Capitolul I — Dispoziții generale

On this page

Articolul 1

(1) Prezenta ordonanță de urgență reglementează organizarea, funcționarea și guvernanța întreprinderilor publice și asigură creșterea transparenței și îmbunătățirea calității informației prezentate public de către acestea, prin implementarea principiilor de guvernanță corporativă a întreprinderilor publice.

(2) Întreprinderile publice prevăzute la art. 2 pct. 2 aplică dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(3) Instituțiile de credit prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și băncile de dezvoltare care sunt constituite și funcționează potrivit Legii nr. 207/2022 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil constituirii și funcționării băncilor de dezvoltare din România, cu modificările și completările ulterioare, care au calitatea de întreprinderi publice, aplică dispozițiile legislației speciale privind guvernanța corporativă. În măsura în care regulile de guvernanță corporativă prevăzute de legislația specială nu dispun, se aplică prevederile prezentei ordonanțe de urgență.

(4) Societățile a căror activitate este reglementată de Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările și completările ulterioare, și intermediarii principali autorizați de Autoritatea de Supraveghere Financiară a căror activitate este reglementată de Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări, cu modificările și completările ulterioare, care au calitatea de întreprinderi publice, aplică dispozițiile legislației speciale privind guvernanța corporativă. În măsura în care regulile de guvernanță corporativă prevăzute de legislația specială nu dispun, se aplică prevederile prezentei ordonanțe de urgență.

(5) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică întreprinderilor publice din industria de apărare și securitate națională, precum și celor care au ca obiect de activitate administrarea bazei materiale de reprezentare și protocol. În aceste cazuri, procedura de selecție a membrilor consiliului de administrație cuprinde o etapă suplimentară, constând în efectuarea verificării de securitate prevăzută de Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările și completările ulterioare. În situația în care un candidat selectat nu a obținut avizul favorabil necesar accesului la informații clasificate, acesta nu poate fi numit în funcția de administrator al întreprinderii publice.

(la 09-09-2024, Alineatul (5) , Articolul 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1. , ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 108 din 9 septembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 910 din 9 septembrie 2024 )

(6) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică întreprinderilor publice care au ca obiect principal de activitate:

a) abrogată;

(la 09-09-2024, Litera a) , Alineatul (6) , Articolul 1 , Capitolul I a fost abrogată de Punctul 2. , ARTICOLUL UNIC din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 108 din 9 septembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 910 din 9 septembrie 2024 )

b) fabricarea de monede metalice și bilete de bancă.

(7) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică întreprinderilor publice pentru care s-a deschis procedura insolvenței conform dispozițiilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, precum și alte reglementări speciale incidente. În condițiile închiderii procedurii de insolvență și reinserției operatorului economic în circuitul economic, devin aplicabile dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(8) În cazul în care autoritatea publică tutelară este o instituție diferită de cea care exercită în numele statului sau al unității administrativ-teritoriale calitatea de acționar la întreprinderile publice prevăzute la art. 2 pct. 2 lit. b), instituția care coordonează, are în subordine sau sub autoritate aceste întreprinderi publice are calitatea de autoritate publică tutelară, care pune în aplicare prevederile prezentei ordonanțe de urgență.

(la 04-02-2025, Articolul 1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 1. , Articolul X din ORDONANȚA nr. 10 din 1 februarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 95 din 1 februarie 2025 )

(la 02-07-2023, Articolul 1, Capitolul I a fost modificat de Punctul 1., Articolul I din LEGEA nr. 187 din 28 iunie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 29 iunie 2023 )

Articolul 2

În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

1. guvernanța corporativă a întreprinderilor publice - ansamblul de reguli, proceduri și procese pentru administrarea și conducerea întreprinderii publice, care determină modul în care sunt stabilite drepturile și obligațiile diferiților participanți, respectiv structura de guvernanță a întreprinderii publice, precum și consiliul de administrație și de supraveghere, directori și directorat, acționari și alte persoane interesate, care stabilesc structura și funcționarea sistemului decizional, având drept scop asigurarea conformității direcției strategice a întreprinderii publice, precum și a conducerii acesteia cu standardele de bună guvernanță corporativă cuprinse în Principiile Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) de guvernanță corporativă, precum și în Ghidul OCDE privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice;

