În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) autoritate de specialitate - Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, organ al administrației publice centrale în domeniul pregătirii economiei naționale și a teritoriului pentru apărare;
a^1) autorizație prealabilă - act administrativ eliberat de către ministerul de resort care conferă operatorului economic dreptul de a-și realiza capacități de producție și/sau servicii pentru apărare, cu valabilitate până la data punerii în funcțiune a capacității astfel realizate, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii;
(la 30-07-2022, Articolul 3 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost completat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 266 din 22 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 752 din 27 iulie 2022 )
b) autorizație - act administrativ eliberat de către ministerul de resort sau de instituția din cadrul FSNA, care conferă operatorului economic dreptul de a desfășura activitățile necesare realizării de produse militare, sensibile și strategice și/sau serviciile aferente acestora, precum și dreptul de a se înscrie în registru. Autorizația este valabilă pentru o perioadă de 3 ani de la data emiterii acesteia, cu posibilitatea de prelungire după parcurgerea în integralitate a procedurii de autorizare;
(la 30-07-2022, Litera b) din Articolul 3 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost modificată de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 266 din 22 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 752 din 27 iulie 2022 )
c) capacitate de producție și/sau servicii pentru apărare, denumită în continuare capacitate - ansamblul activelor, documentației tehnice și personalul aferent de care dispune un operator economic, utilizate pentru cercetarea-dezvoltarea, proiectarea, încercarea și testarea, fabricarea, modernizarea, mentenanța, depozitarea, casarea și dezafectarea, delaborarea, după caz, a produselor militare, produselor sensibile și produselor strategice;
d) capacitate de producție și/sau servicii pentru apărare de interes strategic pentru securitatea națională, denumită în continuare capacitate strategică - acea capacitate sau acea parte a capacităților de producție militară sau specială pe care se realizează produse de interes strategic, vitale pentru susținerea pe termen lung a capacității de apărare a statului, a căror absență sau pierdere ar aduce prejudicii semnificative capacității acționale a FSNA și posibilităților de susținere logistică a structurilor;
e) Catalog de produse specifice industriei naționale de apărare, denumit în continuare catalog - cuprinde baza de date în format letric și electronic, standardizată și securizată, a produselor/serviciilor operatorilor economici înscriși în registru, definit la lit. x);
f) certificare/omologare/calificare - procedura prin care, în urma unor verificări sau teste, un organism abilitat emite un certificat din care rezultă că un produs/proces/serviciu este conform cu standardele aplicabile în domeniu;
g) conservarea capacităților - ansamblul operațiunilor privind trecerea în starea de păstrare/menținere a capacităților prevăzute la lit. c) și d) sau a unor active din cadrul acestora care sunt destinate exclusiv satisfacerii cererilor FSNA în timp de pace, mobilizare sau război, pentru asigurarea parametrilor tehnico-funcționali care să permită repunerea în funcțiune a acestora;
h) cluster - grupare constituită în baza unui contract de asociere, încheiat între operatori economici din industria națională de apărare și persoane juridice și persoane fizice, organizațiile din sfera științei și inovării acreditate și/sau instituțiile de învățământ superior acreditate, alte organizații necomerciale, pe de o parte, și operatori economici, autorități ale administrației publice locale, asociații patronale sau asociații profesionale, instituții financiare, organizații internaționale, investitori autohtoni sau străini, pe de altă parte, în scopul desfășurării activității de cercetare științifică, de învățământ și de transfer tehnologic al rezultatelor științifice și inovațiilor, valorificării lor prin activități economice;
i) declarație de conformitate - document emis de operatorul economic prin care atestă că produsul/serviciul livrat este în conformitate cu certificatul emis în condițiile prevăzute la lit. f) sau cu o altă cerință contractuală;
j) documentație tehnică - desenele și documentele scrise sau în format electronic care, independent sau împreună, determină componența și construcția produselor militare, sensibile și strategice și cuprind, după caz, datele de studiu și proiectare, execuție, verificare, recepție, exploatare, întreținere sau de certificare, de propagandă tehnică și comercială a acestora. Documentația tehnică este constituită din documentația de studiu, documentația constructivă de bază, documentația tehnologică, documentația de exploatare și documentația de certificare și auxiliară;
k) industria națională de apărare - industrie strategică de interes național, care cuprinde operatorii economici indiferent de structura capitalului social, autorizați în condițiile legii;
(la 30-07-2022, Litera k) din Articolul 3 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost modificată de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 266 din 22 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 752 din 27 iulie 2022 )
l) inspecție - control oficial asupra unui sector de activitate;
m) interes esențial de securitate - acele interese naționale care au rol de a asigura funcțiile vitale ale siguranței, apărării și securității naționale, suveranității, independenței și integrității țării, precum și a infrastructurii critice aflate pe teritoriul național;
(la 30-07-2022, Litera m) din Articolul 3 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost modificată de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 266 din 22 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 752 din 27 iulie 2022 )
n) interes național - ansamblul valorilor fundamentale care au rolul de a asigura suveranitatea, independența și integritatea țării, a infrastructurilor naționale și a sistemelor de apărare și securitate națională;
o) inventarul capacităților de producție și/sau servicii pentru apărare ale unui operator economic, denumit în continuare inventarul - reprezintă totalitatea capacităților de producție și/sau servicii și documentația tehnică corespunzătoare, necesare realizării activității din industria națională de apărare;
