Capitolul XV — Infracțiuni și contravenții

On this page

Articolul 192

Răspunderi

Încălcarea prevederilor prezentului titlu atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz, a persoanelor vinovate.

Articolul 193

Infracțiuni

(1) Deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a consumului de gaze naturale furnizate constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la sistemul de alimentare cu gaze naturale sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3) În cazul în care infracțiunile prevăzute la alin. (1) și (2) sunt săvârșite de un salariat al unui titular de licență, limitele speciale se majorează cu jumătate.

(4) Tentativa la infracțiunile prevăzute la alin. (1) și (2) se pedepsește.

Articolul 194

Contravenții

Constituie contravenții la normele privind desfășurarea activităților în sectorul gazelor naturale următoarele fapte:

1. proiectarea, avizarea, verificarea, expertizarea tehnică, execuția, recepția, punerea în funcțiune și/sau exploatarea de lucrări noi, modificări, extinderi sau revizii ale obiectivelor din sectorul gazelor naturale și instalațiilor de utilizare a gazelor naturale de către persoane fizice sau juridice neautorizate;

(la 19-07-2018, Punctul 1. din Articolul 194 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 70, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 10 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 16 iulie 2018 )

1^1. intervenția neautorizată asupra instalațiilor de utilizare a gazelor naturale aflate în funcțiune de către persoane fizice sau juridice;

(la 19-07-2018, Articolul 194 din Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 71, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 10 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 16 iulie 2018 )

1^2. sistarea nejustificată a alimentării cu gaze naturale a clientului final de către persoane fizice sau juridice;

(la 19-07-2018, Articolul 194 din Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 71, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 10 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 16 iulie 2018 )

2. proiectarea și/sau execuția de lucrări noi, modificări, extinderi ale obiectivelor din sectorul gazelor naturale și instalațiilor de utilizare a gazelor naturale fără obținerea acordurilor, avizelor și autorizațiilor necesare și/sau fără respectarea restricțiilor/condițiilor stabilite prin acestea;

(la 19-07-2018, Punctul 2. din Articolul 194 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 72, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 10 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 16 iulie 2018 )

3. proiectarea, execuția, recepția, punerea în funcțiune și/sau exploatarea de lucrări noi, modificări, extinderi, verificări/revizii ale obiectivelor din sectorul gazelor naturale și instalațiilor de utilizare a gazelor naturale, cu încălcarea reglementărilor tehnice emise în domeniu;

(la 19-07-2018, Punctul 3. din Articolul 194 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 72, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 10 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 16 iulie 2018 )

4. avizarea/verificarea de către un verificator de proiecte atestat a proiectelor/documentațiilor tehnice pentru execuția, recepția și/sau punerea în funcțiune de lucrări noi, modificări, extinderi ale obiectivelor din sectorul gazelor naturale și instalațiilor de utilizare a gazelor naturale, care nu corespund cerințelor reglementărilor tehnice în vigoare;

(la 19-07-2018, Punctul 4. din Articolul 194 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 72, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 10 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 16 iulie 2018 )

5. execuția de lucrări noi, modificări, extinderi ale obiectivelor din sectorul gazelor naturale, cu încălcarea prevederilor art. 104, 105 și 151;

6. execuția de lucrări noi, modificări, extinderi ale obiectivelor din sectorul gazelor naturale și instalațiilor de utilizare a gazelor naturale, fără proiect/documentație tehnică de execuție verificată, conform prevederilor legale;

(la 19-07-2018, Punctul 6. din Articolul 194 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 72, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 10 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 16 iulie 2018 )

7. execuția de lucrări noi, modificări, extinderi ale obiectivelor din sectorul gazelor naturale, excluzând instalațiile de utilizare de orice fel, fără urmărirea acestora de către un operator licențiat;

8. utilizarea de echipamente, instalații, aparate, produse și procedee neconforme cu reglementările tehnice în vigoare;

9. utilizarea/exploatarea de instalații, echipamente și aparate care nu au verificările metrologice și/sau verificările/reviziile tehnice în termen de valabilitate, conform reglementărilor în vigoare;

10. efectuarea, fără acordul operatorului licențiat, a oricăror lucrări, operații, manevre sau intervenții, de orice natură, la conductele, aparatele, echipamentele, instalațiile de măsurare și accesoriile, aferente obiectivelor/sistemelor de producție, înmagazinare/stocare, transport sau distribuție a gazelor naturale;

11. recepția, punerea în funcțiune și/sau exploatarea obiectivelor/sistemelor/instalațiilor/echipamentelor din sectorul gazelor naturale pentru care nu au fost întocmite documentele prevăzute de reglementările în vigoare și/sau pentru care nu au fost obținute autorizațiile și/sau licențele necesare;

