Capitolul II — Procurarea, înstrăinarea, deținerea, portul și folosirea armelor, componentelor esențiale și munițiilor de către persoanele fizice

On this page

Secțiunea 1 — Dispoziții generale

Articolul 9

Dreptul de procurare, deținere, port și folosire a armelor, componentelor esențiale și muniției

(1) Persoanele fizice care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege pot procura, deține, purta și folosi arme letale și arme neletale, precum și muniția corespunzătoare acestora.

(2) Pentru achiziționarea și deținerea de muniție și componente esențiale se aplică regimul achiziționării și deținerii de arme de foc cărora acestea le sunt destinate.

(la 04-11-2019, Articolul 9 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

(3) Sunt interzise procurarea, deținerea, folosirea, precum și efectuarea oricărei operațiuni cu încărcătoare ce se pot monta pe arme de foc semiautomate cu percuție centrală sau cu repetiție, care:

a) pot conține mai mult de 20 de cartușe, în cazul armelor de foc scurte; sau

b) pot conține mai mult de 10 cartușe, în cazul armelor de foc cu țeavă lungă, prevăzute la categoria A pct. 6 și 7 din anexă.

(la 04-11-2019, Articolul 9 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

(4) Sunt exceptate de la prevederile alin. (3) instituțiile publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, persoanele juridice prevăzute la art. 100 alin. (2), operatorii economici autorizați potrivit prevederilor Legii nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, muzeele și colecționarii de arme autorizați în condițiile legii.

(la 04-11-2019, Articolul 9 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

(5) Muzeele pot procura și deține arme de foc și încărcătoare prevăzute la categoria A din anexă, iar colecționarii de arme, poligoanele autorizate, federațiile naționale cu ramura de tir și cluburile sportive afiliate acestora pot procura și deține arme de foc și încărcătoare prevăzute la categoria A pct. 6 și 7 din anexă numai de la persoanele fizice și juridice autorizate pentru deținere și folosire în condițiile legii.

(la 15-11-2021, Alineatul (5) din Articolul 9 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 272 din 12 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1086 din 12 noiembrie 2021 )

(6) Armurierii autorizați pot efectua operațiuni de comercializare a armelor și încărcătoarelor din categoria A pct. 6 și 7 din anexă, aflate pe teritoriul României.

(la 15-11-2021, Articolul 9 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 272 din 12 noiembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1086 din 12 noiembrie 2021 )

Articolul 10

Condiții generale privind exercitarea dreptului de procurare, respectiv deținere, port și folosire a armelor

(1) Dreptul de procurare, de deținere sau, după caz, de port și folosire a armelor letale se dobândește de la data emiterii de către autoritățile competente a autorizației de procurare a armei sau, după caz, a permisului de armă.

(2) Dreptul de procurare, de deținere sau, după caz, de port și folosire a armelor neletale supuse autorizării se dobândește de la data emiterii de către autoritățile competente a autorizației de procurare a armei și, după caz, a permisului de armă.

(3) Armele neletale supuse notificării prealabile pot fi deținute, purtate și folosite numai după ce acestea au fost înregistrate la autoritățile competente, în condițiile prezentei legi.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (2), persoanele care nu au împlinit 18 ani pot folosi arme de tir în scopul practicării tirului sportiv, cu permisiunea părinților sau a tutorelui, în cadrul federațiilor naționale de specialitate sau al cluburilor sportive afiliate acestora, sub supravegherea și îndrumarea antrenorilor de tir.

(la 04-11-2019, Articolul 10 din Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

Articolul 11

Documente care atestă dreptul de procurare, respectiv deținere, port și folosire a armelor

(1) Autorizația de procurare a armei, permisul de armă, atestatul de colecționar, autorizația temporară de transport și folosire a armei, certificatul de deținător și pașaportul european pentru arme de foc se eliberează de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, inspectoratele județene de poliție în a căror rază teritorială își are domiciliul sau reședința solicitantul, precum și de către Inspectoratul General al Poliției Române.

(2) Condițiile, precum și procedura de eliberare a atestatului de colecționar se stabilesc în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Articolul 12

Obligații generale ale titularului autorizației de procurare a armelor sau al permisului de armă

Titularul autorizației de procurare a armelor sau, după caz, al permisului de armă este obligat să anunțe organul de poliție competent teritorial, în termen de 10 zile de la data când s-a ivit unul dintre următoarele evenimente:

a) au intervenit orice fel de schimbări care necesită modificarea unor mențiuni corespunzătoare din conținutul documentului;

b) au fost folosite în întregime spațiile destinate vizelor și mențiunilor din permisul de armă.

Secțiunea a 2-a — Condiții cu privire la procurarea și înstrăinarea armelor letale, precum și a muniției aferente de către persoanele fizice de cetățenie română

Articolul 13

Categoriile de persoane fizice care pot fi autorizate să procure arme letale

(1) Persoanele fizice de cetățenie română cu domiciliul sau reședința în România, care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1), pot fi autorizate, la cerere, să procure arme letale.

(2) Armele de apărare și pază pot fi procurate numai de către următoarele categorii de persoane:

a) demnitarii, magistrații, diplomații, militarii și polițiștii, pe perioada cât sunt în activitate și după încetarea activității, pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, după caz, cu excepția situației în care aceștia și-au pierdut calitatea din motive imputabile lor;

Notă Decizie de admitere: HP nr. 77/2023 , publicată în Monitorul Oficial nr. 579 din 27 iunie 2023: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin termenul de „militar“ se înțelege și noțiunea de „soldați și gradați profesioniști“ din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști, cu modificările și completările ulterioare. Decizie de admitere: HP nr. 64/2026 , publicată în Monitorul Oficial nr. 463 din 2 iunie 2026: În interpretarea dispozițiilor art. 13 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată , cu modificările și completările ulterioare, stabilește: Noțiunea de militar din cuprinsul articolului de lege precitat nu include persoanele care au efectuat stagiul militar obligatoriu și care au fost trecute ulterior în rezervă.

b) persoanele prevăzute de lege, care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității publice, pe perioada în care au această calitate, cu excepția personalului de pază din cadrul societăților specializate de pază;

c) persoanele incluse în programe de protecție a martorilor, pe perioada în care au această calitate.

(3) Vânătorii pot procura arme de vânătoare, precum și arme de tir, numai din categoria armelor lungi.

(4) Sportivii de tir categoria I, membrii loturilor naționale sau olimpice, antrenorii și instructorii în poligonul de tragere pot procura pe perioada cât sunt în activitate numai arme de tir, cu excepția situației în care aceștia și-au pierdut calitatea din motive imputabile lor.

(la 14-01-2016, Alin. (4) al art. 13 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )

(5) Colecționarii de arme pot procura, în condițiile stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi:

a) arme de colecție, cu excepția celor prevăzute în categoria A pct. 1-5 și pct. 8-11 din anexă, precum și a celor prevăzute în categoria B pct. 1 din anexă și proiectate după anul 1945;

b) arme comemorative, cu excepția celor prevăzute în categoria A pct. 1-5 și pct. 8-11 din anexă.

(la 04-11-2019, Alineatul (5) din Articolul 13 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

Articolul 14

Condiții de acordare a autorizației de procurare a armelor letale

(1) Autorizația de procurare a armelor letale se acordă persoanelor prevăzute la art. 13 alin. (2)-(5), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

a) au împlinit vârsta de 18 ani;

b) dețin calitatea impusă de lege, atestată prin prezentarea documentelor stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, în funcție de destinația armelor;

(la 04-11-2019, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 14 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

c) nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu executare, pentru infracțiuni comise cu intenție;

(la 04-11-2019, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 14 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

d) nu au calitatea de inculpat în cauze penale pentru fapte săvârșite cu intenție, prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, în titlurile I, II, III, IV, în capitolul III din titlul VII, în capitolele I și II din titlul VIII și în titlurile X, XI, XII din Partea specială, precum și la art. 336-338 și 351, de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, cu modificările ulterioare, de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu produse militare, republicată, de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare;

(la 10-05-2024, Litera d) , Alineatul (1) , Articolul 14 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 1. , ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 45 din 9 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 432 din 10 mai 2024 )

e) sunt apte din punct de vedere psihologic și medical pentru a deține și folosi arme, componente esențiale și muniții;

f) nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor;

(la 04-11-2019, Litera f) din Alineatul (1) , Articolul 14 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

g) au absolvit un curs de instruire teoretică și practică, organizat de o persoană juridică autorizată pentru această activitate, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, cu excepția cadrelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Serviciului de Protecție și Pază, a ofițerilor și agenților de poliție din cadrul Ministerului Justiției, inclusiv după încetarea raporturilor de serviciu din motive neimputabile, pensie sau demisie;

(la 23-06-2024, Litera g) , Alineatul (1) , Articolul 14 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 3. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 194 din 19 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 20 iunie 2024 )

h) nu le-a fost anulat în ultimii 2 ani dreptul de procurare, deținere sau, după caz, port și folosire a armelor letale ori a armelor neletale supuse autorizării, cu excepția situațiilor în care măsura anulării s-a dispus ca urmare a pierderii calității prevăzute la art. 13 alin. (2)-(5);

i) nu au pierdut sau nu le-au fost sustrase în ultimii 5 ani arme letale sau arme neletale supuse autorizării, din motive imputabile lor, procurate în condițiile prezentei legi.