p) investiții - cheltuială necesară protecției intereselor esențiale de securitate națională și care se referă la producția de armament, muniție și material de război, efectuată cu respectarea art. 346 TFUE, care duce la creșterea valorii activelor unui operator economic din industria națională de apărare, active destinate realizării uneia sau mai multora dintre activitățile de cercetare, proiectare, dezvoltare, modernizare, încercare, testare, producere și reparare a sistemelor de armament și muniție, tehnicii de luptă, echipamentelor și materialelor cu destinație specifică apărării, ordinii publice și securității naționale și a pieselor de schimb necesare, pulberilor și explozibililor, inclusiv poligoanele de trageri și încercări, terenurile cu regim de spațiu de siguranță, precum și infrastructura de utilități aferente și care are ca scop satisfacerea intereselor esențiale de securitate;
q) mentenanță - domeniu funcțional al logisticii care cuprinde totalitatea acțiunilor întreprinse pentru menținerea/restabilirea caracteristicilor tehnico-tactice ale echipamentelor militare în starea care să permită îndeplinirea funcțiilor specifice pe durata ciclului de viață;
r) minister de resort - instituție a administrației publice centrale, în coordonarea sau sub autoritatea căreia funcționează operatorii economici cu capital integral și/sau majoritar de stat, direct sau indirect, din industria națională de apărare, abilitată să autorizeze operatorii economici în domeniu, inclusiv din sectorul privat, prin care atestă dreptul acestora de a efectua operațiuni cu produse militare, sensibile și strategice, cu excepția operatorilor economici aflați în coordonarea, subordonarea, portofoliul instituțiilor din cadrul FSNA;
s) operator economic din industria națională de apărare - persoană juridică română, autorizată să desfășoare activități necesare realizării de produse militare, sensibile și strategice, precum și/sau cu serviciile aferente acestora, reglementate de prezenta lege, denumit în continuare operator economic;
ș) activități necesare procesului de realizare a produselor militare, sensibile și strategice, precum: cercetare-dezvoltare, proiectare, încercare și testare, fabricare, modernizare, mentenanță, depozitare, casare și dezafectare, delaborare, deținere, vânzare-cumpărare, închiriere și transport;
(la 30-07-2022, Litera ș) din Articolul 3 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost modificată de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 266 din 22 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 752 din 27 iulie 2022 )
ș^1) operațiuni conexe realizării de produse militare, sensibile și strategice, precum: depozitarea, deținerea, vânzarea, închirierea și transportul produselor militare, sensibile și strategice, rezultate direct din activitățile operatorului economic din industria națională de apărare, așa cum sunt aceste activități definite la lit. ș);
(la 30-07-2022, Articolul 3 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost completat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 266 din 22 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 752 din 27 iulie 2022 )
t) operațiuni de compensare tehnologică și industrială - activități ce pot fi aplicate ca fiind necesare în vederea protejării intereselor esențiale de siguranță națională, ca urmare a atribuirii unui contract de achiziție publică de pe piața externă, de produse, servicii sau lucrări în domeniile apărării și securității;
ț) operațiuni de cooperare tehnologică și industrială - un set de activități încheiate de un operator economic din industria națională de apărare cu operatori economici externi, în vederea realizării unor produse/servicii necesare FSNA, care excedează simplei achiziții de produse, lucrări sau servicii în domeniile apărării și securității și care presupune crearea unui cadru contractual bazat pe asigurarea unor avantaje reciproce pentru părți, în scopul menținerii și dezvoltării bazei tehnologice a industriei naționale de apărare a României;
(la 30-07-2022, Litera ț) din Articolul 3 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I a fost modificată de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 266 din 22 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 752 din 27 iulie 2022 )
u) produse militare - echipamente proiectate, fabricate sau adaptate în mod special pentru scopuri militare și destinate utilizării în calitate de arme, muniții sau materiale de război, așa cum sunt definite la art. 3 pct. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012;
v) produse sensibile - produse, lucrări și servicii destinate utilizării în scopuri de securitate, așa cum sunt definite la art. 3 pct. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012;
w) produse strategice - produse care se regăsesc în programe strategice de înzestrare ale instituțiilor cu atribuții din cadrul FSNA, stabilite prin hotărâre a Guvernului, care pot include produse militare, sensibile, precum și materii prime/materiale și subansamble necesare operatorilor economici pentru realizarea acestora, care satisfac nevoile de înzestrare necesare pentru asigurarea intereselor de securitate ale României;
x) registrul unic al operatorilor economici și al capacităților de producție și/sau servicii pentru apărare, denumit în continuare registru - baza de date în format letric și electronic, standardizată și securizată, care cuprinde evidența capacităților și operatorilor economici autorizați să desfășoare activități cu produse militare, sensibile și strategice și/sau să presteze servicii aferente acestor produse. În registru se înscriu, de asemenea, capacitățile definite la lit. c) și d), precum și operațiunile pe care operatorii economici sunt autorizați să le desfășoare;
y) securizarea capacităților - constă în asigurarea condițiilor de climat tehnologic impus de normativele de profil, a pazei acestora și a condițiilor de securitate, astfel încât producția să poată fi reluată cu cheltuieli minime și în timpul cel mai scurt;
z) forțele sistemului național de apărare, denumite în continuare FSNA - cuprinde instituțiile și autoritățile publice care au stabilite prin lege atribuții și competențe în domeniul apărării și securității naționale;
aa) suport logistic integrat, denumit în continuare SLI - reprezintă procesul tehnic și de management prin intermediul căruia suportabilitatea și nevoile de susținere logistică ale unui sistem sunt identificate pentru întreg ciclul de viață al acestuia și integrate în conținutul programului de dezvoltare/achiziție, de la inițierea programului și până la scoaterea din serviciu a sistemului. SLI cuprinde planificarea mentenanței, aprovizionarea, personalul, echipamentele de testare și suport, informațiile și datele tehnice, instruirea și susținerea instruirii, managementul configurației, facilitățile și infrastructura, împachetarea, mânuirea, paletizarea, depozitarea și transportul.