsă

9. Întregirea reprezintă readucerea unui bun de patrimoniu nu numai la forma inițială, dar și în ansamblul din care a făcut parte inițial.

10. Restituirea reprezintă revenirea la forma inițială a unui bun de patrimoniu, care are încă toate elementele, dar dispuse în altă ordine decât cea originală.

11. Completarea este operația prin care se înlocuiesc părțile lipsă sau cele cu degradare sau deteriorare ireversibilă, care datorită stării precare de conservare(de obicei sub 5 %) nu-și mai pot îndeplini funcția.

12. Copia poate reprezenta o replică științifică, când caracteristicile generale și de detaliu (structural-funcționale sau tehnice,stilistice,ideatice și formale, repetate după un unicat, sunt comparabile cu originalul, în condițiile unei rigori deosebite în ceea ce privește respectarea și repetarea, inclusiv în expresivitatea,a elementelor originalului.

13. Replica științifică este utilizată în activitățile didactice, în cercetare și de foarte multe ori în expuneri muzeale, mai ales atunci când originalul face parte din categoria bunurilor de patrimoniu cu valoare deosebită, aflate în stadiile cele mai avansate de deteriorare(respectiv nivelul I de conservare)și nu este permisă expunerea.

14. Patina desemnează fenomenele de suprafață datorate îmbătrânirii:

15. Bunul cultural este un produs al procesului de creație materială și/sau spirituală, unitatea de bază,ireductibilă, în jurul căreia se țese specificul activității de muzeu.

Bunul cultural are depozitat în el o cantitate de informație care devine, în condițiile evaluării calificate, valoare culturală.

16. Patrimoniu cultural național cuprinde bunurile cu valoare deosebită istorică, artistică sau documentară care reprezintă mărturii importante privind dezvoltarea istorică a poporului român și a omenirii în general sau evoluția mediului natural, inclusiv cele din aceste categorii alcătuite din metale și pietre prețioase.

17. Tezaurul patrimoniului cultural alcătuit din bunuri culturale de valoare excepțională pentru umanitate;

18. Fondul patrimoniului cultural este alcătuit din bunuri culturale cu valoare deosebită pentru .

19. Clasarea este procedura de stabilire a bunurilor culturale mobile care fac parte din categoriile juridice ale patrimoniului cultural național mobil, tezaur și fond

20. Colecția este criteriul de organizare a bunurilor pe domenii pe baza unor criterii comune.

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ

BAZELE ȘTIINȚIFICE ALE

CONSERVĂRII ȘI RESTAURĂRII

CICLUL INFERIOR AL LICEULUI

Clasa a X-a

Curriculum diferențiat pentru filiera vocațională, profil artistic,

specializarea Conservare - restaurare bunuri culturale

Notă de prezentare

În perspectiva integrării României în structurile europene, în contextul declanșării prin ratificarea "Convenției UNESCO pentru salvarea patrimoniului cultural material și imaterial" a unui program guvernamental consensual cu textul Convenției, în condițiile accelerării procesului globalizării la scară planetară, proces care, în plan cultural, trebuie să genereze programe internaționale și naționale pentru prezervarea identității culturale a fiecărei națiuni și comunități etnice, structuri, instituții formale și informale, pentru o cunoaștere reciprocă, mai profundă, pentru cultivarea specificului și patrimoniului cultural și a respectului pentru identitatea și valorile culturale ale "celuilalt", un rol tot mai important îl joacă interesul pentru educație și promovarea valorilor. Patrimoniul cultural sub toate dimensiunile sale, scris și oral, material, monumental și obiectual, istoric și etnografic, tehnic și artistic, în procesul de educare a tinerilor de toate vârstele și din toate categoriile sociale și în procesul de formare și consolidare a unei conștiințe a propriei identități și a uneia comunitare, rolul muzeelor, a liceelor și a universităților de artă crește semnificativ în planul culturii și al educației.

Apreciind valoarea patrimoniului cultural românesc ca fiind reputat prin bogăție,vechime și diversitate, prin originalitatea creației și valoarea istorico-documentară care atestă vechimea unui popor și a unei civilizații care s-a născut pe acest pământ și s-a păstrat până astăzi ca mărturie a trecerii noastre prin istorie, avem obligația să promovăm proiecte culturale și educaționale durabile care să cointereseze autoritățile naționale, factorii educaționali și comunitățile locale, naționale și europene.

Luând act de aceste deziderate de interes național și internațional, se impun programe privind salvarea, conservarea, restaurarea și valorificarea superioară în plan spectacular și educațional a patrimoniului cultural și istoric de care dispune țara noastră.

Din perspectiva nevoii de adaptare a curriculumului național la schimbările din structura învățământului preuniversitar, precum și valorificarea experienței pozitive privind proiectarea acestuia pornind de la competențe ca achiziții finale ale învățării, propunerea noastră de derulare a unei noi specializări în cadrul învățământului vocațional de artă, devine o necesitate prin finalitățile pe care și le propune, adică integrarea educațională și ocupațională a unui număr mai ridicat de absolvenți ai nivelului preuniversitar de învățământ pe piața muncii, piață care la acest moment duce lipsă de mână de lucru mediu calificată în domeniul conservării-restaurării.

Prezenta programă școlară a fost elaborată din perspectiva trecerii la modelul de proiectare curriculară centrat pe competențe. Adoptarea noului model de proiectare curriculară este determinată, pe de o parte, de nevoia de a realiza actualizarea formatului și unitatea concepției programelor școlare la nivelul învățământului preuniversitar, iar pe de altă parte, acest demers asigură acordarea cu dezvoltările curriculare actuale, centrate pe rezultate explicite și evaluabile ale învățării.

În acest sens, Recomandarea Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind competențele cheie din perspectiva învățării pe parcursul întregii vieți (2006/962/EC ) conturează, pentru absolvenții învățămăntului obligatoriu, un "profil de formare european" structurat pe opt domenii de competențe cheie:

● comunicare în limba maternă;

● comunicare în limbi străine;

● competențe în matematică și competențe de bază în științe și tehnologii;

● competențe în utilizarea noilor tehnologii informaționale și de comunicație;

● a învăța să înveți;

● inițiativă și antreprenoriat;

● sensibilizare culturală și exprimare artistică;

● competențe sociale și civice.

Competențele sunt definite ca ansambluri de cunoștințe, deprinderi și atitudini care urmează să fie formate până la finele celor patru ani de studiu în cadrul filierei vocaționale, specializarea restaurare - conservare bunuri culturale, necesare fiecărui individ pentru împlinire și dezvoltare personală, pentru cetățenie activă, incluziune socială și angajare pe piața muncii. Structurarea acestor competențe cheie se realizează vizând unele aspecte inter-și transdisciplinare, metacognitiv, realizabile prin contribuția mai multor arii curriculare.

Actuala programă școlară a urmărit valorizarea cadrului european al competențelor cheie la următoarele niveluri: formularea competențelor generale și selectarea seturilor de valori și atitudini; organizarea elementelor de conținut și corelarea acestora cu competențele specifice; elaborarea sugestiilor metodologice.

Programa propusă se studiază pe parcursul a două ore pe săptămână în cadrul liceelor din filiera vocațională, profilul patrimoniu cultural artistic, specializarea conservare-restaurare clasa a IX-a.

Prin această disciplină elevii vor studia noțiuni introductive ce țin de domeniul conservării-restaurării, pentru a putea dobândi calificarea necesară practicării în condiții optime profesionale și legale a meseriei de conservator patrimonial. Aceste noțiuni definesc principiile, etapele, metodele de analiză, diagnostic și intervenție asupra obiectelor de patrimoniu cultural, precum și noțiuni de legislație ce privesc domeniul patrimonial.

În acest scop, se au în vedere noile concepții privind predarea și care au în vedere:

● orientarea opțiunilor didactice către strategii de pregătire a elevilor care să permită formarea unei personalități autonome și creative;

● formarea unei culturi generale în domeniu, cu elemente aplicative, care să permită o pregătire școlară pentru viața activă (profesională, socială, familială) postșcolară;

● orientarea și structurarea tematicii astfel încât să permită reducerea supraîncărcării elevilor și eliminarea informațiilor inutile și/sau nesemnificative pentru viața cotidiană.

Orientarea tematicii curriculumului este îndreptată spre:

- dezvoltarea capacităților de investigație științifică;

- folosirea unor metode și tehnici de lucru specifice conservării-restaurării de bunuri culturale;

- integrarea cunoștințelor în experiența de viață a elevilor;

- aplicarea cunoștințelor însușite în rezolvarea unor situații - problemă și luarea de decizii;

- formarea de deprinderi de muncă intelectuală și productivă;

- stimularea motivației pentru protecția patrimoniului cultural național și universal;

- utilizarea cunoștințelor însușite pentru prezervarea patrimoniului cultural.

● realizarea competențelor implicate în formarea de capacități și atitudini (capacități cognitive, de comunicare, de echilibru personal și afectiv, de acțiune și inserție socială);

● utilizarea formelor diverse de organizare a lecției în clasă, laboratoare de conservare, situri arheologice, observarea edificiilor patrimoniale, etc.;

● organizarea în structuri flexibile pentru a fi util, atât pentru autorii de manuale, cât și pentru profesori.

Prezenta programă se propune ca bază teoretică și practică a pregătirii în meseria de conservator - restaurator la nivelul clasei a X-a. Scopul disciplinei este de a insista asupra necesității cunoașterii principiilor, etapelor, metodelor de analiză, diagnostic și intervenție asupra obiectelor de patrimoniu cultural, precum și a noțiunilor de legislație ce privesc domeniul patrimonial.

Lucrările practice sunt obligatorii, fiind realizate integrat în lecții sau ca lecții de sine stătătoare.

Programele școlare sunt construite astfel, încât să nu îngrădească prin concepție sau mod de redactare, libertatea profesorului de a alege succesiunea temelor și metodele pe care le consideră adecvate.

Criteriul de asigurare al calității actului de predare-învățare-evaluare este reprezentat de realizarea competențelor specifice, la sfârșitul fiecărui an și a celor generale la finele ciclului de învățământ.

Proiectarea activității didactice, elaborarea manualelor școlare alternative, este bine să fie precedată de lecturarea integrală a programei școlare și de urmărirea logicii interne a acesteia. În cadrul programei, fiecărei competențe generale îi sunt asociate competențe specifice. Atingerea competențelor specifice se face cu ajutorul conținuturilor. Strategiile de lucru trebuie să țină seama de experiența elevilor și să permită valorizarea pozitivă a acesteia.

Pentru valorizarea competențelor cheie și asigurarea transferabilității la nivelul activității educaționale, se recomandă ca strategiile didactice utilizate în predarea BAZELOR ȘTIINȚIFICE ALE CONSERVĂRII ȘI RESTAURĂRII să pună accent pe construcția progresivă a cunoașterii, flexibilitatea abordărilor și parcursul diferențiat, coerență și abordări inter-și transdisciplinare.

Prezenta programă este valabilă și pentru unitățile de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale.

Programa școlară pentru disciplina BAZELE ȘTIINȚIFICE ALE CONSERVĂRII ȘI RESTAURĂRII vizează valorizarea competenței cheie "competențe în matematică și competențe de bază în științe și tehnologii", adresându-se direct domeniului specific de cunoaștere și indirect valorizând alte competențe cheie: sensibilizare culturală și exprimare artistică, competențe sociale și civice, inițiativă și antreprenoriat și nu în ultimul rând, a învăța să înveți. Astfel, se asigură transferabilitatea competențelor cheie, prin deschiderea către abordări inter-și transdisciplinare în interiorul mai multor arii curriculare și discipline de studiu.

Structurarea noilor planuri cadru de învățământ pentru clasele a IX-a și a X-a pe componentele trunchi comun și curriculum diferențiat determină organizarea, la nivelul programei școlare, a ofertei educaționale centrate pe competențe și conținuturi ale învățării prezentate distinct, pentru fiecare dintre aceste componente.

În aceste condiții, noile programa școlară are următoarea structură:

- Notă de prezentare, în care se detaliază rolul disciplinei de învățământ și statutul specific al acesteia în cadrul curriculumului național, precum și contribuția disciplinei de învățământ la cele opt domenii de competențe cheie stabilite la nivel european;

- Competențe generale, cu un nivel accentuat de complexitate, definite pe o disciplină de învățământ sau, după caz, pe o categorie de discipline de învățământ, pentru a evidenția achizițiile finale de învățare ale elevilor la sfârșitul învățământului obligatoriu și/sau pentru a orienta pregătirea de specialitate a acestora;

- Valori și atitudini, finalități de natură axiologică și afectiv-atitudinală urmărite prin studiul disciplinei, definite pentru învățământul liceal. Realizarea lor concretă derivă din activitatea didactică permanentă a profesorului, constituind un element implicit al acesteia.

- Competențe specifice - conținuturi, nucleul funcțional al programei școlare, definit pentru fiecare an de studiu;

- Sugestii metodologice, elaborate pentru a orienta proiectarea demersului didactic adecvat competențelor, valorilor și atitudinilor prevăzute în programele școlare. Exemplele de activități de învățare sunt construite astfel încât să pornească de la experiența concretă a elevului și să se integreze unor strategii adecvate contextelor de învățare.

COMPETENȚE GENERALE

VALORI ȘI ATITUDINI

● Respect pentru adevăr și rigurozitate;

● Încredere în adevărurile științifice și în aprecierea critică a limitelor acestora;

● Disponibilitate de ameliorare a propriei performanțe;

● Inițiativă personală;

● Interes și curiozitate;

● Spirit critic și autocritic;

● Scepticism față de generalizări care nu sunt bazate pe observații verificabile/repetabile;

● Disponibilitate de a-și modifica punctele de vedere atunci când sunt prezentate fapte noi;

● Deschidere și dispoziție de a asculta părerile celorlalți;

● Dorința de informare și afirmare;

● Respect pentru argumentația științifică;

● Interes pentru explorarea diferitelor modalități de comunicare, inclusiv pentru cele furnizate de TIC;

● Aprecierea critică a raportului între beneficii și efectele indezirabile ale aplicării tehnologiilor;

● Grija față de propria persoană, față de ceilalți și față de mediu.

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

CONȚINUTURI

● Istoricul activității de restaurare

● Cunoașterea conceptelor în domeniul restaurării

● Etapele ale restaurării științifice

● Principiile restaurării științifice

● Aplicarea în practica restaurării a principiilor și normelor de restaurare

● Documentația de restaurare. Întocmirea și componența dosarului

● Conservarea-restaurarea patrimoniului muzeal

● Conservarea-restaurarea patrimoniului muzeal pe suport organic

● Conservarea-restaurarea patrimoniului muzeal pe suport anorganic

● Conservarea-restaurarea patrimoniului arheologic

● Conservarea-restaurarea patrimoniului arheologic pe suport organic

● Conservarea-restaurarea patrimoniului arheologic pe suport anorganic

● Conservarea-restaurarea patrimoniului cultural mobil

● Conservarea-restaurarea patrimoniului cultural imobil

● Laboratorul de restaurare. Organizare și funcționare

● Norme specifice de protecția muncii

● Codul eticii și standardele practicii de restaurare

● Normele de restaurare științifică a patrimoniului cultural

LUCRĂRI PRACTICE

● Studiul cu ajutorul microscopului optic a biodegradărilor obiectelor de patrimoniu;

● Experiențe simple pentru identificarea factorilor dăunători,

● Observații asupra diferitelor tipuri de micro și macro-biodăunători;

● Observații de lungă durată asupra influenței factorilor de mediu asupra stării de sănătate a bunurilor culturale;

● Activități practice de măsurare a factorilor de microclimat;

● Observații asupra diferitor tipuri de degradări.

SUGESTII METODOLOGICE

Disciplina de specializare BAZELE ȘTIINȚIFICE ALE CONSERVĂRII ȘI RESTAURĂRII pentru ciclul liceal, nivel inferior, are ca finalitate înțelegerea și asimilarea noțiunilor, conceptelor, principiilor și procedurilor științifice și aplicarea lor în diverse situații de conservare a bunurilor culturale.

În vederea valorizării competențelor cheie și a asigurării transferabilității la nivelul activității educaționale, se recomandă ca strategiile didactice utilizate în predarea disciplinei să pună accent pe: construcția progresivă a cunoașterii, flexibilitatea abordărilor și parcursul diferențiat; coerență și abordări inter și transdisciplinare.

Strategiile didactice utilizate vor orienta elevii spre activități de investigare a structurilor, fenomenelor și a proceselor care determină degradarea obiectelor de patrimoniu și metodele de conservare și restaurare a acestora.

În scopul dezvoltării la elevi a competențelor de investigare științifică și de cercetare, profesorii de specialitate vor folosi în procesul de predare/învățare/evaluare, următoarele metode:

1. Învățarea prin descoperire are ca rezultat achiziții trainice și dezvoltă imaginația. Presupune inițierea elevilor în activități de investigație în care elevii sunt puși în situații concrete de formulare de ipoteze, documentare în domeniul respectiv, realizarea unui experiment, interpretarea datelor, formularea de concluzii și prezentare a acestora în diferite forme (scris, oral, grafic). Se poate realiza pe următoarele căi: inductivă (de la particular, concret la general), deductivă (de la general la particular), transductivă (prin analogie între sisteme sau componente ale acestora).

2. Problematizarea pune elevul în situația de a soluționa, prin activitate proprie de cercetare, o anumită problemă care îi stimulează curiozitatea și care îl incită la căutări, dezvoltând scheme operatorii ale gândirii divergente.

3. Experimentul, ca metodă de învățare, poate fi aplicat cu succes alături de descoperire și de problematizare asigurând astfel, prin provocarea unor procese sau fenomene, cunoașterea directă, nemijlocită a factorilor de degradare.

4. Algoritmizarea asigură însușirea și aplicarea unor scheme logice de desfășurare a activităților teoretice și practice. Este importantă pentru a face trecerea de la parcurgerea unor căi deja cunoscute, la dezvoltarea propriilor căutări și cercetări.

5. Dezbaterea și asaltul de idei permit dobândirea de către elevi a cunoștințelor de specialitate, afirmarea opiniilor personale, dezvoltă spiritul de cooperare, creativitatea, spiritul critic și stimulează spontaneitatea.

6. Studiul de caz presupune analiza și dezbaterea unor situații - problemă întâlnite în practică asigură apropierea învățării de contextul extrașcolar.

7. Proiectul stimulează elevii să realizeze investigații în laborator pe o anumită temă, să elaboreze lucrări științifice pentru simpozioane, cercuri, sesiuni de comunicări științifice. Proiectul, individual sau de grup, oferă oportunitatea educației pentru cunoașterea și respectarea valorilor și a bunurilor patrimoniale.

Competențele specifice vor fi concretizate, în cadrul fiecărei ore, prin activități de învățare corespunzătoare conținutului și opțiunilor profesorului asupra tipului de lecție.

Actuala programă școlară valorifică exemple de activități de învățare, oferind un sprijin concret în elaborare a strategiilor de predare care să permită o reală centrare a actului educațional pe experiența de învățare. Activitățile de învățare trebuie astfel construite încât să se pornească dde la experiența concretă a elevului și să se integreze unor strategii didactice adecvate diferitor contexte de învățare.

Pentru formarea competențelor specifice, se recomandă utilizarea următoarelor activități de învățare:

- recunoașterea unor tipuri de degradări;

- identificarea și utilizarea unor surse variate de informare/documentare: atlase, albume, enciclopedii, determinatoare, internet, culegeri de texte consacrate, reviste, mijloace video, bănci de date, dicționare, etc.;

- extragerea, inserarea și interpretarea informației din și în: tabele, scheme, grafice, diagrame, fragmente de text, albume tematice, internet, reviste, etc.;

- realizarea transferului de informație prin conexiuni intradisciplinare, interdisciplinare și transcurriculare, pentru studierea fenomenelor de degradare a bunurilor culturale;

- imaginarea unor situații-problemă și rezolvarea lor;

- formularea de întrebări și răspunsuri adecvate;

- folosirea instrumentelor, a substanțelor și a aparaturii de laborator, potrivite contextului experimental;

- observarea și aprecierea importanței factorilor de mediu în contextul disciplinei studiate;

- interpretarea rezultatelor experimentale;

- recunoașterea factorilor care au determinat degradările studiate;

- compararea acțiunii diferitor tipuri de agenți dăunători

- luarea de decizii și justificarea opțiunii privind atitudinea și acțiunea proprie legată de protecția și prevenția degradărilor obiectelor de patrimoniu;

- măsurări de parametri în cazul studierii obiectelor de patrimoniu;

- reprezentări complexe prin desen a structurilor studiate;

- efectuarea de vizite de studiu și documentare în diferite locații arheologice, muzeale, laboratoare de specialitate.

În perspectiva unui demers educațional centrat pe competențe, se recomandă utilizare a cu preponderență a evaluării continue, formative. Procesul de evaluare va îmbina formele tradiționale (probe orale, probe scrise, probe practice) cu cele complementare (proiectul, portofoliul, autoevaluarea, evaluarea în perechi, observarea sistematică a activității și comportamentului elevului) și va pune accent pe:

- corelarea directă a rezultatelor evaluate cu competențele specifice vizate de programa școlară;

- valorizarea rezultatelor învățării prin raportarea la progresul școlar al fiecărui elev;

- utilizarea unor metode variate de comunicare a rezultatelor școlare;

- recunoașterea, la nivelul evaluării, a experiențelor de învățare și a competențelor dobândite în contexte non-formale sau informale.

Evaluarea elevilor se va realiza pe baza competențelor specifice și a conținuturilor asociate, prevăzute de programa școlară. De exemplu:

- selectarea răspunsului corect;

- asocierea între: noțiuni, enunțuri, etc. incluse în coloane diferite;

- completarea propozițiilor, desenelor, schemelor lacunare, etc.;

- itemi de tipul adevărat sau fals;

- întrebări structurate;

- rezolvarea de probleme;

- eseuri structurate;

- realizarea de referate, portofolii, proiecte;

- formularea de ipoteze sau concluzii ;

- realizarea unui plan de investigație;

- rezolvarea de fișe pentru aplicații practice.

În vederea unei mai bune organizări a procesului de predare-învățare-evaluare și pentru orientarea cadrelor didactice în elaborarea proiectarii didactice, propunem următoarea rubricație:

Pentru o mai flexibilă selecție datorată specificului învățământului vocațional, prezentăm trei modele de structuri ale desfășurării activității didactice propriu-zise:

LISTA DE TERMENI DE SPECIALITATE

1. Conservare - preocuparea de bază a cercetărilor actuale ce însumează întreaga activitate de descoperire și aplicare a celor mai potrivite mijloace pentru protejarea bunurilor culturale de acțiunea factorilor dăunători din natură sau de deteriorările produse de oameni.

2. Restaurarea - disciplină care se ocupă cu restabilirea semnificației originale a operei pierdută parțial sau estompată în timp și consolidarea suportului, în cel mai deplin respect față de autenticitatea și integritatea obiectului, care trebuie transmisă așa cum a fost creată de autor.

3. Alterarea reprezintă procesul de degradare microstructurală a unor elemente componente, cu modificarea naturii lor, sub influența factorilor chimici și microbiologici.

4. Fisura reprezintă o distrucție structurală direcționată (longitudinală, transversală sau radială)în zone intercristaline,interfazice sau al interfețe cu puncte de minimă rezistență sub acțiunea unor forțe fizico-mecanice.

5. Craclurile sunt fisuri de suprafață, care străbat în funcție de mecanism, unul sau mai multe straturi.

6. Consolidarea cuprinde o serie de operații și procese de refacere a elementelor structurale pentru ale mări capacitatea de rezistență la acțiunea anumitor factori externi sau exogeni.

7. Stabilizarea se referă la oprirea (stoparea) proceselor de deteriorarea și de degradare.

8. Integrarea este intervenția sau ansamblul de acțiuni prin care bunul de patrimoniu este readus în forma inițială nu numai prin redispunerea elementelor lui în ordinea avută inițial (originară), dar și prin completarea elementelor părților lipsă.

9. Întregirea reprezintă readucerea unui bun de patrimoniu nu numai la forma inițială, dar și în ansamblul din care a făcut parte inițial.

10. Restituirea reprezintă revenirea la forma inițială a unui bun de patrimoniu, care are încă toate elementele, dar dispuse în altă ordine decât cea originală.

11. Completarea este operația prin care se înlocuiesc părțile lipsă sau cele cu degradare sau deteriorare ireversibilă, care datorită stării precare de conservare (de obicei sub 5 %) nu-și mai pot îndeplini funcția.