(la 19-07-2018, Punctul 11. din Articolul 194 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 72, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 10 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 16 iulie 2018 )

12. neîndeplinirea și/sau îndeplinirea necorespunzătoare a condițiilor de valabilitate ale autorizațiilor prevăzute la art. 119 pct. 1, altele decât cele menționate în cuprinsul prezentului articol;

13. neîndeplinirea și/sau îndeplinirea necorespunzătoare a condițiilor de valabilitate ale autorizațiilor/licențelor precizate la art. 119 pct. 2 și 3, altele decât cele menționate în cuprinsul prezentului articol;

14. nerespectarea prevederilor regulamentelor privind accesul și/sau racordarea la sistemele de transport/distribuție și/sau la conductele de alimentare din amonte;

(la 19-07-2018, Punctul 14. din Articolul 194 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 72, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 10 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 16 iulie 2018 )

15. nerespectarea contractelor-cadru aprobate de către ANRE;

16. nerespectarea prevederilor standardelor de performanță din sectorul gazelor naturale;

17. întreruperea sau întârzierea nejustificată a alimentării cu gaze naturale;

18. refuzul nejustificat al accesului/racordării solicitanților la conductele de alimentare din amonte, la sistemul de transport, la sistemul de distribuție sau la depozitele de înmagazinare a gazelor naturale;

19. revânzarea gazelor naturale de către clienții finali;

20. refuzul sau obstrucționarea agenților constatatori împuterniciți de către ANRE de a efectua verificări și/sau inspecții, conform prevederilor legale;

21. nefurnizarea/neprezentarea datelor, documentelor și/sau informațiilor solicitate în termenele stabilite de ANRE sau furnizarea/prezentarea incompletă/eronată a acestora, precum și/sau neîndeplinirea măsurilor la termenele dispuse de ANRE și/sau refuzul de a da curs convocării adresate de ANRE;

(la 19-07-2018, Punctul 21. din Articolul 194 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 72, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 10 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 16 iulie 2018 )

22. nerespectarea obligațiilor/cerințelor prevăzute în regulamentele pentru autorizarea și verificarea persoanelor fizice și operatorilor economici care desfășoară activități de proiectare, execuție și exploatare în domeniul gazelor naturale;

23. nerespectarea obligațiilor/cerințelor prevăzute în regulamentele privind acordarea autorizațiilor și licențelor în sectorul gazelor naturale;

24. nerespectarea programului de înmagazinare, stabilit conform reglementărilor în vigoare;

24^1. nerespectarea de către participanții la piața de gaze naturale a obligațiilor ce le revin în temeiul prevederilor art. 143 alin. (1), ale art. 144^1 și ale art. 145 alin. (4) lit. g);

(la 24-09-2020, Punctul 24^1. din Articolul 194 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 106, Articolul I din LEGEA nr. 155 din 24 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 27 iulie 2020 )

24^2. nerespectarea de către participanții la piața de gaze naturale a obligațiilor ce le revin în temeiul prevederilor art. 143 alin. (1) lit. a^1) și a^2).

(la 28-04-2024, Punctul 24^2. , Articolul 194 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 10. , Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 28 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 273 din 29 martie 2024 )

24^3. nerespectarea de către furnizori sau operatori ai conductei/sistemului la care este racordat locul de consum al clientului final, după caz, a obligațiilor prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. n);

(la 31-12-2021, Articolul 194 din Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 190, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 143 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1259 din 31 decembrie 2021 )

24^4. nerespectarea de către furnizori sau operatori ai conductei/sistemului la care este racordat locul de consum al clientului final, după caz, a obligațiilor prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. t).

(la 31-12-2021, Articolul 194 din Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 190, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 143 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1259 din 31 decembrie 2021 )

25. neconstituirea stocului minim de gaze naturale, pe care titularii licențelor de furnizare/transport au obligația să îl dețină în depozitele de înmagazinare subterană, stabilit conform reglementărilor în vigoare;

26. nerespectarea interdicțiilor prevăzute la art. 190 privind protecția obiectivelor/sistemelor;

(la 24-09-2020, Punctul 26. din Articolul 194 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 107, Articolul I din LEGEA nr. 155 din 24 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 27 iulie 2020 )

27. nerespectarea reglementărilor comerciale aprobate de ANRE, inclusiv a metodologiilor privind prețurile și tarifele;

28. nerespectarea reglementărilor privind separarea legală și/sau contabilă a activităților reglementate în sectorul gazelor naturale;