(1^1) Excepția prevăzută la alin. (1) lit. g) se aplică și ofițerilor și agenților de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

(la 01-09-2024, Articolul 14 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 38 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 870 din 29 august 2024 )

(2) Cererea de eliberare a autorizației de procurare a armelor se depune de către solicitant la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau la inspectoratul județean de poliție în a cărui rază teritorială își are domiciliul ori reședința. Cererea se soluționează în termen de maximum 45 de zile, în cazul primei autorizări, și în termen de maximum 30 de zile, în cazul autorizărilor ulterioare.

(3) Dacă autoritatea competentă cu soluționarea cererii constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), solicitantului i se refuză autorizarea de procurare a armei și i se comunică, în scris, în termenul prevăzut la alin. (2), soluția adoptată, precum și motivele care au stat la baza acesteia.

(4) Soluția prevăzută la alin. (3) este supusă controlului judecătoresc, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

(la 14-01-2016, Alin. (4) al art. 14 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )

(5) Unitățile psihologice certificate în condițiile Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările ulterioare, și unitățile medicale autorizate sunt obligate să păstreze evidența examinărilor în registre speciale și să transmită Inspectoratului General al Poliției Române, în termen de până la 5 zile, rezultatul examinărilor cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. e), în situația în care au fost emise recomandări de reexaminare sau avizul de inaptitudine.

(la 14-01-2016, Alin. (5) al art. 14 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )

Articolul 15

Cantitatea de arme pentru care se poate acorda autorizația de procurare

(1) Persoanele prevăzute la art. 13 alin. (2)-(5), care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1), pot fi autorizate să procure arme din România, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 23 în ceea ce privește scopul pentru care solicită autorizarea, după cum urmează:

a) cel mult două arme de apărare și pază;

b) un număr nelimitat de arme, dintre cele prevăzute la art. 13 alin. (3)-(5).

(2) Persoanele prevăzute la art. 13 alin. (2)-(5) pot procura și transporta prin mijloace proprii, din afara teritoriului României, cel mult două arme, pentru fiecare călătorie a solicitantului.

(3) Transportul unui număr mai mare de arme sau în alte condiții decât cele prevăzute la alin. (2) este permis numai prin intermediul unui armurier sau intermediar autorizat.

(la 14-01-2016, Art. 15 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )

Articolul 16

Valabilitatea autorizației de procurare a armelor

(1) Autorizația de procurare a armelor se eliberează cu o valabilitate de 90 de zile, care poate fi prelungită de către autoritatea care a emis-o, pentru motive temeinice, pentru o nouă perioadă de până la 90 de zile.

(2) Dacă titularul autorizației de procurare a armelor nu a procurat armele la sfârșitul celor două perioade de câte 90 de zile, prevăzute la alin. (1), poate solicita, în scris, acordarea unei noi autorizații de procurare a armelor, fără a mai fi necesar să facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. a), g) și i).

Articolul 17

Condițiile exercitării dreptului conferit prin autorizația de procurare a armelor

(1) Titularul autorizației de procurare a armelor poate procura, în termenul de valabilitate a acesteia, tipul de armă și cantitatea de muniție înscrise în document de la orice armurier și intermediar autorizat să comercializeze în România arme, precum și de la orice persoană autorizată din afara teritoriului României, care comercializează în condițiile legii din țara în care se află arme din această categorie.

(2) Procurarea armelor prevăzute la art. 13 alin. (2)-(5) se poate realiza prin cumpărare, donație, moștenire, sponsorizare, închiriere sau comodat.

(3) Armele deținute de persoanele fizice pot fi închiriate sau date în comodat numai prin intermediul unui armurier.

(4) Cumpărarea armelor de la altă persoană fizică sau juridică se poate face numai prin intermediul unui armurier ori intermediar dintre cei prevăzuți la alin. (1).

(5) Modalitatea de procurare de către persoanele fizice a armelor letale și a armelor neletale supuse autorizării, a componentelor esențiale, precum și a muniției corespunzătoare acestora prin mijloace de comunicare la distanță se stabilește în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(la 04-11-2019, Alineatul (5) din Articolul 17 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

Articolul 18

Pierderea dreptului de procurare a armelor

Dreptul de procurare a armelor se pierde, iar autorizația de procurare a armelor se retrage de către organul care a eliberat-o dacă titularul nu mai îndeplinește una dintre condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b)-f) și i).

Articolul 19

Procedura de acordare a autorizației de procurare a armelor

Procedura de acordare a autorizației de procurare a armelor se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Articolul 20

Modalități specifice de procurare a armelor în cazul unor categorii speciale de persoane

(1) Persoanele prevăzute la art. 13 alin. (2) lit. a) și b) pot procura arme de apărare și pază și de la instituțiile în care sunt încadrate ori, după caz, le pot primi în dar sau ca recompensă, în condițiile stabilite prin ordin al conducătorului instituției respective.

(2) Persoanele incluse într-un program de protecție a martorilor pot procura arme de apărare și pază numai prin intermediul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 14 alin. (1).

Articolul 21

Vânzarea armelor letale

Persoanele care dețin arme letale procurate în condițiile prezentei legi le pot vinde numai prin intermediul armurierilor sau intermediarilor autorizați să comercializeze astfel de arme.

Secțiunea a 3-a — Condiții cu privire la deținerea, portul și utilizarea armelor letale, precum și a muniției aferente de către persoanele fizice de cetățenie română

1. Dispoziții generale

Articolul 22

Solicitarea acordării permisului de armă și a înscrierii armei în permisul de armă

(1) Persoana care a procurat, în condițiile legii, arme letale are obligația ca, în termen de 3 zile lucrătoare de la data procurării, să se prezinte la organul de poliție care a eliberat autorizația de procurare, în vederea solicitării acordării permisului de armă sau, după caz, pentru înscrierea armei în permisul de armă al cărui titular este deținătorul.

(2) În cazul în care arma a fost procurată din afara teritoriului României, termenul prevăzut la alin. (1) este de maximum 15 zile lucrătoare de la data achiziției, dovedită prin actul de proveniență.

(3) Deținătorul armei are obligația să prezinte la solicitarea organului de poliție competent fiecare armă cu țeava ghintuită, împreună cu câte 5 cartușe corespunzătoare calibrului fiecărei arme, în vederea înregistrării proiectilului și a tubului-martor în evidențele operative ale Inspectoratului General al Poliției Române. Procedura operațiunii de înregistrare a proiectilului și a tubului-martor se stabilește în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Articolul 23

Acordarea dreptului de deținere sau, după caz, de port și folosire a armei

(1) În funcție de scopul pentru care a solicitat autorizarea procurării armei, autoritățile competente pot acorda solicitantului dreptul de deținere sau, după caz, de port sau folosire a armei procurate, făcând mențiune, în mod expres, despre aceasta în conținutul permisului de armă.

(2) Dreptul de deținere a armei se poate acorda numai pentru armele de vânătoare, de tir, de colecție sau de autoapărare și conferă titularului posibilitatea de a păstra arma la domiciliul, reședința înscrisă în documentul de identitate și în locurile utilizate de acesta, numai în spațiile pentru care a fost autorizat, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(la 23-06-2024, Alineatul (2) , Articolul 23 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 4. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 194 din 19 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 20 iunie 2024 )

(3) Dreptul de a purta și folosi arme se poate acorda numai pentru armele de apărare și pază, de vânătoare și de tir și conferă titularului posibilitatea de a purta asupra sa arma și de a o folosi în scopul pentru care a fost autorizată procurarea acesteia, precum și în caz de legitimă apărare sau stare de necesitate, în condițiile prezentei legi.

Articolul 24

Cantitatea de arme pentru care se poate acorda dreptul de deținere și, după caz, de port și folosire

(1) Dreptul de deținere se poate acorda pentru un număr nelimitat de arme de vânătoare, de tir sau de colecție.

(2) Dreptul de a purta și folosi arme se poate acorda solicitantului, în condițiile prezentei legi, după cum urmează:

a) pentru două arme de apărare și pază;

b) pentru un număr nelimitat de arme de vânătoare;

c) pentru un număr nelimitat de arme de tir.

Articolul 25

Valabilitatea permisului de armă

(1) Permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri, exceptând perioada de suspendare.