(la 15-12-2023, Punctul 1., Articolul 2, Capitolul I a fost modificat de Punctul 1., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )

2. întreprinderi publice:

a) regii autonome;

b) companii naționale, societăți naționale și societăți la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar unic, majoritar sau la care deține controlul;

c) societăți la care una sau mai multe întreprinderi publice dintre cele prevăzute la lit. a) și b) dețin o participație majoritară sau o participație care le asigură controlul.

Întreprinderile publice sunt entități înființate și gestionate în interesul cetățenilor și al societății, cu scopul de a maximiza valoarea pentru societate printr-o alocare eficientă a resurselor, îmbunătățirea performanțelor lor prin intermediul guvernanței corporative, urmărind cu precădere rentabilitatea, eficiența și comportamentul responsabil față de toate părțile interesate.

De regulă, întreprinderile publice se constituie și funcționează ca societăți pe acțiuni, constituirea de societăți cu răspundere limitată fiind o excepție;

3. autoritate publică tutelară - instituția care:

a) coordonează, are în subordine sau sub autoritate una sau mai multe întreprinderi publice dintre cele prevăzute la pct. 2 lit. a);

b) exercită, în numele statului sau al unității administrativ-teritoriale, calitatea de acționar la întreprinderile publice prevăzute la pct. 2 lit. b);

c) coordonează exercitarea de către una sau mai multe întreprinderi publice prevăzute la pct. 2 lit. a) și/sau lit. b) a calității de acționar sau asociat la o societate controlată.

Este autoritate publică tutelară în sensul prezentei ordonanțe de urgență și asociația de dezvoltare intercomunitară, definită potrivit dispozițiilor art. 5 lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

4. control - raportul dintre stat sau unitatea administrativ-teritorială acționar sau o întreprindere publică, pe de o parte, și societatea la care:

a) deține direct sau indirect majoritatea drepturilor de vot;

b) poate să numească sau să revoce majoritatea membrilor organelor de administrare și de control;

c) poate exercita, în calitate de acționar, o influență determinantă, în virtutea unor clauze de natură a stabili strategia de management al întreprinderii publice, cuprinse în contracte încheiate cu întreprinderea publică sau în actul constitutiv al acesteia, cu excepția clauzelor care privesc protecția intereselor esențiale de securitate națională în domeniul producției sau comerțului cu armament, muniție și material de război;

(la 09-12-2025, Litera c) , Punctul 4. , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 69 din 5 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1137 din 9 decembrie 2025 )

5. director - are înțelesul prevăzut la art. 143 din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare; directorul financiar/economic este asimilat directorului;

6. corpul administratorilor de întreprinderi publice - bază de date organizată și gestionată de AMEPIP, publicată pe pagina sa de internet, care cuprinde lista persoanelor fizice sau juridice înregistrate și preselectate de AMEPIP, ca urmare a îndeplinirii criteriilor anunțate de către aceasta pentru procesul de preselecție națională și care vor putea candida, alături de persoane fizice sau juridice care nu sunt înscrise în corpul administratorilor, în cadrul proceselor de recrutare și nominalizare în posturi de administrator în cadrul întreprinderilor publice, precum și persoane fizice sau juridice care au fost selectate și numite ca administratori în urma aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență; în cazul persoanelor juridice, selectate și numite ca administrator al întreprinderii publice, AMEPIP înregistrează în această bază de date persoanele fizice desemnate în acest sens de persoanele juridice;

7. administrator - are înțelesul prevăzut la art. 70 și următoarele din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și include administratorii societăților cu răspundere limitată, membrii consiliului de administrație la societățile pe acțiuni administrate în sistem unitar, membrii consiliului de supraveghere la societățile pe acțiuni administrate în sistem dualist, precum și membrii consiliului de administrație ai regiilor autonome, astfel cum este reglementat de prezenta ordonanță de urgență;