29. desfășurarea oricărei activități fără a deține licența/autorizația necesară emisă conform prevederilor prezentului titlu și reglementărilor elaborate în temeiul acestuia;

(la 24-09-2020, Punctul 29. din Articolul 194 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 107, Articolul I din LEGEA nr. 155 din 24 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 27 iulie 2020 )

30. nerespectarea prevederilor legale privind schimbarea furnizorului de gaze naturale;

31. nerespectarea prevederilor legale privind măsurarea gazelor naturale;

32. nerespectarea cerințelor de raportare a informațiilor prevăzute de reglementările în vigoare, inclusiv în regulamentele europene;

33. nerespectarea prevederilor privind informarea consumatorilor de gaze naturale;

34. nerespectarea prevederilor reglementărilor tehnice emise/aprobate de ANRE;

35. nerespectarea de către operatorul de transport și de sistem a prevederilor privind condițiile de acces la rețelele pentru transportul gazelor naturale, prevăzute de regulamentele europene;

35^1. neîndeplinirea de către producători sau afiliații acestora, după caz, precum și de către furnizorii licențiați a obligațiilor prevăzute la art. 177 și 178;

(la 19-07-2018, Punctul 35^1. din Articolul 194 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 74, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 10 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 16 iulie 2018 )

36. nerespectarea de către operatorul de transport și de sistem a prevederilor referitoare la mecanismele de alocare a capacității și a procedurilor de gestionare a congestiilor, prevăzute de regulamentele europene;

36^1. nerespectarea de către operatorul de transport și de sistem a cerințelor prevăzute în regulamentele europene, altele decât cele menționate la pct. 35 și 36;

(la 04-10-2014, Pct. 36^1 al art. 194 a fost introdus de pct. 105 al art. I din LEGEA nr. 127 din 30 septembrie 2014 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 720 din 1 octombrie 2014. )

37. Încetat efectele juridice.

La 12-09-2025 Punctul 37. , Articolul 194 , Capitolul XV , Titlul II și-a încetat efectele juridice conform DECIZIEI nr. 30 din 28 ianuarie 2025, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 705 din 29 iulie 2025

Notă Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 30 din 28 ianuarie 2025 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 705 din 29 iulie 2025 a fost admisă excepția de neconstituționalitate, constatându-se că dispozițiile art. 194 pct. 37 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 , cu modificările și completările aduse prin art. I pct. 106 din Legea nr. 127/2014 pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 și a Legii petrolului nr. 238/2004 și prin art. I pct. 107 din Legea nr. 155/2020 pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 și privind modificarea și completarea altor acte normative, sunt neconstituționale. Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Prin urmare, în intervalul 29 iulie 2025-11 septembrie 2025, dispozițiile art. 194 pct. 37 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 , cu modificările și completările aduse prin art. I pct. 106 din Legea nr. 127/2014 și prin art. I pct. 107 din Legea nr. 155/2020 au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice în data de 12 septembrie 2025, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.

38. nefurnizarea sau furnizarea incompletă de către operatorul de transport și de sistem a informațiilor necesare utilizatorilor de rețea pentru luarea de măsuri corective oportune în vederea evitării dezechilibrelor;

39. nerespectarea ordinelor și deciziilor ANRE, altele decât cele prevăzute la contravențiile din cuprinsul prezentului articol;

(la 24-09-2020, Punctul 39. din Articolul 194 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 107, Articolul I din LEGEA nr. 155 din 24 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 27 iulie 2020 )

40. nerespectarea prevederilor privind confidențialitatea.

41. Abrogat.

(la 19-07-2018, Punctul 41. din Articolul 194 , Capitolul XV , Titlul II a fost abrogat de Punctul 75, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 10 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 16 iulie 2018 )

42. nerespectarea de către operatorul de transport și de sistem al gazelor naturale și de către operatorii sistemelor de distribuție a gazelor naturale a programelor de mentenanță și investiții, la termenele și în condițiile stabilite prin reglementările ANRE.