(la 14-01-2016, Alin. (1) al art. 25 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )

(2) În vederea prelungirii valabilității permisului de armă, titularul acestuia este obligat să se prezinte înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (1) la structura de poliție competentă în a cărei rază de competență teritorială își are domiciliul sau reședința cu armele înscrise în permis, precum și cu documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(3) Valabilitatea permisului de armă se prelungește de către autoritatea competentă pentru o perioadă de 5 ani, dacă titularul îndeplinește condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c)-f), h) și i) și prezintă dovada efectuării unei ședințe de tragere anual, într-un poligon autorizat, cu excepția posesorilor de arme de vânătoare. Începând cu 6 luni înainte de expirarea valabilității permisului de armă este obligatorie notificarea titularului la adresa din permisul de armă, dar nu mai târziu de 30 de zile înainte de data expirării valabilității permisului de armă.

(la 14-01-2016, Alin. (3) al art. 25 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )

(4) Permisul de armă conferă titularului drepturile prevăzute de lege și după radierea din acesta a armelor înstrăinate prin vânzare, donație, închiriere sau comodat, până la expirarea termenului de valabilitate.

(5) Deținerea, portul sau folosirea armelor și munițiilor înscrise în permisul de armă, ulterior expirării termenului de valabilitate al acestuia, este interzisă.

(la 04-11-2019, Articolul 25 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 20, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), titularul dreptului de deținere sau, după caz, de port și folosire a armelor și munițiilor are dreptul de a deține și purta o singură dată armele și muniția înscrise în permisul de armă cu scopul exclusiv de a le depune la un armurier autorizat în vederea depozitării ori înstrăinării, într-o perioadă de maximum 10 zile de la data expirării valabilității permisului de armă.

(la 02-11-2025, Alineatul (6) , Articolul 25 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 171 din 30 octombrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1001 din 30 octombrie 2025 )

2. Regimul dreptului de deținere a armelor letale

Articolul 26

Condițiile exercitării dreptului de deținere a armelor

(1) Titularul dreptului de deținere a armelor letale are obligația să păstreze armele, componentele esențiale și munițiile înscrise în permisul de armă, asigurate astfel încât să nu permită accesul la ele al persoanelor neautorizate, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(2) Titularul dreptului de deținere a armelor poate fi autorizat de către organul de poliție competent teritorial, la cerere, să scoată armele deținute în condițiile legii din incinta locului unde acestea sunt păstrate, în următoarele situații:

a) cu ocazia depunerii armelor la un armurier;

b) cu ocazia schimbării locului unde sunt păstrate armele.

(3) În autorizația prevăzută la alin. (2) se menționează perioada în care armele urmează să fie transportate în afara locului unde sunt păstrate, motivul pentru care acestea se transportă, traseul utilizat, destinația și condițiile în care trebuie asigurată arma în timpul transportului.

(4) În cazul în care armele sunt scoase din incinta locului unde sunt păstrate, în vederea prezentării acestora la organele competente cu ocazia prelungirii valabilității permisului de armă, nu mai este necesară obținerea prealabilă a autorizației prevăzute la alin. (2).

Articolul 27

Autorizarea folosirii armelor care fac obiectul dreptului de deținere

(1) Titularul dreptului de deținere a unei arme letale poate fi autorizat, la cerere, de către structura de poliție competentă în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau, după caz, reședința să folosească într-un poligon autorizat, în condițiile legii, armele de vânătoare, de tir ori de colecție.

(2) Colecționarii de arme pot fi autorizați să folosească, în condițiile legii, armele deținute în colecție cu ocazia unor manifestări culturale, artistice sau istorice.

(3) Autorizarea prevăzută la alin. (1) și (2) se referă la scopul pentru care s-a solicitat aceasta, traseul utilizat pentru transportul armelor, locul unde urmează a fi folosită arma și termenul de valabilitate a autorizației temporare de transport și folosire a armei, precum și cantitatea de muniție ce poate fi folosită.

(la 14-01-2016, Alin. (3) al art. 27 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )

(4) Titularii dreptului de deținere pot folosi o armă dintre cele deținute, menționată în mod expres în permisul de armă, numai în locul unde se află arma deținută sau colecția, în caz de legitimă apărare. În cazul în care titularul dreptului de deținere a făcut uz de armă, are obligația să acționeze în condițiile prevăzute la art. 33 alin. (1) și (2).

(5) Procedura de acordare a autorizației prevăzute la alin. (1) și (2) se stabilește prin norme metodologice de aplicare a prezentei legi.

(6) Armele pentru care s-a obținut dreptul de deținere nu pot fi încredințate de către posesorii acestora altor persoane, cu excepția situațiilor când armele se găsesc într-un poligon autorizat.

Articolul 28

Anularea și suspendarea dreptului de deținere a armelor

(1) Dreptul de deținere a armelor se anulează dacă titularul se află în una dintre următoarele situații:

a) nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c), e) și f);

b) nu se prezintă până la împlinirea termenului prevăzut la art. 25 alin. (1) pentru prelungirea valabilității permisului de armă;

c) a decedat sau a fost declarat dispărut prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă;

d) a săvârșit într-o perioadă de 2 ani două contravenții prevăzute de prezenta lege sau o contravenție pentru care legea prevede sancțiunea contravențională complementară a anulării dreptului de deținere ori, după caz, de port și folosire a armelor;

e) a folosit armele deținute fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 27 alin. (1), (2) și (4);

f) a pierdut, din motive imputabile lui, calitatea prevăzută la art. 13 alin. (2)-(4) sau nu mai are calitatea prevăzută la art. 13 alin. (5), care a condiționat acordarea dreptului de deținere a armelor;

(la 14-01-2016, Lit. f) a alin. (1) al art. 28 a fost modificată de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )

g) a pierdut armele sau acestea i-au fost sustrase în împrejurări imputabile acestuia;

h) se constată că, la data acordării permisului de armă, nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege pentru deținerea armelor;

i) se constată că dreptul de deținere a armelor s-a acordat pe baza unor documente sau informații false.

j) refuză să se supună examenului psihologic și/sau examenului medical în termen de 30 de zile de la data solicitării exprese a structurilor de poliție competente și/sau recomandării de reexaminare.

(la 14-01-2016, Lit. j) a alin. (1) al art. 28 a fost introdusă de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )

(2) Dreptul de deținere a armelor se suspendă în următoarele situații:

a) titularul dreptului nu mai îndeplinește condiția prevăzută la art. 14 alin. (1) lit. d);

b) titularului i s-a anulat calitatea prevăzută la art. 13 alin. (3) sau (4), care a condiționat acordarea dreptului de deținere, dar acesta a recurs la căile de atac prevăzute de lege pentru redobândirea acestei calități și în cauză nu există o soluție definitivă și irevocabilă;

c) titularul a săvârșit o contravenție pentru care legea prevede sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de deținere a armelor.

d) există indicii comportamentale temeinice, care reclamă o examinare urgentă psihologică și/sau medicală, în vederea verificării aptitudinii persoanei și menținerii autorizării pentru a deține arme, componente esențiale și muniții letale.

(la 14-01-2016, Lit. d) a alin. (2) al art. 28 a fost introdusă de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )

(3) În cazul în care persoana se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) sau (2), organul de poliție competent retrage permisul de armă, iar titularul este obligat să facă dovada faptului că a depus armele la un armurier autorizat, cu excepția situației în care armele se ridică de către organele de poliție.

Articolul 29

Aplicarea măsurii de suspendare sau anulare a permisului de armă

(1) Constatarea situațiilor prevăzute la art. 28 se face de către organele de poliție competente, care iau măsura suspendării sau, după caz, anulării permisului de armă.

(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) se comunică, în scris, titularului dreptului de deținere sau, după caz, rudelor ori persoanelor care locuiau împreună cu acesta, în situația prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c).

(3) Măsura prevăzută la alin. (1) este supusă controlului judecătoresc, potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 30

Efectele aplicării măsurii de suspendare sau anulare a permisului de armă

(1) În termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință a măsurii prevăzute la art. 29 alin. (1), titularul este obligat să depună armele la un armurier autorizat, în vederea înstrăinării sau depozitării, cu excepția cazului în care armele se ridică de către organele de poliție.

(2) În termenul prevăzut la alin. (1), după îndeplinirea obligației de depunere a armelor la un armurier autorizat, titularul trebuie să depună dovada acestui fapt, împreună cu documentele care atestă dreptul de deținere a armelor letale, la organele de poliție competente.

(3) Exercitarea căilor de atac prevăzute de lege împotriva măsurii suspendării sau anulării dreptului de deținere a armelor de către persoana care se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 28 alin. (1) și (2) nu suspendă obligația persoanei de a depune armele la un armurier autorizat.

(4) În cazul prevăzut la art. 28 alin. (1) lit. b), termenul prevăzut la alin. (1) se calculează de la data expirării valabilității permisului de armă.

(la 04-11-2019, Articolul 30 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 21, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

3. Regimul dreptului de port și folosire a armelor letale

Articolul 31

Condițiile de păstrare și port ale armelor letale

(1) Titularul dreptului de a purta și folosi arme letale are obligația de a păstra arma și muniția înscrisă în permisul de armă în condiții de securitate, astfel încât să nu permită accesul la acestea al persoanelor neautorizate.

