LEGE nr. 246 din 26 octombrie 2015

(1) Asigurătorii care dețin o pondere semnificativă în sistemul național de asigurări elaborează propriile planuri de redresare în conformitate cu prevederile art. 5-17 și fac obiectul unor planuri de rezoluție individuale în conformitate cu prevederile art. 18-23.

(2) Se consideră că un asigurător are o pondere semnificativă în sistemul național de asigurări, dacă îndeplinește oricare dintre următoarele condiții:

(3) Cota de piață a societăților care dețin o pondere semnificativă în sistemul național de asigurări se determină în baza rezultatelor financiare ale ultimului exercițiu financiar încheiat, luând în considerare activitatea de asigurare de viață separat de cea de asigurare generală, astfel:

(1) Prin excepție de la prevederile art. 5-17 și art. 18-23 și ținând cont de evaluarea impactului pe care situația de dificultate majoră a unui asigurător și lichidarea sa ulterioară prin procedurile obișnuite de insolvență le-ar putea avea asupra pieței, asupra altor asigurători și asupra economiei naționale în ansamblu, precum și potențialele efecte negative generate de situația de dificultate majoră a asigurătorului, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă și autoritate de rezoluție, poate stabili, prin decizie emisă potrivit art. 6 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, cerințe simplificate privind planul de redresare și planul de rezoluție ale respectivului asigurător, în ceea ce privește următoarele:

(2) Decizia prevăzută la alin. (1) se comunică asigurătorului respectiv, în termen de 10 zile de la constatarea aplicabilității cerințelor simplificate privind planul de rezoluție al respectivului asigurător.

(3) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă și, după caz, de autoritate de rezoluție, poate dispune, prin decizie, la încetarea motivelor care au determinat aplicarea cerințelor simplificate potrivit alin. (1), trecerea asigurătorului la aplicarea integrală a cerințelor prevăzute la art. 5-17 și art. 18-25, cu stabilirea și comunicarea termenului de conformare a acestuia la noile cerințe.

(4) Aplicarea cerințelor simplificate, prevăzute la alin. (1), nu afectează competențele Autorității de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă și, după caz, de autoritate de rezoluție, de a dispune măsuri de prevenire a crizelor sau măsuri de gestionare a crizelor.

(1) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluție, elaborează un plan de rezoluție pentru asigurătorii persoane juridice române.

(2) Autoritatea de Supraveghere Financiară se asigură că direcția care exercită funcția de rezoluție elaborează planul de rezoluție după consultarea direcției care exercită funcția de supraveghere.

(1) Planul de rezoluție cuprinde măsurile de rezoluție pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluție, le poate întreprinde în situația în care asigurătorul îndeplinește condițiile de declanșare a procedurii de rezoluție.

(2) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluție, comunică informațiile prevăzute la art. 23 lit. a) asigurătorului în cauză.

(1) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluție, reevaluează și, dacă este cazul, actualizează planurile de rezoluție, anual și după orice modificare semnificativă a structurii organizatorice, a activității sau a situației financiare a asigurătorului, care ar putea avea un impact semnificativ asupra eficacității planurilor de rezoluție sau care ar impune o modificare a acestora.

(2) În scopul aplicării prevederilor alin. (1), asigurătorii informează Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluție, asupra oricărei modificări care ar putea impune o reevaluare sau o actualizare a planurilor. Autoritatea de Supraveghere Financiară se asigură că direcția care exercită funcția de supraveghere informează prompt direcția care exercită funcția de rezoluție asupra oricărei modificări care ar putea impune o reevaluare sau o actualizare a planurilor.

(1) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluție, poate solicita asigurătorilor să păstreze evidențe detaliate ale contractelor financiare la care acestea sunt parte și poate stabili termenul în care aceștia trebuie să furnizeze evidențele respective.

(2) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluție, poate stabili termene diferite, în funcție de tipurile de contracte financiare definite la art. 2 pct. 12.

(3) Termenele stabilite potrivit alin. (2) pentru furnizarea informațiilor se aplică tuturor asigurătorilor.

(4) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluție, poate stabili, în urma evaluărilor efectuate, dacă este adecvat ca asigurătorul să fie lichidat prin procedura obișnuită de insolvență sau să declanșeze procedura de rezoluție, aplicând asigurătorului diferitele instrumente și competențe de rezoluție, evitând orice efect negativ semnificativ asupra pieței de asigurări din România, inclusiv în caz de instabilitate financiară mai extinsă sau de evenimente la scara întregului sistem financiar, cu scopul de a asigura continuitatea funcțiilor critice desfășurate de asigurător.