8. directorat - în cazul societăților pe acțiuni administrate în sistem dualist, are înțelesul prevăzut la art. 153^1 și următoarele din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

9. consiliul de administrație - în cazul societăților pe acțiuni administrate în sistem unitar, are înțelesul prevăzut la art. 137 și următoarele din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

10. consiliul de supraveghere - în cazul societăților pe acțiuni administrate în sistem dualist, are înțelesul prevăzut la art. 153^6 și următoarele din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

11. scrisoare de motivație - document de lucru întocmit de către candidat, prin care acesta prezintă motivele pentru care s-a înscris și candidează pentru a face parte din corpul administratorilor de întreprinderi publice gestionat de către AMEPIP, abilitățile, aptitudinile, experiența, precum și propria viziune cu privire la îmbunătățirea performanței întreprinderilor publice;

12. scrisoare de așteptări - document de lucru prin care autoritatea publică tutelară, în consultare cu acționarii/asociații reprezentând, individual sau împreună, minimum 5% din capitalul social al întreprinderii publice, stabilește performanțele așteptate de la organele de administrare și conducere ale întreprinderii publice, precum și politica autorității publice tutelare privind întreprinderile publice care au obligații specifice legate de asigurarea serviciului public, pentru o perioadă de cel puțin 4 ani;

13. lista administratorilor de întreprinderi publice - cuprinde totalitatea administratorilor de întreprinderi publice, selectați și numiți prin procedura prevăzută de prezenta ordonanță de urgență, care se întocmește de fiecare autoritate publică tutelară și se centralizează de către AMEPIP, fiind incluși în corpul administratorilor de întreprinderi publice, la cerere;

14. declarație de intenție - document de lucru întocmit pe baza elementelor din scrisoarea de așteptări și a informațiilor publice legate de activitatea întreprinderii publice, prin care candidații pentru postul de administrator, precum și candidații pentru postul de director la respectiva întreprindere publică, selectați și înscriși în lista scurtă, își prezintă viziunea sau programul privind dezvoltarea întreprinderii publice. Declarația de intenție se înaintează în scris autorității publice tutelare de către fiecare dintre candidați și este parte componentă a evaluării finale a acestora pentru clasificare și numire;

15. plan de administrare - instrument de lucru al administratorilor și al directorilor concretizat într-un document întocmit pentru a determina direcția în care va evolua și modalitatea în care va fi administrată și condusă o întreprindere publică în perioada mandatului acestora, structurat pe două componente: componenta de administrare, întocmită de consiliul de administrație sau de supraveghere, și componenta de management, întocmită de directori sau, după caz, de către membrii directoratului. Acesta este corelat cu scrisoarea de așteptări și stabilește misiunea, obiectivele, acțiunile, resursele și indicatorii de performanță financiari și nefinanciari pentru derularea activității pentru o perioadă de cel puțin 4 ani;

16. indicatori de performanță financiari - instrumente de măsurare a performanței financiare a întreprinderii publice, adaptate astfel încât să reflecte specificul sectorului din care face parte întreprinderea publică, utilizate pentru a determina eficiența folosirii resurselor angajate în scopul generării veniturilor, acoperirii costurilor, obținerea profitului și dezvoltarea întreprinderii publice;

17. indicatori de performanță nefinanciari - instrumente de evaluare a performanței nefinanciare a întreprinderii publice, adaptate astfel încât să reflecte specificul sectorului din care face parte întreprinderea publică, utilizate pentru determinarea folosirii eficiente a resurselor angajate, derivați din politica întreprinderii, cu scopul îndeplinirii obiectivelor strategice stabilite, precum și a cerințelor de integritate;

18. indicatori de performanță - cuprind atât indicatorii de performanță financiari, cât și indicatorii de performanță nefinanciari;

19. indicatori-cheie de performanță - ICP - indicatori de performanță obligatorii, prevăzuți în anexa la contractul de mandat; pentru o abordare echilibrată a evaluării performanței și a componentei variabile, ponderile ICP, care, însumate, reprezintă o cotă procentuală de 100%, se stabilesc conform modelului de mai jos:

50-75% ICP financiari;

25-50% ICP nefinanciari - operaționali, specifici întreprinderii publice, inclusiv indicatori prin care se măsoară gradul de atingere al obiectivelor de politică publică și economică ale Guvernului, obiectivelor politicii europene cu incidență în domeniul de activitate al întreprinderii publice, obiectivele sectoriale ale autorității publice tutelare;

(la 20-10-2025, Punctul 19. , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din LEGEA nr. 158 din 17 octombrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 17 octombrie 2025 )

20. lista scurtă - cuprinde cel puțin 2 și cel mult 5 candidați pentru fiecare post de administrator al întreprinderii publice, elaborată de comisia de selecție și nominalizare, precum și punctajul obținut de fiecare candidat în urma aplicării criteriilor de selecție;

21. contract de mandat - contractul de mandat, astfel cum este reglementat de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, încheiat pe baza numirii administratorului sau directorului în cauză. Contractul de mandat încheiat la data numirii administratorilor sau directorilor se completează prin act adițional, ca anexă a acestuia, cu clauze privind determinarea și plata componentei variabile și cu indicatorii-cheie de performanță aprobați în condițiile prezentei ordonanțe de urgență;

22. politica publică de proprietate privată - politica de acționar/asociat, respectiv de proprietar a statului și a unităților administrativ-teritoriale, care definește rațiunea deținerii de către stat sau de către unitățile administrativ-teritoriale a participațiilor la întreprinderile publice de la nivel central și local, stabilește rolul statului și al unităților administrativ-teritoriale în guvernanța întreprinderilor publice, în implementarea politicii de proprietate, precum și rolul și responsabilitățile autorităților publice tutelare și ale altor părți interesate implicate în implementarea acesteia;

(la 15-12-2023, Punctul 22., Articolul 2, Capitolul I a fost modificat de Punctul 2., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )

23. tablou de bord - instrument informatic gestionat de AMEPIP și publicat pe pagina sa de internet care permite colectarea de date exacte și fiabile de la întreprinderile publice, precum și analizarea și monitorizarea continuă a indicatorilor de performanță ai acestora;

24. AMEPIP - Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice;

25. regie autonomă - entitate cu personalitate juridică definită și reglementată de Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, cu modificările și completările ulterioare, sau prin alte legi speciale și care nu fac obiectul Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înființate de stat sau de o unitate administrativ-teritorială;

26. societate - întreprindere publică constituită ca societate pe acțiuni sau societate cu răspundere limitată, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

27. comisia de selecție și nominalizare - comisia înființată prin act administrativ al autorității publice tutelare, a cărei organizare și funcționare sunt prevăzute la art. 4^9;

28. expert independent - persoană fizică sau juridică, specializată și autorizată în condițiile legii pentru a-și desfășura activitatea în domeniul resurselor umane, selectată de către Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice pentru autoritățile publice tutelare de la nivel central sau de către autoritatea publică tutelară în cazul întreprinderilor publice de interes local, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, care prezintă un portofoliu relevant de clienți pentru selecția administratorilor/directorilor de întreprinderi publice sau private, din care să rezulte că a prestat servicii de recrutare, care s-au concretizat cu ocuparea respectivelor poziții:

a) prezentarea unui portofoliu de clienți din ultimii 3 ani pentru selecția administratorilor/directorilor de întreprinderi publice sau private, din care să rezulte că a prestat servicii de recrutare pentru minimum 3 clienți, care s-au concretizat cu ocuparea respectivelor poziții;

b) echipa de proiect să fie formată din cel puțin 2 experți cu experiență în recrutarea administratorilor/directorilor de întreprinderi publice sau private, concretizată cu ocuparea respectivelor poziții sau cu finalizarea obligațiilor contractuale din partea prestatorului;

c) prin excepție de la prevederile de la lit. a) și b), în cazul întreprinderilor publice care îndeplinesc în mod cumulativ condițiile prevăzute la art. 28 alin. (2), pentru expertul independent este obligatorie prezentarea unui portofoliu de clienți din ultimii 3 ani pentru selecția administratorilor/directorilor de întreprinderi publice sau private din care să rezulte că a prestat servicii de recrutare pentru minimum 7 clienți, care s-au concretizat cu ocuparea respectivelor poziții, respectiv echipa de proiect să fie formată din cel puțin 5 experți cu experiență în recrutarea administratorilor/directorilor de întreprinderi publice sau private, concretizată cu ocuparea respectivelor poziții sau cu finalizarea obligațiilor contractuale din partea prestatorului;