(la 19-07-2018, Articolul 194, Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 76, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 10 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 16 iulie 2018 )

43. nerespectarea prevederilor art. 124alin. (1^1) și (1^2) și ale art. 177alin. (3^15)-(3^17);

(la 24-09-2020, Punctul 43. din Articolul 194 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 107, Articolul I din LEGEA nr. 155 din 24 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 27 iulie 2020 )

44. nerespectarea de către participanții la piață a obligațiilor ce le revin în temeiul prevederilor art. 4 și 15 din Regulamentul (UE) nr. 1.227/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea și transparența pieței angro de energie, cu modificările și completările ulterioare;

(la 23-12-2024, Punctul 44. , Articolul 194 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 15. , Articolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 152 din 18 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1297 din 20 decembrie 2024 )

45. nerespectarea de către participanții la piață a obligațiilor ce le revin în temeiul prevederilor art. 3 și 5 din Regulamentul (UE) nr. 1.227/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea și transparența pieței angro de energie, cu modificările și completările ulterioare;

(la 23-12-2024, Punctul 45. , Articolul 194 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 15. , Articolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 152 din 18 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1297 din 20 decembrie 2024 )

45^1. nerespectarea de către participanții la piață a obligațiilor ce le revin în temeiul prevederilor art. 8 și 9 din Regulamentul (UE) nr. 1.227/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea și transparența pieței angro de energie, așa cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2024/1.106 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 aprilie 2024 de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.227/2011 și (UE) 2019/942 în ceea ce privește îmbunătățirea protecției Uniunii împotriva manipulării pieței în cadrul pieței angro de energie;

(la 23-12-2024, Articolul 194 , Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 16. , Articolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 152 din 18 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1297 din 20 decembrie 2024 )

46. refuzul participanților la piața angro de gaze naturale de a permite efectuarea de acțiuni de investigație și/sau inspecție inopinată în spațiile ce aparțin operatorilor economici sau asociațiilor de operatori economici care își desfășoară activitatea în domeniul gazelor naturale pe care aceștia le dețin legal și/sau își desfășoară activitatea și la domiciliul, terenurile sau mijloacele de transport aparținând reprezentanților legali, administratorilor, directorilor și altor angajați ai operatorilor economici ori asociațiilor de operatori economici supuși investigației ce urmează a fi inspectate sau de a pune la dispoziție echipamentele electronice pe care sunt stocate sau arhivate datele și informațiile ce fac obiectul investigației;

(la 24-09-2020, Articolul 194 din Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 108, Articolul I din LEGEA nr. 155 din 24 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 27 iulie 2020 )

47. nefurnizarea datelor și informațiilor, furnizarea de date și informații inexacte, incomplete sau care induc în eroare, ca urmare a solicitărilor ANRE, realizate în temeiul prevederilor art. 184 și art. 185 alin. (1) lit. c) și d) și alin. (3);

(la 24-09-2020, Articolul 194 din Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 108, Articolul I din LEGEA nr. 155 din 24 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 27 iulie 2020 )

48. neîndeplinirea de către producătorii de gaze naturale a obligațiilor prevăzute la art. 124 alin. (1) lit. e);

(la 24-09-2020, Articolul 194 din Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 108, Articolul I din LEGEA nr. 155 din 24 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 27 iulie 2020 )

49. neîndeplinirea obligațiilor privind asigurarea continuității în alimentarea cu gaze naturale a clienților finali, în situația încetării concesiunii petroliere;

(la 24-09-2020, Articolul 194 din Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 108, Articolul I din LEGEA nr. 155 din 24 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 27 iulie 2020 )

50. nerespectarea de către operatorul de transport și de sistem/operatorul de distribuție a gazelor naturale a termenelor privind racordarea prevăzute la art. 130 alin. (1) lit. e), art. 138 alin. (1)lit. d^1), art. 148 alin. (3) și art. 151 alin. (4);

(la 24-09-2020, Articolul 194 din Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 108, Articolul I din LEGEA nr. 155 din 24 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 27 iulie 2020 )

51. nerespectarea de către furnizori în relația cu clientul final noncasnic a prevederilor art. 143 alin. (1^1);

(la 31-12-2021, Punctul 51. din Articolul 194 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 191, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 143 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1259 din 31 decembrie 2021 )

51^1. nerespectarea de către furnizori în relația cu clientul final casnic a prevederilor art. 143 alin. (1^1);

(la 31-12-2021, Articolul 194 din Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 192, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 143 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1259 din 31 decembrie 2021 )

52. nerespectarea de către distribuitor a prevederilor privind confidențialitatea în temeiul prevederilor art. 137.

(la 24-09-2020, Articolul 194 din Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 108, Articolul I din LEGEA nr. 155 din 24 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 27 iulie 2020 )

Articolul 195

Sancțiuni

(1) Contravențiile prevăzute la art. 194 se sancționează astfel:

1. în cazul în care au fost săvârșite de către persoane fizice:

a) cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, cele de la pct. 1^1, 1^2, 9, 20 și 21;

(la 19-07-2018, Litera a) din Punctul 1. , Alineatul (1) , Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificată de Punctul 77, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 10 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 16 iulie 2018 )

b) cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, cele de la pct. 2, 3, 8, 22 și 34;

(la 19-07-2018, Litera b) din Punctul 1. , Alineatul (1) , Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificată de Punctul 77, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 10 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 16 iulie 2018 )

c) cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei, cele de la pct. 4, 10, 26 și 40;

(la 19-07-2018, Litera c) din Punctul 1. , Alineatul (1) , Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificată de Punctul 77, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 10 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 16 iulie 2018 )

d) cu amendă de la 10.000 lei până la 50.000 lei, pentru cele prevăzute la pct. 46 și 47.