(2) Păstrarea armei și muniției prevăzute la alin. (1) la domiciliul sau reședința deținătorului, precum și în alte spații autorizate în prealabil se face în locuri special destinate, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, exceptând armele de apărare și pază, care se pot regăsi asupra acestuia.

(la 23-06-2024, Alineatul (2) , Articolul 31 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 5. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 194 din 19 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 20 iunie 2024 )

(3) Arma de apărare și pază poate fi purtată numai de către titularul permisului, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

a) trebuie să fie asigurată și să nu fie armată;

b) să nu prezinte defecțiuni, cu excepția situației în care este transportată la armurier;

c) trebuie să stea în permanență introdusă în toc și ascunsă vederii, cu excepția situațiilor în care persoana este autorizată, potrivit legii, să o utilizeze;

d) să nu fie înmânată, sub nicio formă, altor persoane, cu excepția armurierilor, intermediarilor, organelor de poliție competente, cadrelor Serviciului Român de Informații în condițiile art. 12 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, cu modificările și completările ulterioare, persoanelor prevăzute de lege cărora le pot fi împrumutate, precum și personalului abilitat prin lege să păstreze și să asigure securitatea temporară a armelor, la intrarea în instituțiile publice, în mijloacele de transport naval sau aerian, precum și în alte locuri unde portul armei este interzis prin lege;

(la 23-06-2024, Litera d) , Alineatul (3) , Articolul 31 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 6. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 194 din 19 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 20 iunie 2024 )

e) deținătorul să nu se afle sub influența băuturilor alcoolice, produselor sau substanțelor stupefiante, a medicamentelor cu efecte similare acestora ori în stare avansată de oboseală sau să nu sufere de afecțiuni temporare, de natură să genereze o stare de pericol, în condițiile în care poartă arma asupra sa.

Articolul 32

Limitele exercitării uzului de armă

(1) Titularii dreptului de a purta și folosi armele de apărare și pază pot face uz de armă numai în poligoanele autorizate în condițiile prezentei legi sau în caz de legitimă apărare ori stare de necesitate.

(2) Folosirea armelor de apărare și pază în poligoanele autorizate se poate face numai în condițiile stabilite prin regulamentele de ordine interioară ale acestora.

Articolul 33

Obligații în cazul efectuării uzului de armă

(1) Persoana care a făcut uz de armă este obligată să acționeze imediat pentru a se acorda primul ajutor și asistență medicală persoanelor rănite.

(2) Persoana care a făcut uz de armă este obligată să anunțe de îndată cel mai apropiat organ de poliție, indiferent dacă au rezultat sau nu victime ori pagube materiale.

(3) În situația prevăzută la alin. (2), precum și în cea prevăzută la art. 27 alin. (4), organul de poliție sesizat are obligația să efectueze cercetarea la fața locului și a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul. Arma care a fost folosită rămâne în custodia organului de poliție care desfășoară cercetarea, până la încheierea acesteia.

(4) Prevederile alin. (2) și (3) nu se aplică în cazul în care s-a făcut uz de armă, în condițiile prevăzute la art. 32 alin. (2), cu excepția situației în care, în urma folosirii armei, au rezultat victime umane.

Articolul 34

Păstrarea, portul și folosirea armelor letale de către persoanele incluse într-un program de protecție a martorilor

Persoanele incluse într-un program de protecție a martorilor pot păstra, purta și folosi armele înscrise în permisul de armă numai în condițiile stabilite în protocolul de protecție, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 31-33.

Articolul 35

Acordarea dreptului de port și folosire a armelor de vânătoare

(1) Dreptul de a purta și folosi armele de vânătoare se acordă, în condițiile prezentei legi, persoanelor care dețin permis de vânătoare eliberat de autoritățile române.

(2) Titularul dreptului de a purta și folosi arme de vânătoare are obligația de a păstra armele înscrise în permisul de armă în condițiile prevăzute la art. 31 alin. (1) și (2), cu excepția situației în care titularul se află în afara domiciliului în vederea desfășurării activității de vânătoare, caz în care arma se păstrează în condiții de siguranță la gestionarul fondului cinegetic care a organizat activitatea de vânătoare, la un armurier autorizat sau în spațiul destinat cazării, în condițiile stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(la 04-11-2019, Alineatul (2) din Articolul 35 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 23, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

Articolul 36

Transportul și portul armelor de vânătoare

(1) Transportul armelor de vânătoare, pentru care s-a acordat deținătorului dreptul de a le purta și folosi, de la locul de deținere autorizat până la locul unde urmează să se desfășoare vânătoarea potrivit legii se face în următoarele condiții:

(la 23-06-2024, Partea introductivă a alineatului (1) , Articolul 36 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 7. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 194 din 19 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 20 iunie 2024 )

a) armele trebuie ținute în toc sau husă, asigurate și neîncărcate cu muniție;

b) să fie îndeplinite condițiile prevăzute la art. 31 alin. (3) lit. b), d) și e).

(2) Portul armelor de vânătoare în locul destinat vânătorii se face în următoarele condiții:

a) arma poate fi încărcată, cu condiția ca, după încărcare, să fie asigurată și purtată astfel încât să nu prezinte pericolul producerii unor accidente;

b) să fie îndeplinite condițiile prevăzute la art. 31 alin. (3) lit. b) și e);

c) arma să se afle în permanență numai asupra persoanei care o deține în mod legal și să nu fie înmânată sub nicio formă altor persoane, cu excepția vânătorilor.

Articolul 37

Uzul de armă de vânătoare

(1) Titularul dreptului de a purta și folosi arme de vânătoare poate face uz de arma înscrisă în permisul de armă în următoarele cazuri:

a) pentru acțiunile de vânătoare autorizate în condițiile Legii nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare;

b) pentru acțiuni de tragere în poligoane;

c) pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, în cazul angajaților gestionarilor fondurilor cinegetice.

(la 23-06-2024, Alineatul (1) , Articolul 37 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 8. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 194 din 19 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 20 iunie 2024 )

(1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), personalul tehnic de specialitate angajat al gestionarilor fondurilor cinegetice, precum și personalul tehnic de specialitate al Gărzilor forestiere pot utiliza arma de vânătoare deținută legal pentru intervenții asupra exemplarelor de urs brun care pun în pericol siguranța și securitatea persoanelor sau a bunurilor acestora, de orice fel.

(la 26-07-2021, Articolul 37 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 1, Articolul 18, Capitolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 81 din 21 iulie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 732 din 26 iulie 2021 )

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), armele de vânătoare pot fi folosite și în caz de legitimă apărare, stare de necesitate ori caz fortuit, în condițiile legii.

(3) În cazul armelor de vânătoare semiautomate este interzisă schimbarea sau modificarea încărcătorului sau camerei cartușului, astfel încât să permită transformarea în arme ale căror încărcător și cameră pot ține mai mult de 3 cartușe.

(la 14-01-2016, Alin. (3) al art. 37 a fost introdus de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )

Articolul 38

Înstrăinarea temporară a armelor de vânătoare

(1) Titularul dreptului de a purta și folosi arme de vânătoare poate încredința unei alte persoane autorizate pentru portul și folosirea unor astfel de arme una sau mai multe dintre acestea, precum și muniția aferentă, în limitele prevăzute de lege, în vederea utilizării la vânătoare.

(2) Se interzice lăsarea armei în gaj sau în alte forme de garanție.

Articolul 39

Acordarea dreptului de port și folosire a armelor de tir

(1) Dreptul de a purta și folosi arme de tir se acordă, în condițiile prezentei legi, numai sportivilor de tir categoria I ori membri ai loturilor naționale sau olimpice, pe perioada cât sunt în activitate, precum și antrenorilor și instructorilor în poligonul de tragere care se află în relații contractuale de muncă sau voluntariat cu un poligon de tragere autorizat conform legii.

(la 23-06-2024, Alineatul (1) , Articolul 39 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 9. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 194 din 19 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 20 iunie 2024 )

(2) Sportivii de tir prevăzuți la alin. (1) pot purta și folosi arme de tir numai din categoria celor utilizate în probele sportive pentru care au obținut clasificarea sau calificarea.

(3) Titularul dreptului de a purta și folosi arme de tir are obligația de a păstra armele înscrise în permisul de armă, în condițiile prevăzute de lege pentru titularul dreptului de deținere a acestor arme.

Articolul 40

Transportul, portul și folosirea armelor de tir

(1) Transportul armelor de tir pentru care s-a acordat deținătorului dreptul de a le purta și folosi se face în următoarele condiții:

a) armele trebuie ținute în husă sau, după caz, în cutie, neîncărcate cu muniție și asigurate împotriva pierderii ori sustragerii;

b) să fie îndeplinite condițiile prevăzute la art. 31 alin. (3) lit. b), d) și e).

