Reguli și îndrumări pentru desfășurarea examinărilor CNCAN ale candidaților în vederea autorizării personalului operator din instalațiile nucleare
la Norme
■ Candidatul care copiază este declarat automat respins la examen.
■ Pe perioada examinării, un singur candidat poate părăsi sala de examinare pentru a se deplasa în camera de odihnă. La părăsirea sălii de examinare este interzisă candidatului contactarea oricărei persoane.
■ Pentru redactarea lucrării scrise, se va folosi numai cu cerneală sau pix negru sau albastru.
■ Se completează numele, data, luna și anul nașterii, numărul de marcă și poziția în instalația nucleară, data și tipul examinării, semnătura candidatului în spațiul prevăzut în antetul fiecărei pagini.
■ Se lasă suficient spațiu între răspunsuri sau se folosesc file separate cu antet pentru răspunsul la fiecare subiect.
■ Spatele paginilor cu antet destinate răspunsurilor pot fi folosite pentru ciorne și calcule intermediare.
■ Utilizarea abrevierilor este permisă numai în cazul în care sunt folosite curent în instalația nucleară sau după definirea acestora.
■ Pot fi creditate răspunsurile parțiale, de aceea încercați să răspundeți la toate componentele întrebărilor.
■ Dacă întrebările examinării nu sunt clare, adresați-vă numai supraveghetorilor CNCAN pentru clarificare.
■ La finalizarea probei scrise treceți pe formular numele supraveghetorilor examinării CNCAN alături de numele candidatului; predați supraveghetorilor CNCAN paginile cu răspunsuri și toate documentele ajutătoare primite ca parte a întrebărilor examinării. Părăsiți sala de examinare și nu rămâneți în vecinătatea acesteia.
Semnătura candidatului: ..............................
Numele candidatului: ....................... Data: ...............
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.