(la 24-09-2020, Punctul 1. din Alineatul (1) , Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 109, Articolul I din LEGEA nr. 155 din 24 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 27 iulie 2020 )

e) cu amendă de 5.000.000 euro, pentru cele prevăzute la pct. 45;

(la 23-12-2024, Punctul 1. , Alineatul (1) , Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 17. , Articolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 152 din 18 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1297 din 20 decembrie 2024 )

f) cu amendă de 1.000.000 euro, pentru cele prevăzute la pct. 44;

(la 23-12-2024, Punctul 1. , Alineatul (1) , Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 17. , Articolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 152 din 18 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1297 din 20 decembrie 2024 )

g) cu amendă de 500.000 euro, pentru cele prevăzute la pct. 451.

(la 23-12-2024, Punctul 1. , Alineatul (1) , Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 17. , Articolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 152 din 18 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1297 din 20 decembrie 2024 )

Valoarea amenzilor prevăzute la pct. 1 de la lit. e)-g) nu depășește 20% din venitul anual din anul calendaristic precedent. În cazul în care persoana a obținut, în mod direct sau indirect, beneficii de natură financiară de pe urma încălcării, valoarea amenzii trebuie să fie cel puțin egală cu beneficiul obținut.

(la 23-12-2024, Alineatul (1) , Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 18. , Articolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 152 din 18 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1297 din 20 decembrie 2024 )

2. în cazul în care au fost săvârșite de către persoane juridice:

a) cu amendă de la 5.000 lei la 100.000 lei, cele de la pct. 1, 1^1, 1^2, 2, 9, 12, 20, 22 și 33;

(la 19-07-2018, Litera a) din Punctul 2. , Alineatul (1) , Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificată de Punctul 78, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 10 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 16 iulie 2018 )

b) cu amendă de la 10.000 lei la 200.000 lei, cele de la pct. 3, 6, 8, 15, 16, 19, 21, 23, 30, 34 și 41;

(la 19-07-2018, Litera b) din Punctul 2. , Alineatul (1) , Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificată de Punctul 78, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 10 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 16 iulie 2018 )

c) cu amendă de la 20.000 lei la 400.000 lei, cele de la pct. 4, 5, 7, 10, 11, 13, 14, 17, 24, 24^1, 24^4, 26, 27, 29, 31, 32, 39, 40 și 51;

(la 31-12-2021, Litera c) din Punctul 2. , Alineatul (1) , Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificată de Punctul 193, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 143 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1259 din 31 decembrie 2021 )

d) amendă de la 1% la 5% din cifra de afaceri anuală realizată din activitatea licențiată, în anul financiar anterior sancționării faptei, pentru cele de la pct. 18, 28, 36, 37 și 38;

(la 28-04-2024, Litera d) , Punctul 2. , Alineatul (1) , Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificată de Punctul 11. , Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 28 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 273 din 29 martie 2024 )

d^1) cu amendă de la 500.000 lei la 1.000.000 lei, cele de la pct. 24^2, 25, 35, 35^1, 36^1 și 42;

(la 19-12-2020, Punctul 2. din Alineatul (1) , Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 11^1, Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 290 din 15 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1239 din 16 decembrie 2020 )

e) pentru abateri repetate, cu amendă cuprinsă între 5% și 10% din cifra de afaceri anuală, cele de la pct. 24^2, 25, 35, 35^1, 36^1 și 42;

(la 19-12-2020, Litera e) din Punctul 2. , Alineatul (1) , Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificată de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 290 din 15 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1239 din 16 decembrie 2020 )

f) cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei, pentru neîndeplinirea de către producători sau afiliații acestora, după caz, precum și de către furnizorii licențiați a obligațiilor prevăzute la art. 177 alin. (3^1) și (3^2), și cu amendă cuprinsă între 0,2% și 1% din cifra de afaceri anuală pentru neîndeplinirea de către producători sau afiliații acestora, după caz, precum și de către furnizorii licențiați a obligațiilor prevăzute la art. 177 alin. (3^4)-(3^7).