(la 20-10-2025, Punctul 28. , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din LEGEA nr. 158 din 17 octombrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 965 din 17 octombrie 2025 )

29. obligații de serviciu public - un ansamblu de atribuții speciale îndeplinite de întreprinderile publice, pe care o întreprindere privată nu și le-ar asuma din punct de vedere economic în cursul normal al activității sale și care sunt atribuite acestor întreprinderi prin norme legale, în scopul îndeplinirii, în mod organizat și continuu, a unui serviciu public în înțelesul art. 5 lit. kk) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

30. comitetul de nominalizare și remunerare - comitet consultativ care funcționează în cadrul consiliului de administrație, potrivit dispozițiilor art. 140^2 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

31. data operaționalizării AMEPIP - data de la care AMEPIP este mandatată legal și dotată cu resursele necesare pentru a asigura monitorizarea aplicării standardelor de bună guvernanță corporativă și aplicarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, care va fi adusă la cunoștință publică prin publicarea pe pagina de internet a AMEPIP și prin comunicarea către autoritățile publice tutelare;

(la 15-12-2023, Articolul 2, Capitolul I a fost completat de Punctul 3., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )

32. standarde de bună guvernanță corporativă - standardele cuprinse în Ghidul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și în Principiile G20/OCDE privind guvernanța corporativă.

(la 15-12-2023, Articolul 2, Capitolul I a fost completat de Punctul 3., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )

(la 02-07-2023, Articolul 2, Capitolul I a fost modificat de Punctul 2., Articolul I din LEGEA nr. 187 din 28 iunie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 29 iunie 2023 )

Articolul 2^1

(1) Statul și, respectiv, unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari/asociați la întreprinderile publice, respectiv proprietari la regiile autonome de la nivel central și local.

(2) Statul și unitățile administrativ-teritoriale, în calitate de acționari/asociați și, respectiv, proprietari ai întreprinderilor publice, se asigură că autoritățile publice tutelare, care exercită drepturile aferente, respectă următoarele obligații esențiale pentru exercitarea funcției de proprietate:

a) separarea funcției de reglementare de funcția de proprietate, a direcției strategice, dată de autoritatea publică tutelară, de conducerea executivă a întreprinderii publice, asigurată prin organizarea și funcționarea compartimentelor de guvernanță corporativă proprii, cu rol de monitorizare și exercitare a atributelor dreptului de proprietate asupra întreprinderilor publice din subordinea acestora, inclusiv eliminarea oricăror avantaje directe sau indirecte ce pot deriva din dreptul de proprietate publică, în special în privința reglementării unei anumite piețe, a finanțării sau taxării unei anumite activități sau a aplicării regulilor de achiziții publice, sub sancțiunea prevăzută la art. 59^1 alin. (1);

b) transparență în ceea ce privește deciziile strategice, tranzacțiile cu părțile afiliate și informațiile financiare auditate;

c) claritate și transparență privind obligațiile de serviciu public și finanțarea acestora;

d) adoptarea și implementarea de proceduri transparente de selecție, nominalizare și remunerare a membrilor consiliului de administrație și consiliului de supraveghere;

e) asigurarea operării întreprinderilor publice în condiții de egalitate a șanselor prin raportare la ceilalți operatori economici, fiind interzisă adoptarea de reglementări care favorizează întreprinderile publice față de întreprinderile private sau care distorsionează libera concurență dintre întreprinderile publice și întreprinderile private;

f) respectarea legislației din domeniile concurenței, fiscal, al achizițiilor publice și a celorlalte reglementări aplicabile, în egală măsură, întreprinderilor publice și întreprinderilor private;

g) impunerea de cerințe de rentabilitate similare cu cele ale societăților cu capital privat;

h) stabilirea unor indicatori de performanță care să urmărească interesul public în cazul întreprinderilor publice care au ca obiect de activitate obligații de serviciu public.