12. Copia poate reprezenta o replică științifică, când caracteristicile generale și de detaliu (structural-funcționale sau tehnice, stilistice, ideatice și formale), repetate după un unicat, sunt comparabile cu originalul, în condițiile unei rigori deosebite în ceea ce privește respectarea și repetarea, inclusiv în expresivitatea, a elementelor originalului.

13. Replica științifică este utilizată în activitățile didactice, în cercetare și de foarte multe ori în expuneri muzeale, mai ales atunci când originalul face parte din categoria bunurilor de patrimoniu cu valoare deosebită, aflate în stadiile cele mai avansate de deteriorare (respectiv nivelul I de conservare) și nu este permisă expunerea.

14. Patina desemnează fenomenele de suprafață datorate îmbătrânirii:

15. Bunul cultural este un produs al procesului de creație materială și/sau spirituală, unitatea de bază, ireductibilă, în jurul căreia se țese specificul activității de muzeu. Bunul cultural are depozitat în el o cantitate de informație care devine, în condițiile evaluării calificate, valoare culturală.

16. Patrimoniu cultural național cuprinde bunurile cu valoare deosebită istorică, artistică sau documentară care reprezintă mărturii importante privind dezvoltarea istorică a poporului român și a omenirii în general sau evoluția mediului natural, inclusiv cele din aceste categorii alcătuite din metale și pietre prețioase.

17. Tezaurul patrimoniului cultural alcătuit din bunuri culturale de valoare excepțională pentru umanitate;

18. Fondul patrimoniului cultural este alcătuit din bunuri culturale cu valoare deosebită pentru.

19. Clasarea este procedura de stabilire a bunurilor culturale mobile care fac parte din categoriile juridice ale patrimoniului cultural național mobil, tezaur și fond.

20. Colecția este criteriul de organizare a bunurilor pe domenii pe baza unor criterii comune.

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ

INSTRUMENT PRINCIPAL - INSTRUMENTE CU COARDE

CICLUL INFERIOR AL LICEULUI

Clasa a IX-a

Curriculum diferențiat pentru filiera

vocațională, profil artistic, specializarea muzică

Secția instrumentală - instrumentele orchestrei simfonice

NOTA DE PREZENTARE

În învățământul vocațional artistic muzical, studiul instrumentelor reprezintă disciplina principală în pregătirea de specialitate a elevilor. În planul cadru de învățământ, această disciplină se predă individual. Prin această programă, se intenționează optimizarea și eficientizarea sistemului de pregătire artistică de specialitate, care să permită evaluarea cu acuratețe, a deprinderilor, a cunoștințelor și a competențelor dobândite. De asemenea, prin această ofertă educațională este posibilă conturarea traseelor individuale de evoluție profesională a tinerilor muzicieni-instrumentiști, prin adaptarea repertoriilor și a modalităților de abordare a acestora la particularitățile lor intelectuale, afective și motrice.

Pregătirea de specialitate a elevilor de la profilul artistic, specializarea muzică, presupune valorificarea achizițiilor învățării dobândite prin educația de bază (disciplinele din trunchiul comun), ca modalitate de asigurare a egalității de șanse și de întregire a formării intelectuale, estetice și morale a elevilor.

Curriculumul pentru instrumentele muzicale care se studiază în școlile de profil include următoarele elemente de noutate:

- studiul instrumentului nu numai ca "adjuvant", pentru întregirea culturii generale, cum era considerat în abordarea anterioară, ci ca un sistem de competențe care includ cunoștințe, abilități și atitudini specifice interpretului cultivat și viitorului specialist;

- pregătirea de specialitate a elevilor, prin curriculumul diferențiat, ca mijloc de orientare a acestuia spre trasee ulterioare de pregătire superioară și ca posibilitate de atingere a unui nivel superior de performanță în interpretare;

- parcurgerea repertoriului nu ca un scop în sine, ci ca mijloc pentru atingerea competențelor interpretului și ca element indispensabil desăvârșirii personalității artistului în devenire și a viitorului consumator avizat de artă.

Acest document reprezintă pentru profesor un instrument de lucru ce permite deplasarea accentului de pe acumulările sterile de cunoștințe, pe utilizarea acestora în practica muzical-instrumentală, de pe caracterul informativ al pregătirii de specialitate, pe cel formativ, aplicativ, centrând procesul didactic pe elev și pe opțiunile sale.

Programa școlară pentru instrumentele orchestrei simfonice cuprinde:

- competențe generale care evidențiază achizițiile învățării, la finalul învățământului liceal, specifice interpretării instrumentale, comune pentru toate instrumentele;

- competențe specifice și conținuturi, structurate pentru fiecare an de studiu, particularizate pentru fiecare grupă de instrumente, după cum urmează: instrumente cu coarde, instrumente de suflat și instrumente de percuție;

- valori și atitudini, ca rezultate ale instruirii care nu pot fi definite în termeni de acțiuni sau de comportamente observabile imediat și ușor evaluabile. Acestea reprezintă un rezultat al întregului demers didactic cu specific artistic, la care elevul participă, comune pentru toate instrumentele;

- sugestii metodologice, oferite ca sprijin pentru cadrul didactic și se referă la detalieri privind: conținutul învățării, metode, activități și procedee didactice, recomandări cu privire la abordarea repertoriului, precum și sugestii privind evaluarea continuă și sumativă în scopul orientării cadrului didactic în procesul de predare-învățare a unui instrumentului muzical;

- repertoriul este un mijloc de realizare a competențelor. Parcurgerea acestuia nu constituie un obiectiv în sine, important fiind progresul elevilor în învățare, progres evident prin urmărirea competențelor demonstrate de aceștia.

Actuala structură a programei solicită o abordare flexibilă în demersul didactic, a căilor, a metodelor și a mijloacelor adecvate individualității elevului.

Prezenta programă este valabilă și pentru unitățile de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale.

COMPETENȚE GENERALE

1. Operarea cu elemente de limbaj specific, în abordarea creațiilor muzicale

2. Valorificarea potențialului creativ în interpretare, operând cu limbajul de specialitate propriu artei muzicale

VALORI ȘI ATITUDINI

● Conștientizarea contribuției muzicii la constituirea fondului cultural comun al societății

● Disponibilitatea pentru receptarea specializată a creației muzicale aparținând fondului cultural național și universal

● Receptivitatea față de diversitatea culturală

● Disponibilitatea de a transfera în viața socială valori estetice autentice

● Manifestarea inițiativei în susținerea propriilor opinii estetice

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

LISTA DE CONȚINUTURI

Elemente de limbaj:

● Tonalitatea: intonația funcțională

● Egalizarea tonurilor și a semitonurilor

● Ritm, metru, tempo

Elemente de structură a melodiei:

● motivul

● tema

Forme specifice ale clasicismului:

● lied

● sonată

● rondo

● menuet

● tema cu variațiuni

Mijloace de expresie:

● nuanță

● accent

● cezură

● agogică mică

Tehnici instrumentale și de emisie sonoră:

● spiccato clasic și semispiccato

● deatache francez - legatto

● cezura în interiorul frazei

● sostenuto

● ornamente

Audiții, cronici de specialitate

SUGESTII METODOLOGICE

INSTRUMENTE CU COARDE

În clasa a IX-a elevul continuă procesul de dezvoltare intelectuală, afectivă și motrică, specifică educației muzicale începute o dată cu studiul specializat al artei interpretative. Achizițiile învățării dobândite anterior, prin studiul instrumentului și al celorlalte discipline de specialitate, îi permit acestuia o mai largă înțelegere a limbajului muzical și o interpretare cu un nivel de complexitate mai ridicat. Din acest moment, formarea unei concepții interpretative asupra operei va motiva demersul de perfecționare a tehnicii muzicale a elevului.

De asemenea, experiența dobândită va permite elevului abordarea unor lucrări ce implică cerințe speciale, cu un grad sporit de dificultate.

În activitatea didactică, se va pune accentul prioritar pe abordarea, în interpretare, a stilului clasic, pornindu-se de la premisa că elevul trebuie să devină capabil de a-și consolida competențe complexe de interpretare specifice acestui stil, necesare inclusiv pentru participarea în competiții de acest gen. Această sugestie nu invită la excluderea din repertoriu a lucrărilor muzicale aparținând altor stiluri, ci subliniază importanța clasicismului, în arta interpretativă.

În acest sens, sugerăm să se aibă în vedere:

- utilizarea modului de arcuș "spiccato",

- redarea ornamentelor după cerințele epocii,

- un grad sporit de velocitate,

- ușurință în folosirea tehnicii de schimbare a nuanțelor etc.

Pe parcursul acestui demers, profesorul trebuie să fie un organizator al activității elevului, care să îl susțină pe acesta și să îl îndrume, în atingerea competențelor prestabilite.

Nu trebuie omisă dezvoltarea muzicalității elevului, a gândirii sale muzicale, a manifestării propriei creativități în favoarea "dresajului" pe un anumit repertoriu. Aceasta nu exclude utilizarea exercițiilor de memorare a textelor muzicale studiate și de redare a acestora în interpretare, fără ajutorul partiturii. De asemenea, este absolut necesar ca fiecare operă muzicală să fie interpretată în integralitatea sa, cu acompaniament (pian sau ansamblu orchestral) și, obligatoriu, în public - audiții de clasă/catedră, audiții pe categorii de instrumente/pentru toate instrumentele, în școală sau în alte spații adecvate acestor activități.

În evaluarea performanțelor elevilor, vor fi utilizate criterii precum: redarea cu fidelitate a textului muzical, coerența discursului muzical și modul de redare a stilului și a caracterului operei muzicale, nivelul de dezvoltare a deprinderilor tehnico-instrumentale și originalitatea transmiterii mesajului operei muzicale.

Conținuturile vor fi valorificate deopotrivă pentru:

- dezvoltarea tehnicii specifice fiecărui instrument în parte;

- dezvoltarea combinată a tehnicii și a muzicalității, prin abordarea studiilor specifice fiecărui instrument cu coarde și a repertoriului propus.

Prin acest document, se intenționează asigurarea pregătirii de specialitate de bază a elevilor, dincolo de care fiecare elev, sub îndrumarea cadrului didactic, își poate prefigura un traseu de evoluție performantă.

Dacă în perioada învățământului primar și gimnazial, pregătirea de specialitate a elevilor din școlile de muzică s-a axat pe inițierea în și cu familiarizarea cu perioadele stilistice muzicale de referință, în învățământul liceal, prin pregătirea de specialitate, se are în vedere aprofundarea perioadelor stilistice importante (clasicism, romantism, baroc, modernism).

În acest document, repertoriul are valoare de sugestie, rămânând la latitudinea cadrului didactic să propună alte repertorii, ținând cont de particularitățile de dezvoltare fizică, psihică și intelectuală a elevilor, astfel încât elevii să dobândească și să-și consolideze imaginea de ansamblu asupra stilului studiat, de la începutul acesteia.

Pentru a veni în ajutorul profesorului în mod concret, exemplificăm câteva activități ce contribuie la atingerea competenței 2.5. Una din activitățile căreia trebuie să i se acorde o atenție specială este memorizarea textului muzical. Proces psihic complex, interpretarea din memorie reprezintă o etapă esențială în cadrul pregătirii instrumentale. Recomandăm în acest sens, ca un prim episod în memorizare să îl constituie aplicarea metodei solfegierii a temelor. Acestea pot contribui la fixarea în auzul interior a temelor din discursul muzical. Totodată, memorizarea textului nu trebuie să devină un scop în sine care să "robotizeze" elevul ci să-l ajute să se elibereze de "stresul partiturii" ca să poată reda întregul său potențial interpretativ.

Profesorul are un rol esențial în depistarea elevilor capabili de performanță și în îndrumarea lor competentă, pentru obținerea unui nivel interpretativ competitiv pe plan național și internațional. Pentru aceasta, cadrul didactic trebuie să dovedească disponibilitate pentru pregătirea continuă, prin toate mijloacele oficiale, media, etc., să participe activ la diferite acțiuni, competiții și alte forme de pregătire și formare profesională continuă, finalizând demersul prin adaptarea și implicarea sa responsabilă în pregătirea pentru performanță a elevilor, determinând eliminarea riscului promovării falselor valori.

În vederea unei mai bune organizări a procesului de predare-învățare-evaluare și pentru orientarea cadrelor didactice în elaborarea proiectarii didactice, propunem următoarea rubricație:

Pentru o mai flexibilă selecție datorată specificului învățământului vocațional, prezentăm trei modele de structuri ale desfășurării activității didactice propriu-zise:

Notă:

Competențele generale și competențele specifice din prezenta programă sunt valabile și pentru categoria corzi grave și corzi ciupite. Unora dintre conținuturi li se pot adăuga conținuturi specifice în funcție de instrumentul studiat. De asemenea, repertoriile pot fi completate pentru fiecare categorie de instrumente cu coarde, respectiv corzi grave și corzi ciupite.

REPERTORIU VIOARĂ

(Sugestii)

Studii tehnice:

- O. Sevcik op. 1 - Caietele II, III (Tehnica viorii)

- O. Sevcik op. 2 - Caietele III, IV, V (Tehnica arcușului)

- O. Sevcik op. 7 - Caietele I, II (Trilul)

- O. Sevcik op. 8 - "Schimburi de poziție"

- O. Sevcik op. 9 - "Duble coarde"

- A. A. Sarvaș op. 3 - "Studiul dublelor coarde"

- H. Schradieck - "Școala tehnicii viorii", caietele I, II

- M. Iftinchi - Schimburile de poziții în duble coarde

- R. Klenck - Studiul gamelor

- A. A. Sarvaș op. 5 - Studiul acordurilor

- D. Vlădescu - "Tehnica viorii" (exerciții pentru mâna stângă)

- E. Cobilovici - Sunetele armonice la vioară

- C. Flesch - "Game și arpegii"

- C. Flesch - "Studii de bază pentru vioară" ("Urstudien fur violine")

Studii tehnico-melodice:

- R. Kreutzer - 42 Studii sau Capricii

- F. Fiorillo - 36 Studii sau Capricii

- P. Rode - 24 Capricii

- J. B. Ch. Dancla - 20 Studii, op.73

- L. J. Massart - "Arta exersării studiilor de Kreutzer" ("L'art de travailler les etudes de Kreutzer")

Repertoriu preclasic și clasic

(Sugestii)

- G. B. Viotti - Concert nr. 22 în la minor

- Ch. A de Beriot - Concert nr. 1 în Re major, op. 16

- L. Spohr - Concert nr. 2 în re minor, op. 2

- L. Spohr - Concert nr. 11 în Sol major, op. 70

- F. David - Concert nr. 1

- F. David - Concert nr. 4 în Mi major, op. 23

- J. Haydn - Concert nr. 1 în Do major

- J. Haydn - Concert nr. 2 în Sol major

- W. A. Mozart - Concert "Adelaide" în Re major

- W. A. Mozart - Concert nr. 3 în Sol major

- L. v Beethoven - Romanța în Do major și în Fa major

Repertoriu aparținând altor compozitori

(Sugestii)

- M. Bruch - Concert nr. 1 în sol minor, op. 26

- G. Tartini - Concert în Mi major

- P. Nardini - Concert în mi minor

- R. Kreutzer - Concert nr. 19 în re minor

- J. S. Bach - Concert în Mi major

- L. Boccherini - Concert în Re major

- H. Vieuxtemps - Concert nr. 4 în re minor, op. 31

Sonate:

- F. M. Veracini - Sonata în sol minor

- F. M. Veracini - Sonata în mi minor (p. I. = Ritornello)

- P. Locatelli - Sonata în sol minor

- A. Corelli - Sonate

- G. Tartini - Sonata în sol minor ("Didona")

- G. F. Haendel - Sonatele I, II, IV, V

- J. S. Bach - Menuet I, Menuet II, Bouree și Giga din Partita a III-a în Mi major, BWV 1006

- F. Geminiani - Sonata în do minor

- P. Nardini - Sonata în Re major

- H. Purcell - Sonata în la minor

- H. Purcell - Sonata în Do major

- J. S. Bach - Sonata în La major (cu pian)

- J. M. Leclair - Sonata în Re major

Alte lucrări

(Sugestii)

- A. Corelli - La Folia

- W. A. Mozart - Rondo în Do major, KV 373

- W. A. Mozart - Rondo în Sol major

- W. A. Mozart - Rondo concertant în Sib major, KV 269

- H. Wieniawski - Legenda, op. 17

- P. de Sarasate - Romanța andaluză, op. 22

- P. de Sarasate - Malaguena, op. 21

- H. Vieuxtemps - Baladă și Poloneză, op. 38

- H. Wieniawski - Adagio elegiac, op. 5

- P. de Sarasate - Dans nr. 8

- Fr. Kreisler - "Suferința dragostei" ("Liebesleid")

- Fr. Kreisler - Frumosul rozmarin

- Francoeur-Kreisler - Siciliana și Rigaudon

- P. I. Ceaikovski - Melodie, op. 42, nr. 3

- P. I. Ceaikovski - Scherzo, op. 42, nr. 2

- D. Bughici - Suită în stil românesc, op.1

- V. Filip - Capriciul nr. 3

- V. Filip - Suită românească pentru vioară solo (părțile I-II)

- B. Bartok - Dansuri românești

- B. Bartok - Sonatina

- M. Chiriac - Serenada

- G. Enacovici - Jocuri oltenești, op. 24

- I. Scărlătescu - Bagatela

- G. Ph. Telemann - 12 Fantezii solo

- L. Glodeanu - Sonatina, op. 16

- M. Bruch - "Kol Nidrei", op. 47

- J. B. Senaille - "Introducere și Presto" (J. Manen)

- M. Moszkowski - Dansuri spaniole nr. 1 și nr. 2, op. 12

- G. Enescu - Balada, op. 4

- P. I. Ceaikovski - Vals sentimental, op. 51, nr. 6

- P. de Sarasate - Zortzico (d' Iparaguirre), op. 39

- P. de Sarasate - Zortzico ("Adios Montanas Mias")

- Couperin-Kreisler - "La Precieuse"

- Boccherini-Kreisler - Allegretto

- A. Glazunov - Meditație, op. 32

- S. Toduță - Sonatina

- M. Jora - Mică suită, op. 3

- P. Vladigherov - Suita "Vardarul"

- F. Drdla - "Perpetuo", op. 125

- H. Schradieck - "Perpetuum mobile" în Sib major, op. 1

- Ch. A. de Beriot - 3 Duete concertante, op. 57

- V. Filip - Poem pentru vioară cu acompaniament de pian

- J. Brahms - Dansuri ungare (ed. Joachim)

- Tartini-Kreisler - Variațiuni pe o temă de Corelli

- Ch. A. de Beriot - Variațiuni op. 1 în re minor, op. 15 în Mi major, și op. 79 în La major

INDEX AL AUTORILOR

VIOARĂ

A

Accolay, Jean Baptiste

Alard, Delphin

Alexeev, V.

Albeniz, Isaac

Albu, Sandu

Auer, Leopold

B

Bach, Johann Sebastian

Baklanova, Natalia

Bartok Bela

Bazzini, Antonio

Beethoven, Ludwig v

Benda, Frantisek (Franz)

Beriot, Charles Auguste de

Biber, Heinrich Ignaz Franz von

Bizet, Georges

Bloco, Jozsef (Joseph)

Blumenstengel, A.

Boccherini, Luigi

Botez, Constantin

Brahms, Johannes

Bruch, Max

Buciu, Dan

Bughici, Dumitru

Burada, Teodor T.

C

Campagnoli, Bartolomeo

Capoianu, Dumitru

Casorti, August

Ceaikovski, Piotr Ilici

Chiriac, Mircea

Cionca, Romulus

Ciortea, Tudor

Cobilovici, Emil

Comes, Liviu

Constantinescu, Paul

Corelli, Arcangelo

Couperin, Louis

Cuteanu, Eugen

D

Dancla, Jean Baptiste Charles

Daquin, Louis-Claude

David, Ferdinand

Deriețeanu, George

Dimitrescu, Constantin

Dinicu, Grigoraș

Donceanu, Felicia

Dont, Jakob

Drăgoi, Sabin

Drdla, Frantisek (Franz)

Dvorak, Antonin

E

Eftimescu, Florin

Elenescu, Emanuel

Enacovici, George

Enescu, George

Ernst, Heinrich-Wilhelm

F

Falla, Manuel de

Feldman, Ludovic

Fibich, Zdenek (Zdenko)

Filip, Vasile

Fiocco, Joseph-Hector

Fiorillo, Federigo

Flesch, Carl

Francoeur, Franf2ăois

Fuchs, Teodor

G

Gavinies, Pierre

Geantă, Ionel

Gebauer, Michel-Joseph

Gemianini, Francesco

Gershwin, George

Gherțovici, Adia

Gilels, Elisabeta

Glazunov, Alexandr Konstantinovici

Glier, Reinhold Moritzovici

Glodeanu, Liviu

Gluck, Christoph Wilibald

Godard, Benjamin Louis-Paul

Gossec, Franf2ăois-Joseph

Gounod, Charles

Granados, Enrique

Grieg, Edvard Hagerup

Grigorian, Asatur Grigorevici

H

Haciaturian, Aram Ilici

Haendel, Georg Friedrich

Haydn, Franz Joseph

Heifetz, Jascha

Herman, Vasile

Hohmann, Christian Heinrich

Hrimaly, Johann

Huber, Adolf

I

Ianșinov, Alexei

Iftinchi, Modest

J

Jansa, Leopold

Jerea, Hilda

Joachim, Joseph

Jora, Mihail

K

Kabalevski, Dmitri Borisovici

Kayser, Heinrich Ernst

Klenck, Robert

Klepper, Walter Mihai

Komarovski, Anatol

Kreisler, Fritz

Kreutzer, Rodolphe

L

Lalo, Edouard Victor Antoine

Laub, Ferdinand

Lazăr, Filip

Leclair, Jean-Marie

Lipatti, Dinu

Lipinsky, Karol Joseph

Locatelli, Pietro

Manen, Juan

Manoliu, George

Martini, Giovanni Battista

Massart, Lambert-Joseph

Massenet, Jules

Mayseder, Joseph

Mazas, Jacques Fereol

Mendelsohn, Alfred

Mendelssohn-Bartholdy, Felix

Mostras, Konstantin

Moszkowski, Moritz

Mozart, Wolfgang Amadeus

Musorgski, Modest Petrovici

N

Nardini, Pietro

Niculescu, Mihai

Nottara, Constantin C.

Novacek, Ottokar

Novacek, Rudolf

O

Offenbach, Jacques

P

Paganini, Niccolo

Paradis, Maria-Theresia von

Pasquali, Nicolo

Pleyel, Ignaz-Joseph

Polo, Enrico

Popovici, Doru

Porpora, Nicola-Antonio

Porumbescu, Ciprian

Prokofiev, Serghei Sergheevici

Prume, Franf2ăois-Hubert

Pugnani, Gaetano

Purcell, Henry

R

Raff, Joachim

Rameau, Jean-Philippe

Ravel, Maurice

Ricci, Ruggiero

Rieding, Oskar (Oscar)

Ries, Franz

Rimski-Korsakov, Nikolai Andreevici

Rode, Jacques Pierre Joseph

Rogojină, Paul

Rossini, Gioacchino Antonio

Rovelli, Pietro

Rubinstein, Anton

Rubinstein, Nathan

S

Saint-Lubin, Leon de

Saint-Saens, Charles Camille

Sarasate, Pablo Martin Meliton y Navascuez de

Sarvaș, Anton Adrian

Savițchi, Octav

Scarlatescu, Ioan

Schmitzer, Elena

Schradiek, Henry

Schubert, Franz

Schumann, Robert

Seitz, Friedrich

Senaille, Jean-Baptiste

Sevcik, Otakar

Sibelius, Jean (Jan) Julius Christian

Sinding, Christian

Singer, Edmund

Sitt, Hans

Spohr, Ludwig (Louis)

Stephănescu, George

Stern, Rosi

Stravinski, Igor Fiodorovici

Szeremi Gustav

Szymanowski, Karol

Ș

Șostakovici, Dmitri Dmitrievici

T

Tartini, Giuseppe

Telemann, Georg Philipp

Theodorescu, Alexandru

Timaru, Valentin

Toduță, Sigismund

V

Velehorschi, Alexandru

Veracini, Francesco Maria

Vieuxtemps, Henri

Viotti, Giovanni Battista

Vitali, Tommaso Antonio

Vivaldi, Antonio

Vladigherov, Pancio

Vlădescu, Dumitru

W

Walther, Johann-Jakob

Waxman, Franz

Weigl, Joseph

Wieniawski, Henryk (Henri)

Wohlfahrt, Franz

Y

Ysaye, Eugene

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ

INSTRUMENT PRINCIPAL - PIAN

CICLUL INFERIOR AL LICEULUI

Clasa a IX-a

Curriculum diferențiat pentru filiera

vocațională, profil artistic, specializarea muzică

Secția instrumentală - pian

Notă de prezentare

În învățământul vocațional artistic muzical, studiul pianului reprezintă disciplina principală în pregătirea de specialitate a elevilor. În planul cadru de învățământ, această disciplină se predă individual. Prin această programă, se intenționează optimizarea și eficientizarea sistemului de pregătire artistică de specialitate, care să permită evaluarea cu acuratețe a deprinderilor, a cunoștințelor și a competențelor dobândite. De asemenea, prin această ofertă educațională este posibilă conturarea traseelor individuale de evoluție profesională a tinerilor muzicieni-instrumentiști, prin adaptarea repertoriilor și a modalităților de abordare a acestora la particularitățile lor intelectuale, afective și motrice.