(la 10-11-2016, Litera f) a pct. 2 al alin. (1) al art. 195, Capitolul XV , Titlul II a fost modificată de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 64 din 5 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 801 din 11 octombrie 2016 )

g) de la 1% la 5% din cifra de afaceri anuală din anul financiar anterior sancționării, cea de la pct. 48;

(la 23-12-2024, Litera g) , Punctul 2. , Alineatul (1) , Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificată de Punctul 19. , Articolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 152 din 18 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1297 din 20 decembrie 2024 )

h) cu amendă de la 1% la 3% din cifra de afaceri anuală din anul financiar anterior sancționării, cele de la pct. 46, 47 și 49;

(la 24-09-2020, Punctul 2. din Alineatul (1) , Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 110, Articolul I din LEGEA nr. 155 din 24 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 27 iulie 2020 )

i) cu amendă de la 5% la 10% din cifra de afaceri anuală din anul financiar anterior sancționării, cea de la pct. 52;

(la 23-12-2024, Litera i) , Punctul 2. , Alineatul (1) , Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificată de Punctul 19. , Articolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 152 din 18 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1297 din 20 decembrie 2024 )

j) cu amendă de la 2% la 10% din cifra de afaceri a anului anterior aplicării sancționării, cele de la pct. 43 și 50.

(la 24-09-2020, Punctul 2. din Alineatul (1) , Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 110, Articolul I din LEGEA nr. 155 din 24 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 27 iulie 2020 )

k) cu amendă de la 100.000 lei până la 1.000.000 lei, pentru cea prevăzută la pct. 24^3.

(la 16-12-2022, Punctul 2. din Alineatul (1) , Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 6, Articolul XI, Punctul 29, Articolul I din LEGEA nr. 357 din 13 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1198 din 13 decembrie 2022 )

l) cu amendă minimă de 15% din cifra de afaceri anuală totală din exercițiul financiar precedent aplicării sancționării, pentru cele prevăzute la pct. 45;

(la 23-12-2024, Punctul 2. , Alineatul (1) , Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 20. , Articolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 152 din 18 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1297 din 20 decembrie 2024 )

m) cu amendă minimă de 2% din cifra de afaceri anuală totală din exercițiul financiar precedent aplicării sancționării, pentru cele prevăzute la pct. 44;

(la 23-12-2024, Punctul 2. , Alineatul (1) , Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 20. , Articolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 152 din 18 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1297 din 20 decembrie 2024 )

n) cu amendă minimă de 1% din cifra de afaceri anuală totală din exercițiul financiar precedent aplicării sancționării, pentru cele prevăzute la pct. 45^1.

(la 23-12-2024, Punctul 2. , Alineatul (1) , Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 20. , Articolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 152 din 18 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1297 din 20 decembrie 2024 )

Valoarea amenzilor prevăzute la pct. 2 de la lit. l)-n) nu depășește 20% din cifra de afaceri anuală a persoanei juridice în cauză în exercițiul financiar precedent. În cazul în care persoana juridică a obținut, în mod direct sau indirect, beneficii de natură financiară de pe urma încălcării, valoarea amenzii administrative trebuie să fie cel puțin egală cu beneficiul obținut.

(la 23-12-2024, Alineatul (1) , Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 21. , Articolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 152 din 18 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1297 din 20 decembrie 2024 )

(2) Pentru contravențiile prevăzute la art. 194, cu excepția celor prevăzute la art. 194pct. 25, 35, 35^1, 36^1, 42-45, 48 și 50–52, săvârșite în mod repetat de către persoanele juridice, autoritatea de reglementare poate aplica o amendă cuprinsă între 1% și 5% din cifra de afaceri anuală a persoanei contraveniente.

(la 24-09-2020, Alineatul (2) din Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 111, Articolul I din LEGEA nr. 155 din 24 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 27 iulie 2020 )

(2^1) Abrogat.

(la 31-12-2021, Alineatul (2^1) din Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost abrogat de Punctul 196, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 143 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1259 din 31 decembrie 2021 )

(3) Prin contravenție săvârșită în mod repetat se înțelege săvârșirea de cel puțin două ori a aceleiași fapte contravenționale în decursul a 12 luni consecutive.