(5) Pentru a evalua posibilitățile de aplicare a planului de rezoluție, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluție, examinează cel puțin următoarele elemente:

(6) În situația în care, în urma evaluării posibilităților aplicării planului de rezoluție a unui asigurător, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluție, constată existența unor obstacole semnificative în calea posibilităților de rezoluție a asigurătorului respectiv, va notifica aceste constatări în scris asigurătorului în cauză și autorităților de rezoluție din jurisdicțiile în care sunt situate sucursale ale asigurătorului.

(7) În termen de patru luni de la data primirii unei notificări în conformitate cu prevederile alin. (6), asigurătorul propune Autorității de Supraveghere Financiară măsuri posibile având ca scop înlăturarea obstacolelor semnificative identificate în notificare. Autoritatea de Supraveghere Financiară evaluează eficiența măsurilor propuse pentru înlăturarea obstacolelor semnificative în cauză.

(8) Dacă estimează că măsurile propuse de un asigurător în conformitate cu prevederile alin. (7) nu reduc sau nu înlătură în mod eficient obstacolele în cauză, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate solicita asigurătorului să ia măsuri alternative care pot conduce la atingerea acestui obiectiv și notifică măsurile respective în scris asigurătorului, care în termen de o lună propune un plan vizând intrarea în conformitate cu acestea.

(9) În identificarea măsurilor alternative menționate la alin. (8), Autoritatea de Supraveghere Financiară demonstrează că măsurile propuse de asigurător nu ar reuși să îndepărteze obstacolele din calea posibilității de rezoluție și în ce mod măsurile alternative propuse sunt potrivite pentru îndepărtarea acestora. Autoritatea de Supraveghere Financiară ține seama de amenințarea pentru stabilitatea financiară pe care o reprezintă aceste obstacole din calea posibilității de rezoluție și de efectul măsurilor asupra activității economice a asigurătorului, asupra stabilității acestuia și a capacității sale de a contribui la economie.

(10) În aplicarea măsurilor alternative menționate la alin. (9) Autoritatea de Supraveghere Financiară are competența de a lua oricare dintre următoarele măsuri:

(1) La solicitarea Autorității de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluție, fiecare asigurător:

(2) Autoritatea de Supraveghere Financiară se asigură că direcția care exercită funcția de supraveghere cooperează cu direcția care exercită funcția de rezoluție, pentru a verifica în ce măsură informațiile prevăzute la alin. (1) sunt deja disponibile. Autoritatea de Supraveghere Financiară se asigură că, în situația în care aceste informații sunt disponibile, direcția care exercită funcția de supraveghere le transmite direcției care exercită funcția de rezoluție.

(1) Obiectivele rezoluției prevăzute la art. 39 sunt următoarele:

(2) În situația în care urmărește obiectivele prevăzute la alin. (1), Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, încearcă să reducă la minimum costul rezoluției și să evite distrugerea valorii, cu excepția cazului în care acestea nu permit realizarea obiectivelor rezoluției.

(1) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate lua o măsură de rezoluție cu privire la un asigurător dacă sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile următoare:

(2) Stabilirea faptului că asigurătorul intră sau este susceptibil de a intra într-o stare de dificultate majoră poate fi făcută de direcția din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară care exercită funcția de rezoluție, în urma consultării direcției care exercită funcția de supraveghere, în cazul în care direcția care exercită funcția de rezoluție dispune de instrumentele necesare pentru a stabili acest lucru, în special de acces adecvat la informațiile relevante. Direcția care exercită funcția de supraveghere prezintă direcției care exercită funcția de rezoluție orice informații relevante pe care aceasta din urmă le solicită pentru a-și putea realiza evaluarea fără întârziere.

(3) Adoptarea prealabilă a unei măsuri de intervenție timpurie în conformitate cu prevederile art. 26-28 nu constituie o condiție pentru întreprinderea unei măsuri de rezoluție.

(1) În sensul art. 42 alin. (1) lit. a), se consideră că un asigurător intră sau este susceptibil de a intra într-o stare de dificultate majoră, dacă este îndeplinită una dintre condițiile următoare:

(2) În sensul prevederilor art. 42 alin. (1) lit. b), o măsură de rezoluție este considerată de interes public dacă este necesară pentru atingerea de o manieră adecvată a unuia sau mai multor obiective ale rezoluției menționate la art. 40, iar lichidarea asigurătorului conform procedurii obișnuite de insolvență nu ar permite atingerea obiectivelor rezoluției în aceeași măsură.