Pregătirea de specialitate a elevilor de la profilul artistic, specializarea muzică, presupune valorificarea achizițiilor învățării dobândite prin educația de bază (disciplinele din trunchiul comun), ca modalitate de asigurare a egalității de șanse și de întregire a formării intelectuale, estetice și morale a elevilor.

Curriculumul pentru instrumentele muzicale care se studiază în școlile de profil include următoarele elemente de noutate:

- studiul instrumentului nu numai ca "adjuvant", pentru întregirea culturii generale, cum era considerat în abordarea anterioară, ci ca un sistem de competențe care includ cunoștințe, abilități și atitudini specifice interpretului cultivat;

- pregătirea de specialitate a elevilor, prin curriculumul diferențiat, ca mijloc de orientare a acestuia spre trasee ulterioare de pregătire superioară și ca posibilitate de atingere a unui nivel superior de performanță în interpretare;

- parcurgerea repertoriului nu ca un scop în sine, ci ca mijloc pentru atingerea competențelor interpretului și ca element indispensabil desăvârșirii personalității artistului în devenire și a viitorului consumator avizat de artă.

Acest document reprezintă pentru profesor un instrument de lucru ce permite deplasarea accentului de pe acumulările sterile de cunoștințe, pe utilizarea acestora în practica muzical-instrumentală, de pe caracterul informativ al pregătirii de specialitate, pe cel formativ, aplicativ, centrând procesul didactic pe elev și pe opțiunile sale.

Programa școlară cuprinde:

- competențe generale care evidențiază achizițiile învățării, la finalul învățământului liceal, specifice interpretării instrumentale, comune pentru toate instrumentele;

- competențe specifice și conținuturi, structurate pentru fiecare an de studiu, particularizate pentru fiecare grupă de instrumente, după cum urmează: pian, instrumente cu coarde, instrumente de suflat, de percuție și instrumente populare. valori și atitudini, ca rezultate ale instruirii care nu pot fi definite în termeni de acțiuni sau de comportamente observabile imediat și ușor evaluabile. Acestea reprezintă un rezultat al întregului demers didactic cu specific artistic, la care elevul participă, comune pentru toate instrumentele;

- sugestii metodologice, oferite ca sprijin pentru cadrul didactic și se referă la detalieri privind: conținutul învățării, metode, activități și procedee didactice, recomandări cu privire la abordarea repertoriului, precum și sugestii privind evaluarea continuă și sumativă în scopul orientării cadrului didactic în procesul de predare-învățare a unui instrumentului muzical;

- repertoriul este un mijloc de realizare a competențelor. Parcurgerea acestuia nu constituie un obiectiv în sine, important fiind progresul elevilor în învățare, progres evident prin urmărirea competențelor demonstrate de aceștia.

Actuala structură a programei solicită o abordare flexibilă în demersul didactic, a căilor, a metodelor și a mijloacelor adecvate individualității elevului.

Prezenta programă este valabilă și pentru unitățile de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale.

COMPETENȚE GENERALE

1. Operarea cu elemente de limbaj specific, în abordarea creațiilor muzicale

2. Valorificarea potențialului creativ în interpretare, operând cu limbajul de specialitate propriu artei muzicale

VALORI ȘI ATITUDINI

● Conștientizarea contribuției muzicii la constituirea fondului cultural comun al societății

● Disponibilitatea pentru receptarea specializată a creației muzicale aparținând fondului cultural național și universal

● Receptivitatea față de diversitatea culturală

● Disponibilitatea de a transfera în viața socială valori estetice autentice

● Manifestarea inițiativei în susținerea propriilor opinii estetice

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

LISTA DE CONȚINUTURI

Elemente de limbaj:

● Tonalitatea: intonația funcțională

● Egalizarea tonurilor și a semitonurilor

● Ritm, metru, tempo

Elemente de structură a melodiei:

● motivul

● tema

Forme specifice ale clasicismului:

● lied

● sonată

● rondo

● menuet

● tema cu variațiuni

Tehnici instrumentale și de emisie sonoră:

● legatto

● cezura

● sostenuto

● ornamente

Audiții, cronici de specialitate

SUGESTII METODOLOGICE

În clasa a IX-a se continuă dezvoltarea deprinderilor și a cunoștințelor instrumentale și muzicale dobândite anterior de elevul pianist.

În activitatea didactică, se va pune accentul prioritar pe abordarea, în interpretare, a stilului clasic, pornindu-se de la premisa că elevul trebuie să devină capabil de a-și consolida competențe complexe de interpretare specifice acestui stil, necesare inclusiv pentru participarea în competiții de acest gen. Această sugestie nu invită la excluderea din repertoriu a lucrărilor muzicale aparținând altor stiluri, ci subliniază importanța clasicismului, în arta interpretativă.

Dacă în învățământul primar și gimnazial elevii au fost familiarizați cu noțiuni de ordin general - tehnice și interpretative -, în învățământul liceal se vor consolida achizițiile referitoare la tehnica instrumentală și se va urmări un traseu tehnic și interpretativ specific clasicismului. Pe parcursul instruirii, cadrul didactic va avea în vedere dezvoltarea fizică și psihică a tânărului, stabilind strategii didactice adecvate. Se va evita o îndrumare de tip "dresaj", stimulând implicarea și creativitatea elevului și pe cea a cadrului didactic. De asemenea, de importanță majoră sunt cele două ipostaze ale activității elevului: sub îndrumarea directă a cadrului didactic și în studiul individual.

La vârsta de 14-15 ani, elevul se află în procesul dezvoltării, ceea ce solicită atenție sporită din partea cadrului didactic și adaptarea permanentă a acestuia la specificul acestei dezvoltări. Problemele tehnice vor fi abordate prin studii dar și prin exerciții ajutătoare, nefiind indicată metoda repetării "la infinit" a unor pasaje. Elevul va pune în context expresiv și asimilările de ordin tehnic instrumental.

Referitor la abordarea prioritară a stilului clasic în interpretare, se va insista pe dobândirea unei tehnici adecvate, prin game și studii orientate pe diferite probleme. Tehnica instrumentală nu este un scop, ci un mijloc prin care elevul trebuie să își dezvolte capacitățile de redare fidelă a textului muzical. De aceea, se va insista pe dezvoltarea rezistenței și forței degetelor prin game, studii sau alte modalități de obținere a unei tehnici ce pot contribui constructiv la formarea elevului viitor interpret. Una dintre problemele de ordin tehnic ce persistă chiar și la acest nivel de studiu este de exemplu trecerea degetului 1, asupra căreia trebuie să se insiste deoarece poate periclita execuția uniformă (execuția egală) a gamelor și arpegiilor prezente cu precădere în repertorii clasice, putând da naștere la accente nedorite și întreruperi în frazele melodice. Din acest motiv se vor alege studii care să faciliteze egalizarea sunetele și duratelor în succesiunea acestora.

Astfel, în execuția corectă a gamelor și a arpegiilor, care pot genera accente și rupturi în frazele melodice sau pasaje de virtuozitate, se va insista asupra exersării degetului 1. De asemenea, se vor selecta studii tehnice relevante pentru această problemă: C. Czerny - Studii Op. 740 Nr. 1, 2, 3, 5, 11, 14, 16 sau M. Clementi - Gradus ad Parnassum din culegerea 29 de studii - nr. 1, 2, 4, 6, 7. Se va urmării egalizarea deprinderilor pentru mâna dreaptă și mâna stângă. Neglijarea acestui aspect constituie adesea cauza unor dezechilibre tehnice și muzicale (C. Czerny - Op. 740, Studii Nr. 5, 8, 11 și M. Clementi - Gradus ad Parnassum, Nr. 2, 3, 6).

Se va acorda o atenție deosebită studiului terțelor - problemă atinsă doar ocazional în anii anteriori, urmărind atacul simultan al degetelor, în ciuda constituției lor inegale (C. Czerny Op. 740 - studiile nr. 4, 10, M. Clementi, Gradus ad Parnassum, Nr. 6 (care antrenează și mâna stângă). Acordurile de trei și de patru sunete, lucrate și în mod izolat, sub formă de exerciții, dar și pentru studii (M. Clementi, Gradus ad Parnassum, Nr. 24, Czerny, Op. 740, Nr. 13), vor facilita consolidarea musculaturii, a tendoanelor și a poziției corecte a mâinii pe claviatură. De altfel, această problemă este prezentă în aproape fiecare studiu, acordurile fiind acompaniamente frecvente. Se va controla o perfectă relaxare și libertate a brațelor, evitându-se rigiditatea articulațiilor.

Octavele, frânte și simultane, fără a constitui încă o problemă tehnică centrală, vor fi studiate cu multă atenție în studii ca Czerny, Op. 740 Nr. 8, Clementi, Gradus ad Parnassum, nr. 26 și 28. Această tehnică va fi perfecționată și în următorii ani de studiu, odată cu dezvoltarea fizică a mâinii. Studiul notelor repetate va dezvolta suplețea și viteza în schimbarea degetelor (C. Czerny, Op. 740, Nr. 7, 11, M. Clementi, Nr. 4, 19).

Se va urmări deplasarea pe claviatură cu mișcări suple ale brațelor și a poignet-ului (C. Czerny - Op. 740, studii nr. 4, 6, 9, 13, 15, M. Clementi, Gradus ad Parnassum, nr. 3, 7, 23, 24). Recomandăm abordarea mai multor studii ce vizează probleme diferite și în același timp complete pentru a evita totuși o concentrare exagerată asupra numai anumitor probleme - concentrare ce poate degenera într-o crispare totală a aparatului pianistic.

O altă problemă de natură tehnică o constituie modul de atac. Se vor studia diferite moduri de atac, cu accent pe cel specific stilului clasic.

Atât primele cunoștințe, cât și tehnica dobândită - în mod special, prin studiile lui C. Czerny - dar și altele - vor contribui la aprofundarea acestui stil. Se vor conștientiza problemele de frazare și de construcție a formei studiate înainte de abordarea sonatelor de referință ale clasicilor vienezi. În această clasă se recomandă investigarea sonatelor care au condus la desăvârșirea formei.

Sonatele aparținând "fiilor lui J. S. Bach" reprezintă un fundament solid care nu poate fi omis din repertoriul pentru pian. Carl Philipp Emanuel Bach - considerat părintele sonatei clasice - deține de asemenea o creație deosebit de importantă pentru formare interpretării stilului clasic, influențând și creația și educația fratelui său, Johann Christian. Wilhelm Friedemann Bach. Sonatele lor constituie un punct de plecare pentru studiul formei de sonată, dar și pentru diferite probleme de ordin tehnic- instrumental:

- mâini încrucișate (K. Ph. Em. Bach - Sonata în fa minor Wq 63/6);

- ornamente și pasaje ornamentale etc.

Sonatele lui Baldassaro Galuppi, prin bitematismul evident, se situează în rândul sonatelor clasice, constituind un reper valoros pentru fundamentarea stilului clasic (Sonata în Re, în La, în do).

Sonatele lui M. Clementi pot fi abordate selectându-le pe acelea care nu suprasolicită rezistența tehnică a elevilor (Op. 7, nr. 3 sol minor, Op. 20 nr. 2, do diez minor, Op. 25 nr. 2. sol major, Op. 26 nr. 3 re major) și pe cele ale lui D. Scarlatti și D. Cimarosa. Aprofundarea stilului de interpretare a repertoriului clasic poate fi continuată și în clasele următoare, iar finalitatea acestei recomandări o reprezintă dobândirea de către elev a unei virtuozități interpretative ce îl poate reprezenta la nivel competițional.

Repertoriul nu exclude sonate ale clasicilor vienezi, cadrul didactic selectându-le cu atenție pe cele adecvate particularităților elevilor.

Se va acorda atenție sporită utilizării pedalei, în interpretare pentru evitarea folosirii acesteia uneori în exces sau alteori deloc. Audierea repertoriului prevăzut pentru studiere, în interpretări de referință, constituie un model stimulativ, pentru viitorul interpret.

Abordarea în paralel a altor stiluri, precum romantic, modern sau românesc contribuie de asemenea la stimularea sensibilității, creativității dezvoltarea simțului ritmic și al spontaneității în execuție, oferind posibilitatea abordării în cadrul orelor și a improvizației - ca element de noutate în studiul instrumental.

Pentru a veni în ajutorul profesorului în mod concret, exemplificăm câteva activități ce contribuie la atingerea competenței 2.5. Una din activitățile căreia trebuie să i se acorde o atenție specială este memorizarea textului muzical. Proces psihic complex, interpretarea din memorie reprezintă o etapă esențială în cadrul pregătirii instrumentale. Recomandăm în acest sens, ca un prim episod în memorizare să îl constituie aplicarea metodei solfegierii a temelor. Acestea pot contribui la fixarea în auzul interior a temelor din discursul muzical. Totodată, memorizarea textului nu trebuie să devină un scop în sine care să "robotizeze" elevul ci să-l ajute să se elibereze de "stresul partiturii" ca să poată reda întregul său potențial interpretativ.

Profesorul are un rol esențial în depistarea elevilor capabili de performanță și în îndrumarea lor competentă, pentru obținerea unui nivel interpretativ competitiv pe plan național și internațional. Pentru aceasta, cadrul didactic trebuie să dovedească disponibilitate pentru pregătirea continuă, prin toate mijloacele oficiale, media, etc., să participe activ la diferite acțiuni, competiții și alte forme de pregătire și formare profesională continuă, finalizând demersul prin adaptarea și implicarea sa responsabilă în pregătirea pentru performanță a elevilor, determinând eliminarea riscului promovării falselor valori.

Discuțiile profesor-elev, audițiile comparate, precum și consultarea unor articole muzicale de specialitate contribuie la dezvoltarea spiritului critic și la formarea unei opinii proprii. Elevul va fi susținut și stimulat în aparițiile sale publice, care constituie situații de verificare elementelor asimilate, dar și a comportamentului său scenic.

În acest document, repertoriul are valoare de sugestie, rămânând la latitudinea cadrului didactic să propună alte repertorii, ținând cont de particularitățile de dezvoltare fizică, psihică și intelectuală a elevilor, astfel încât elevii să dobândească și să-și consolideze imaginea de ansamblu asupra stilului studiat, de la începutul acesteia.

În evaluarea performanțelor elevilor, vor fi utilizate criterii precum: fidelitatea redării textului muzical scris, coerența discursului muzical și modul de redare a stilului și a caracterului operei muzicale, nivelul de dezvoltare a deprinderilor tehnico-instrumentale și originalitatea transmiterii mesajului operei muzicale. În vederea unei mai bune organizări a procesului de predare-învățare-evaluare și pentru orientarea cadrelor didactice în elaborarea proiectarii didactice, propunem următoarea rubricație:

Pentru o mai flexibilă selecție datorată specificului învățământului vocațional, prezentăm trei modele de structuri ale desfășurării activității didactice propriu-zise:

REPERTORIU (SUGESTII)

Game majore și minore cu diezi și bemoli executate pe patru octave, la octavă, terțe, sexte și decime în mișcare paralelă și mișcare contrară. Arpegii mici și mari (cu răsturnări) pe patru octave în mișcare paralelă. Acorduri de patru sunete în mișcare paralelă și mișcare contrară.

K. Czerny: Studii op. 740- caiet I și II

J. B. Cramer: Studii - caiet II

M. Clementi: Gradus ad Parnassum

D. Scarlatti: Sonate

Fiii lui Bach: Sonate

J. Haydn: Sonate

W. A. Mozart: Sonate-K.V 280 în Fa, K.V 282 în Mi bemol, K.V. 283 în Sol, K.V. 332 în Fa,

K.V. 570 în Și bemol

L. van Beethoven: Sonate - op. 2 nr. 1, op. 10 nr. 1, op. 10 nr. 2, op. 14 nr. 1, op. 14 nr. 2

Notă

Deoarece repertoriul pianistic este vast, se pot selecta și alte creații de valoare, care să contribuie la dezvoltarea muzicală și tehnică a elevului.

Un repertoriu mai dificil sau aparținând altor stiluri se va aborda în urma unor analize atente, profesorul fiind responsabil pentru alegerea făcută.

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ

INSTRUMENT PRINCIPAL -

[Instrumentele orchestrei simfonice: instrumente de suflat -

percuție]

CICLUL INFERIOR AL LICEULUI

Clasele a IX-a și a X-a

Curriculum diferențiat pentru filiera

vocațională, profil artistic, specializarea muzică

Secția instrumentală - instrumentele orchestrei simfonice

NOTĂ DE PREZENTARE

Programele școlare pentru clasele a IX-a și a X-a, documente reglatoare componente ale curriculumului național au fost elaborate în conformitate cu:

- asumarea de către România a Planului detaliat de lucru asupra obiectivelor sistemelor educaționale și de formare profesională din Europa, ratificat de Consiliul European de la Barcelona, în 2002, și a Declarației miniștrilor europeni ai educației și formării profesionale și a Comisiei Europene cu privire la consolidarea cooperării europene în formarea profesională - "Declarația de la Copenhaga", convenită la Copenhaga în 2002;

- nevoia de adaptare a curriculumului național la schimbările din structura învățământului preuniversitar

- valorificarea experienței pozitive privind proiectarea curriculumului pentru învățământul liceal pornind de la competențe ca achiziții finale al învățării, prin care se asigură accentuarea dimensiunii acționale în formarea elevilor;

Structurarea noilor planuri cadru de învățământ pentru clasele a IX-a și a X-a pe componentele trunchi comun și curriculum diferențiat determină organizarea, la nivelul programei școlare, a ofertei educaționale centrale în competențe și conținuturi ale învățării prezentate distinct, pentru fiecare dintre aceste componente.

În aceste condiții, noile programe școlare pentru clasele a IX-a - a X-a au următoarea structură:

- Notă de prezentare, în care de detaliază rolul disciplinei de învățământ și statutul specific al acesteia în cadrul curriculumului național, precum și contribuția disciplinei de învățământ la cele opt domenii de competențe cheie stabilite la nivel european;

- Competențe generale, cu un nivel accentuat de complexitate, definite pe o disciplină de învățământ sau, după caz, pe o categorie de discipline de învățământ, pentru a evidenția achizițiile finale de învățare ale elevilor la sfârșitul învățământului obligatoriu și/sau pentru a orienta pregătirea de specialitate a acestora;

- Valori și atitudini, finalități de natură axiologică, urmărite prin studiul disciplinei, definite pentru învățământul liceal;

- Competențe specifice - conținuturi, nucleul funcțional al programei școlare, definit pentru fiecare an de studiu;

- Sugestii metodologice, elaborate pentru a orienta proiectarea demersului didactic adecvat competențelor, valorilor și atitudinilor prevăzute în programele școlare.

Prezentul document reprezintă programa școlară pentru disciplina Instrument principal, studiată ca disciplină principală de specialitate studiul instrumentelor reprezintă Instrumentele orchestrei simfonice pentru fiecare elev și pentru fiecare instrument.

Prin această programă, se intenționează optimizarea și eficientizarea sistemului de pregătire artistică de specialitate, care să permită evaluarea cu acuratețe a deprinderilor, a cunoștințelor și a competențelor dobândite. De asemenea, prin această ofertă educațională, este posibilă conturarea traseelor individuale de evoluție profesională a tinerilor muzicieni-instrumentiști, prin adaptarea repertoriilor și a modalităților de abordare a acestora la particularitățile lor intelectuale, afective și motrice.

Pregătirea de specialitate a elevilor de la profilul artistic, specializarea muzică, presupune valorificarea achizițiilor învățării dobândite prin educația de bază (disciplinele din trunchiul comun), ca modalitate de asigurare a egalității de șanse și de continuare a formării intelectuale, estetice și morale a elevilor.

Curriculumul pentru instrumentele muzicale care se studiază în școlile de profil include următoarele elemente de noutate:

- studiul instrumentului nu numai ca "adjuvant", pentru întregirea culturii generale, cum era considerat în abordarea anterioară, ci ca un sistem de competențe care include cunoștințe, abilități și atitudini specifice interpretului cultivat și viitorului specialist;

- pregătirea de specialitate a elevilor, prin curriculumul diferențiat, ca mijloc de orientare a acestuia spre trasee ulterioare de pregătire superioară și ca posibilitate de atingere a unui nivel superior de performanță în interpretare;

- parcurgerea repertoriului, nu ca un scop în sine, ci ca mijloc pentru atingerea competențelor interpretului și ca element indispensabil desăvârșirii personalității artistului în devenire și a viitorului consumator avizat de artă.

Acest document reprezintă pentru profesor un instrument de lucru care permite deplasarea accentului de pe acumulările sterile de cunoștințe, pe utilizarea acestora în practica muzical-instrumentală, de pe caracterul informativ al pregătirii de specialitate, pe cel formativ, aplicativ, centrând procesul didactic pe elev și pe opțiunile sale.

Programa școlară pentru instrumentele orchestrei simfonice cuprinde:

- competențe generale care evidențiază achizițiile învățării, la finalul învățământului liceal, specifice interpretării instrumentale, comune pentru toate instrumentele;

- competențe specifice și conținuturi, structurate pentru fiecare an de studiu, particularizate pentru fiecare grupă de instrumente, după cum urmează: pian, instrumente cu coarde, instrumente de suflat, de percuție și instrumente populare valori și atitudini, ca rezultate ale instruirii care nu pot fi definite în termeni de acțiuni sau de comportamente observabile imediat și ușor evaluabile, ci ca rezultate ale întregului demers didactic cu specific artistic, la care elevul participă, comune pentru toate instrumentele;

- sugestii metodologice, oferite ca sprijin pentru cadrul didactic, referindu-se la detalieri privind: conținutul învățării, metode, activități și procedee didactice, recomandări cu privire la abordarea repertoriului, precum și sugestii privind evaluarea continuă și sumativă, în scopul orientării cadrului didactic în procesul de predare-învățare a unui instrumentului muzical;

- repertoriul este un mijloc de realizare a competențelor. Parcurgerea acestuia nu constituie un obiectiv în sine, important fiind progresul elevilor în învățare, progres evident prin urmărirea competențelor demonstrate de aceștia.

Actuala structură a programei invită profesorul la o abordare flexibilă în demersul didactic, a căilor, a metodelor și a mijloacelor adecvate individualității elevului.

Prezenta programă este valabilă și pentru unitățile de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale.

COMPETENȚE GENERALE

VALORI ȘI ATITUDINI

● Conștientizarea contribuției muzicii la constituirea fondului cultural comun al societății

● Disponibilitatea pentru receptarea specializată a creației muzicale aparținând fondului cultural național și universal

● Receptivitatea față de diversitatea culturală

● Disponibilitatea de a transfera în viața socială valori estetice autentice

● Manifestarea inițiativei în susținerea propriilor opinii estetice

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI - CLASA A IX-A

------

*1) Pentru instrumentele din categoria instrumentelor de suflat-percuție care nu au repertoriu clasic sau, dacă există, nu este compatibil cu nivelul clasei.

*2) Pentru instrumentele din categoria instrumentelor de suflat-percuție care au repertoriu.