(la 04-11-2019, Alineatul (1) din Articolul 40 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

(2) Portul, utilizarea și folosirea armelor de tir în poligoanele de tir se fac în condițiile stabilite prin regulamentele de ordine interioară ale acestora.

(la 04-11-2019, Alineatul (2) din Articolul 40 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

Articolul 41

Portul și folosirea armelor de către persoanele care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității publice

Condițiile în care persoanele care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității publice pot purta și folosi arme letale, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, se stabilesc prin legile speciale care reglementează atribuțiile acestora.

4. Regimul procurării și deținerii muniției aferente armelor letale de către persoanele fizice

Articolul 42

Procurarea muniției de către titularii dreptului de deținere, respectiv de port și folosire a armelor letale

(1) Titularii dreptului de deținere, respectiv de port și folosire a armelor letale pot procura de la armurierii autorizați numai muniția aferentă armelor înscrise în permisul de armă.

(2) Cantitatea maximă de muniție care poate fi deținută de persoanele prevăzute la alin. (1) se înscrie în permisul de armă de către organul de poliție care eliberează acest document, după cum urmează:

a) în cazul armelor de apărare și pază, 100 de cartușe cu glonț și 50 de cartușe fără proiectil, pentru fiecare armă;

(la 04-11-2019, Litera a) din Alineatul (2) , Articolul 42 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 25, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

b) în cazul armelor de vânătoare, 500 de cartușe pentru câte o singură armă de fiecare calibru, dintre cele pentru care are dreptul de port și folosire;

(la 04-11-2019, Litera b) din Alineatul (2) , Articolul 42 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 25, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

c) în cazul armelor de tir, 1.000 de cartușe pentru fiecare armă pentru care are dreptul de port și folosire.

(3) Abrogat.

(la 04-11-2019, Alineatul (3) din Articolul 42 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 26, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

(4) Sunt interzise comercializarea sau înstrăinarea sub altă formă, precum și deținerea ori utilizarea de muniție expirată sau degradată care, prin păstrare sau folosire, ar putea pune în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor.

(5) La cerere, colecționarii de arme pot fi autorizați să colecționeze maximum 10 cartușe, pentru câte o singură armă de fiecare calibru.

(la 04-11-2019, Articolul 42 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 27, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

(6) Muniția destinată colecției va fi păstrată în condițiile prevăzute de prezenta lege și de normele metodologice de aplicare a acesteia.

(la 04-11-2019, Articolul 42 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 27, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

(7) Muniția destinată colecției poate fi procurată în condițiile stabilite de prezenta lege, numai în baza permisului de armă însoțit de atestatul de colecționar, de la armurierii autorizați în condițiile art. 104 alin. (3) și (5), neputând fi utilizată în condițiile art. 27 alin. (1) și (2). Muniția destinată colecției poate fi folosită exclusiv în condițiile prevăzute la art. 27 alin. (4).

(la 04-11-2019, Articolul 42 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 27, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

(8) Cantitatea de muniție, procurată în condițiile prevăzute la alin. (7), se înscrie în documentul care atestă dreptul de deținere a armelor destinate colecției.

(la 04-11-2019, Articolul 42 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 27, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

(la 14-01-2016, Articolul 42 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )

5. Suspendarea, revocarea și anularea dreptului de port și folosire a armelor letale și a munițiilor

Articolul 44

Suspendarea dreptului de port și folosire a armelor letale

(1) Suspendarea dreptului de port și folosire a armelor letale se dispune de către organele competente în următoarele situații:

a) titularul dreptului nu mai îndeplinește condiția prevăzută la art. 14 alin. (1) lit. d);

b) titularului i s-a anulat calitatea prevăzută la art. 13 alin. (2)-(4), dar acesta a contestat această măsură prin recurgerea la căile de atac prevăzute de lege și în cauză nu există o soluție definitivă și irevocabilă;

c) a săvârșit o contravenție pentru care legea prevede sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de port și folosire a armelor.

d) există indicii comportamentale temeinice, care reclamă o examinare urgentă psihologică și medicală, în vederea verificării aptitudinii persoanei și menținerii autorizării pentru a deține arme, componente esențiale și muniții letale.

(la 14-01-2016, Lit. d) a alin. (1) al art. 44 a fost introdusă de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )

(2) Suspendarea dreptului de port și folosire a armelor se dispune pentru întreaga perioadă în care persoana se află în oricare dintre situațiile prevăzute la alin. (1).

(3) Pe perioada suspendării dreptului de port și folosire a armelor, permisul de armă se retrage de către organul de poliție care a dispus măsura, iar armele și întreaga cantitate de muniție deținute se depun, de îndată, la un armurier autorizat în acest sens, cu excepția situației în care acestea se ridică de către organele de poliție.

(4) Suspendarea încetează de la data la care titularul dreptului de port și folosire a armelor nu se mai află în situațiile prevăzute la alin. (1), iar permisul de armă, armele, componentele esențiale și muniția se restituie acestuia.

Articolul 45

Anularea dreptului de port și folosire a armelor letale

(1) Anularea dreptului de port și folosire a armelor letale se dispune de către organele competente dacă titularul dreptului se află în una dintre următoarele situații:

a) nu mai are calitatea prevăzută la art. 13 alin. (2)-(4);

b) nu mai îndeplinește vreuna dintre condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b), c), e) și f);

c) a pierdut armele înscrise în permisul de armă sau acestea i-au fost sustrase în împrejurări care îi sunt imputabile;

d) nu se prezintă până la împlinirea termenului prevăzut la art. 25 alin. (1) pentru prelungirea valabilității permisului de armă;

e) a decedat sau a fost declarat dispărut, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă;

f) a săvârșit într-o perioadă de 2 ani două contravenții prevăzute de prezenta lege sau o contravenție pentru care legea prevede sancțiunea contravențională complementară a anulării dreptului de deținere ori, după caz, de port și folosire a armelor;

g) se constată că, la data acordării permisului de armă, nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege pentru portul și folosirea armelor;

h) dreptul de port și folosire a armelor s-a acordat pe baza unor documente sau informații false.

i) nu se supune obligației examinării psihologice și/sau medicale în termen de 30 de zile de la data solicitării exprese a structurilor de poliție competente și/sau recomandării de reexaminare.

(la 14-01-2016, Lit. i) a alin. (1) al art. 45 a fost introdusă de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )

(2) În urma anulării dreptului de port și folosire a armelor, permisul de armă se retrage de către organul de poliție care a dispus măsura, iar armele și întreaga cantitate de muniție deținute se depun, de îndată, la un armurier autorizat în acest sens, cu excepția situației în care acestea se ridică de către organele de poliție.

Articolul 46

Aplicarea măsurii de suspendare sau anulare a dreptului de port și folosire a armelor letale

(1) Măsura suspendării sau anulării dreptului de port și folosire a armelor letale se comunică, în scris, titularului dreptului ori, după caz, rudelor sau persoanelor care locuiau împreună cu acesta, în situația prevăzută la art. 45 alin. (1) lit. e).

(2) În termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință a măsurii suspendării sau anulării dreptului de port și folosire a armelor letale, titularul este obligat să depună armele și întreaga cantitate de muniție deținută la un armurier autorizat, în vederea înstrăinării sau depozitării, cu excepția celor care se ridică de către organele de poliție.

(la 04-11-2019, Alineatul (2) din Articolul 46 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 28, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

(2^1) În termenul prevăzut la alin. (2), după îndeplinirea obligației de depunere a armelor și muniției aferente la un armurier autorizat, titularul trebuie să depună dovada acestui fapt, împreună cu documentele care atestă dreptul de port și folosire a armelor letale, la organele de poliție competente.

(la 04-11-2019, Articolul 46 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 29, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

(2^2) În cazul prevăzut la art. 45 alin. (1) lit. d), termenul prevăzut la alin. (2) se calculează de la data expirării valabilității permisului de armă.

(la 04-11-2019, Articolul 46 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 29, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

(3) Măsura suspendării sau anulării dreptului de port și folosire a armelor letale este supusă controlului judecătoresc potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Exercitarea căilor de atac prevăzute de lege împotriva măsurii suspendării sau anulării dreptului de port și folosire a armelor letale de către persoana care se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 44 alin. (1) și art. 45 alin. (1) nu suspendă obligația persoanei de a depune armele la un armurier autorizat.

6. Regimul călătoriilor în state terțe cu armele letale și munițiile deținute de către cetățenii români

Articolul 47

Autorizarea călătoriilor în state terțe cu armele letale și muniția corespunzătoare

(1) Persoana care deține, în condițiile prezentei legi, arme letale și care dorește să călătorească cu acestea în state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, denumite în continuare state terțe, are obligația să solicite organului de poliție care i-a acordat permisul de armă eliberarea unei autorizații în baza căreia organele poliției de frontieră permit ieșirea de pe teritoriul României cu armele, componentele esențiale și muniția înscrise în autorizație, făcând mențiune despre acestea în documentul de călătorie al titularului.

