NORMĂ nr. 3 din 26 ianuarie 2016

NORMĂ Autoritatea de Supraveghere Financiară
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 1 februarie 2016
Entered into force
01.02.2016
Consolidated form as of
01.02.2016

privind cotele de contribuție datorate de asigurători Fondului de rezoluție pentru asigurători administrat de Fondul de garantare a asiguraților

În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. b), art. 5 lit. b) și ale art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 143, art. 144 alin. (1) lit. a) și ale art. 152 alin. (3) din Legea nr. 246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor,

în baza prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților,

în urma deliberărilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din ședința din data de 22 ianuarie 2016,

Autoritatea de Supraveghere Financiară emite următoarea normă:

Articolul 1

(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei norme se stabilesc următoarele cote de contribuție datorate Fondului de rezoluție pentru asigurători, administrat de Fondul de garantare a asiguraților, de către asigurătorii, persoane juridice, autorizați de către Autoritatea de Supraveghere Financiară în conformitate cu Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare:

a) 0,40% cota de contribuție pentru asigurările generale;

b) 0,25% cota de contribuție pentru asigurările de viață.

(2) Cotele stabilite potrivit alin. (1) se aplică asupra volumului de prime brute încasate din activitatea de asigurări directe, până la momentul la care fondul de rezoluție va atinge plafonul de 50 de milioane lei, pe baza evidențelor contabile lunare ale asigurătorilor, separat pe cele două categorii de asigurări, respectiv asigurări generale și asigurări de viață.

Articolul 2

Contribuția datorată conform art. 1 Fondului de rezoluție pentru asigurători se virează lunar de către asigurători, în moneda națională - leu, până în ultima zi lucrătoare a lunii următoare celei pentru care se face raportarea, în contul Fondului de garantare a asiguraților, în calitate de administrator al Fondului de rezoluție pentru asigurători, conform art. 153 alin. (1) din Legea nr. 246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor.

Articolul 3

Prezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării.

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Mișu Negrițoiu

București, 26 ianuarie 2016.

Nr. 3.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).