LISTA DE CONȚINUTURI

Elemente de limbaj:

● Tonalitatea: intonația funcțională - game intervale diatonice și cromatice

● Egalizarea tonurilor și a semitonurilor în intonație ascendentă și descendentă

● Ritm, metru, tempo

Elemente de structură a melodiei:

● motivul

● tema

Forme specifice ale clasicismului:

● lied

● sonată

● rondo

● menuet

● tema cu variațiuni

Tehnici instrumentale și de emisie sonoră:

● legatto - utilizarea vocalelor în emisia sonoră

● non legatto - articulația simplă

● viteza și presiunea coloanei de aer în emisia sunetului

● deprinderi motrice - mișcări musculare în procesul respirator, mișcările mușchiului limbii, agilitatea degetelor, sincronizarea membrelor superioare cu membrele inferioare

Audiții, cronici de specialitate

SUGESTII DE REPERTORIU - CLASA A IX-A

FLAUT

Studii/Metode

M. MOYSE: Exercices journaliers (game majore și minore, arpegii etc.) A.B.C.D.

P. TAFFANEL - PH. GAUBERT: Grands exercices journaliers de mecanisme

N. PLATONOV: 30 studii (continuare)

E. KOHLER: 12 studii op. 33 cai II, Studii romantice, Studii caracteristice

A. TERSCHAK: 26 studii op. 71

L. DROUET: 25 studii celebre

TH. BOHM: 12 studii op. 15

JOHANN HOCKR: Studii op. 6, caietul 1

Studii de orchestră

Concerte

A. VIVALDI: Concertul în RE - Privighetoarea, Concertul nr. 1 - La tempesta di mare, Concertul în Sol major

G. B. PERGOLESI: Concertul în SOL

J. HAYDN: Concertul în RE

C. STAMITZ: Concertul în SOL

R. ROSETTI: Concertul în RE

FR. DEVIENNE: Concert nr. 4 în Sol major

PH. TELEMANN: Concertul în Re major

A. E. M. GRETRY: Concert în Do major

M. BLAVET: Concert

Sonate

H. PURCELL: Sonate (la alegere)

J. B. LOEILLET: Sonata în la minor

G. PH. TELEMANN: Sonate (la alegere)

G. FR. HANDEL: Sonate (la alegere)

F. M. VERACINI: Sonate (la alegere)

L. VINCI: Sonata în RE

G. B. PLATTI: Sonata nr. 1 (SOL) și nr. 2 (mi)

J. CH. NAUDOT: 6 sonate (la alegere)

J. B. VANHAL: Sonată

A. VIVALDI: Sonate

A. CABUS: Sonatină

M. BLAVET: Sonate

HERMAN ZANKE: Sonata

Alte lucrări

W. A. MOZART: Andante în DO

C. M. WEBER: Adagio și Rondo

FR. CHOPIN: Variațiuni pe o temă de Rossini

W. POPP: Aria boemă rusă

M. MOSZKOVSKI: Dans spaniol

Cl. DEBUSSY: Syrinx, Micul negru

A. ROUSSEL: Andante și Scherzo

J. IBERT: Măgărușul alb

G. FAURE: Piesă

PH: TELEMANN: Fantezii (la alegere)

TH. BOHM: Tarantella op. 34

G. GALAWAY: Album

JACK IBERT: 6 istorioare

FR. COUPERIN: Sarabanda și gavota

FR: SCHUBERT: Ave Maria

R. GLIER: Melodia

J. S. BACH: Andante

J. QUANTZ: Arioso și presto

LEO DE LIBES: Valsul pașilor de flori

P. ELINESCU: Idilă, Elegia română

T. BREDICEANU: Doină și Joc

P. CONSTANTINESCU: Cântec vechiu

L. COMES: Două dansuri din Apuseni

C. PETRA-BASACOPOL: Suita (părți)

H. POPESCU: Capriciu rustic

V. S. JIANU: Preludiu și rigaudon, Madrigal, Pastel de toamnă

OBOI

Studii/Metode

W. FERLING: Studii pentru oboi

L. WIEDEMANN: 45 studii pentru oboi, studiile nr. 20-45

A. SOUS: Studii pentru oboi, studiile nr. 1-37

P. TORNEA: Metoda de oboi

Studii de orchestră

Concerte

A. VIVALDI: Concert în la minor

G. FR. HAENDEL: Concertul nr. 1

D. CIMAROSA: Concert pentru oboi și orchestră în Do major

T. ALBINONI: Concert pentru oboi și orchestră în Și bemol major, op. VII nr. 3

T. ALBINONI: Concert pentru oboi și orchestră în Și bemol major, op. IX nr. 11

V. BELLINI: Concert pentru oboi și orchestră în Mi bemol major

C. M. von WEBER: Concertino pentru oboi în Do major

Sonate

G. Ph. TELEMANN: Sonata pentru oboi și pian în la minor

J. B. L'OEILLET: Sonata pentru oboi și pian în Sol major

H. PURCELL: Sonata pentru oboi și pian în sol minor

Alte lucrări

J. HAYDN: Allegro în Fa major pentru oboi și pian

R. SCHUMANN: Romanța I pentru oboi și pian

V. JIANU: Pastel pentru oboi și pian

A. MENDELSOHN: Pastel (la alegere din cele 6)

CLARINET

Studii/Metode

I. CUDALBU: Game, Studii pentru clarinet

K. BAERMANN: Game, Studii vol. II

FRITZ KROEPSCH: Studii vol. I

R. KIETZER: Studii vol. III

D. UNGUREANU: Metoda de clarinet vol. I

Studii de orchestră

Concerte

K. STAMITZ: Concert Și bemol nr. 2 (Darmstadter Konzert)

D. CIMAROSA: Concert

A. KOMAROVSCHI: Concert

S. MERCADANTE: Concert

G. TARTINNI: Concertino

K. M. von WEBER: Concertino

F. KRAMER: Concert

Sonate

W. A. MOZART: 2 Sonate

G. BACEWICZ: 5 Dansuri

G. ROSSINI: Sonata nr. 3

J. B. VANHAL: Sonata

I. S. BACH: Sonata nr. 2

Alte lucrări

J. PH. RAMEAU: Suita (părți)

M. NEGREA: Suita

R. KORSAKOV: Cocoșul de aur

V. JIANU: Preludiu și Rigaudon

A. VASILENKO: Dans oriental

FAGOT

Studii/Metode

J. WEISSENBORN: c. II-Op. 8 - Studiile 15-40

L. MILDE: c. I-Op. 24 - Studiile1-10 (tempo moderat)

W. HAUSE: 30 de studii

L. KRAKAMP: Game, terțe, arpegii

L. OZZI: Studii de game, duete, capricii

K. BATASOV: R. Terehin: 75 de studii

J. KUFFNER: 24 duete ușoare

V. BRUNS: 12 studii op. 32

J. SATZERNHOVER: 24 studii

C. KOPPRASCH: Studii, vol. I

Studii de orchestră

Concerte

A. VIVALDI: Concerte: La minor, Fa Major, Re minor, Mi major

M. HAYDN: Concertino

A. FOGHEL: Concert în Do major

G. FR. HAENDEL: Concertino

R. KORSAKOV: Concert

C. H. GRAUN: Concert

Sonate

W. A. MOZART: Sonată în Și bemol major, în mi minor

FR. GERMINIANI: Sonata: la minor

B. MARCELLO: 6 sonate

B. BOISMARTIER: Sonata Mi minor

A. VIVALDI: Sonata Mi minor

V. JIANU - Sonatină

Alte lucrări

L. JIGOROV: Romanțe, Melodie, Vals

L. FINCHELSTAIN: Humoresco, Vals, Scherzo

P. I. CEAIKOVSKI: Humoresco

V. JIANU: Sora Lina

R. OSCHANITZKI: Humoresco

W. A. MOZART: Rondo: Fa M

CORN

Studii/Metode

PHILIP FARKAS: Exerciții de flexibilitate

MICHAEL THOMSON: Exerciții zilnice

P. STAICU: Metodă de exerciții tehnice, Cap. I

LUCIEN THEVET: Metoda completă de corn, Vol. 2

C. KOPPRASCH: Vol. I, 1-34

D. CECCAROSSI: Școala completă de corn

E. MULLER: Studii pentru corn op. 64, vol I

Studii de orchestră

Concert

W. A. MOZART: Concertul Nr. 1, Concertul Nr. 4 (părțile II-III)

K. MALIS: Concertul nr. 3, 4

C. M. KUNDELSKI: Concert

Sonate

B. MARCELLO: Sonatele I și IV

FR. ABEL: Sonata în fa minor

Alte lucrări

GH. PĂUNESCU: Intermezzo

R. GLIER: Nocturna

FR. STRAUSS: Nocturna

TROMPETĂ

Studii/Metode

ROBERT WILLIAM SPAULDING: lecția 19: Double high C în 37 weeks

CHARLES COLIN: Flexibilitatea buzelor vol. 1, nr. 1-5

JAMES STAMP: Basic exercises - Modulul I

JEAN BAPTISTE ARBAN: Metoda de trompetă, pag. 127-131, Metoda de trompetă, pag. 165-166,

Metoda de trompetă, pag. 145-149, Metoda de trompetă, cap. Cromatic, pag. 66-76

HERBERT CLARKE: Exerciții tehnice, nr. 1 și 2, varianta stacatto

AUGUST JOHANSON: Exerciții zilnice, vol. I, nr. 13-20: varianta stocatto dublu

WILHELM WURM: Studii melodice, vol. I

JEAN BAPTISTE ARBAN: Metoda de trompetă, capitolul ornamente

GEORGE ADAMACHI: Metoda de transpoziție, transp. în Do și Re

Studii de orchestră

Concerte

GIUSEPPE TARTINI: Concert în La bemol

TOMASSO ALBINONI: Concert, Mi bemol

ALEXANDER GEDIKE: Studiu de Concert, sol minor

IDA GOTKOVSKI: Concertino

Sonate

GEORG FRIEDRICH HAENDEL: Sonata Și bemol

BENEDETTO MARCELLO: Sonata, Fa

ALESSANDRO SCARLATTI: Sonata, Fa

W. A. MOZART: Sonatina, Fa

Alte lucrări

GOUNOD - J.S. BACH: Ave Maria

G. FR. HANDEL: 2 Duete din Suita Focul de artificii

W. A. MOZART: Rondo, Și bemol, transcripție corn

SERGHEI RAHMANINOV: Polca italiană, și minor

C. DIMITRESCU: Dans țărănesc, re minor

GEORGE STEPHANESCU: Melodie populară

TIBERIU BREDICEANU: Doină și Joc

A. DISMACEK: Duete nr. 5-67

TROMBON

Studii/Metode

V. BLAJEVICI: Caietul I - studii în chei de la nr. 8 la nr. 17

A. LAFOSSE: Metodă completă pentru trombon, vol. I, Cap. legato de la nr. 83 la 96

C. KOPPRASCH: Caietul I - studii de la nr. 9 la nr. 19

O. BLUMME: Caietul I - studii pe game cu bemoli

P. CLODOMIR: Caietul I

M. BLEGER: Studii

C. COLIN: Flexibilitatea buzelor vol. I

E. GACKTE: Studii pe poziții

Studii de orchestră

Concerte

J. NOWAKOWSKI: Cocertino

R. KORSAKOV: Concert

E. SACHSE: Concertino

F. GRAFFE: Concert

Sonate

B. MARCELLO: Sonata nr. 1

M. KONEK: Sonată

V. S. JIANU: Sonatino

E. BOHLEMANN: Sonatino

R. CLERISSE: Temă de concurs

Alte lucrări

FR. MALIGE: Meditație, menuet, recitativ

FR. REUTER: Suită pe motive sârbești

V. BLAJEVICI: Schița de concert nr. 3

J. DEBREFE: Fantezia

C. I. NOTTARA: Siciliana

A. ELIADE: Revedere

TUBĂ

Studii/Metode

R. KIETZER: Caietul I: studiile 1-35

E. TEUCHERT: Studii 1-14

C. FAUCIOLI: Metodă: Partea I

V. BLAJEVICI V. LEBEDEV: Skola igrî na tube

S. BALASANIAN: 25 studii

D. DONDEYENE 5 piese de concert

Studii de concert

Concerte

K. P. BRUCHMANN: Concert

W. A. MOZART: Concertul nr. 1 (transcripție de la corn)

Sonate

B. MARCELLO: Sonata 1

V. JIANU: Sonatină

R. VALENTINO: Sonata în sol minor

Alte lucrări

T. BREDICEANU: Doină și joc

G. FRESCOBALDI: Toccata

J. HAYDN: Allegro

J.S. BACH: Coral

PERCUȚIE

TOBA MICĂ

Studii/Metode

OSADCIUC: Studiile nr. 1-30

E. KEUNE: Studiile nr. 144-150

KUPINSKI: Metoda

H. KNAUER: Metoda

TIMPANI

Studii/Metode

OSADCIUC: Studiile nr. 30-70 (3 timpani), Studiile nr. 1-30

SKOWERA: Studiile nr. 20-70

E. KEUNE: Studiile nr. 144-150

KUPINSKI: Metoda

H. KNAUER: Metoda

XILOFON: XILORIMBĂ: MARIMBAFON

Studii/Metode

A. MUSSER (marimbafon)

W. FERLING (vezi oboi)

N. PLATONOV (vezi flaut)

F. KUPINSKI: Metoda

Alte lucrări

F. M. VERACINI: Sonata mi p. I, II

A. VIVALDI: Anotimpurile (Primăvara p. I, Iarna p. I)

W. A. MOZART: Concert RE: Adelaide p. I, A la turca

V. JIANU: Madrigal

Gr. DINICU: Hora staccato

F. KREISLER: Frumosul rozmarin

Lucrări pentru mai multe instrumente de percuție

Y. DESPORTES: Temă cu variațiuni

G. DELERUE: Mouvements

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI - CLASA A X-A

SUGESTII DE REPERTORIU - CLASA A X-A

FLAUT

Studii/Metode

M. MOYSE: De la sonoritee, Ecole de l'articulation, Exercices journaliers A - H (game,

arpegii, intervale etc.)

P. TAFFANEL - PH. GAUBERT: Grands exercices journaliers de mecanisme

A. TERSCHAK: Studii

J. HAHOCKER: 12 studii op. 5 și studii op. 6 c. I

J. S. BACH: studii din transcrieri, din solo-uri de sonate și partite

T. B. BERBIGUIER: 18 studii

L. DROUET: 25 studii

M. MOYSE: 25 studii melodice cu variațiuni

E. KOHLER: 8 studii op. 33 c. III

G. GARIBOLDI: 15 studii moderne, elegante și progresive

J. DEMERSSEMAN: Studii melodice c. I

Studii de orchestră

Sonate

A. VIVALDI: Sonate (la alegere)

P. A. LOCATELLI: Sonate (la alegere)

G. PH. TELEMANN: Sonate (la alegere)

G. FR. HANDEL: Sonate (la alegere)

K. PH. EM. BACH: Hamburger Sonata

J. S. BACH: Sonata în DO; MI bemol, Suita în și minor (părți)

G. B. PLATTI: Sonata I; II

J. HAYDN: Sonata în SOL

H. ZANKE: Sonata

Concerte

J. A. HASSE: Concert

J. QUANTZ: Concertul în SOL

A. E. GRETRY: Concertul în DO

W. A. MOZART: Concertul în DO (pentru flaut și harpă)

C. CHAMINADE: Concertino

Alte lucrări

J. QUANTZ: Arioso und Presto

W. A. MOZART: Menuet în SOL

S. MERCADANTE: Variațiuni pentru flaut solo

FR. CHOPIN: Nocturna

CL. A. DEBUSSY: Claire de lune

A. ROUSSEL: Aria

J. IBERT: 6 istorioare

P. ELINESCU: Dansul vrăjitoarelor, Scena pastorală română

N. KIRCULESCU: Drumul izvorului

H. POPESCU: Capriciu rustic

V. S. JIANU: Andantino pastorale, Preludiu și Rigaudon

V. HERMAN: Melopee pentru flaut solo

C. PETRA-BASACOPOL: Suita pentru flaut și pian

OBOI

Studii/Metode

G. A. HINKE, Studii elementare pentru oboi, pag. 36 și 37

C. SALVIANI, Exerciții tehnico-melodice pentru oboi

S. K. ELERT, Studii pentru oboi (corn englez), nr. 1-10 op. 41

L. WIEDEMANN, 45 studii pentru oboi, nr. 13-19

G. CLEMENT, Studii

W. FERLING, 48 de studii

Studii de orchestră

Sonate

G. FR. HAENDEL, Sonata I în do minor pentru oboi și pian

T. ALBINONI, Sonata în la minor pentru oboi și pian

G. PH. TELEMANN, Sonata în mi minor pentru oboi și pian

G. DONIZETTI, Sonata în Fa major pentru oboi și pian

Concerte

BACH-MARCELLO, Concert pentru oboi în do minor

G. F. HAENDEL, Concert nr. 3 sol minor pentru oboi

T. ALBINONI, Concert pentru oboi în sol minor, op. 9 nr. 8

A. VIVALDI, Concert pentru oboi în la minor

JOHANN STAMITZ, Concert pentru oboi în Do major

L. A. LEBRUN, Concert pentru oboi în re minor

Alte lucrări

R. SCHUMANN, Romanța a II-a și a III-a

C. PETRA-BASACOPOL, Elegie, Capriciu, Fantezia (la alegere)

V. JIANU, Madrigal

CLARINET

Studii/Metode

I. CUDALBU, Game

K. BAERMANN, Game, Studii vol. II

D. UNGUREANU, Vol. II

KROEPSCH, Studii vol. I

Studii de orchestră

Sonate

D. SCARLATTI, 4 sonate

G. FR. HAENDEL, Sonata nr.1

G. F. TELEMANN, Sonată

FR. DEVIENNE, Sonata

J. HAYDN, Sonata

W. A. MOZART, 2 Sonate

G. ROSSINI, Sonata

G. ROSSINI, Variațiuni

Concerte

J. BEER, Concert în Și bemol

S. MERCADANTE, Concert

I. PLEYEL, Concert

F. A. HOFFMEISTER, Concert

J. STAMITZ, Concert pentru clarinet în Și bemol

FR. KRAMER, Concert

K. M. von WEBER, Concert nr. 1

Alte lucrări

G. BACEWICZ, 5 dansuri

M. RAVEL, Habanera

J. PH. RAMEAU, Suita

H. RABAUD, Solo de concurs

K. M. von WEBER, Introducere, temă și variațiuni

FAGOT

Studii/Metode

J. WEISSENBORN, c. II, Studiile 40-50

L. MILDE, Op. 24, c. I, Studiile 10-20 (tempo: moderato), Op. 26, c. II

L. KRAKAMS, game,terțe, arpegii

C. IACOBY, Studiile 1-5

A. OZZI, Capricii

Studii de orchestră

Sonate

B. MARCELLO, 6 sonate

A. VIVALDI, 6 sonate

W. A. MOZART, Sonata Și bemol, Sonata mi

A. CAPORALLI, Sonate

A. LONG, Sonate

J. B. BOISMORTIER, Sonata mi, Sonata Sol

Concerte

A. VIVALDI, Concerte: FA, DO, re, mi, SOL, ȘI bemol, la

J. CHR. BACH, Concert do

W. A. MOZART, Concert nr. 2

J. C. FOGHEL, Concert Do

A. KOZELUCH, Concert

V. SUHANEK, Concert, Concertino

J. HUMMEL, Solo de concert

Alte lucrări

A. MIROSNIKOV, Scherzzo

Z. ALADAR, Burlesca

R. OSCHANITZKI, Burlesca

C. NOTTARA, Humoresca

C. DIMITRESCU, Dans țărănesc

L. MILDE, Andante și Rondo

C. JACOBI, Andante și temă cu variație

C. GROVELZ, Siciliana și Allegro giocoso

CORN

Studii/Metode

P. FARKAS, Exerciții de flexibilitate

M. THOMSON, Exerciții zilnice

L. THEVET, Metodă completă de corn, Vol. 2

C. KOPPRASCH, Metodă, Vol. 2

M. ALPHONSE, Metod Vol. 3

E. MULLER: Studii pentru corn op. 64, vol II

X. KLING: 40 de studii caracteristice

Studii de orchestră

Concerte

W. A. MOZART, Concert Nr. 3

M. MATYS, Concert Nr. 3

P. HASQUENOPH: Concertino

F. ROSETTI: Concert

Sonate

FR. DANZI, Sonata

G. FR. HAENDEL, Sonata a II-a și a VI-a

Alte lucrări

W. A. MOZART, Rondo

GH. PĂUNESCU, Nocturna, La chasse

A. POPA, Improvizație

P. I. CEAIKOVSKI, Barcarola

TROMPETĂ

Studii/Metode

C. COLIN, Flexibilitatea buzelor, Vol. II

R. W. SPAULDING, De 2 ori mai sus do în 37 de săptămâni

J. STAMPS, Basic, modulul II

H. CLARKE, Exerciții tehnice

A. JOHANSON, Exerciții zilnice

J. B. ARBAN, Metoda de trompetă

G. ADAMACHI, Metoda de transpoziții

Concerte

G. PH. TELEMANN, Concert în do

J. N. HUMMEL, Concert în MI bemol

A. VIVALDI, Concert în sol

A. ARUTUNIAN, Concert

G. FR. HAENDEL, Concert nr. 3 în fa

S. THIELE, Concert

Sonate

T. ALBINONI, Sonata în Și bemol

G. FR. HAENDEL, Sonata în Și bemol, SONATA în LA bemol, în Do

G. PH. TELEMANN, Sonata în fa

G. TARTINI, Sonata pentru 2 trompete în Și bemol

K. SODOMKA, Sonatina jazzistica

L. V. BEETHOVEN, Sonatina Mi bemol

Alte lucrări

J. S. BACH, Arie din Suita a III-a

G. E. HOLMES, Carnaval la Veneția

A. CHAPUIS, Solo de concurs

H. BUSSER, Fantezie

D. BUGHICI, Fantezie

R. KORSAKOV, Temă din Scheherazada

J. OFFENBACH, Barcarola

D. VOICULESCU, Adagio pentru trompetă și pian

V. JIANU, Scherzo

L. MILDE, Andante și Rondo

C. JACOBY, Andante și temă cu variațiuni

C. GROVELZ, Siciliana șI Allegro giocoso

D. WEISSENBORN, Capriciu

A. HLOBIA, Divertisment

J. HUMMEL, Solo de concert

TROMBON

Studii/Metode

A. LAFOSSE, Metoda completă pentru trombon

C. COLIN: Flexibilitatea buzelor, vol. II

V. BLAJEVICI, Studii

C. KOPPRASCH, Studii

O. BLUMME, Studii

M. BLEGER, Studii

E. GACKTE, Studii

P. CLODOMIER, Studii c. II

Studii de orchestră

Concerte

V. BLAJEVICI, Concertul Nr. 2

F. GRAFFE, Concert în Și bemol

V. BRUCHMANN, Concert

FR. MALIGE, Concertino

Sonate

B. MARCELLO, Sonata Nr. 6

E. GAILLARD, Sonata Nr. 5

I. AMBROSIUS, Sonata

V. JIANU, Sonatino

Alte lucrări

J. S. BACH, Aria din Cantata nr. 82

H. MEYER, Dans spaniol

FR. SCHUBERT, Ave Maria

D. SOSTAKOVICI, Romanța

TUBĂ

Studii/Metode

R. KIETZER, Studii, c. I, studiile 36-45, c. II, studiile 1-20

C. FAUCIOLI, Studii

H. BICHLES, Concertino Nr. 1, 2

W. A. MOZART, Concertul nr. 3

K. P. BRUCHMANN, Concert

P. BALDASSARI, Sonată

V. BLAJEVICI, V. LEBEDEV: Metode

P. BERNARD: Studii și exerciții pentru tubă

V. HOZA: Schule fur tuba

L. VASILIEV: 24 de studii melodice

B. GRIGORIEV: 50 de studii

PERCUȚIE

TOBĂ MICĂ

Studii/Metode

F. KUPINSKI

H. KNAUER

G. WAGNER

D. SKOWERA

E. KEUNE

S. FINQ

TIMPAN

Studii/Metode

D. SKOWERA

E. KEUNE

F. KUPINSKI

H. KNAUER

J. TUZAR

XILOFON, XILORIMBĂ, MARIMBAFON

Studii/Metode

M. MUSSER

A. FERLIN

Alte lucrări

A. VIVALDI, Concertul nr. 3

W. A. MOZART, Menuet

G. BIZET, Uvertura la opera Carmen

C. GOUNOD, Dans nr. 6

H. VIENIAVSKI, Poloneza în LA

N. PAGANINI, Dansul vrăjitoarelor

P. DE SARASATE Zapateado

G. FAURE Fantezie

P. ELINESCU, Scena pastorală

Lucrări pentru mai multe instrumente de percuție

E. BOZZA, Rytmic

H. DERVAUX, Baterie: Sketh

D. MILHAUD, Concert pentru baterie și orchestră

SUGESTII METODOLOGICE

În clasa a IX-a, elevul își continuă procesul de dezvoltare din etapele anterioare de școlarizare. Începând cu această clasă, formarea unei concepții interpretative asupra operei va motiva demersul de perfecționare a tehnicii instrumentale. Din motive obiective (menționate în nota de prezentare), repertoriul clasei a IX-a, pentru grupa de instrumente de suflat și de percuție, abordează în paralel atât stilul preclasic, cât și stilul clasic.