(2^1) Compartimentele de guvernanță corporativă din cadrul autorităților publice tutelare elaborează scrisoarea de așteptări, după consultarea structurilor de specialitate din cadrul autorității publice tutelare și ale întreprinderii publice.

(la 08-04-2025, Articolul 2^1 , Capitolul I a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 8 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 312 din 8 aprilie 2025 )

(3) Guvernul României poate delega exercitarea drepturilor de proprietate de la autoritățile publice tutelare de la nivel central către AMEPIP sau poate încredința direct AMEPIP exercitarea drepturilor de proprietate în cazul unor întreprinderi publice existente sau nou-înființate. Toate deciziile de delegare vor fi făcute publice imediat ce au fost adoptate.

(4) În temeiul prezentei legi, Guvernul României va încredința AMEPIP, prin hotărâre, exercitarea drepturilor de proprietate asupra unei întreprinderi publice și, în mod corelativ, va dispune ca autoritatea publică tutelară de la nivel central să înceteze exercițiul acestor drepturi asupra acelei întreprinderi, în cazul în care autoritatea publică tutelară respectivă încalcă oricare din obligațiile prevăzute la alin. (2), după ce anterior a mai fost notificată de către AMEPIP pentru încălcarea uneia dintre aceste obligații și s-a făcut aplicarea, în mod corespunzător, a dispozițiilor art. 59^1.

(la 02-07-2023, Capitolul I a fost completat de Punctul 3., Articolul I din LEGEA nr. 187 din 28 iunie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 29 iunie 2023 )

Articolul 2^2

(1) Politica de proprietate are ca obiectiv principal menținerea prezenței întreprinderilor importante pentru interesul public, exercitarea dreptului de proprietate al statului și unităților administrativ-teritoriale asupra acestora, precum și sprijinirea întreprinderilor publice în înțelegerea scopurilor și priorităților statului în calitate de proprietar.

(2) Autoritățile publice tutelare centrale și locale transmit AMEPIP, pentru întreprinderile publice aflate în portofoliu, în termenul stabilit de aceasta, obiectivele în legătură cu exercitarea drepturilor de acționar/asociat, pentru includerea acestora în politica de proprietate, într-un mod care asigură armonizarea lor cu interesele naționale și cu respectarea principiului autonomiei locale.

(3) Politica de proprietate a statului se elaborează de către AMEPIP și se aprobă prin lege, la propunerea Guvernului.

(4) Implementarea politicii de proprietate a statului este monitorizată anual de către AMEPIP, iar politica de proprietate se revizuiește de către Guvern și se aprobă potrivit prevederilor alin. (3).

(5) Politica publică de proprietate privată se referă, în principal, la:

a) obiectivele Guvernului, respectiv ale unităților administrativ-teritoriale, în ceea ce privește proprietatea privată a acestora;

b) gestionarea participațiilor statului și unităților administrativ-teritoriale în scopul asigurării unei bune performanțe financiare și al rentabilității întreprinderilor publice;

c) măsurile necesar a fi luate într-un interval de timp bine stabilit pentru a asigura punerea în aplicare a obligațiilor întreprinderilor publice prevăzute la art. 2^3.

(la 15-12-2023, Alineatul (5), Articolul 2^2, Capitolul I a fost modificat de Punctul 4., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )

(6) Politica publică de proprietate privată a statului se publică pe pagina de internet a AMEPIP în termen de 5 zile de la publicarea legii de aprobare a acesteia.

(la 15-12-2023, Alineatul (6), Articolul 2^2, Capitolul I a fost modificat de Punctul 5., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )

(la 02-07-2023, Capitolul I a fost completat de Punctul 3., Articolul I din LEGEA nr. 187 din 28 iunie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 29 iunie 2023 )

Articolul 2^3

(1) Întreprinderile publice îndeplinesc activități economice și/sau obligații de serviciu public.