(2) Armele de apărare și pază pot fi scoase de pe teritoriul României numai de către persoanele prevăzute la art. 41, în condițiile prevăzute la art. 49.

(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligația ca, la întoarcerea în România, să prezinte la frontieră toate armele înscrise în documentul de călătorie pe care le-au deținut la ieșirea din țară. În cazul în care, pe perioada șederii în state terțe, armele înscrise în documentul de călătorie au fost pierdute, furate sau distruse, titularul trebuie să prezinte, la întoarcere, cu ocazia controlului pentru trecerea frontierei de stat române, documente autentice, eliberate de organele de poliție competente din statul în care s-a produs evenimentul, care să certifice faptul că persoana a reclamat pierderea, furtul sau, după caz, distrugerea armei, organele poliției de frontieră având obligația să facă mențiune despre aceasta în documentul de călătorie și să informeze în scris Inspectoratul General al Poliției Române.

(4) În situația în care, pe perioada șederii în state terțe, armele înscrise în documentul de călătorie au fost pierdute, furate sau distruse, titularul are obligația ca, în termen de 3 zile de la intrarea în țară, să se prezinte personal la organul de poliție care i-a eliberat permisul de armă și să depună o declarație cu privire la evenimentul produs, împreună cu o copie autentificată a documentului corespunzător, emis de organele competente din statul în care s-a produs evenimentul.

(5) Posesorii pașaportului european pentru arme de foc se pot deplasa și în state terțe cu armele și muniția înscrise în acesta, fără a mai fi necesară eliberarea autorizației de scoatere de pe teritoriul României a armelor letale pentru călătorii în state terțe sau eliberarea altor documente de către Poliția Română.

(la 23-06-2024, Articolul 47 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 10. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 194 din 19 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 20 iunie 2024 )

Articolul 48

Eliberarea autorizației de scoatere de pe teritoriul României a armelor letale pentru călătorii în state terțe

(1) Autorizația prevăzută la art. 47 alin. (1) se acordă dacă solicitantul îndeplinește următoarele condiții:

a) este titular al unui permis de armă pentru armele, componentele esențiale și muniția care urmează să fie înscrise în documentul de călătorie;

b) prezintă motivele pentru care dorește să călătorească în state terțe cu armele, componentele esențiale și muniția pentru care solicită înscrierea în documentul de călătorie.

(2) Autorizația prevăzută la art. 47 alin. (1) trebuie să cuprindă date referitoare la titularul acesteia, data și punctul de frontieră prin care titularul urmează să iasă din țară, precum și cu privire la armele și cantitatea de muniție care urmează să fie scoase de pe teritoriul României.

(3) Cu ocazia eliberării autorizației, organul de poliție competent trebuie să informeze Inspectoratul General al Poliției de Frontieră cu privire la datele prevăzute la alin. (2).

(4) Documentele care trebuie să însoțească cererea pentru înscrierea armelor în documentul de călătorie, procedura de acordare a autorizației prevăzute la art. 47 alin. (1), precum și cea de înscriere a armelor, componentelor esențiale și muniției în documentul de călătorie, perioadele și condițiile în care titularul poate călători în state terțe cu armele înscrise în acest document, precum și termenul de soluționare a cererii se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Articolul 49

Autorizarea călătoriilor în interes de serviciu, în afara teritoriului României, cu armele letale și muniția din dotare

(1) În cazul persoanelor prevăzute la art. 41 care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, urmează să se deplaseze în afara teritoriului României împreună cu armele aflate în dotare, înscrierea acestor arme, precum și a muniției corespunzătoare se face în pașaportul de serviciu de către organele poliției de frontieră, cu ocazia ieșirii din țară a acestor persoane, pe baza adeverinței eliberate titularilor de către instituțiile unde sunt încadrate aceste persoane.

(2) Adeverința prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă date referitoare la calitatea titularului acesteia, data și punctul de frontieră prin care titularul urmează să iasă din țară, precum și cu privire la armele și cantitatea de muniție care urmează să fie scoase de pe teritoriul României.

(3) Instituțiile la care sunt încadrate persoanele prevăzute la art. 41 au obligația să informeze, în scris, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, ori de câte ori aceste persoane urmează să călătorească în afara teritoriului României cu armele înscrise în pașaportul de serviciu.

(4) Prevederile art. 47 alin. (3) se aplică în mod corespunzător și în cazul persoanelor prevăzute la art. 41, în această situație organele poliției de frontieră având obligația să anunțe în scris și instituțiile unde sunt încadrate aceste persoane.

(5) Condițiile în care persoanele prevăzute la art. 41 pot călători în afara teritoriului României cu armele aflate în dotare se stabilesc prin ordin al conducătorului fiecărei instituții unde sunt încadrate aceste persoane.

7. Furtul, pierderea, distrugerea sau deteriorarea permisului de armă, precum și a documentului de călătorie în care sunt înscrise arme letale

Articolul 50

Furtul, pierderea, distrugerea și deteriorarea permisului de armă

(1) Furtul permiselor de armă se declară, în termen de 48 de ore de la constatare, la organul de poliție în a cărui rază de competență teritorială a fost constatat, iar pierderea, distrugerea sau deteriorarea se declară la organul de poliție în a cărui rază teritorială își are domiciliul sau reședința titularul ori prin intermediul platformei online eARM.

(la 02-11-2025, Alineatul (1) , Articolul 50 , Sectiunea a 3-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 171 din 30 octombrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1001 din 30 octombrie 2025 )

(2) Eliberarea unui nou document în locul celui declarat pierdut sau furat se face numai după ce titularul prezintă dovada publicării pierderii ori furtului în Monitorul Oficial al României.

Articolul 51

Furtul, pierderea, distrugerea și deteriorarea documentului de călătorie în care sunt înscrise arme letale

(1) În cazul declarării furtului, pierderii sau distrugerii, în state terțe, a documentului de călătorie în care sunt înscrise armele, componentele esențiale și munițiile cu care titularul a ieșit de pe teritoriul României, acesta trebuie să se prezinte cu armele înscrise în document la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din statul unde s-a produs evenimentul, care, după ce verifică la Inspectoratul General al Poliției Române situația legală a acestor arme, eliberează titularului o adeverință în care se înscriu datele de identitate ale acestuia, precum și marca, tipul și seriile armelor.

(2) Adeverința prevăzută la alin. (1) conferă titularului numai dreptul de a introduce pe teritoriul României armele înscrise în aceasta și se reține de către organele poliției de frontieră la intrarea în țară.

(3) Procedura efectuării verificărilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin ordin comun al ministrului afacerilor interne și ministrului afacerilor externe.

Secțiunea a 4-a — Condiții cu privire la procurarea, înstrăinarea, deținerea, portul și folosirea armelor letale, precum și a muniției aferente de către persoanele fizice străine

Articolul 52

Procurarea armelor letale de către străinii cu domiciliul sau reședința în România

(1) Străinii care au reședința sau domiciliul în România pot fi autorizați să procure numai arme de vânătoare, de tir sau de colecție. În sensul prezentei legi, sunt considerați că au reședința sau domiciliul în România străinii titulari ai unui permis de ședere temporară sau, după caz, permanentă, acordat în condițiile legii privind regimul străinilor în România*), precum și străinii care au dobândit o formă de protecție în România în condițiile legii privind statutul și regimul refugiaților**).

___________

*) A se vedea Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare.

**) A se vedea Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Autorizația de procurare a armelor de vânătoare, de tir sau de colecție se acordă în condițiile prevăzute la art. 14 persoanelor prevăzute la alin. (1) care posedă permis de ședere valabil.

(3) Prevederile art. 15 alin. (1) lit. b) și alin. (2), art. 16-19, art. 21-23, art. 24 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c), art. 25-30, art. 35-40, art. 42 alin. (1), art. 44, 45, 50 și, după caz, art. 51 se aplică în mod corespunzător și persoanelor prevăzute la alin. (1).

(la 14-01-2016, Alin. (3) al art. 52 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )

Articolul 53

Procurarea și scoaterea de pe teritoriul României a armelor letale de către străinii titulari ai dreptului de scurtă ședere

(1) Străinii care călătoresc în România pe baza unei vize de scurtă ședere ori care beneficiază de scutire de la obligativitatea acestei vize, potrivit legii, pot fi autorizați să procure din România numai arme de vânătoare, de tir sau de colecție, în vederea scoaterii acestora din România.

(2) Armele, componentele esențiale și muniția corespunzătoare procurate de către străini în timpul unei călătorii în România, în condițiile prevăzute la alin. (1), vor fi exportate sau, după caz, transferate în statul de destinație numai prin intermediul armurierilor și intermediarilor autorizați să efectueze astfel de operațiuni.