În activitatea didactică, se va pune accent prioritar pe abordarea în interpretare a stilurilor preclasic și clasic, pornindu-se de la premisa că elevul trebuie să fie capabil să își consolideze competențe complexe de interpretare, specifice acestor stiluri, necesare inclusiv pentru participarea în competiții.

Această sugestie nu invită la excluderea din repertoriu a lucrărilor muzicale aparținând altor stiluri.

Acestea pot fi abordate doar în condițiile în care elevul a depășit etapa dobândirii achizițiilor de bază prevăzute pentru clasa a IX-a.

Știut fiind că instrumentele de suflat și de percuție au cunoscut o perioadă de evoluție decalată istoric/stilistic, din punct de vedere al construcției instrumentului, și implicit a tehnicii instrumentale cu efect asupra repertoriilor destinate acestora, prezenta programă permite aprofundarea cunoștințelor legate de studiul instrumentelor de suflat/percuție prin abordarea instrumentală a perioadei preclasice. Centrarea activității de predare - învățare pe această perioadă stilistică, în această etapă de formare, constituie fundamentul dezvoltării ulterioare a viitorului instrumentist. În același timp, structurarea repertoriului a avut ca punct de plecare dezvoltarea psihosomatică a elevului. Două sunt aspectele avute în vedere pentru dezvoltarea și formarea de calitate a viitorului instrumentist: aspectul fiziologic al elevului dat de posibilitatea acestuia de a susține amplitudinea frazelor muzicale și aspectul funcțional dat de formarea de competențe în realizarea unei frazări corecte care trebuie să ducă la redarea autentică a stilului respectiv.

Pentru instrumentele care nu au repertorii proprii, aparținând stilului preclasic sau clasic, se recomandă transpunerea adecvată din punctul de vedere al dificultății a unor repertorii aparținând altor instrumente.

În asimilarea și în redarea corectă a problemelor de natură tehnică (exerciții tehnice, studii, game), se recomandă:

- pentru clasa a IX-a:

● pregătirea fizică a organismului, adecvată pentru acest tip de activitate (exerciții fizice, exerciții de respirație etc.);

● dezvoltarea articulațiilor simple - staccato, portato, semistaccato -, prin exerciții tehnice specifice fiecărui instrument;

● valorificarea altor tipuri de exerciții, care să sprijine dezvoltarea motricității elevilor.

În cazul instrumentelor de percuție, se recomandă:

● exerciții de omogenizare, prin egalizarea membrelor superioare;

● exerciții de dezvoltarea lejerității degetelor, a poziției poignet-ului, a antebrațului și a brațului;

● sincronizarea membrelor superioare cu cele inferioare;

● valorificarea altor tipuri de exerciții, care să conducă la dezvoltarea sincronizării mișcărilor, în interpretare.

- pentru clasa a X-a:

● dezvoltarea capacității de efort a organismului, prin exerciții specifice fiecărui instrument;

● diversificarea articulațiilor simple și dezvoltarea articulațiilor duble și triple (pentru instrumentele care permit aceste procedee), prin exerciții tehnice specifice fiecărui instrument;

● valorificarea altor tipuri de exerciții, care să contribuie dezvoltarea motricității.

Pentru redarea stilistică a repertoriului preclasic, la instrumentele de suflat, se vor urmări:

- pentru clasa a IX-a:

● omogenizarea sonorității în registrele grav, mediu, acut;

● utilizarea aceluiași tip de articulație pe durata unei fraze;

● adaptarea nuanțelor, ținând cont de faptul că lucrările muzicale au fost compuse pentru alte tipuri de instrumente decât cele contemporane (instrumente care nu permiteau redarea evidentă a contrastelor sonore, caracteristică impusă și prin stilul specific al epocii); din acest motiv, se recomandă nuanțarea: mf.-f.; mp.-mf.

Pentru realizarea stilistică a repertoriului clasic, la instrumentele de suflat, se vor urmări:

● diversificarea nuanțată a articulațiilor (staccato, semistaccato, detache etc.), ținând cont de forma și de caracterul lucrării abordate;

● diversificarea sonorității, în funcție de caracterul lucrării și de omogenitatea registrelor, în funcție de specificul fiecărui instrument;

● diversificarea dinamică și timbrală (inclusiv pentru instrumentele care folosesc transcripții/transpoziții).

Pentru realizarea stilistică a repertoriului romantic, se recomandă:

- pentru clasa a X-a:

● diversificarea sonorității în toate registrele instrumentului;

● utilizarea diversificată a articulațiilor pe parcursul frazelor muzicale, ținând cont de forma și de caracterul lucrării studiate;

● diversificarea dinamică și timbrală (evidențierea contrastelor), inclusiv pentru instrumentele care folosesc transpoziții/transcripții.

Pentru realizarea stilistică a repertoriului preclasic și clasic, la instrumentele de percuție, se va urmări: adaptarea coloraturii timbrale, prin utilizarea diferențiată a baghetelor, de la cele foarte moi, la cele foarte tari. Pe parcursul acestui demers, profesorul trebuie să organizeze activitatea elevului, să planifice studiul individual al acestuia, să ofere o paletă diversă de soluții tehnice și interpretative, să sesizeze și să corecteze eventualele erori, să stimuleze creativitatea elevului. De asemenea, profesorul va monitoriza permanent elevul în activitatea de acordaj al instrumentului, pentru a asigura acuratețea interpretării. Profesorul va urmări realizarea dialogului cu elevul, pentru a stimula memoria activă și conștientă a acestuia, fără a fragmenta prea des discursul muzical.

Utilizarea mijloacelor audio-vizuale, în predarea repertoriului, se impune, astfel încât să ofere frecvent elevului modele artistice și stilistice de interpretare.

Conținuturile vor fi valorificate, deopotrivă, pentru:

- dezvoltarea tehnicii specifice fiecărui instrument în parte, prin abordarea studiilor specifice;

- dezvoltarea combinată a tehnicii și a muzicalității, și prin abordarea unui repertoriu specific altor instrumente, utilizându-se transpoziția realizată de către cadrul didactic. Spre exemplificare, propunem:

- pentru clasa a IX-a, competența specifică 2.2., care are în conținut tehnica de emisie sonoră legatto. Aceasta se va realiza în cadrul orei de instrument, prin parcurgerea exercițiilor de la 1 la 13, din Metodă de flexibilizare a buzelor, Charles Colin, vol. 1. Pot fi abordați și alți autori, dar care să se referă la aceeași problematică de natura tehnică.

- pentru clasa a X-a, competența specifică 1.2., care are în conținut dinamica îmbogățită și mult diversificată. Aceasta se va realiza în cadrul orei de instrument, prin parcurgerea exercițiilor din 24 studii progresive op. 33 de J. Andersen. Pot fi abordați și alți autori, dar care să se referă la aceeași problematică de natura tehnică.

Pentru a asigura o pregătire de bază a elevului, profesorul trebuie să parcurgă cu acesta gamele majore și minore cu arpegii, în diferite forme de articulație și legatto, cel puțin 25 de studii tehnice (5 studii pentru fiecare tip de element de tehnică specifică), un număr de cel puțin 30 de studii melodice pe an și a cel puțin 3 lucrări din lista de sugestii de repertoriu (un concert, o sonată, o piesă), pentru asigurarea unui portofoliu, în vederea participării elevului la diferite manifestări specifice.

Prin acest document se intenționează asigurarea pregătirii de specialitate de bază a elevilor, dincolo de care fiecare elev, sub îndrumarea cadrului didactic, își poate prefigura un traseu de evoluție performantă.

Dacă, în perioada învățământului gimnazial, pregătirea de specialitate a elevilor din școlile de profil s-a axat pe inițierea în și pe familiarizarea cu perioadele stilistice muzicale de referință, în învățământul liceal, prin pregătirea de specialitate, se are în vedere aprofundarea perioadelor stilistice importante (preclasicism-baroc, clasicism, romantism, modernism).

Abordarea cu precădere a conținuturilor care vizează stilul preclasic sau clasic, în clasa IX-a, și a romantismului, în clasa a X-a, se justifică prin nevoia de a aprofunda achizițiile dobândite în etapele anterioare de școlarizare.

Pentru elevul de clasa a X-a, sistemul de cunoștințe și deprinderi dobândite anterior, prin studiul instrumentului și al celorlalte discipline de specialitate, îi permite acestuia o mai bună înțelegere a limbajului muzical și o interpretare expresivă a lucrărilor muzicale. Formarea unei concepții interpretative asupra lucrărilor studiate, chiar printr-o analiză generală, va motiva demersul de perfecționare a tehnicii instrumentale. Dacă în clasa a IX-a activitatea didactică s-a bazat prioritar pe abordarea în interpretare a stilurilor preclasic (baroc) și clasic, în clasa a X-a vom acorda o atenție mai mare aprofundării stilului romantic. Aceasta nu invită la excluderea din repertoriu a lucrărilor muzicale aparținând și altor stiluri. Continuarea studiului unor lucrări muzicale aparținând altor epoci istorico-stilistice decât cele propuse pentru aprofundare este la fel de benefică, pentru ca elevul să poată sesiza și realiza diferențele, atât l nivel tehnic, cât și la nivel interpretativ.

Pentru a veni în ajutorul profesorului în mod concret, exemplificăm câteva activități ce contribuie la atingerea competenței 2.5. Una din activitățile căreia trebuie să i se acorde o atenție specială este memorizarea textului muzical. Proces psihic complex, interpretarea din memorie reprezintă o etapă esențială în cadrul pregătirii instrumentale. Recomandăm în acest sens, ca un prim episod în memorizare să îl constituie aplicarea metodei solfegierii a temelor.

Acestea pot contribui la fixarea în auzul interior a temelor din discursul muzical.

Totodată, memorizarea textului nu trebuie să devină un scop în sine care să "robotizeze" elevul ci să-l ajute să se elibereze de "stresul partiturii" ca să poată reda întregul său potențial interpretativ.

În acest document, repertoriul are valoare de sugestie, rămânând la latitudinea cadrului didactic să propună alte repertorii, ținând cont de particularitățile de dezvoltare fizică, psihică și intelectuală a elevilor, astfel încât elevii să dobândească și să-și consolideze imaginea de ansamblu asupra stilului studiat, de la începutul acestuia.

Profesorul are un rol esențial în depistarea elevilor capabili de performanță și în îndrumarea lor competentă, pentru obținerea unui nivel interpretativ competitiv pe plan național și internațional. Pentru aceasta, cadrul didactic trebuie să dovedească disponibilitate pentru pregătirea continuă, prin toate mijloacele oficiale, media, etc., să participe activ la diferite acțiuni, competiții și alte modalități de formare continuă, finalizând demersul prin adaptarea și implicarea sa responsabilă în pregătirea pentru performanță a elevilor. Aceasta poate determina eliminarea riscului promovării falselor valori.

Aceste sugestii metodologice sunt valabile și altor instrumente aparținând aceleiași categorii (familii) de instrumente, ținând cont de particularitățile fiecăreia. De exemplu:

- din familia flautului: flaut, flaut alto, flaut bass, piculina;

- din familia instrumentelor de suflat cu ancie dublă: oboi, corn englez, fagot, contrafagot;

- din familia instrumentelor de suflat cu ancie simplă: clarinet (în: la, și bemol, re, mi bemol), clarinet bass, saxofon (sopran, alto, tenor, bariton);

- din familia instrumentelor de suflat din alamă: cornul, tuba wagneriană, trompeta (în: și bemol, do, re, mi bemol, fa); flugherhorn, cornet, trompeta picollo, trompeta bass), trombon (alto, tenor, bass), althorn, basflugerhorn, eufoniu, tubă (în: fa, și bemol);

În vederea unei mai bune organizări a procesului de predare-învățare-evaluare și pentru orientarea cadrelor didactice în elaborarea proiectarii didactice, propunem următoarea rubricație:

Pentru o mai flexibilă selecție datorată specificului învățământului vocațional, prezentăm trei modele de structuri ale desfășurării activității didactice propriu-zise:

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ

MATERIALE ȘI TEHNICI UTILIZATE ÎN

CONSERVARE-RESTAURARE

CICLUL INFERIOR AL LICEULUI

Clasa a IX-a

Curriculum diferențiat pentru filiera vocațională, profil artistic,

specializarea Conservare - restaurare bunuri culturale

București, 2009

Notă de prezentare

În perspectiva integrării României în structurile europene, în contextul declanșării prin ratificarea "Convenției UNESCO pentru salvarea patrimoniului cultural material și imaterial" a unui program guvernamental consensual cu textul Convenției, în condițiile accelerării procesului globalizării la scară planetară, proces care, în plan cultural, trebuie să genereze programe internaționale și naționale pentru prezervarea identității culturale a fiecărei națiuni și comunități etnice, structuri, instituții formale și informale, pentru o cunoaștere reciprocă, mai profundă, pentru cultivarea specificului și patrimoniului cultural și a respectului pentru identitatea și valorile culturale ale "celuilalt", un rol tot mai important îl joacă interesul pentru educație și promovarea valorilor.Patrimoniul cultural sub toate dimensiunile sale, scris și oral, material, monumental și obiectual, istoric și etnografic, tehnic și artistic, în procesul de educare a tinerilor de toate vârstele și din toate categoriile sociale și în procesul de formare și consolidare a unei conștiințe a propriei identități și a uneia comunitare, rolul muzeelor, a liceelor și a universităților de artă crește semnificativ în planul culturii și al educației.

Apreciind valoarea patrimoniului cultural românesc ca fiind reputat prin bogăție,vechime și diversitate, prin originalitatea creației și valoarea istorico-documentară care atestă vechimea unui popor și a unei civilizații care s-a născut pe acest pământ și s-a păstrat până astăzi ca mărturie a trecerii noastre prin istorie, avem obligația să promovăm proiecte culturale și educaționale durabile care să cointereseze autoritățile naționale, factorii educaționali și comunitățile locale, naționale și europene.

Luând act de aceste deziderate de interes național și internațional, se impun programe privind salvarea, conservarea, restaurarea și valorificarea superioară în plan spectacular și educațional a patrimoniului cultural și istoric de care dispune țara noastră .

Din perspectiva nevoii de adaptare a curriculumului național la schimbările din structura învățământului preuniversitar, precum și valorificarea experienței pozitive privind proiectarea acestuia pornind de la competențe ca achiziții finale ale învățării , propunerea noastră de derulare a unei noi specializări în cadrul învățământului vocațional de artă, devine o necesitate prin finalitățile pe care și le propune, adică integrarea educațională și ocupațională a unui număr mai ridicat de absolvenți ai nivelului preuniversitar de învățământ pe piața muncii, piață care la acest moment duce lipsă de mână de lucru mediu calificată în domeniul conservării-restaurării.

Prezenta programă școlară a fost elaborată din perspectiva trecerii la modelul de proiectare curriculară centrat pe competențe. Adoptarea noului model de proiectare curriculară este determinată, pe de o parte, de nevoia de a realiza actualizarea formatului și unitatea concepției programelor școlare la nivelul învățământului preuniversitar, iar pe de altă parte, acest demers asigură acordarea cu dezvoltările curriculare actuale, centrate pe rezultate explicite și evaluabile ale învățării.

În acest sens, Recomandarea Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind competențele cheie din perspectiva învățării pe parcursul întregii vieți (2006/962/EC ) conturează, pentru absolvenții învățămăntului obligatoriu, un "profil de formare european" structurat pe opt domenii de competențe cheie:

● comunicare în limba maternă;

● comunicare în limbi străine

● competențe în matematică și competențe de bază în științe și tehnologii;

● competențe în utilizarea noilor tehnologii informaționale și de comunicație;

● a învăța să înveți;

● inițiativă și antreprenoriat;

● sensibilizare culturală și exprimare artistică;

● competențe sociale și civice.

Competențele sunt definite ca ansambluri de cunoștințe, deprinderi și atitudini care urmează să fie formate până la finele celor patru ani de studiu în cadrul filierei vocaționale, specializarea restaurare-conservare bunuri culturale, necesare fiecărui individ pentru împlinire și dezvoltare personală, pentru cetățenie activă, incluziune socială și angajare pe piața muncii. Structurarea acestor competențe cheie se realizează vizând unele aspecte inter-și transdisciplinare, metacognitiv, realizabile prin contribuția mai multor arii curriculare.

Actuala programă școlară a urmărit valorizarea cadrului european al competențelor cheie la următoarele niveluri: formularea competențelor generale și selectarea seturilor de valori și atitudini; organizarea elementelor de conținut și corelarea acestora cu competențele specifice; elaborarea sugestiilor metodologice.

Programa propusă se studiază pe parcursul a două ore pe săptămână în cadrul liceelor din filiera vocațională, profilul patrimoniu cultural artistic, specializarea conservare-restaurare clasa a IX-a.

Prin această disciplină elevii vor studia noțiuni introductive ce țin de domeniul conservării-restaurării, pentru a putea dobândi calificarea necesară practicării în condiții optime profesionale și legale a meseriei de conservator patrimonial. Aceste noțiuni definesc principiile, etapele, metodele de analiză, diagnostic și intervenție asupra obiectelor de patrimoniu cultural, precum și noțiuni de legislație ce privesc domeniul patrimonial.

În acest scop, se au în vedere noile concepții privind predarea și care au în vedere:

● orientarea opțiunilor didactice către strategii de pregătire a elevilor care să permită formarea unei personalități autonome și creative;

● formarea unei culturi generale în domeniu, cu elemente aplicative, care să permită o pregătire școlară pentru viața activă (profesională, socială, familială) postșcolară;

● orientarea și structurarea tematicii astfel încât să permită reducerea supraîncărcării elevilor și eliminarea informațiilor inutile și/sau nesemnificative pentru viața cotidiană.

Orientarea tematicii curriculumului este îndreptată spre:

- dezvoltarea capacităților de investigație științifică;

- folosirea unor metode și tehnici de lucru specifice conservării-restaurării de bunuri culturale;

- integrarea cunoștințelor în experiența de viață a elevilor;

- aplicarea cunoștințelor însușite în rezolvarea unor situații -problemă și luarea de decizii;

- formarea de deprinderi de muncă intelectuală și productivă;

- stimularea motivației pentru protecția patrimoniului cultural național și universal;

- utilizarea cunoștințelor însușite pentru prezervarea patrimoniului cultural.

● realizarea competențelor implicate în formarea de capacități și atitudini (capacități cognitive, de comunicare, de echilibru personal și afectiv, de acțiune și inserție socială);

● utilizarea formelor diverse de organizare a lecției în clasă, laboratoare de conservare, situri arheologice, observarea edificiilor patrimoniale, etc.;

● organizarea în structuri flexibile pentru a fi util, atât pentru autorii de manuale, cât și pentru profesori.

Prezenta programă se propune ca bază teoretică și practică a pregătirii în meseria de conservator - restaurator la nivelul clasei a IX-a. Scopul disciplinei este de a insista asupra necesității cunoașterii principiilor, etapelor, metodelor de analiză, diagnostic și intervenție asupra obiectelor de patrimoniu cultural, precum și a noțiunilor de legislație ce privesc domeniul patrimonial.

Lucrările practice sunt obligatorii, fiind realizate integrat în lecții sau ca lecții de sine stătătoare.

Programele școlare sunt construite astfel, încât să nu îngrădească prin concepție sau mod de redactare, libertatea profesorului de a alege succesiunea temelor și metodele pe care le consideră adecvate.

Criteriul de asigurare al calității actului de predare-învățare-evaluare este reprezentat de realizarea competențelor specifice, la sfârșitul fiecărui an și a celor generale la finele ciclului de învățământ.

Proiectarea activității didactice, elaborarea manualelor școlare alternative, este bine să fie precedată de lecturarea integrală a programei școlare și de urmărirea logicii interne a acesteia. În cadrul programei, fiecărei competențe generale îi sunt asociate competențe specifice. Atingerea competențelor specifice se face cu ajutorul conținuturilor. Strategiile de lucru trebuie să țină seama de experiența elevilor și să permită valorizarea pozitivă a acesteia.

Pentru valorizarea competențelor cheie și asigurarea transferabilității la nivelul activității educaționale, se recomandă ca strategiile didactice utilizate în predarea MATERIALELOR ȘI TEHNICILOR UTILIZATE ÎN CONSERVARE-RESTAURARE să pună accent pe construcția progresivă a cunoașterii, flexibilitatea abordărilor și parcursul diferențiat, coerență și abordări inter-și transdisciplinare.

Prezenta programă este valabilă și pentru unitățile de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale.

Programa școlară pentru disciplina MATERIALE ȘI TEHNICI UTILIZATE ÎN CONSERVARE-RESTAURARE vizează valorizarea competenței cheie "competențe în matematică și competențe de bază în științe și tehnologii", adresându-se direct domeniului specific de cunoaștere și indirect valorizând alte competențe cheie: sensibilizare culturală și exprimare artistică, competențe sociale și civice, inițiativă și antreprenoriat și nu în ultimul rând, a învăța să înveți. Astfel, se asigură transferabilitatea competențelor cheie, prin deschiderea către abordări inter- și transdisciplinare în interiorul mai multor arii curriculare și discipline de studiu.

Structurarea noilor planuri cadru de învățământ pentru clasele a IX-a și a X-a pe componentele trunchi comun și curriculum diferențiat determină organizarea, la nivelul programei școlare, a ofertei educaționale centrate pe competențe și conținuturi ale învățării prezentate distinct, pentru fiecare dintre aceste componente.

În aceste condiții, noile programa școlară are următoarea structură:

- Notă de prezentare, în care se detaliază rolul disciplinei de învățământ și statutul specific al acesteia în cadrul curriculumului național, precum și contribuția disciplinei de învățământ la cele opt domenii de competențe cheie stabilite la nivel european;

- Competențe generale, cu un nivel accentuat de complexitate, definite pe o disciplină de învățământ sau, după caz, pe o categorie de discipline de învățământ, pentru a evidenția achizițiile finale de învățare ale elevilor la sfârșitul învățământului obligatoriu și/ sau pentru a orienta pregătirea de specialitate a acestora;

- Valori și atitudini, finalități de natură axiologică și afectiv- atitudinală urmărite prin studiul disciplinei, definite pentru învățământul liceal. Realizarea lor concretă derivă din activitatea didactică permanentă a profesorului, constituind un element implicit al acesteia.

- Competențe specifice - conținuturi, nucleul funcțional al programei școlare, definit pentru fiecare an de studiu;

- Sugestii metodologice, elaborate pentru a orienta proiectarea demersului didactic adecvat competențelor, valorilor și atitudinilor prevăzute în programele școlare. Exemplele de activități de învățare sunt construite astfel încât să pornească de la experiența concretă a elevului și să se integreze unor strategii adecvate contextelor de învățare.

COMPETENȚE GENERALE

VALORI ȘI ATITUDINI

● Respect pentru adevăr și rigurozitate;

● Încredere în adevărurile științifice și în aprecierea critică a limitelor acestora;

● Disponibilitate de ameliorare a propriei performanțe;

● Inițiativă personală;

● Interes și curiozitate;

● Spirit critic și autocritic;

● Scepticism față de generalizări care nu sunt bazate pe observații verificabile/repetabile;

● Disponibilitate de a-și modifica punctele de vedere atunci când sunt prezentate fapte noi;

● Deschidere și dispoziție de a asculta părerile celorlalți;

● Dorința de informare și afirmare;

● Respect pentru argumentația științifică;

● Interes pentru explorarea diferitelor modalități de comunicare, inclusiv pentru cele furnizate de TIC;

● Aprecierea critică a raportului între beneficii și efectele indezirabile ale aplicării tehnologiilor;

● Grija față de propria persoană, față de ceilalți și față de mediu.

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

CONȚINUTURI

1. Aspecte generale despre materialele folosite în conservare-restaurare.

2. Efectele condițiilor de utilizare asupra comportării materialelor.

3. Structura materialelor folosite în conservare-restaurare.

4. Moduri de prelucrare ale materialelor folosite în conservare-restaurare.

5. Proprietățile materialelor.

6. Clasificarea materialelor folosite în conservare-restaurare.

7. Materiale folosite în alcătuirea obiectele de patrimoniu:

- Metale

- Ceramica

- Piatra

- Sticla

- Creta

- Pigmenți

- Cleiuri

- Rășini

- Ceruri

- Uleiuri

- Coloranți

- Lemn;

- Suporturi papetare

- Materiale textile.