(2) În toate cazurile în care întreprinderile publice îndeplinesc obligații de serviciu public, acestea trebuie aduse la cunoștința publicului într-un mod care să le diferențieze de activitățile economice ale întreprinderii. Statul sau unitățile administrativ-teritoriale finanțează costurile suportate de întreprinderile publice legate de îndeplinirea acestor obligații, prin bugetul de stat sau alte fonduri publice și întreprinderile publice vor comunica în mod public aceste costuri.

(3) Statul are ca obiectiv pentru activitățile economice desfășurate de întreprinderile publice creșterea performanței și profitabilității, similar cu activitățile întreprinderilor private din aceleași domenii de activitate.

(la 02-07-2023, Capitolul I a fost completat de Punctul 3., Articolul I din LEGEA nr. 187 din 28 iunie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 29 iunie 2023 )

Articolul 2^4

Guvernului României îi revin următoarele atribuții principale în legătură cu guvernanța corporativă a întreprinderilor publice:

a) inițiază proiectul de lege privind politica publică de proprietate privată, elaborat de AMEPIP, cu respectarea principiului autonomiei locale și a prerogativelor unităților administrației publice locale în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor care derivă din calitatea acestora de proprietari;

(la 15-12-2023, Litera a), Articolul 2^4, Capitolul I a fost modificată de Punctul 6., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 117 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )

b) înființarea de noi întreprinderi publice, în condițiile legii, dacă înființarea nu este încredințată altor autorități publice;

c) aprobarea politicii generale în materie de dividende și a principiilor privind politica de remunerare a membrilor consiliului de administrație/consiliului de supraveghere și a directorilor/ membrilor directoratului, aplicabile întreprinderilor publice aflate sub controlul autorităților publice tutelare de la nivel central, la propunerea acestora.

(la 02-07-2023, Capitolul I a fost completat de Punctul 3., Articolul I din LEGEA nr. 187 din 28 iunie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 29 iunie 2023 )

Articolul 2^5

În limita prerogativelor prevăzute de legislația aplicabilă și cu respectarea principiului autonomiei locale, unităților administrativ-teritoriale le revin următoarele atribuții în legătură cu guvernanța corporativă a întreprinderilor publice aflate în subordinea acestora:

a) exercită prerogativele prevăzute la art. 2^4 lit. b);

b) contribuie la elaborarea politicii de proprietate, prin comunicarea către AMEPIP, în termenul stabilit de aceasta, a obiectivelor stabilite în calitate de acționar/asociat pentru întreprinderile publice locale;

c) implementează politica de proprietate aprobată conform legii;

d) asigură organizarea și funcționarea compartimentelor de guvernanță corporativă proprii, cu rol de monitorizare și exercitare a atributelor dreptului de proprietate asupra societăților și regiilor autonome din subordinea acestora;

e) asigură respectarea principiilor predictibilității și transparenței cu privire la politica de acționariat și justifică deținerea controlului în întreprinderile publice locale;

f) monitorizează îndeplinirea obiectivelor întreprinderilor publice locale și adoptă măsuri pentru respectarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, precum și pentru creșterea performanțelor și profitabilității acestora, și raportează către AMEPIP informațiile obținute în urma monitorizării și măsurile luate;

g) aplică politici generale în materie de dividende și principii privind politica de remunerare a membrilor consiliului de administrație/consiliului de supraveghere și a directorilor/ membrilor directoratului, aprobate de către Guvern.