(la 31-12-2021, Alineatul (3) din Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 197, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 143 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1259 din 31 decembrie 2021 )

(4) Prin cifra de afaceri anuală se înțelege cifra de afaceri a persoanei juridice contraveniente realizată din activitatea licențiată, în anul financiar anterior sancționării faptei. În cazul în care, în anul financiar anterior sancționării, întreprinderea nu a înregistrat cifră de afaceri sau aceasta nu poate fi determinată, va fi luată în considerare cea aferentă anului financiar în care contravenientul a înregistrat cifra de afaceri, an imediat anterior anului de referință pentru calcularea cifrei de afaceri în vederea aplicării sancțiunii. În ipoteza în care nici în anul anterior anului de referință pentru calcularea cifrei de afaceri în vederea aplicării sancțiunii contravenientul nu a realizat cifră de afaceri, va fi luată în calcul ultima cifră de afaceri înregistrată. Dacă contravenientul este persoană juridică nou-înființată, care nu a înregistrat cifra de afaceri în anul anterior sancționării, acesta va fi sancționat cu amendă contravențională de la 100.000 lei la 1.000.000 lei.

(la 24-09-2020, Alineatul (4) din Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 114, Articolul I din LEGEA nr. 155 din 24 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 27 iulie 2020 )

(4^1) Pentru contravențiile prevăzute la art. 194 pct. 18, autoritatea de reglementare poate aplica o sancțiune contravențională complementară constând în interzicerea dreptului de participare în vederea obținerii unor noi licențe.

(la 19-07-2018, Articolul 195 din Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 80, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 10 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 16 iulie 2018 )

(4^2) Abrogat.

(la 24-09-2020, Alineatul (4^2) din Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost abrogat de Punctul 115, Articolul I din LEGEA nr. 155 din 24 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 27 iulie 2020 )

(4^3) Prin excepție de la prevederile alin. (4), în cazul contravențiilor prevăzute la pct. 44, 45 și 45^1, cifra de afaceri luată în considerare la stabilirea și individualizarea sancțiunii este cifra de afaceri anuală totală din exercițiul financiar precedent sancționării.

În cazul în care, în anul financiar anterior sancționării, întreprinderea nu a înregistrat cifră de afaceri sau aceasta nu poate fi determinată, va fi luată în considerare cea aferentă anului financiar în care contravenientul a înregistrat cifra de afaceri, an imediat anterior anului de referință pentru calcularea cifrei de afaceri în vederea aplicării sancțiunii. În ipoteza în care nici în anul anterior anului de referință pentru calcularea cifrei de afaceri în vederea aplicării sancțiunii contravenientul nu a realizat cifră de afaceri, va fi luată în calcul ultima cifră de afaceri înregistrată. Dacă contravenientul este persoană juridică nou-înființată, care nu a înregistrat cifra de afaceri în anul anterior sancționării, acesta va fi sancționat cu amendă contravențională de la 100.000 lei la 1.000.000 lei.

(la 23-12-2024, Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 22. , Articolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 152 din 18 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1297 din 20 decembrie 2024 )

(5) Abrogat.

(la 19-07-2018, Alineatul (5) din Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost abrogat de Punctul 81, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 10 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 16 iulie 2018 )

(6) Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.

(7) Prin excepție de la prevederile alin. (6), dreptul ANRE de a aplica sancțiuni contravenționale pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 194 pct. 44-48, 51 și 52 se prescrie în termen de 36 de luni de la data săvârșirii faptei. În cazul contravențiilor continue, termenul curge de la data încetării ultimului act/fapt material constitutiv al contravenției.

(la 28-04-2024, Alineatul (7) , Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 12. , Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 28 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 273 din 29 martie 2024 )

(7^1) Cursul termenului de prescripție a dreptului ANRE de a aplica sancțiuni se întrerupe prin comunicarea deciziei privind efectuarea investigației și/sau a oricărui act emis în legătură cu investigația declanșată, comunicat operatorului economic investigat.

(la 28-04-2024, Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 13. , Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 28 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 273 din 29 martie 2024 )

(7^2) În situația prevăzută la alin. (7^1), termenul de prescripție a dreptului ANRE de a aplica sancțiuni va expira cel mai târziu în ziua în care se împlinește perioada egală cu dublul termenului de prescripție aplicabil pentru săvârșirea încălcării în cauză.

(la 28-04-2024, Articolul 195 , Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 13. , Articolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 28 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 273 din 29 martie 2024 )

(8) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1) pct. 2 în privința contravențiilor săvârșite de persoane nerezidente, cifra de afaceri la care se aplică amenda se înlocuiește cu veniturile obținute în România de către contravenient și înregistrate în situațiile financiare individuale ale acestuia.

(la 24-09-2020, Articolul 195 din Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 116, Articolul I din LEGEA nr. 155 din 24 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 27 iulie 2020 )

(9) Dacă în termen de 45 de zile de la comunicarea deciziei președintelui ANRE de finalizare a investigației, potrivit prevederilor prezentei legi, operatorul economic sau asociația de operatori economici în cauză nu se conformează măsurilor dispuse, autoritatea competentă poate aplica amenda maximă prevăzută la alin. (1) pct. 2.

