Capitolul XIV — Interdicții

On this page

Articolul 190

Protecția obiectivelor/sistemelor

Pentru protecția obiectivelor/sistemelor din sectorul gazelor naturale se interzice terților:

a) să realizeze construcții de orice fel în zona de siguranță a obiectivelor de gaze naturale; în cazul în care, în mod excepțional, este necesar ca pe terenul pe care sunt amplasate acestea să se execute o construcție, solicitantul va suporta toate cheltuielile aferente modificărilor necesare, cu respectarea tuturor prevederilor referitoare la proiectarea și execuția lucrărilor în sectorul gazelor naturale și sub condiția cedării în patrimoniu operatorului a bunului rezultat;

b) să efectueze săpături sau lucrări de orice fel în zona de protecție a obiectivelor de gaze naturale, fără avizul prealabil al operatorului de sistem;

c) să depoziteze materiale pe căile de acces și în zona de protecție a obiectivelor de gaze naturale;

d) să intervină în orice mod asupra conductelor, echipamentelor și instalațiilor de gaze naturale.

Articolul 191

Interdicții

În vederea exploatării în condiții de siguranță a sistemului de transport a gazelor naturale, se interzice, cu excepția cazului de forță majoră, întreruperea alimentării cu energie electrică, a legăturilor telefonice sau de radiocomunicații și a transportului feroviar.

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).