(3) Inspectoratul General al Poliției Române eliberează persoanelor prevăzute la alin. (1), la cerere, autorizația de procurare a armelor, dacă îndeplinesc următoarele condiții:

a) au împlinit vârsta de 18 ani;

b) fac dovada intrării legale în România;

c) prezintă autorizația de procurare a armei sau, după caz, a muniției eliberată de autoritățile competente ale statului de destinație, cu excepția cazului în care în acel stat procurarea armei nu este condiționată de obținerea unei autorizații prealabile, situație în care solicitantul va prezenta o comunicare scrisă emisă de autoritățile competente din care să reiasă acest fapt.

(4) Procedura acordării autorizației de procurare a armei și a autorizației de scoatere a armei de pe teritoriul României de către persoanele prevăzute la alin. (1) se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Articolul 54

Introducerea, deținerea, portul și folosirea armelor letale pe teritoriul României

(1) Străinii care călătoresc în România pentru a participa la concursuri oficiale de tir sau pentru a practica vânătoarea, în condițiile legii, pe baza unei vize de scurtă ședere ori care beneficiază de scutire de la obligativitatea acestei vize, potrivit legii, pot, în baza avizului de introducere a armelor în țară, să dețină și, după caz, să poarte și să folosească armele de vânătoare sau de tir pe care le dețin, dacă armele, componentele esențiale și muniția sunt înscrise în documentele de trecere a frontierei.

(2) Avizul de introducere a armelor în țară se poate acorda străinilor de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în următoarele condiții:

a) fac dovada deținerii legale a armelor în statul de unde provin;

b) în cazul armelor de vânătoare, prezintă o invitație nominală de la un gestionar de fond cinegetic din România, legal constituit, ce își desfășoară activitatea conform prevederilor Legii nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;

(la 04-11-2019, Litera b) din Alineatul (2) , Articolul 54 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 30, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

c) în cazul armelor de tir, fac dovada faptului că urmează să participe la un concurs de tir organizat de o asociație sau un club de tir sportiv afiliată/afiliat la federațiile sportive naționale de specialitate;

d) în cazul armelor de colecție, fac dovada faptului că urmează să participe la o manifestare culturală, artistică sau istorică și prezintă invitația unei asociații de colecționari, legal constituită, ori a unei instituții muzeistice din România.

(3) În cazul tranzitării teritoriului României de către străini cu armele prevăzute la alin. (1), avizul prevăzut la alin. (2) se acordă numai cu condiția prezentării documentelor care atestă faptul că introducerea armelor, componentelor esențiale și muniției respective este permisă pe teritoriul statului de destinație.

(4) Procedura și documentele necesare acordării avizului prevăzut la alin. (2) și (3), cantitățile de arme care pot fi introduse de străini în România se stabilesc în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Articolul 55

Regimul aplicabil unor categorii speciale de străini deținători de arme letale

(1) Însoțitorii delegațiilor străine, la nivelul șefilor de stat sau de guvern, ai altor demnitari străini care beneficiază de protecție, precum și militarii străini pot introduce, purta și folosi, pe teritoriul României, arme de apărare și pază, pe bază de reciprocitate sau în condițiile stabilite prin acorduri bilaterale, dacă acestea sunt notificate Inspectoratului General al Poliției Române prin Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale ori Ministerul Afacerilor Interne.

(2) Membrii personalului misiunilor diplomatice, ai oficiilor consulare și ai reprezentanțelor organizațiilor internaționale acreditate în România pot purta și folosi arme de apărare și pază, pe bază de reciprocitate sau în condițiile stabilite prin acorduri bilaterale, fără a mai fi necesară obținerea permisului de armă.

(3) Persoanele prevăzute la alin. (2) pot procura din România arme de apărare și pază, în baza autorizației eliberate de Inspectoratul General al Poliției Române, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe.

Articolul 56

Achiziționarea de pe teritoriul României a muniției de către străini

Străinii care se află în mod legal pe teritoriul României pot procura de la armurierii autorizați muniția aferentă armelor legal deținute, în condițiile stabilite la art. 42.

Secțiunea a 5-a — Condiții cu privire la procurarea, înstrăinarea, deținerea, portul și folosirea armelor neletale de către persoanele fizice

Articolul 57

Procurarea și înstrăinarea armelor neletale

(1) Cetățenii români și rezidenții statelor membre cu domiciliul, reședința sau, după caz, locul de rezidență în România, precum și străinii cu ședere legală în România, care au împlinit vârsta de 18 ani, pot să procure arme neletale din categoriile C și D din anexă, precum și muniția aferentă de la orice armurier și, după caz, intermediar care comercializează astfel de arme:

a) după obținerea autorizației de procurare potrivit alin. (4), pentru armele prevăzute în categoria C din anexă;

b) după notificarea prealabilă a organelor prevăzute la art. 11 alin. (1), pentru armele prevăzute în categoria D din anexă.

(2) Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) pot procura, în scopul deținerii, respectiv al portului și folosirii, cel mult două arme neletale de autoapărare și un număr nelimitat de arme de tir sportiv din categoria celor prevăzute în categoria C din anexă.

(3) Armele neletale prevăzute în categoria C pct. 2 din anexă pot fi procurate, în scopul deținerii, respectiv al portului și folosirii, numai de către sportivii și antrenorii de tir.

(la 04-11-2019, Alineatul (3) din Articolul 57 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 31, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

(4) Autorizația de procurare a armelor neletale prevăzute în categoria C din anexă se acordă persoanelor prevăzute la alin. (1), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

a) nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu executare, pentru infracțiuni comise cu intenție;

(la 23-06-2024, Litera a) , Alineatul (4) , Articolul 57 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 11. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 194 din 19 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 20 iunie 2024 )

b) nu au calitatea de inculpat în cauze penale pentru fapte săvârșite cu intenție, prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, în titlurile I, II, III, IV, în capitolul III din titlul VII, în capitolele I și II din titlul VIII și în titlurile X, XI, XII din Partea specială, precum și la art. 336-338 și 351, de Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 194/2011, republicată, cu modificările ulterioare, de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/1999, republicată, de Legea nr. 535/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare;

(la 10-05-2024, Litera b) , Alineatul (4) , Articolul 57 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 2. , ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 45 din 9 mai 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 432 din 10 mai 2024 )

c) sunt apte din punct de vedere psihologic și medical;

d) nu prezintă pericol pentru ordinea publică, securitate națională, viața și integritatea corporală a persoanelor, conform datelor și informațiilor existente la organele competente;

(la 04-11-2019, sintagma: siguranța națională a fost înlocuită de Punctul 56, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

e) nu le-a fost anulat în ultimii 2 ani dreptul de procurare, deținere sau, după caz, de port și folosire a armelor letale ori neletale supuse autorizării, cu excepția situațiilor în care măsura anulării s-a dispus ca urmare a pierderii calității prevăzute la art. 13 alin. (2)-(5);

f) nu au pierdut sau nu le-au fost sustrase în ultimii 5 ani arme letale și neletale supuse autorizării, din motive imputabile lor, procurate în condițiile prezentei legi.

g) au absolvit un curs de instruire teoretică și practică, organizat de o persoană juridică autorizată pentru această activitate, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, cu excepția cadrelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Serviciului de Protecție și Pază, a ofițerilor și agenților de poliție din cadrul Ministerului Justiției, inclusiv după încetarea raporturilor de serviciu din motive neimputabile, pensie sau demisie.

(la 23-06-2024, Litera g) , Alineatul (4) , Articolul 57 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost modificată de Punctul 11. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 194 din 19 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 20 iunie 2024 )

(4^1) Excepția prevăzută la alin. (4) lit. g) se aplică și ofițerilor și agenților de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

(la 01-09-2024, Articolul 57 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 3. , Articolul I din ORDONANȚA nr. 38 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 870 din 29 august 2024 )

(5) Prevederile art. 14 alin. (2)-(4), art. 16 și 17 se aplică în mod corespunzător pentru situația prevăzută la alin. (4).

(6) Dreptul de procurare a armelor prevăzute la alin. (1) lit. a) se pierde, iar autorizația de procurare a acestora se retrage de către organul care a eliberat-o dacă titularul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (4).

(7) Armele prevăzute la alin. (1) nu pot fi înstrăinate, încredințate sau împrumutate de către posesorii acestora, cu excepția cazului în care acestea sunt depuse la structura de poliție competentă, la armurieri sau la intermediari, în vederea depozitării ori înstrăinării.

(la 14-01-2016, Alin. (7) al art. 57 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )

(8) Abrogat.

(la 14-01-2016, Alin. (8) al art. 57 a fost abrogat de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )

(9) Procedura de acordare a autorizației de procurare a armelor neletale se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(10) Armele și dispozitivele neletale prevăzute în categoria E din anexă pot fi procurate în România de orice persoană care a împlinit vârsta de 18 ani.