- Materiale colagenice: piele,blană,pergament,

- Osul și fildeșul

8. Materiale folosite pentru conservarea și restaurarea obiectelor de patrimoniu:

- Materiale folosite în conservarea-restaurarea obiectelor de patrimoniu pe suport ceramic

- Materiale folosite în conservarea-restaurarea obiectelor de patrimoniu pe suport metalic

- Materiale folosite în conservarea-restaurarea obiectelor de patrimoniu pe suport de lemn

- Materiale folosite în conservarea-restaurarea obiectelor de patrimoniu pe suport colagenic

- Materiale folosite în conservarea-restaurarea obiectelor de patrimoniu pe suport papetar

- Materiale folosite în conservarea-restaurarea obiectelor de patrimoniu pe suport textil

- Materiale folosite în conservarea-restaurarea icoanelor pe lemn

LUCRĂRI PRACTICE

● Studiul cu ajutorul microscopului optic a biodegradărilor obiectelor de patrimoniu.

● Experiențe simple pentru identificarea factorilor dăunători.

● Observații asupra diferitelor tipuri de micro și macro-biodăunători.

● Observații de lungă durată asupra influenței factorilor de mediu asupra stării de sănătate a bunurilor culturale.

● Activități practice de măsurare a factorilor de microclimat.

● Observații asupra diferitor tipuri de degradări.

SUGESTII METODOLOGICE

Disciplina de specializare MATERIALE ȘI TEHNICI UTILIZATE ÎN CONSERVARE-RESTAURARE pentru ciclul liceal, nivel inferior, are ca finalitate înțelegerea și asimilarea noțiunilor, conceptelor, principiilor și procedurilor științifice și aplicarea lor în diverse situații de conservare a bunurilor culturale.

În vederea valorizării competențelor cheie și a asigurării transferabilității la nivelul activității educaționale, se recomandă ca strategiile didactice utilizate în predarea disciplinei să pună accent pe: construcția progresivă a cunoașterii, flexibilitatea abordărilor și parcursul diferențiat; coerență și abordări inter și transdisciplinare.

Strategiile didactice utilizate vor orienta elevii spre activități de investigare a structurilor, fenomenelor și a proceselor care determină degradarea obiectelor de patrimoniu și metodele de conservare și restaurare a acestora.

În scopul dezvoltării la elevi a competențelor de investigare științifică și de cercetare, profesorii de specialitate vor folosi în procesul de predare/învățare/evaluare, următoarele metode:

1. Învățarea prin descoperire are ca rezultat achiziții trainice și dezvoltă imaginația. Presupune inițierea elevilor în activități de investigație în care elevii sunt puși în situații concrete de formulare de ipoteze, documentare în domeniul respectiv, realizarea unui experiment, interpretarea datelor, formularea de concluzii și prezentare a acestora în diferite forme (scris, oral, grafic). Se poate realiza pe următoarele căi: inductivă (de la particular, concret la general), deductivă (de la general la particular), transductivă (prin analogie între sisteme sau componente ale acestora).

2. Problematizarea pune elevul în situația de a soluționa, prin activitate proprie de cercetare, o anumită problemă care îi stimulează curiozitatea și care îl incită la căutări, dezvoltând scheme operatorii ale gândirii divergente.

3. Experimentul, ca metodă de învățare, poate fi aplicat cu succes alături de descoperire și de problematizare asigurând astfel, prin provocarea unor procese sau fenomene, cunoașterea directă, nemijlocită a factorilor de degradare.

4. Algoritmizarea asigură însușirea și aplicarea unor scheme logice de desfășurare a activităților teoretice și practice .Este importantă pentru a face trecerea de la parcurgerea unor căi deja cunoscute, la dezvoltarea propriilor căutări și cercetări .

5. Dezbaterea și asaltul de idei permit dobândirea de către elevi a cunoștințelor de specialitate, afirmarea opiniilor personale, dezvoltă spiritul de cooperare, creativitatea, spiritul critic și stimulează spontaneitatea.

6. Studiul de caz presupune analiza și dezbaterea unor situații- problemă întâlnite în practică asigură apropierea învățării de contextul extrașcolar.

7. Proiectul stimulează elevii să realizeze investigații în laborator pe o anumită temă, să elaboreze lucrări științifice pentru simpozioane, cercuri, sesiuni de comunicări științifice,. Proiectul, individual sau de grup, oferă oportunitatea educației pentru cunoașterea și respectarea valorilor și a bunurilor patrimoniale.

Competențele specifice vor fi concretizate, în cadrul fiecărei ore, prin activități de învățare corespunzătoare conținutului și opțiunilor profesorului asupra tipului de lecție.

Actuala programă școlară valorifică exemple de activități de învățare , oferind un sprijin concret în elaborare a strategiilor de predare care să permită o reală centrare a actului educațional pe experiența de învățare. Activitățile de învățare trebuie astfel construite încât să se pornească dde la experiența concretă a elevului și să se integreze unor strategii didactice adecvate diferitor contexte de învățare.

Pentru formarea competențelor specifice, se recomandă utilizarea următoarelor activități de învățare:

- recunoașterea unor tipuri de degradări;

- identificarea și utilizarea unor surse variate de informare/documentare: atlase, albume, enciclopedii, determinatoare, internet, culegeri de texte consacrate, reviste, mijloace video, bănci de date, dicționare, etc.;

- extragerea, inserarea și interpretarea informației din și în: tabele, scheme, grafice, diagrame, fragmente de text, albume tematice, internet, reviste, etc.;

- realizarea transferului de informație prin conexiuni intradisciplinare, interdisciplinare și transcurriculare, pentru studierea fenomenelor de degradare a bunurilor culturale;

- imaginarea unor situații- problemă și rezolvarea lor;

- formularea de întrebări și răspunsuri adecvate;

- folosirea instrumentelor, a substanțelor și a aparaturii de laborator, potrivite contextului experimental;

- observarea și aprecierea importanței factorilor de mediu în contextul disciplinei studiate;

- interpretarea rezultatelor experimentale;

- recunoașterea factorilor care au determinat degradările studiate;

- compararea acțiunii diferitor tipuri de agenți dăunători

- luarea de decizii și justificarea opțiunii privind atitudinea și acțiunea proprie legată de protecția și prevenția degradărilor obiectelor de patrimoniu;

- măsurări de parametri în cazul studierii obiectelor de patrimoniu;

- reprezentări complexe prin desen a structurilor studiate;

- efectuarea de vizite de studiu și documentare în diferite locații arheologice, muzeale, laboratoare de specialitate.

În perspectiva unui demers educațional centrat pe competențe, se recomandă utilizare a cu preponderență a evaluării continue, formative.Procesul de evaluare va îmbina formele tradiționale (probe orale, probe scrise, probe practice) cu cele complementare (proiectul, portofoliul, autoevaluarea, evaluarea în perechi, observarea sistematică a activității și comportamentului elevului) și va pune accent pe:

- corelarea directă a rezultatelor evaluate cu competențele specifice vizate de programa școlară;

- valorizarea rezultatelor învățării prin raportarea la progresul școlar al fiecărui elev;

- utilizarea unor metode variate de comunicare a rezultatelor școlare;

- recunoașterea, la nivelul evaluării, a experiențelor de învățare și a competențelor dobândite în contexte non-formale sau informale.

Evaluarea elevilor se va realiza pe baza competențelor specifice și a conținuturilor asociate, prevăzute de programa școlară. De exemplu:

- selectarea răspunsului corect;

- asocierea între: noțiuni, enunțuri, etc. incluse în coloane diferite;

- completarea propozițiilor, desenelor, schemelor lacunare, etc.;

- itemi de tipul adevărat sau fals;

- întrebări structurate;

- rezolvarea de probleme;

- eseuri structurate;

- realizarea de referate, portofolii, proiecte;

- formularea de ipoteze sau concluzii ;

- realizarea unui plan de investigație;

- rezolvarea de fișe pentru aplicații practice.

În vederea unei mai bune organizări a procesului de predare-învățare-evaluare și pentru orientarea cadrelor didactice în elaborarea proiectarii didactice, propunem următoarea rubricație:

Pentru o mai flexibilă selecție datorată specificului învățământului vocațional, prezentăm trei modele de structuri ale desfășurării activității didactice propriu-zise:

Model A

Model B

Model C

LISTA DE TERMENI DE SPECIALITATE

1. Conservare - preocuparea de bază a cercetărilor actuale ce însumează întreaga activitate de descoperire și aplicare a celor mai potrivite mijloace pentru protejarea bunurilor culturale de acțiunea factorilor dăunători din natură sau de deteriorările produse de oameni

2. Restaurarea - disciplină care se ocupă cu restabilirea semnificației originale a operei pierdută parțial sau estompată în timp și consolidarea suportului, în cel mai deplin respect față de autenticitatea și integritatea obiectului, care trebuie transmisă așa cum a fost creată de autor.

3. Alterarea reprezintă procesul de degradare microstructurală a unor elemente componente, cu modificarea naturii lor, sub influența factorilor chimici și microbiologici

4. Fisura reprezintă o distrucție structurală direcționată (longitudinală, transversală sau radială) în zone intercristaline,interfazice sau al interfețe cu puncte de minimă rezistență sub acțiunea unor forțe fizico -mecanice

5. Craclurile sunt fisuri de suprafață, care străbat în funcție de mecanism, unul sau mai multe straturi.

6. Consolidarea cuprinde o serie de operații și procese de refacere a elementelor structurale pentru ale mări capacitatea de rezistență la acțiunea anumitor factori externi sau exogeni

7. Stabilizarea se referă la oprirea (stoparea) proceselor de deteriorarea și de degradare.

8. Integrarea este intervenția sau ansamblul de acțiuni prin care bunul de patrimoniu este readus în forma inițială nu numai prin redispunerea elementelor lui în ordinea avută inițial (originară), dar și prin completarea elementelor părților lipsă

9. Întregirea reprezintă readucerea unui bun de patrimoniu nu numai la forma inițială, dar și în ansamblul din care a făcut parte inițial.

10. Restituirea reprezintă revenirea la forma inițială a unui bun de patrimoniu, care are încă toate elementele, dar dispuse în altă ordine decât cea originală.

11. Completarea este operația prin care se înlocuiesc părțile lipsă sau cele cu degradare sau deteriorare ireversibilă, care datorită stării precare de conservare (de obicei sub 5 %) nu-și mai pot îndeplini funcția.

12. Copia poate reprezenta o replică științifică, când caracteristicile generale și de detaliu (structural-funcționale sau tehnice,stilistice,ideatice și formale, repetate după un unicat, sunt comparabile cu originalul, în condițiile unei rigori deosebite în ceea ce privește respectarea și repetarea, inclusiv în expresivitatea,a elementelor originalului.

13. Replica științifică este utilizată în activitățile didactice, în cercetare și de foarte multe ori în expuneri muzeale, mai ales atunci când originalul face parte din categoria bunurilor de patrimoniu cu valoare deosebită, aflate în stadiile cele mai avansate de deteriorare (respectiv nivelul I de conservare) și nu este permisă expunerea.

14. Patina desemnează fenomenele de suprafață datorate îmbătrânirii:

15. Bunul cultural este un produs al procesului de creație materială și/sau spirituală, unitatea de bază,ireductibilă, în jurul căreia se țese specificul activității de muzeu. Bunul cultural are depozitat în el o cantitate de informație care devine , în condițiile evaluării calificate, valoare culturală.

16. Patrimoniu cultural național cuprinde bunurile cu valoare deosebită istorică, artistică sau documentară care reprezintă mărturii importante privind dezvoltarea istorică a poporului român și a omenirii în general sau evoluția mediului natural, inclusiv cele din aceste categorii alcătuite din metale și pietre prețioase .

17. Tezaurul patrimoniului cultural alcătuit din bunuri culturale de valoare excepțională pentru umanitate;

18. Fondul patrimoniului cultural este alcătuit din bunuri culturale cu valoare deosebită pentru .

19. Clasarea este procedura de stabilire a bunurilor culturale mobile care fac parte din categoriile juridice ale patrimoniului cultural național mobil, tezaur și fond

20. Colecția este criteriul de organizare a bunurilor pe domenii pe baza unor criterii comune.

Autorii programei școlare:

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ

MATERIALE ȘI TEHNICI UTILIZATE ÎN

CONSERVARE-RESTAURARE

CICLUL INFERIOR AL LICEULUI

Clasa a X-a

Curriculum diferențiat pentru filiera vocațională, profil artistic,

specializarea Conservare - restaurare bunuri culturale

București, 2009

Notă de prezentare

În perspectiva integrării României în structurile europene, în contextul declanșării prin ratificarea "Convenției UNESCO pentru salvarea patrimoniului cultural material și imaterial" a unui program guvernamental consensual cu textul Convenției, în condițiile accelerării procesului globalizării la scară planetară, proces care, în plan cultural, trebuie să genereze programe internaționale și naționale pentru prezervarea identității culturale a fiecărei națiuni și comunități etnice, structuri, instituții formale și informale, pentru o cunoaștere reciprocă, mai profundă, pentru cultivarea specificului și patrimoniului cultural și a respectului pentru identitatea și valorile culturale ale "celuilalt", un rol tot mai important îl joacă interesul pentru educație și promovarea valorilor.Patrimoniul cultural sub toate dimensiunile sale, scris și oral, material, monumental și obiectual, istoric și etnografic, tehnic și artistic, în procesul de educare a tinerilor de toate vârstele și din toate categoriile sociale și în procesul de formare și consolidare a unei conștiințe a propriei identități și a uneia comunitare, rolul muzeelor, a liceelor și a universităților de artă crește semnificativ în planul culturii și al educației.

Apreciind valoarea patrimoniului cultural românesc ca fiind reputat prin bogăție,vechime și diversitate, prin originalitatea creației și valoarea istorico-documentară care atestă vechimea unui popor și a unei civilizații care s-a născut pe acest pământ și s-a păstrat până astăzi ca mărturie a trecerii noastre prin istorie, avem obligația să promovăm proiecte culturale și educaționale durabile care să cointereseze autoritățile naționale, factorii educaționali și comunitățile locale, naționale și europene.

Luând act de aceste deziderate de interes național și internațional, se impun programe privind salvarea, conservarea, restaurarea și valorificarea superioară în plan spectacular și educațional a patrimoniului cultural și istoric de care dispune țara noastră .

Din perspectiva nevoii de adaptare a curriculumului național la schimbările din structura învățământului preuniversitar, precum și valorificarea experienței pozitive privind proiectarea acestuia pornind de la competențe ca achiziții finale ale învățării , propunerea noastră de derulare a unei noi specializări în cadrul învățământului vocațional de artă, devine o necesitate prin finalitățile pe care și le propune, adică integrarea educațională și ocupațională a unui număr mai ridicat de absolvenți ai nivelului preuniversitar de învățământ pe piața muncii, piață care la acest moment duce lipsă de mână de lucru mediu calificată în domeniul conservării-restaurării.

Prezenta programă școlară a fost elaborată din perspectiva trecerii la modelul de proiectare curriculară centrat pe competențe. Adoptarea noului model de proiectare curriculară este determinată, pe de o parte, de nevoia de a realiza actualizarea formatului și unitatea concepției programelor școlare la nivelul învățământului preuniversitar, iar pe de altă parte, acest demers asigură acordarea cu dezvoltările curriculare actuale, centrate pe rezultate explicite și evaluabile ale învățării.

În acest sens, Recomandarea Parlamentului European și a Co2006/962/EC ) conturează, pentru absolvenții învățămăntului obligatoriu, un "profil de formare european" structurat pe opt domenii de competențe cheie:

● comunicare în limba maternă;

● comunicare în limbi străine

● competențe în matematică și competențe de bază în științe și tehnologii;

● competențe în utilizarea noilor tehnologii informaționale și de comunicație;

● a învăța să înveți;

● inițiativă și antreprenoriat;

● sensibilizare culturală și exprimare artistică;

● competențe sociale și civice.

Competențele sunt definite ca ansambluri de cunoștințe, deprinderi și atitudini care urmează să fie formate până la finele celor patru ani de studiu în cadrul filierei vocaționale, specializarea restaurare-conservare bunuri culturale, necesare fiecărui individ pentru împlinire și dezvoltare personală, pentru cetățenie activă, incluziune socială și angajare pe piața muncii. Structurarea acestor competențe cheie se realizează vizând unele aspecte inter-și transdisciplinare, metacognitiv, realizabile prin contribuția mai multor arii curriculare.

Actuala programă școlară a urmărit valorizarea cadrului european al competențelor cheie la următoarele niveluri: formularea competențelor generale și selectarea seturilor de valori și atitudini; organizarea elementelor de conținut și corelarea acestora cu competențele specifice; elaborarea sugestiilor metodologice.

Programa propusă se studiază pe parcursul a două ore pe săptămână în cadrul liceelor din filiera vocațională, profilul patrimoniu cultural artistic, specializarea conservare-restaurare clasa a IX-a.

Prin această disciplină elevii vor studia noțiuni introductive ce țin de domeniul conservării-restaurării, pentru a putea dobândi calificarea necesară practicării în condiții optime profesionale și legale a meseriei de conservator patrimonial. Aceste noțiuni definesc principiile, etapele, metodele de analiză, diagnostic și intervenție asupra obiectelor de patrimoniu cultural, precum și noțiuni de legislație ce privesc domeniul patrimonial.

În acest scop, se au în vedere noile concepții privind predarea și care au în vedere:

● orientarea opțiunilor didactice către strategii de pregătire a elevilor care să permită formarea unei personalități autonome și creative;

● formarea unei culturi generale în domeniu, cu elemente aplicative, care să permită o pregătire școlară pentru viața activă (profesională, socială, familială) postșcolară;

● orientarea și structurarea tematicii astfel încât să permită reducerea supraîncărcării elevilor și eliminarea informațiilor inutile și/sau nesemnificative pentru viața cotidiană.

Orientarea tematicii curriculumului este îndreptată spre:

- dezvoltarea capacităților de investigație științifică;

- folosirea unor metode și tehnici de lucru specifice conservării-restaurării de bunuri culturale;

- integrarea cunoștințelor în experiența de viață a elevilor;

- aplicarea cunoștințelor însușite în rezolvarea unor situații -problemă și luarea de decizii;

- formarea de deprinderi de muncă intelectuală și productivă;

- stimularea motivației pentru protecția patrimoniului cultural național și universal;

- utilizarea cunoștințelor însușite pentru prezervarea patrimoniului cultural.

● realizarea competențelor implicate în formarea de capacități și atitudini (capacități cognitive, de comunicare, de echilibru personal și afectiv, de acțiune și inserție socială);

● utilizarea formelor diverse de organizare a lecției în clasă, laboratoare de conservare, situri arheologice, observarea edificiilor patrimoniale, etc.;

● organizarea în structuri flexibile pentru a fi util, atât pentru autorii de manuale, cât și pentru profesori.

Prezenta programă se propune ca bază teoretică și practică a pregătirii în meseria de conservator - restaurator la nivelul clasei a X-a. Scopul disciplinei este de a insista asupra necesității cunoașterii principiilor, etapelor, metodelor de analiză, diagnostic și intervenție asupra obiectelor de patrimoniu cultural, precum și a noțiunilor de legislație ce privesc domeniul patrimonial.

Lucrările practice sunt obligatorii, fiind realizate integrat în lecții sau ca lecții de sine stătătoare.

Programele școlare sunt construite astfel, încât să nu îngrădească prin concepție sau mod de redactare, libertatea profesorului de a alege succesiunea temelor și metodele pe care le consideră adecvate.

Criteriul de asigurare al calității actului de predare-învățare-evaluare este reprezentat de realizarea competențelor specifice, la sfârșitul fiecărui an și a celor generale la finele ciclului de învățământ.

Proiectarea activității didactice, elaborarea manualelor școlare alternative, este bine să fie precedată de lecturarea integrală a programei școlare și de urmărirea logicii interne a acesteia. În cadrul programei, fiecărei competențe generale îi sunt asociate competențe specifice. Atingerea competențelor specifice se face cu ajutorul conținuturilor. Strategiile de lucru trebuie să țină seama de experiența elevilor și să permită valorizarea pozitivă a acesteia.

Pentru valorizarea competențelor cheie și asigurarea transferabilității la nivelul activității educaționale, se recomandă ca strategiile didactice utilizate în predarea MATERIALELOR ȘI TEHNICILOR UTILIZATE ÎN CONSERVARE-RESTAURARE să pună accent pe construcția progresivă a cunoașterii, flexibilitatea abordărilor și parcursul diferențiat, coerență și abordări inter-și transdisciplinare.

Prezenta programă este valabilă și pentru unitățile de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale.

Programa școlară pentru disciplina MATERIALE ȘI TEHNICI UTILIZATE ÎN CONSERVARE-RESTAURARE vizează valorizarea competenței cheie "competențe în matematică și competențe de bază în științe și tehnologii", adresându-se direct domeniului specific de cunoaștere și indirect valorizând alte competențe cheie: sensibilizare culturală și exprimare artistică, competențe sociale și civice, inițiativă și antreprenoriat și nu în ultimul rând, a învăța să înveți. Astfel, se asigură transferabilitatea competențelor cheie, prin deschiderea către abordări inter- și transdisciplinare în interiorul mai multor arii curriculare și discipline de studiu.

Structurarea noilor planuri cadru de învățământ pentru clasele a IX-a și a X-a pe componentele trunchi comun și curriculum diferențiat determină organizarea, la nivelul programei școlare, a ofertei educaționale centrate pe competențe și conținuturi ale învățării prezentate distinct, pentru fiecare dintre aceste componente.

În aceste condiții, noile programa școlară are următoarea structură:

- Notă de prezentare, în care se detaliază rolul disciplinei de învățământ și statutul specific al acesteia în cadrul curriculumului național, precum și contribuția disciplinei de învățământ la cele opt domenii de competențe cheie stabilite la nivel european;

- Competențe generale, cu un nivel accentuat de complexitate, definite pe o disciplină de învățământ sau, după caz, pe o categorie de discipline de învățământ, pentru a evidenția achizițiile finale de învățare ale elevilor la sfârșitul învățământului obligatoriu și/ sau pentru a orienta pregătirea de specialitate a acestora;

- Valori și atitudini, finalități de natură axiologică și afectiv- atitudinală urmărite prin studiul disciplinei, definite pentru învățământul liceal. Realizarea lor concretă derivă din activitatea didactică permanentă a profesorului, constituind un element implicit al acesteia.

- Competențe specifice - conținuturi, nucleul funcțional al programei școlare, definit pentru fiecare an de studiu;

- Sugestii metodologice, elaborate pentru a orienta proiectarea demersului didactic adecvat competențelor, valorilor și atitudinilor prevăzute în programele școlare.

Exemplele de activități de învățare sunt construite astfel încât să pornească de la experiența concretă a elevului și să se integreze unor strategii adecvate contextelor de învățare.

COMPETENȚE GENERALE

VALORI ȘI ATITUDINI

● Respect pentru adevăr și rigurozitate;

● Încredere în adevărurile științifice și în aprecierea critică a limitelor acestora;

● Disponibilitate de ameliorare a propriei performanțe;

● Inițiativă personală;

● Interes și curiozitate;

● Spirit critic și autocritic;

● Scepticism față de generalizări care nu sunt bazate pe observații verificabile/repetabile;

● Disponibilitate de a-și modifica punctele de vedere atunci când sunt prezentate fapte noi;

● Deschidere și dispoziție de a asculta părerile celorlalți;

● Dorința de informare și afirmare;

● Respect pentru argumentația științifică;

● Interes pentru explorarea diferitelor modalități de comunicare, inclusiv pentru cele furnizate de TIC;

● Aprecierea critică a raportului între beneficii și efectele indezirabile ale aplicării tehnologiilor;

● Grija față de propria persoană, față de ceilalți și față de mediu.