(1) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, este împuternicită să transfere către un cumpărător care nu este o instituție-punte:

(2) Transferul menționat la alin. (1) are loc, cu respectarea prevederilor prezentei legi, fără a obține acordul acționarilor asigurătorului supus rezoluției sau al oricărei părți terțe, alta decât cumpărătorul, și fără a se conforma vreunei cerințe procedurale prevăzute de dreptul civil sau de legislația specifică pieței asigurărilor, cu excepția celor prevăzute la art. 89 și 90.

(1) În cazul în care direcția care exercită funcția de supraveghere din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară nu a finalizat evaluarea prevăzută la art. 80, la data transferului de acțiuni sau de alte instrumente de proprietate se aplică următoarele măsuri:

(2) În cursul perioadei de evaluare și în cursul oricărei perioade de cesionare prevăzute la alin. (5) lit. b), sancțiunile și măsurile sancționatoare pentru încălcarea cerințelor cu privire la aprobarea acționarilor semnificativi ai unui asigurător conform Legii nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică respectivelor transferuri de acțiuni sau de alte instrumente de proprietate.

(3) Autoritatea de Supraveghere Financiară se asigură că, imediat după finalizarea evaluării, direcția care exercită funcția de supraveghere notifică în scris cumpărătorului și direcției care exercită funcția de rezoluție decizia sa de a aproba sau, în conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, și a reglementărilor legale emise în aplicarea acestei legi de a se opune respectivului transfer de acțiuni sau de alte instrumente de proprietate către cumpărător.

(4) În cazul în care direcția care exercită funcția de supraveghere din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară aprobă respectivul transfer de acțiuni sau de alte instrumente de proprietate către cumpărător, drepturile de vot aferente respectivelor acțiuni sau altor instrumente de proprietate se consideră acordate în întregime cumpărătorului, imediat după primirea de către cumpărător și de către direcția care exercită funcția de rezoluție a respectivei notificări de aprobare.

(5) În cazul în care Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate competentă, se opune respectivului transfer de acțiuni sau de alte instrumente de proprietate către cumpărător, în următoarele situații, atunci:

(1) Fără a aduce atingere cadrului legal privind ajutorul de stat, dacă acesta este aplicabil, scoaterea pe piață prevăzută la art. 86 se efectuează în conformitate cu următoarele criterii:

(2) Cu respectarea criteriului prevăzut la alin. (1) lit. b), criteriile prevăzute la alin. (1) nu aduc atingere dreptului Autorității de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, de a contacta potențiali cumpărători.

(1) Pentru ca instrumentul instituției-punte să fie eficace și pentru a ține seama de necesitatea de a păstra funcțiile critice în cadrul instituției-punte, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluție, este împuternicită să transfere către o instituție-punte:

(2) Transferul prevăzut la alin. (1) poate avea loc fără a obține acordul acționarilor asigurătorului supus rezoluției sau al oricărei părți terțe, alta decât instituția-punte, și fără a se conforma vreunei cerințe procedurale prevăzute de Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, și de reglementările emise în aplicarea acesteia, cu respectarea prevederilor art. 139.

(3) Înainte de înființarea instituției-punte, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, va proceda la efectuarea unei analize a viabilității acesteia, în vederea realizării obiectivelor pentru care aceasta va fi autorizată.

(1) Instituția-punte este o persoană juridică ce îndeplinește cumulativ următoarele cerințe:

(2) În situația în care Fondul de garantare a asiguraților va funcționa și va fi autorizat potrivit prezentei legi să exercite competența unei instituții-punte, activitatea acesteia va fi evidențiată distinct.

(1) În urma aplicării instrumentului instituției-punte, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate transfera:

(2) Un astfel de transfer înapoi se poate efectua în orice moment și în conformitate cu orice alte condiții stipulate în cadrul instrumentului respectiv pentru scopul în cauză.

(1) În cadrul exercitării libertății de a presta servicii sau a dreptului de stabilire, instituția-punte este considerată a fi o continuare a asigurătorului supus rezoluției și poate continua să exercite toate drepturile exercitate de acesta.

(2) În alte scopuri, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate solicita ca o instituție-punte să fie considerată drept o continuare a asigurătorului supus rezoluției și să poată continua să exercite toate drepturile exercitate de acesta.