(la 24-09-2020, Articolul 195 din Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 116, Articolul I din LEGEA nr. 155 din 24 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 27 iulie 2020 )

Articolul 196

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către persoane împuternicite în acest scop de către președintele ANRE, cu excepția contravenției prevăzute la art. 194 pct. 51^1 care se constată și se sancționează de către ANPC conform prevederilor legale în materia protecției consumatorilor, precum și a contravenției prevăzute la pct. 26 care se constată și se sancționează de către reprezentanții împuterniciți ai consiliilor locale.

(la 31-12-2021, Articolul 196 din Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 198, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 143 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1259 din 31 decembrie 2021 )

Articolul 197

Abrogat.

(la 19-07-2018, Articolul 197 din Capitolul XV , Titlul II a fost abrogat de Punctul 82, Articolul I din LEGEA nr. 167 din 10 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 16 iulie 2018 )

Articolul 198

(1) Contravențiilor prevăzute la art. 194 le sunt aplicabile prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția dispozițiilor art. 8 alin. (2) lit. a), precum și ale art. 28 alin. (1) și art. 29 din respectiva ordonanță. Contravenientul achită amenda stabilită prin procesul-verbal, în termen de cel mult 30 de zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, agentul constatator făcând mențiune despre acest termen în procesul-verbal.

(la 23-12-2024, Alineatul (1) , Articolul 198 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 23. , Articolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 152 din 18 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1297 din 20 decembrie 2024 )

(2) În cazul contravențiilor pentru care sunt prevăzute sancțiuni raportate la cifra de afaceri, stabilirea și individualizarea sancțiunilor se vor realiza de către Comitetul de reglementare al ANRE, pe baza unei proceduri aprobate prin ordin al președintelui ANRE, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(la 31-12-2021, Articolul 198 din Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 200, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 143 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1259 din 31 decembrie 2021 )

(3) Stabilirea și individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la alin. (2) se realizează în funcție de:

a) gravitatea și durata faptei;

b) gradul de responsabilitate al operatorului economic investigat care răspunde pentru încălcare;

c) cota de piață a operatorului economic investigat și/sau cifra de afaceri anuală totală din activitatea licențiată, respectiv veniturile totale obținute în România și înregistrate în situațiile financiare individuale ale contravenientului;

d) importanța profiturilor cumulate sau a pierderilor evitate de persoana juridică investigată, în măsura în care acestea se pot stabili;

e) măsura în care operatorul economic investigat răspunzător pentru încălcare cooperează și colaborează cu ANRE;

f) încălcări ale prevederilor REMIT comise anterior de operatorul economic investigat;

g) măsurile luate de către operatorul economic investigat răspunzător pentru încălcare pentru a împiedica repetarea încălcării.

(la 23-12-2024, Alineatul (3) , Articolul 198 , Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 23. , Articolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 152 din 18 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1297 din 20 decembrie 2024 )

(4) Prin derogare de la prevederile art. 32 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii nu suspendă executarea.

(la 23-12-2024, Articolul 198 , Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 24. , Articolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 152 din 18 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1297 din 20 decembrie 2024 )

(5) În cazul amenzilor, instanța poate dispune, la cerere, suspendarea executării procesului-verbal de constatare și sancționare, cu condiția plății unei cauțiuni în procent de maximum 20% din valoarea amenzii.

(la 23-12-2024, Articolul 198 , Capitolul XV , Titlul II a fost completat de Punctul 24. , Articolul XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 152 din 18 decembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1297 din 20 decembrie 2024 )

(la 31-12-2021, Articolul 198 din Capitolul XV , Titlul II a fost modificat de Punctul 199, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 143 din 28 decembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1259 din 31 decembrie 2021 )

Articolul 199

Accesul în vederea constatării contravențiilor

(1) În vederea constatării contravențiilor, agenții constatatori au acces, în condițiile legii, la obiectivele de producție, la sistemele din sectorul gazelor naturale, inclusiv la instalațiile și echipamentele aferente acestora, precum și la instalațiile de utilizare a gazelor naturale.

(2) Proprietarii instalațiilor de utilizare sau cei care le exploatează sunt obligați să pună la dispoziția agenților constatatori documente, date și/sau informații relevante.

(3) Organele de poliție, precum și celelalte organe cu atribuții în domeniu sunt obligate să acorde sprijin, la cerere, agenților constatatori.

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).