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

CONȚINUTURI

1. Evoluția istorică a tehnicilor de conservare- restaurare:definiții,clasificări.

2. Tehnici de conservare-restaurare a lemnului

2.1. Curățirea

2.2. Uscarea

2.3. Combaterea biodăunătorilor

2.4. Ignifugarea

2.5. Stabilizare dimensională

2.6. Hidrofugarea

2.7. Îndepărtarea adaosurilor

2.8. Metode speciale de tratament

2.9. Consolidarea

2.10. Întregirea și reconstituirea formei

2.11. Reintegrarea cromatică

2.12. Operații de finisare

3. Tehnici de conservare-restaurare a icoanelor pe lemn

3.1. Tehnica de execuție a icoanelor pe lemn

3.2. Metodologia de conservare-restaurare a stratului pictural

3.2.1. Consolidarea profilactică

3.2.2. Curățirea

3.2.3. Consolidarea definitivă

3.2.4. Stoparea atacului biologic

3.2.5. Chituirea

3.2.6. Reconstituirea cromatică

3.2.7. Peliculizarea de protecție

4. Tehnici și tehnologii de conservare-restaurare a suporturilor papetare

4.1. Fluxul de restaurare

4.2. Curățirea

4.3. Tratamente umede cu pastă de lemn

4.4. Fixarea materialelor de scriere

4.5. Neutralizarea hârtiei (dezacidificarea)

4.6. Albirea hârtiei

4.7. Indepărtarea adezivilor pe bază de proteină

4.8. Reîncleierea hârtiei

4.9. Tehnici manuale de consolidare a hârtiei

4.10. Tehnici mecanizate de consolidare

5. Tehnici de conservare-restaurare a obiectelor de patrimoniu pe suport colagenic

5.1. Tehnici și tehnologii de conservare-restaurare a pergamentului

5.1.1. Curățirea

5.1.2. Utilizarea agenților de albire

5.1.3. Îndepărtarea petelor produse de umezeală

5.1.4. Neutralizarea acidității

5.1.5. Tratarea petelor de grăsime și îndepărtarea grăsimilor în exces

5.1.6. Operații reparatorii ale pergamentului

5.1.7. Materiale folosite pentru aplicarea de petece pentru laminare

5.2. Tehnici și tehnologii de conservare-restaurare a obiectelor de patrimoniu pe suport din piele

5.2.1. Fluxul de restaurare

5.2.2. Tratamente de curățare

5.2.3. Degresarea

5.2.4. Tratamente de hidratare-emoliere

5.2.5. Tratarea petelor de grăsime și îndepărtarea grăsimilor în exces

6. Tehnici de conservare-restaurare a obiectelor de patrimoniu pe suport textil

6.1. Fluxul de restaurare

6.2. Tratamente de curățare a textilelor

6.3. Tratamente de hidratare-emoliere

6.4. Consolidarea pe suport

6.5. Reasamblarea

6.6. Dublarea

6.7. Conservarea și restaurarea textilelor arheologice

7. Tehnici de conservare- restaurare a obiectelor de patrimoniu pe suport metalic

7.1. Curățarea pieselor arheologice și a obiectelor vechi din metal

7.1.1. Curatarea mecanica

7.1.2. Curatarea chimica

7.1.3. Curatarea electrochimica

7.1.4. Curatarea prin procese de schimb ionic

7.1.5. Curatarea prin reducere termica

7.1.6. Curatarea cu raza laser și cu plasma

7.2. Restaurarea pieselor arheologice metalice cu stare de conservare precara

7.2.1. Refacerea și consolidarea structurala

7.2.2. Tipologia degradărilor și deteriorărilor obiectelor metalice vechi

7.2.3. Operații de refacere a structurii

7.2.4. Consolidarea

7.2.5. Chituirea și plombarea

7.2.6. Impregnarea obiectelor

8. Tehnici de conservare-restaurare a patrimoniului din ceramică,sticlă și porțelan

8.1. Cauzele degradării ceramicii arheologice

8.1.1. Vicii tehnologice

8.1.2. Condițiile de zăcere

8.1.3. Accidentele de epocă

8.2. Metode și tehnici de impregnare

8.3. Metode de curățare a ceramicii

8.4. Completarea părților lipsă

LUCRĂRI PRACTICE

● Studiul cu ajutorul microscopului optic a biodegradărilor obiectelor de patrimoniu.

● Experiențe simple pentru identificarea factorilor dăunători.

● Observații asupra diferitelor tipuri de micro și macro-biodăunători.

● Observații de lungă durată asupra influenței factorilor de mediu asupra stării de sănătate a bunurilor culturale.

● Activități practice de măsurare a factorilor de microclimat.

● Observații asupra diferitor tipuri de degradări.

SUGESTII METODOLOGICE

Disciplina de specializare MATERIALE ȘI TEHNICI UTILIZATE ÎN CONSERVARE-RESTAURARE pentru ciclul liceal, nivel inferior, are ca finalitate înțelegerea și asimilarea noțiunilor, conceptelor, principiilor și procedurilor științifice și aplicarea lor în diverse situații de conservare a bunurilor culturale.

În vederea valorizării competențelor cheie și a asigurării transferabilității la nivelul activității educaționale, se recomandă ca strategiile didactice utilizate în predarea disciplinei să pună accent pe: construcția progresivă a cunoașterii, flexibilitatea abordărilor și parcursul diferențiat; coerență și abordări inter și transdisciplinare.

Strategiile didactice utilizate vor orienta elevii spre activități de investigare a structurilor, fenomenelor și a proceselor care determină degradarea obiectelor de patrimoniu și metodele de conservare și restaurare a acestora.

În scopul dezvoltării la elevi a competențelor de investigare științifică și de cercetare, profesorii de specialitate vor folosi în procesul de predare/învățare/evaluare, următoarele metode:

1. Învățarea prin descoperire are ca rezultat achiziții trainice și dezvoltă imaginația. Presupune inițierea elevilor în activități de investigație în care elevii sunt puși în situații concrete de formulare de ipoteze, documentare în domeniul respectiv, realizarea unui experiment, interpretarea datelor, formularea de concluzii și prezentare a acestora în diferite forme ( scris, oral, grafic). Se poate realiza pe următoarele căi: inductivă (de la particular, concret la general), deductivă (de la general la particular), transductivă (prin analogie între sisteme sau componente ale acestora).

2. Problematizarea pune elevul în situația de a soluționa, prin activitate proprie de cercetare, o anumită problemă care îi stimulează curiozitatea și care îl incită la căutări, dezvoltând scheme operatorii ale gândirii divergente.

3. Experimentul, ca metodă de învățare, poate fi aplicat cu succes alături de descoperire și de problematizare asigurând astfel, prin provocarea unor procese sau fenomene, cunoașterea directă, nemijlocită a factorilor de degradare.

4. Algoritmizarea asigură însușirea și aplicarea unor scheme logice de desfășurare a activităților teoretice și practice .Este importantă pentru a face trecerea de la parcurgerea unor căi deja cunoscute, la dezvoltarea propriilor căutări și cercetări .

5. Dezbaterea și asaltul de idei permit dobândirea de către elevi a cunoștințelor de specialitate, afirmarea opiniilor personale, dezvoltă spiritul de cooperare, creativitatea, spiritul critic și stimulează spontaneitatea.

6. Studiul de caz presupune analiza și dezbaterea unor situații- problemă întâlnite în practică asigură apropierea învățării de contextul extrașcolar.

7. Proiectul stimulează elevii să realizeze investigații în laborator pe o anumită temă, să elaboreze lucrări științifice pentru simpozioane, cercuri, sesiuni de comunicări științifice,. Proiectul, individual sau de grup, oferă oportunitatea educației pentru cunoașterea și respectarea valorilor și a bunurilor patrimoniale.

Competențele specifice vor fi concretizate, în cadrul fiecărei ore, prin activități de învățare corespunzătoare conținutului și opțiunilor profesorului asupra tipului de lecție.

Actuala programă școlară valorifică exemple de activități de învățare , oferind un sprijin concret în elaborare a strategiilor de predare care să permită o reală centrare a actului educațional pe experiența de învățare. Activitățile de învățare trebuie astfel construite încât să se pornească dde la experiența concretă a elevului și să se integreze unor strategii didactice adecvate diferitor contexte de învățare.

Pentru formarea competențelor specifice, se recomandă utilizarea următoarelor activități de învățare:

- recunoașterea unor tipuri de degradări;

- identificarea și utilizarea unor surse variate de informare/documentare: atlase, albume, enciclopedii, determinatoare, internet, culegeri de texte consacrate, reviste, mijloace video, bănci de date, dicționare, etc.;

- extragerea, inserarea și interpretarea informației din și în: tabele, scheme, grafice, diagrame, fragmente de text, albume tematice, internet, reviste, etc.;

- realizarea transferului de informație prin conexiuni intradisciplinare, interdisciplinare și transcurriculare, pentru studierea fenomenelor de degradare a bunurilor culturale;

- imaginarea unor situații- problemă și rezolvarea lor;

- formularea de întrebări și răspunsuri adecvate;

- folosirea instrumentelor, a substanțelor și a aparaturii de laborator, potrivite contextului experimental;

- observarea și aprecierea importanței factorilor de mediu în contextul disciplinei studiate;

- interpretarea rezultatelor experimentale;

- recunoașterea factorilor care au determinat degradările studiate;

- compararea acțiunii diferitor tipuri de agenți dăunători

- luarea de decizii și justificarea opțiunii privind atitudinea și acțiunea proprie legată de protecția și prevenția degradărilor obiectelor de patrimoniu;

- măsurări de parametri în cazul studierii obiectelor de patrimoniu;

- reprezentări complexe prin desen a structurilor studiate;

- efectuarea de vizite de studiu și documentare în diferite locații arheologice, muzeale, laboratoare de specialitate.

În perspectiva unui demers educațional centrat pe competențe, se recomandă utilizare a cu preponderență a evaluării continue, formative.Procesul de evaluare va îmbina formele tradiționale (probe orale, probe scrise, probe practice) cu cele complementare (proiectul, portofoliul, autoevaluarea, evaluarea în perechi, observarea sistematică a activității și comportamentului elevului) și va pune accent pe:

- corelarea directă a rezultatelor evaluate cu competențele specifice vizate de programa școlară;

- valorizarea rezultatelor învățării prin raportarea la progresul școlar al fiecărui elev;

- utilizarea unor metode variate de comunicare a rezultatelor școlare;

- recunoașterea, la nivelul evaluării, a experiențelor de învățare și a competențelor dobândite în contexte non-formale sau informale.

Evaluarea elevilor se va realiza pe baza competențelor specifice și a conținuturilor asociate, prevăzute de programa școlară. De exemplu:

- selectarea răspunsului corect;

- asocierea între: noțiuni, enunțuri, etc. incluse în coloane diferite;

- completarea propozițiilor, desenelor, schemelor lacunare, etc.;

- itemi de tipul adevărat sau fals;

- întrebări structurate;

- rezolvarea de probleme;

- eseuri structurate;

- realizarea de referate, portofolii, proiecte;

- formularea de ipoteze sau concluzii ;

- realizarea unui plan de investigație;

- rezolvarea de fișe pentru aplicații practice.

În vederea unei mai bune organizări a procesului de predare-învățare-evaluare și pentru orientarea cadrelor didactice în elaborarea proiectarii didactice, propunem următoarea rubricație:

Pentru o mai flexibilă selecție datorată specificului învățământului vocațional, prezentăm trei modele de structuri ale desfășurării activității didactice propriu-zise:

Model A

Model B

Model C

LISTA DE TERMENI DE SPECIALITATE

1. Conservare - preocuparea de bază a cercetărilor actuale ce însumează întreaga activitate de descoperire și aplicare a celor mai potrivite mijloace pentru protejarea bunurilor culturale de acțiunea factorilor dăunători din natură sau de deteriorările produse de oameni

2. Restaurarea - disciplină care se ocupă cu restabilirea semnificației originale a operei pierdută parțial sau estompată în timp și consolidarea suportului, în cel mai deplin respect față de autenticitatea și integritatea obiectului, care trebuie transmisă așa cum a fost creată de autor.

3. Alterarea reprezintă procesul de degradare microstructurală a unor elemente componente, cu modificarea naturii lor, sub influența factorilor chimici și microbiologici

4. Fisura reprezintă o distrucție structurală direcționată (longitudinală, transversală sau radială) în zone intercristaline,interfazice sau al interfețe cu puncte de minimă rezistență sub acțiunea unor forțe fizico -mecanice

5. Craclurile sunt fisuri de suprafață, care străbat în funcție de mecanism, unul sau mai multe straturi.

6. Consolidarea cuprinde o serie de operații și procese de refacere a elementelor structurale pentru ale mări capacitatea de rezistență la acțiunea anumitor factori externi sau exogeni

7. Stabilizarea se referă la oprirea (stoparea) proceselor de deteriorarea și de degradare.

8. Integrarea este intervenția sau ansamblul de acțiuni prin care bunul de patrimoniu este readus în forma inițială nu numai prin redispunerea elementelor lui în ordinea avută inițial(originară), dar și prin completarea elementelor părților lipsă

9. Întregirea reprezintă readucerea unui bun de patrimoniu nu numai la forma inițială, dar și în ansamblul din care a făcut parte inițial.

10. Restituirea reprezintă revenirea la forma inițială a unui bun de patrimoniu, care are încă toate elementele, dar dispuse în altă ordine decât cea originală.

11. Completarea este operația prin care se înlocuiesc părțile lipsă sau cele cu degradare sau deteriorare ireversibilă, care datorită stării precare de conservare (de obicei sub 5 %) nu-și mai pot îndeplini funcția.

12. Copia poate reprezenta o replică științifică, când caracteristicile generale și de detaliu (structural-funcționale sau tehnice,stilistice,ideatice și formale, repetate după un unicat, sunt comparabile cu originalul, în condițiile unei rigori deosebite în ceea ce privește respectarea și repetarea, inclusiv în expresivitatea,a elementelor originalului.

13. Replica științifică este utilizată în activitățile didactice, în cercetare și de foarte multe ori în expuneri muzeale, mai ales atunci când originalul face parte din categoria bunurilor de patrimoniu cu valoare deosebită, aflate în stadiile cele mai avansate de deteriorare (respectiv nivelul I de conservare) și nu este permisă expunerea.

14. Patina desemnează fenomenele de suprafață datorate îmbătrânirii:

15. Bunul cultural este un produs al procesului de creație materială și/sau spirituală, unitatea de bază,ireductibilă, în jurul căreia se țese specificul activității de muzeu.

Bunul cultural are depozitat în el o cantitate de informație care devine , în condițiile evaluării calificate, valoare culturală.

16. Patrimoniu cultural național cuprinde bunurile cu valoare deosebită istorică, artistică sau documentară care reprezintă mărturii importante privind dezvoltarea istorică a poporului român și a omenirii în general sau evoluția mediului natural, inclusiv cele din aceste categorii alcătuite din metale și pietre prețioase.

17. Tezaurul patrimoniului cultural alcătuit din bunuri culturale de valoare excepțională pentru umanitate;

18. Fondul patrimoniului cultural este alcătuit din bunuri culturale cu valoare deosebită pentru.

19. Clasarea este procedura de stabilire a bunurilor culturale mobile care fac parte din categoriile juridice ale patrimoniului cultural național mobil, tezaur și fond

20. Colecția este criteriul de organizare a bunurilor pe domenii pe baza unor criterii comune.

Autorii programei școlare:

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ

ANSAMBLU CORAL

CICLUL INFERIOR AL LICEULUI

Clasa a IX-a

Curriculum diferențiat pentru filiera vocațională,

profil artistic, specializarea muzică

București, 2009

Notă de prezentare

În învățământul vocațional, profil artistic, specializarea muzică studiul disciplinei Ansamblu coral reprezintă una dintre disciplinele importante pentru formarea viitorilor muzicieni.

Prin această programă, se intenționează optimizarea și eficientizarea sistemului de pregătire artistică de specialitate, care să permită evaluarea cu acuratețe a competențelor dobândite de către elevi. De asemenea, prin această ofertă educațională este posibilă conturarea traseelor individuale de evoluție profesională a absolvenților, prin adaptarea repertoriilor și a modalităților de abordare a acestora la particularitățile intelectuale și afective ale elevilor.

Curriculumul pentru studiul cântului coral, ca abordare metodică și de conținut, constituie un "adjuvant" în pregătirea muzicală specializată a elevilor atât ca viitori instrumentiști cât și ca viitori specialiști.

Prezentul curriculumul include următoarele elemente de noutate:

- pregătirea de specialitate a elevilor, prin curriculumul diferențiat, ca mijloc de orientare a acestuia spre trasee ulterioare de pregătire superioară și ca posibilitate de atingere a unui nivel superior de performanță în domeniu;

- parcurgerea repertoriului nu ca un scop în sine, ci ca mijloc pentru atingerea competențelor și a formării elevilor pentru interpretarea într-un ansamblu și ca element indispensabil desăvârșirii personalității artistului în devenire și a viitorului consumator avizat de artă.

Acest document reprezintă pentru profesor un instrument de lucru care permite deplasarea accentului de pe acumulările sterile de cunoștințe pe utilizarea lor în practica muzical-instrumentală, de pe caracterul informativ al pregătirii de specialitate, pe cel formativ, aplicativ, centrând procesul didactic pe elev și pe opțiunile sale.

Programa școlară pentru Ansamblu coral cuprinde:

- competențe generale care evidențiază achizițiile învățării, la finalul învățământului liceal, specifice interpretării în ansamblu;

- competențe specifice și conținuturi structurate pentru fiecare an de studiu.

- valori și atitudini, ca rezultate ale instruirii care nu pot fi definite în termeni de acțiuni sau de comportamente observabile imediat și ușor evaluabile. Acestea reprezintă un rezultat al întregului demers didactic cu specific artistic, la care elevul participă.

- sugestii metodologice sunt oferite ca sprijin pentru cadrul didactic și se referă la detalieri privind: conținutul învățării, metode, activități și procedee didactice, recomandări cu privire la abordarea repertoriului, precum și sugestii privind evaluarea continuă și sumativă în scopul orientării cadrului didactic în procesul de predare-învățare a acestor discipline.

Repertoriul este un mijloc de realizare a competențelor. Parcurgerea acestuia constituie un obiectiv important în realizarea progresului elevilor în învățare, progres evident prin urmărirea competențelor demonstrate de acestea.

Actuala structură a programei vizează o abordare flexibilă a demersului didactic, a căilor, a metodelor și a mijloacelor adecvate individualității elevului.

Prezenta programă este valabilă și pentru unitățile de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale.

Competențe generale

1. Operarea cu elemente de limbaj specific, în abordarea creațiilor muzicale de gen

2. Transferarea cunoștințelor și a tehnicilor de cânt coral în contextul situațiilor specifice

VALORI ȘI ATITUDINI

1. Conștientizarea contribuției muzicii la constituirea fondului cultural comun al societății

2. Disponibilitatea pentru receptarea specializată a creației muzicale aparținând fondului cultural național și universal

3. Receptivitatea față de diversitatea culturală

4. Disponibilitatea de a transfera în viața socială valori estetice autentice

5. Manifestarea inițiativei în susținerea propriilor opinii estetice

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

LISTA DE CONȚINUTURI

Tehnici de interpretare vocală:

● poziție de cânt, respirație, emisie, vocalize

Elementele de limbaj muzical:

● Solfegiere (tonalitate, ritm, metru)

Elemente de structură muzicală:

● motivul,tema, fraza

Interpretarea:

● partitura

● indicațiile dirijorale

Elemente de conduită corală:

● comportament scenic

● autocontrol

Cronici de specialitate:

● comentarii asupra propriei interpretări și a altora în concerte, spectacole, concursuri

SUGESTII METODOLOGICE

Interpretarea corală realizează un sincretism al părții (individului) cu întregul (colectivitatea), fiind una din modalitățile cele mai eficiente de formare a spiritului de lucru în echipă. Participarea elevului în structura formației corale contribuie la conștientizarea apartenenței la grup, la disciplinarea și la socializarea acestuia; totodată, trecerea de la studiul în grup mic (partidă) la interpretarea în ansamblu complet în concerte, determină dezvoltarea la elev a capacității de autocontrol ( emoțiilor, stări, sentimente), a capacității de memorizare și de concentrare până la încheierea activității.

Varietatea tematică a repertoriului abordat oferă coriștilor posibilitatea de a se familiariza cu trăsăturile stilistice caracteristice lucrărilor studiate, într-o abordare interdisciplinară ( teoria muzicii, istoria muzicii, armonia, etc.)

Fondul de cultură muzicală, modalitățile de lucru specifice, face din disciplina ansamblu coral o activitate prin care elevul (individul) își lărgește orizontul cultural și conștientizează rolul său ca parte dintr-un grup.. Totodată, activitatea de cânt coral sporește posibilitatea de a activa ulterior într-o zonă a socialului la care accesul este rezervat unei anumite categorii, și anume acelea de corist într-o formație profesionistă.

În vederea realizării pe deplin a progresului în învățare, disciplinei ansamblu coral, îi sunt necesare și studiul suplimentar, pe lângă orele alocate prin planul cadru, în vederea pregătirii pentru concerte și a obținerii performanței.

Profesorul are posibilitatea ca, în funcție de repertoriul propus să constituie o diversitate de tipuri de formații corale; important trebuie să fie faptul că fiecare elev trebuie să beneficieze de pregătirea corală atât pentru îmbogățirea culturii sale de specialitate cât și pentru dezvoltarea culturii vocale.

În situația existenței unui deficit de voci bărbătești (ca număr sau disponibilitate determinată de "mutația vocii"), profesorul trebuie să selecteze un repertoriu care să fie adecvat situației date, fără însă a exclude abordarea unui repertoriu cu caracter mixt.

Pregătirea elevilor pentru acest tip de activitate prin diferite exerciții de tehnică vocală (având grijă totuși de calitatea foarte fragilă a instrumentului numit voce) reprezintă primul pas - și fundamentul formării pentru formarea vocii corale. Aceasta se desfășoară, obligatoriu prin exerciții de respirație, emisie, vocalize, prin exerciții pentru educarea auzului în ansamblu astfel încât o voce (individuală sau de partidă) să se integreze în ansamblul de voci ce alcătuiesc formația corală în totalitatea ei. Această activitate se va la fiecare oră dar și prin studiul individual.

Repertoriul anual trebuie să cuprindă lucrări diverse ca tematică, stil și modalitate de interpretare:

● "a cappella", cu acompaniament de pian sau instrumental;

● cu tematică religioasă și laică;

● din toate epocile stilistice - de la Renaștere la creația contemporană;

● din creația națională și universală;

● din folclorul românesc și internațional;

● din creația de divertisment - muzică ușoară, jazz, gospel, negro spiritual, rock, musical etc.

În același timp, repertoriul ansamblului coral va cuprinde și o lucrare vocal-simfonică sau de operă, cu: soliști, cor, orchestră (oratorii, misse, cantate, concerte corale, ansambluri din opere etc.). Se pot aborda lucrări integrale sau fragmente.

Repertoriul propus în prezenta programă cuprinde piese accesibile nivelului de pregătire din liceele/clasele de profil, dar și lucrări de o dificultate sporită, ce se impun a fi studiate pe toată durata anului școlar - cum sunt lucrările vocal-simfonice, în vederea susținerii unor concerte ocazionale și nu numai.

Activitățile specifice cu caracter didactic și cultural care pot face parte din programul unei formații corale la nivelul specializării sunt următoarele:

● concerte tematice, simpozioane, activități pe ateliere pedagogice

● manifestări tradiționale și ocazionale - locale și naționale;

● concerte, festivaluri, concursuri

Pornind de la caracterul practic al activităților specifice ansamblului coral, în evaluarea elevilor se va apela cu predilecție la observarea continuă și sistematică a acestora, atât în cadrul partidei, cât și al ansamblului. Se folosesc inclusiv formele de evaluare sumativă a manifestărilor artistice colective - concerte, simpozioane, concursuri.

În vederea unei mai bune organizări a procesului de predare-învățare-evaluare și pentru orientarea cadrelor didactice în elaborarea proiectarii didactice, propunem următoarea rubricație:

Pentru o mai flexibilă selecție datorată specificului învățământului vocațional, prezentăm trei modele de structuri ale desfășurării activității didactice propriu-zise:

Model A

Model B

Model C

REPERTORIU (SUGESTII)

Repertoriu coral românesc - laic

Repertoriu coral românesc - religios

Repertoriu coral din creația universală

Repertoriu coral cu acompaniament de pian sau orgă

Repertoriu vocal - simfonic

Autorii programei școlare:

ANSAMBLU ORCHESTRAL/ INSTRUMENTAL

CICLUL INFERIOR AL LICEULUI

Clasa a IX-a

Curriculum diferențiat pentru filiera vocațională,

profil artistic, specializarea muzică

București, 2009

Notă de prezentare

În învățământul vocațional, profil artistic, specializarea muzică studiul disciplinei Ansamblu orchestral /instrumental reprezintă una dintre condițiile fundamentale ale formării viitorilor instrumentiști /muzicieni.