(11) Străinii care călătoresc în România pe baza unei vize de scurtă ședere ori care beneficiază de scutire de la obligativitatea acestei vize, potrivit legii, pot fi autorizați să procure din România arme neletale supuse autorizării sau notificării prealabile, în vederea scoaterii acestora din România, în condițiile prevăzute la art. 53 alin. (1)-(3).

Articolul 58

Drepturile și obligațiile posesorilor armelor neletale supuse autorizării

(1) Dispozițiile referitoare la acordarea permisului de armă, la înscrierea armei în permisul de armă, la drepturile și obligațiile solicitantului armei letale, prevăzute la art. 22 alin. (1) și (2), art. 23 alin. (1) și (2), art. 26, 27, 31, 32, 33 și 50, se aplică și în ceea ce privește armele neletale supuse autorizării.

(la 04-11-2019, Alineatul (1) din Articolul 58 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 32, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

(2) Valabilitatea permisului de armă se prelungește de către structura de poliție competentă în a cărei rază teritorială își are domiciliul, reședința sau, după caz, locul de rezidență titularul dreptului, dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute la art. 57 alin. (4). Prevederile art. 25 se aplică în mod corespunzător.

(la 04-11-2019, Alineatul (2) din Articolul 58 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 32, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

(3) Abrogat.

(la 14-01-2016, Alin. (3) al art. 58 a fost abrogat de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )

Articolul 59

Anularea și suspendarea dreptului de deținere, respectiv de port și folosire a armelor neletale supuse autorizării

(1) Dreptul de deținere, respectiv de port și folosire a armelor neletale supuse autorizării se anulează dacă titularul se află în una dintre următoarele situații:

a) nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 57 alin. (4) lit. a), c) și d);

b) nu se prezintă până la împlinirea termenului prevăzut la art. 25 alin. (1) pentru prelungirea valabilității permisului de armă;

c) a decedat sau a fost declarat dispărut prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă;

d) a săvârșit într-o perioadă de 2 ani două contravenții prevăzute de prezenta lege sau o contravenție pentru care legea prevede sancțiunea contravențională complementară a anulării dreptului de deținere ori, după caz, de port și folosire a armelor;

e) se constată faptul că titularul a folosit armele deținute, cu încălcarea condițiilor prevăzute la art. 27 alin. (1) și (4);

f) titularul a pierdut armele sau acestea i-au fost sustrase în împrejurări imputabile acestuia;

g) se constată că, la data acordării permisului de armă, nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege pentru portul și folosirea armelor;

h) dreptul de deținere, respectiv de port și folosire a armelor neletale s-a acordat pe baza unor documente sau informații false.

i) nu se supune obligației examinării psihologice și/sau medicale în termen de 30 de zile de la data solicitării exprese a structurilor de poliție competente și/sau recomandării de reexaminare.

(la 14-01-2016, Lit. i) a alin. (1) al art. 59 a fost introdusă de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )

(2) Dreptul de deținere, respectiv de port și folosire a armelor neletale supuse autorizării se suspendă în următoarele situații:

a) titularul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 57 alin. (4) lit. b);

b) titularul a săvârșit una dintre contravențiile pentru care legea prevede sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de deținere, respectiv de port și folosire.

c) în urma examenului medical se confirmă că titularul manifestă probleme de natură psihologică sau suferă afecțiuni care fac imposibilă menținerea autorizării pentru a deține arme, componente esențiale și muniții letale.

(la 14-01-2016, Lit. c) a alin. (2) al art. 59 a fost introdusă de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )

(3) În cazul în care persoana se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) sau (2), organul competent retrage permisul de armă, iar titularul este obligat să facă dovada faptului că a depus armele la un armurier autorizat, cu excepția situației în care armele se ridică de către organele de poliție. Prevederile art. 29 și 30 se aplică în mod corespunzător.

(4) Măsura anulării sau suspendării dreptului de deținere, respectiv de port și folosire a armelor neletale supuse autorizării se comunică, în scris, titularului dreptului ori, în situația prevăzută la alin. (1) lit. c), succesorilor acestuia. Prevederile art. 46 se aplică în mod corespunzător.

(la 04-11-2019, Alineatul (4) din Articolul 59 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 33, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

Articolul 60

Certificatul de deținător

(1) Persoanele care au procurat arme neletale în condițiile notificării prealabile au obligația ca, în termen de 5 zile de la data procurării, să se prezinte cu acestea la autoritățile prevăzute la art. 11 alin. (1), în vederea eliberării certificatului de deținător.

(2) Certificatul de deținător conferă titularului dreptul de deținere, port și folosire a armelor înscrise în acest document.

(3) Titularii certificatului de deținător pot trece frontiera de stat a României cu armele înscrise în acest document, fără a le putea înstrăina în afara teritoriului României.

(4) Procedura notificării prealabile, menționată la art. 57 alin. (1), precum și a acordării certificatului de deținător se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Articolul 61

Păstrarea armelor neletale

Posesorii armelor neletale din categoriile D și E din anexă au obligația să ia toate măsurile necesare pentru păstrarea armelor la domiciliu, reședință sau, după caz, la locul de rezidență, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate la acestea și să nu existe pericol de vătămare corporală accidentală.

Articolul 62

Introducerea armelor neletale pe teritoriul României de către străini

(1) Introducerea de către străini a armelor neletale din categoria celor supuse autorizării pe teritoriul României este interzisă, cu excepția cazurilor în care titularul face dovada faptului că urmează să participe la un concurs de tir organizat de o asociație ori un club de tir sportiv afiliată/afiliat la federațiile sportive naționale de specialitate sau face dovada faptului că urmează să participe la o manifestare culturală, artistică sau istorică și prezintă invitația unei asociații de colecționari, legal constituită, ori a unei instituții muzeistice din România.

(2) Străinii pot introduce în România arme neletale legal deținute, din categoria celor supuse notificării prealabile, numai după obținerea autorizației de introducere a armelor în țară.

(3) Autorizația de introducere a armelor în țară se acordă dacă solicitantul îndeplinește următoarele condiții:

a) a împlinit vârsta de 18 ani;

b) motivează, în scris, necesitatea introducerii armei pe teritoriul României.

(4) Procedura acordării autorizației prevăzute la alin. (2) se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(5) Armele și dispozitivele neletale prevăzute în categoria E din anexă pot fi introduse în România fără restricții de orice persoană care a împlinit vârsta de 18 ani, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege privind portul și folosirea acestora.

Articolul 64

Uzul de armă neletală

(1) Titularii dreptului de a purta și folosi arme neletale, destinate pentru autoapărare, pot face uz de armă numai în poligoanele autorizate, în condițiile art. 27 sau în caz de legitimă apărare ori stare de necesitate.

(la 14-01-2016, Alin. (1) al art. 64 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )

(2) Armele neletale prevăzute în categoriile C-E din anexă, destinate colecției, pot fi folosite în condițiile prevăzute la art. 27.

(3) Folosirea armelor neletale în poligoanele autorizate se poate face numai în condițiile stabilite prin regulamentele de ordine interioară ale acestora.

Articolul 65

Folosirea armelor utilitare și de agrement

(1) Armele cu tranchilizante, harpoanele de pescuit și armele de asomare pot fi folosite, în condițiile legii, doar împotriva animalelor și mamiferelor acvatice, numai în scopul pentru care sunt destinate, în astfel de condiții încât să nu cauzeze vătămări corporale persoanelor.

(2) Pistoalele de start pot fi deținute și folosite de federațiile sportive naționale și cluburile sportive afiliate acestora.

(3) Pistoalele de semnalizare pot fi deținute și folosite de persoanele fizice și juridice numai în scopul pentru care sunt destinate, în astfel de condiții încât să nu cauzeze vătămări corporale persoanelor.

(4) Armele sau dispozitivele neletale destinate agrementului și tirului sportiv pot fi folosite în spații delimitate care nu sunt accesibile publicului sau în spații special amenajate sau semnalizate, în astfel de condiții încât să nu pună în pericol integritatea corporală sau viața persoanelor.

(5) Sunt interzise portul și folosirea armelor sau dispozitivelor neletale prevăzute la alin. (4) în locuri publice.

(6) Armele sau dispozitivele neletale prevăzute la alin. (1)-(4) pot fi transportate de la domiciliul, reședința sau, după caz, locul de rezidență al deținătorului la locul unde urmează să se desfășoare activitățile pentru care sunt destinate, numai dacă acestea sunt ținute în husă, bagaj ori ambalaj și nu sunt încărcate cu muniție.

Articolul 66

Procurarea muniției pentru armele neletale

(1) Muniția aferentă armelor neletale poate fi procurată numai în baza permisului de armă sau, după caz, a certificatului de deținător, de la armurierii autorizați să o comercializeze.

(2) Posesorii armelor neletale cu destinația de autoapărare pot procura și deține maximum 25 de cartușe pentru o singură armă.

(la 14-01-2016, Alin. (2) al art. 66 a fost modificat de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 319 din 11 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 15 decembrie 2015. )

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).