(la 02-07-2023, Capitolul I a fost completat de Punctul 3., Articolul I din LEGEA nr. 187 din 28 iunie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 29 iunie 2023 )

Articolul 3

(1) În aplicarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, autoritatea publică tutelară exercită dreptul de proprietate asupra acțiunilor/părților sociale, după caz, deținute în întreprinderea publică, prin:

a) stabilirea de obiective pe termen lung, care acoperă o perioadă de cel puțin 4 ani, și includerea acestora în scrisorile de așteptări, care vor fi publicate pe pagina de internet proprie, precum și transmiterea documentației relevante către AMEPIP în termenele stabilite în prezenta ordonanță de urgență și în legislația secundară;

b) notificarea AMEPIP cu privire la necesitatea declanșării procedurii de selecție și numire a administratorilor și directorilor, precum și a revocării acestora;

c) organizarea procedurii de selecție, selectarea și nominalizarea candidaților pentru funcțiile de administrator al întreprinderii publice; transmiterea rapoartelor către AMEPIP în termen de 3 zile de la finalizarea procedurii;

d) negocierea indicatorilor-cheie de performanță ai administratorilor, transmiterea acestora către AMEPIP pentru avizare din punct de vedere al încadrării în nivelul minim și aprobarea lor de către adunarea generală a acționarilor;

e) încheierea contractelor de mandat cu administratorii întreprinderii publice, direct sau prin adunarea generală a acționarilor/asociaților, după caz, și transmiterea acestora către AMEPIP;

f) adoptarea deciziilor privind înstrăinarea participațiilor la întreprinderile publice aflate sub controlul său direct sau indirect, precum și listarea pe piețele reglementate, cu informarea prealabilă a Guvernului;

g) adoptarea deciziilor privind achiziția de participații la alte întreprinderi, direct sau de către întreprinderile publice aflate sub controlul său direct sau indirect, cu informarea prealabilă a Guvernului;

h) monitorizarea și evaluarea îndeplinirii indicatorilor-cheie de performanță incluși în contractele de mandat și transmiterea acestor informații către AMEPIP;

i) întocmirea și publicarea listei administratorilor și directorilor aflați în funcție în întreprinderile publice aflate sub controlul autorității publice tutelare și comunicarea acesteia către AMEPIP;

j) aplicarea criteriilor de integritate pentru administratorii și directorii întreprinderilor publice aflate sub controlul său direct sau indirect;

k) orice alte atribuții stabilite prin prezenta ordonanță de urgență, prin legi speciale și prin legislația secundară.

(2) Autoritățile publice tutelare nu pot interveni în procesul de luare a deciziilor comerciale, în conducerea și în funcționarea curentă a întreprinderilor publice.

(3) Autoritățile publice tutelare primesc rapoarte periodice privind aplicarea principiilor de guvernanță corporativă în întreprinderile publice aflate sub controlul lor și transmit toate informațiile necesare către AMEPIP.

(4) Competența de a lua decizii cu privire la administrarea întreprinderii publice și răspunderea pentru aceste decizii revine, în condițiile prevăzute de lege, administratorilor sau, după caz, directorilor, în funcție de competențele și atribuțiile fiecăruia.

(5) Standardele de bună guvernanță corporativă se aplică tuturor filialelor întreprinderilor publice. Autoritățile publice tutelare se asigură că dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se aplică tuturor acestor filiale, inclusiv prin monitorizarea individuală a fiecăreia. Autoritățile publice tutelare respectă drepturile întreprinderilor publice ce decurg din drepturile de proprietate asupra deținerilor din cadrul respectivelor filiale, cu respectarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

(la 02-07-2023, Articolul 3, Capitolul I a fost modificat de Punctul 4., Articolul I din LEGEA nr. 187 din 28 iunie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 29 iunie 2023 )

Articolul 4

Nu pot fi selectate, nominalizate, desemnate și numite în funcția de administrator sau director în întreprinderile publice conform prezentei ordonanțe de urgență următoarele persoane:

a) senatorii;

b) deputații;

c) membrii Guvernului;

d) prefecții și subprefecții;

e) primarii și viceprimarii;

f) persoanele care au auditat situațiile financiare ale societății în cauză în oricare din ultimii 3 ani financiari anteriori nominalizării;

g) persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare;

h) persoanele care nu pot ocupa funcția de administrator sau director, conform Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

i) persoanele care au fost sancționate de Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare sau de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și care se regăsesc în registrele acestor instituții.

(la 02-07-2023, Articolul 4, Capitolul I a fost modificat de Punctul 6., Articolul I din LEGEA nr. 187 din 28 iunie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 29 iunie 2023 )

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).