Prin această programă, se intenționează optimizarea și eficientizarea sistemului de pregătire artistică de specialitate, care să permită evaluarea cu acuratețe a competențelor dobândite de către elevi. De asemenea, prin această ofertă educațională este posibilă conturarea traseelor individuale de evoluție profesională a absolvenților, prin adaptarea repertoriilor și a modalităților de abordare a acestora la particularitățile intelectuale și afective ale elevilor.

Prin curriculumul specific se vizează optimizarea studiului cântului instrumental în ansamblu, ca abordare metodică și de conținut, a repertoriului și a manifestărilor specifice.

Pregătirea de specialitate a elevilor de la profilul artistic, specializarea muzică, presupune valorificarea achizițiilor învățării dobândite prin educația de bază (disciplinele din trunchiul comun), ca modalitate de asigurare a egalității de șanse și de întregire a formării intelectuale, estetice și morale a elevilor. Fondul de cultură muzicală, modalitățile de lucru specifice, face din disciplina ansamblu orchestral/instrumental o activitate prin care elevul (individul) își lărgește orizontul cultural și conștientizează rolul său ca parte dintr-un grup. Totodată, activitatea de cînt în ansamblu sporește posibilitatea de a activa ulterior într-o zonă a socialului la care accesul este rezervat unei anumite categorii, și anume acelea de instrumentist într-o formație profesionistă.

Prezentul curriculumul include următoarele elemente de noutate:

- pregătirea de specialitate a elevilor, prin curriculumul diferențiat, ca mijloc de orientare a acestuia spre trasee ulterioare de pregătire superioară și ca posibilitate de atingere a unui nivel superior de performanță în domeniu;

- parcurgerea repertoriului nu ca un scop în sine, ci ca mijloc pentru atingerea competențelor și a formării elevilor pentru interpretare muzicală într-o formație și ca element indispensabil desăvârșirii personalității artistului în devenire și a viitorului consumator avizat de artă.

Acest document reprezintă pentru profesor un instrument de lucru care permite deplasarea accentului de pe acumulările sterile de cunoștințe pe utilizarea lor în practica muzical-instrumentală, de pe caracterul informativ al pregătirii de specialitate, pe cel formativ, aplicativ, centrând procesul didactic pe elev și pe opțiunile sale.

Programa școlară pentru Ansamblu orchestral/ instrumental, cuprinde:

- competențe generale care evidențiază achizițiile învățării, la finalul învățământului liceal, specifice interpretării în ansamblu;

- competențe specifice și conținuturi structurate pentru fiecare an de studiu; progres evident prin urmărirea competențelor demonstrate de acestea.

- valori și atitudini, ca rezultate ale instruirii care nu pot fi definite în termeni de acțiuni sau de comportamente observabile imediat și ușor evaluabile. Acestea reprezintă un rezultat al întregului demers didactic cu specific artistic, la care elevul participă.

- sugestii metodologice sunt oferite ca sprijin pentru cadrul didactic și se referă la detalieri privind: conținutul învățării, metode, activități și procedee didactice, recomandări cu privire la abordarea repertoriului, precum și sugestii privind evaluarea continuă și sumativă în scopul orientării cadrului didactic în procesul de predare-învățare a acestor discipline.

- repertoriul este un mijloc de realizare a competențelor. Parcurgerea acestuia constituie un obiectiv important pentru realizarea progresului elevilor în învățare.

Însă, cel mai important obiectiv pe care programa și-l propune este acela de a proiecta opțiunile spre specializare (orientarea profesională) a elevilor într-un sistem care să permită capacitatea de comunicare în mediul artistic dar și într-un sistem social în care urmează să se integreze ca și producător și consumator avizat de artă

Actuala structură a programei vizează o abordare flexibilă a demersului didactic, a căilor, a metodelor și a mijloacelor adecvate individualității elevului.

Prezenta programă este valabilă și pentru unitățile de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale.

COMPETENȚE GENERALE

1. Operarea cu elemente de limbaj specific, în abordarea creațiilor muzicale de gen

2. Transferarea cunoștințelor și a tehnicilor de cânt în ansamblul orchestral/instrumental în contextul situațiilor specifice

VALORI ȘI ATITUDINI

1. Conștientizarea contribuției muzicii la constituirea fondului cultural comun al societății

2. Disponibilitatea pentru receptarea specializată a creației muzicale aparținând fondului cultural național și universal

3. Receptivitatea față de diversitatea culturală

4. Disponibilitatea de a transfera în viața socială valori estetice autentice

5. Manifestarea inițiativei în susținerea propriilor opinii estetice

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

LISTA DE CONȚINUTURI

Tehnici de interpretare instrumentală:

● acordaj, tehnici de emisie a sunetului la instrument

Elementele de limbaj muzical propriu fiecărui instrument :

● pentru instrumentele cu coarde, pentru instrumentele de suflat - percuție

Elemente de structură muzicală:

● celula, figura ,motivul, tema, fraza, perioadă

Interpretarea:

● partitura

● indicațiile dirijorale

● comentarii asupra propriei interpretări și a altora în concerte, spectacole, concursuri

Elemente de conduită corală:

● comportament scenic

● autocontrol

Cronici de specialitate:

● analize, discuții, comentarii asupra repertoriului interpretat și

SUGESTII METODOLOGICE

Interpretarea instrumentală în ansamblu realizează un sincretism al părții (individul) cu întregul (colectivul), fiind una din modalitățile cele mai eficiente de formare a spiritului de lucru în echipă. Participarea instrumentistului într-o formație orchestrală contribuie la conștientizarea acestuia la apartenența la grup, la disciplinarea și la socializarea sa; totodată, prin transferul de la studiul pe partide (grup mic) la interpretarea în ansamblu complet în concerte, determină dezvoltarea la elev a capacității de autocontrol ( emoții, stări, sentimente), a capacității de memorizare și de atenție distributivă până la încheierea activității.

În vederea realizării progresului în învățare, în studierea disciplinei Ansamblu orchestral/ instrumenta/, este necesar studiul suplimentar (pe partide de instrumente), dar și individual unde elevul trebuie să-și aprofundeze prin exercițiu rolul ce-i revine în ansamblu, nu numai în vederea pregătirii pentru concerte, înregistrări ci și pentru desăvârșirea sa instrumentală. De aceea, recomandăm profesorului de instrument să acorde în cadrul celor 3 ore de instrument principal prevăzute prin planul de învățământ, un timp suficient și studiului știmei de orchestră a elevului.

Deoarece în învățământul muzical de specialitate, cu fiecare an, solicitările elevilor pentru studiul anumitor instrumente variază în funcție de diferitele opțiuni ale acestora precum și de diferitele conjuncturi, se recomandă ca fiecare profesor să se adapteze la situația dată prin abordarea unui repertoriu adecvat astfel încât elevul, indiferent de context, să beneficieze de ora de ansamblu orchestral/instrumental.

Varietatea repertoriului abordat, oferă elevilor instrumentiști posibilitatea de a materializa - prin redarea practică a lucrărilor muzicale - trăsăturile stilistice aparținând epocilor studiate în cadrul altor discipline de specialitate din curriculum diferențiat. În acest sens, recomandăm profesorului să abordeze cu precădere repertoriul preclasic, baroc până la preclasicul timpuriu deoarece:

- scriitura permite abordarea acestui repertoriu în concordanță cu achizițiile învățării până la această vârstă, dezvoltând în același timp deprinderea de a cânta în ansamblu

- formează premiza pentru înțelegerea unui repertoriu de complexitate sporită, caracteristică etapelor următoare în interpretarea orchestrală/instrumentală.

Repertoriul ansamblului instrumental/orchestral va cuprinde cel puțin o lucrare românească.

În selectarea repertoriului, indiferent de stilul căruia îi aparține, profesorul trebuie să aibă în vedere ca acesta:

- să aibă o valoare muzicală recunoscută;

- să se constituie într-o primă achiziție de creații de referință necesare formării viitorului instrumentist;

- să fie adecvat vârstei, nivelului de înțelegere al elevilor și să corespundă posibilităților interpretative ale ansamblului;

- să păstreze un raport de 65-70% pentru lucrările simfonice și 30-35% pentru lucrările de acompaniament.

Pornind de la caracterul practic al activităților specifice ansamblului coral, în evaluarea elevilor se va apela cu predilecție la observarea continuă și sistematică a acestora, atât în cadrul partidei, cât și al ansamblului. Se folosesc inclusiv formele de evaluare sumativă a manifestărilor artistice colective - concerte, simpozioane, concursuri.

În vederea unei mai bune organizări a procesului de predare-învățare-evaluare și pentru orientarea cadrelor didactice în elaborarea proiectarii didactice, propunem următoarea rubricație:

Pentru o mai flexibilă selecție datorată specificului învățământului vocațional, prezentăm trei modele de structuri ale desfășurării activității didactice propriu-zise:

Model A

Model B

Model C

REPERTORIU (SUGESTII)

Autorii programei școlare:

PROGRAMĂ ȘCOLARĂ

ISTORIA MUZICII

CICLUL SUPERIOR AL LICEULUI

Clasele a XI-a și a XII-a

Curriculum diferențiat pentru filiera

vocațională, profil artistic, specializarea muzică

București, 2009

NOTĂ DE PREZENTARE

Conținuturile și structura programei pentru disciplina Istoria muzicii, clasele a XI - a și a XII - a au în vedere continuarea pregătirii artistice de specialitate, împlinind prin studiul cronologic perioada de timp de cca 200 de ani, de la sfârșitul secolului al XVIII lea și până în zilele noastre, cu accent sporit pe creația muzicală românească. Programa se adresează elevilor din liceele de muzică și de la toate secțiile.

Scopul declarat, acela al definirii personalității artistice a viitorului muzician și om de cultură, este concentrat asupra laturii instructiv-formative, ce conferă pe lângă un suport teoretic adecvat, stabilitate pregătirii practice de specialitate tuturor elevilor din liceele vocaționale, indiferent de specializarea ce urmează a fi absolvită.

Gândită ca un instrument de lucru flexibil, prezentă programa confruntă elevul cu evoluția creației, gândirii și stilisticii compoziționale a ultimelor secole, propunându-și să ofere elemente de comparație indispensabile propriei sale personalități ca și instrumentarul practic de descoperire și redescoperire a valorilor autentice, centrând la nivel maximal interesul pe elev și propriile sale opțiuni artistice.

În acest sens, disciplina Istoria muzicii își propune:

● să familiarizeze elevul cu terminologia de specialitate muzicală, estetică, din sfera sociologiei artei, elaborată pe baza cunoașterii conceptelor operaționale fundamentale;

● să formeze deprinderile și tehnicile de lucru privind selectarea informației istorice folosind cele mai variate și mai noi tehnici de procesare a acesteia, pornind de la cele tradiționale și având un accent sporit asupra accesării calculatorului nu numai ca mijloc de informare, dar și ca partener al propriilor valențe creative;

● să genereze strategii cognitive și afective bazate pe relații interdisciplinare în interiorul domeniului artistic, dar și cu domenii tangente ( literatură, poezie,filozofie, teologie, matematică), deschizând sfera tehnicilor de creație și redare a muzicii prin noile cuceriri ale secolului 21(instrumente electronice, acustice, tehnologia informațională computerizată - TIC);

● să fundamenteze capacitățile proprii de valorizare în cadrul unui sistem coerent, bazat pe o cunoaștere prealabilă a opțiunilor celor mai importanți reprezentanți ai domeniului;

● să ierarhizeze valoric creația și creatorii studiați pe baza criteriilor individuale, conștientizate și fundamentate teoretic în anii anteriori, trecând interesul în mod special asupra opțiunilor proprii ale elevilor, consolidate inclusiv prin sporirea capacității acestora de argumentare;

● să ajute viitorii artiști să-și exprime propria personalitate creatoare prin formulări de intenționalitate, într-un limbaj specializat, prin comparație cu istoria apropiată și cea contemporană, prin raportare la stilistica atât de variată a secolelor XIX - XX și la reprezentanții de frunte ai culturii naționale și universale;

● să proiecteze opțiunile spre specializare (orientarea profesională) a elevilor într-un sistem care să permită capacitatea de comunicare în mediul artistic dar și într-un sistem social în care urmează să se integreze ca și producător și consumator avizat de artă.

Programa școlară pentru disciplina istoria muzicii cuprinde:

- competențe generale care evidențiază achizițiile învățării, la finalul învățământului liceal, specifice tuturor secțiilor din liceele de muzică;

- competențe specifice și conținuturi, structurate pentru fiecare an de studiu,

- valori și atitudini, ca rezultate ale instruirii care nu pot fi definite în termeni de acțiuni sau de comportamente observabile imediat și ușor evaluabile. Acestea reprezintă un rezultat al întregului demers didactic cu specific artistic, la care elevul participă;

- sugestii metodologice, oferite ca sprijin pentru cadrul didactic și se referă la detalieri privind: conținutul învățării, metode, activități și procedee didactice, recomandări cu privire la abordarea conținuturilor precum și sugestii privind evaluarea continuă și sumativă în scopul orientării cadrului didactic în procesul de predare-învățare.

Prezenta programă are în vedere pregătirea elevilor pentru examenul de certificare a competențelor profesionale, fără de care susținerea acesteia nu poate fi îndeplinită în totalitate; ne referim la pregătirea viitorilor instrumentiști care trebuie să aibă la bază cunoașterea istorică și stilistică a conținuturilor la instrument în vederea unei interpretări de calitate - pe de-o parte, pe de altă parte, studiul disciplinei fundamentează pe principii științifice susținerea componentei teoretice a examenului.

Actuala structură a programei solicită o abordare flexibilă în demersul didactic, a căilor, a metodelor și a mijloacelor adecvate, cu accent pe asimilarea unor sisteme valorice ce se vor constitui în modele pentru găsirea propriului sistem axiologic.

Prezenta programă este valabilă și pentru unitățile de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale.

COMPETENȚE GENERALE

1. Operarea cu elemente de limbaj specific în abordarea creațiilor artistice, în scopul comunicării unor variate opinii estetice; operarea cu noțiuni și concepte specifice

2. Investigarea istorico-stilistică și structurală a fenomenului muzical

VALORI ȘI ATITUDINI

● Conștientizarea contribuției muzicii la constituirea fondului cultural comun al societății

● Disponibilitatea pentru receptarea specializată a creației muzicale aparținând fondului cultural național și universal

● Receptivitatea față de diversitatea culturală

● Disponibilitatea de a transfera în viața socială valori estetice autentice

● Manifestarea inițiativei în susținerea propriilor opinii estetice

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI - CLASA A XI-A

LISTA ELEMENTELOR DE CONȚINUT

Perioada trecerii de la Clasicismul vienez la Romantism - importanța înnoirilor creative ale compozitorului L. van Beethoven

Romantismul

● curentul "Sturm und Drang"

● muzica și literatura

● elemente romantice în creația beethoveniană

● începuturile romantismului: Weber, Schubert, Mendelssohn-Bartholdy

● programatismul

● miniatura vocală și instrumentală

● sonata

● simfonia

● simfonia programatică și poemul simfonic (Berlioz, Liszt)

● virtuozitatea interpretativă (Paganini, Schumann, Chopin, Liszt)

● Brahms

● Ceaikovski și alți reprezentanți de seamă ai școlilor naționale

● opera: Bellini, Donizetti, Rossini, Verdi

● drama muzicală: Wagner

● academiștii francezi: Franck, Saint-Saens

● culturile naționale: rusă, norvegiană, finlandeză, spaniolă, cehă, maghiară, română etc.

● Postromantismul: Bruckner, Mahler, R.Strauss

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI - CLASA A XII-A

LISTA ELEMENTELOR DE CONȚINUT

Curentele secolului XX:

● verismul: Leoncavallo, Mascagni, Puccini

● simfonismul italian: Respighi

● impresionismul: Debussy, Ravel

● expresionismul:

- Stravinski

- cea de-a doua școală vieneză

● neoclasicismul secolului XX

● școlile naționale ale sec. XX: rusă, franceză, germană, poloneză, engleză, spaniolă, maghiară, americană

● înnoirile sec. XX: aleatorism, muzică concretă, electronică, stocastică (Varese, Cage, Boulez, Stockhausen, Xenakis, Ligeti)

● creatori de moduri de sinteză (Stravinski, Messiaen, Bartok, Vieru, St. Niculescu )

● noi surse sonore și modificările de notație în muzica secolului XX Istoria muzicii românești

● începuturile muzicii culte în Principatele Române și Transilvania

● influențe folclorice și tradiția bizantină: I. Căianu, D. Cantemir, A. Pann

● muzica corală și vocal-simfonică, opera, opereta, baletul

● G. Enescu: creator, interpret, pedagog, dirijor

● compozitori post-enescieni: P. Constantinescu, M. Jora

● valorificarea folclorului: D.G. Kiriac, Gh. Cucu, S. Drăgoi, T. Brediceanu, etc.

● instituțiile de cultură muzicală, interpretarea și muzicologia românească

● integrarea muzicii românești în contextul european, diversificarea stilistică: A. Vieru, W. Berger, Șt. Niculescu, A. Stroe, T. Olah, P. Bentoiu, S. Toduță, T. Jarda, S. Păutza, C. Țăranu

● compozitori, dirijori, interpreți ai noii generații

SUGESTII METODOLOGICE

Pentru disciplina Istoria muzicii, prezenta programă permite profesorului o abordare metodică flexibilă, propunându-și să fundamenteze la nivel teoretic și practic orizontul cultural al viitorilor tineri muzicieni. Având în vedere că specificul disciplinei impune, pe lângă o abordare tematică, și o tratare tradițională cronologică, conținuturile obligatorii prevăzute în programă urmează a fi parcurse în succesiunea lor istorică, dar numai după ce elevii dobândesc, treptat, atât cunoștințele conceptuale, cât și pe cele stilistice, relevate în practica muzicală propriu-zisă.

Astfel, în vederea asimilării lexicului și operării cu limbajul specific disciplinei, cât și pentru cunoașterea în profunzime a contextului istorico-stilistic, elementele de bază ale noului curriculum îmbină latura teoretică cu cea aplicativă prin:

- utilizarea audiției muzicale orientată către conștientizarea elementelor de limbaj și expresie, definitorii stilistic, în funcție de epocile studiate;

- folosirea unor tehnici variate de informare și de cercetare de factură muzicologică, utilizarea partiturii și a materialelor de specialitate (diverse surse de informație, de la dicționar la internet).

- apelarea la tehnici de informare și creație asistată de calculator prin utilizarea competențelor specifice din programă.

Exemplificare: competenței 2.5. de la clasa a XI-a îi revine un conținut care poate fi materializat cu ajutorul calculatorului astfel: informații din domeniul literaturii artelor plastice, filozofiei sau teologiei sunt stocate prin mijloace specifice și coroborate în așa fel încât finalitatea aplicației ar trebuie să prezinte elevului o imagine istorică și stilistică complexă. Un alt exemplu cu aplicabilitate la clasa a XII a îl reprezintă competența 1.3. în care se poate realiza cu ajutorul calculatorului o serie dodecafonică ce îi va permite elevului să-și îmbogățească cunoștințele și să aplice informațiile cu caracter general privind expresionismul muzical cu activitatea de creație în stilul celei de-a doua școli vieneze.

Libertatea de opțiune a cadrului didactic în raport cu demersul metodologic se va reflecta în primul rând în alegerea materialului muzical ce urmează a fi audiat, în selectarea bibliografiei, în funcție de resursele locale (de exemplu, instituțiile muzicale și culturale din localitate, biblioteci, eventual instituții de învățământ superior), de condițiile existente în școală și de individualitatea fiecărui elev sau grup de elevi cu preocupări și interese convergente. În acest sens, audiția muzicală va fi orientată de către profesor spre elementele de limbaj, stilistice sau expresiv-intenționale cu o importanță covârșitoare pentru realizarea tuturor competențelor pe care le impune prezentul curriculum. Nu trebuie să uităm că adevăratul contact cu arta muzicală se face în sala de concert, suportul electronic fiind doar o alternativă modernă la veritabila întâlnire nemijlocită cu spiritul creației muzicale.

Pentru a putea înțelege și accesa informația de specialitate, elevii urmează a fi familiarizați cu terminologia specifică disciplinelor muzicale, ce cuprinde, obligatoriu, o bază conceptuală, în principal de natură estetică, cu care elevii urmează a se familiariza de la începutul studierii obiectului Istoria muzicii, în scopul de a realiza comunicarea prin limbajul specializat al disciplinei. La finalizarea studiilor, noul curriculum a avut în vedere ca viitorul absolvent al studiilor specializate muzicale să poată comunică propriile opțiuni estetice și să formuleze judecăți de valoare, avizate și argumentate.

Cel puțin la fel de importantă pentru realizarea majorității competențelor specifice claselor a XI a - a XII-a este capacitatea profesorului de formare la elev a unei metode adecvate, riguros științifice, de lucru cu materialele de informare utilizate în scopul perfecționării continue a tinerilor muzicieni ca viitori profesioniști și oameni de cultură, într-o epocă a informației - tehnica care se pot concretiza inclusiv în susținerea examenului de certificare a competențelor profesionale.

În acest sens, se vor propune de către profesor bibliografii cuprinzând studii muzicologice tematice, lucrări de sinteză, inclusiv aparținând domeniilor adiacente (estetică, filosofie, sociologia artei, literatură). Profesorul va indica cele mai semnificative capitole pentru tema abordată, pentru a fi citite, comentate sau rezumate de către elevi. De asemenea, pot fi utilizate monografii ale personalităților culturale sau artistice studiate, dicționare, diverse capitole din lucrări teoretice mai ample, din care profesorul va indica elevului tema, capitolul, ideea sau chiar numai conceptul pentru a cărui cunoaștere se propune bibliografia.

Se sugerează profesorului ca în timpul desfășurării activității de predare-învățare să recurgă și la alte modalități de exemplificare a conținuturilor studiate cum ar fi exemplificarea de către elev a unui fragment muzical pe care acesta îl are în repertoriu cu scopul de a trezi interesul elevilor pentru comentarii avizate (metoda brain storming).

Pentru selectarea materialului bibliografic indicat de profesor, se va avea în vedere formarea capacității de selecție a elevului pentru a alege cele mai reprezentative surse.

Ceea ce rămâne definitoriu pentru conținutul disciplinei și deosebit de important pentru dimensiunea sa formativă este metodologia de lucru cu informația la nivel muzicologic, de la partitura muzicală, la participarea la spectacolul muzical ca eveniment unic artistic și cultural, la tehnici de lucru cu dicționarul, cartea de specialitate, internetul și modalitățile de selecție avizată și conștientă dintr-o largă ofertă de discuri, casete, programe mass-media.

În evaluarea performanțelor elevilor, vor fi utilizate instrumente de evaluare precum cele traditionale (orale, scrise - teste, teze - practice - exemplificari vocale, instrumentale, cu ajutorul computerului, etc) dar și cele complementare, specifice ultimilor 2 ani de invatamant preuniversitar (de specializare)

● investigația

● proiectul

● portofoliul

● autoevaluarea

● studiul de caz

Prin acest document, se intenționează asigurarea pregătirii de specialitate de bază a elevilor, dincolo de care fiecare elev, sub îndrumarea cadrului didactic, își poate prefigura un traseu de evoluție performantă.

Profesorul este chemat să depisteze elevii ale căror înclinații, sunt îndreptate mai mult către muzicologie, comunicare prin mijloace media, pe cei capabili de performanță și în îndrumarea lui competentă, să poată participa la diferite activității specifice (presă, comunicări științifice, concursuri școlare etc). Pentru aceasta, cadrul didactic trebuie să dovedească disponibilitate pentru pregătirea continuă, prin toate mijloacele oficiale, media, etc., să participe activ la diferite acțiuni, competiții și alte forme de pregătire și formare profesională continuă, finalizând demersul prin adaptarea și implicarea sa responsabilă în pregătirea pentru performanță a elevilor, determinând eliminarea riscului promovării falselor valori.

În vederea unei mai bune organizări a procesului de predare-învățare-evaluare și pentru orientarea cadrelor didactice în elaborarea proiectarii didactice, propunem următoarea rubricație:

Pentru o mai flexibilă selecție datorată specificului învățământului vocațional, prezentăm trei modele de structuri ale desfășurării activității didactice propriu-zise:

Model A

Model B

Model C

Autorii programei școlare:

--------