(1) Funcționarea unei instituții-punte respectă următoarele cerințe:

(2) Fără a aduce atingere dispozițiilor alin. (1) lit. e) și în cazul în care este necesar pentru a îndeplini obiectivele rezoluției, instituția-punte poate fi constituită și autorizată conform art. 104 la începutul funcționării sale. În acest sens, direcția din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară care exercită funcția de rezoluție transmite o cerere direcției care exercită funcția de supraveghere. Dacă decide să acorde o astfel de autorizație, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate competentă, indică intervalul în care instituția-punte va funcționa cu capitalul social sub nivelul prevăzut de lege.

(1) În situația în care Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, intenționează să vândă instituția-punte sau activele, drepturile sau obligațiile acesteia, se asigură că acestea sunt puse în vânzare în mod deschis și transparent și că vânzarea nu le denaturează în mod semnificativ, iar în cadrul vânzării nu este favorizat sau discriminat nejustificat niciun potențial cumpărător.

(2) Vânzările conform alin. (1) sunt efectuate în condiții legale, cu luarea în considerare a circumstanțelor și în conformitate cu cadrul legal privind ajutorul de stat.

(1) În cazul în care funcționarea unei instituții-punte încetează în situațiile prevăzute la art. 98 lit. c) sau d), instituția-punte este lichidată în conformitate cu procedura de insolvență.

(2) Cu respectarea prevederilor art. 73, toate încasările rezultate ca urmare a încetării funcționării instituției-punte revin acționarilor instituției-punte.

(1) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate competentă, poate hotărî aprobarea constituirii unei instituții-punte autorizate în conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu un capital social stabilit sub nivelul prevăzut de reglementările emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară în aplicarea prevederilor Legii nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, dar care nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei a două milioane euro. Autoritatea de Supraveghere Financiară notifică, în acest caz, autorizarea instituției-punte și Comisiei Europene, împreună cu motivarea nivelului stabilit pentru capitalul social.

(2) Autorizarea instituției-punte se face cu respectarea cadrului legal privind ajutorul de stat.

(1) Prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, o instituție-punte autorizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară se poate constitui ca societate pe acțiuni cu acționar unic.

(2) Dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 111 alin. (2) lit. b1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică instituției-punte autorizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Aplicarea prezentului alineat se face cu respectarea cadrului legal privind ajutorul de stat.

(1) Înmatricularea instituției-punte în registrul comerțului se face în baza actului constitutiv și, după caz, a autorizației de constituire, în termen de 24 de ore de la depunerea documentelor la oficiul registrului comerțului în a cărui circumscripție se află sediul instituției-punte.

(2) În termen de până la 30 de zile de la data depunerii actului constitutiv și, după caz, a autorizației de constituire sunt depuse și celelalte documente prevăzute de lege pentru înmatricularea unei societăți conform Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Nerespectarea prevederilor alin. (2) se sancționează potrivit dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(1) În cazul în care vânzarea instituției-punte autorizată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară se realizează prin vânzarea acțiunilor, de la momentul vânzării acestora, asigurătorul care a funcționat ca instituție-punte trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcționarea unui asigurător, inclusiv cerința minimă de capital.

(2) În situația prevăzută la alin. (1), autorizația asigurătorului care a funcționat ca instituție-punte și care îndeplinește cerințele prevăzute de Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, produce în continuare efecte pe o perioadă nedeterminată.

(1) Pentru ca instrumentul de separare a activelor să fie eficace, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, este competentă să transfere activele, drepturile sau obligațiile unui asigurător supus rezoluției sau ale unei instituții-punte către unul sau mai multe vehicule de administrare a activelor.

(2) Transferul prevăzut la alin. (1) poate avea loc, cu respectarea prevederilor art. 138-140, fără a obține acordul acționarilor asigurătorilor supuși rezoluției sau al oricărei părți terțe, alta decât instituția-punte, și fără a se conforma vreunei cerințe procedurale prevăzute de lege.

(1) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate transfera active, drepturi sau obligații de la asigurătorul supus rezoluției la unul sau mai multe vehicule de administrare a activelor în mai multe rânduri și poate transfera înapoi active, drepturi sau obligații de la unul sau mai multe vehicule de administrare a activelor la asigurătorul supus rezoluției, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 121.

(2) Asigurătorul supus rezoluției are obligația de a reprimi orice astfel de active, drepturi sau obligații.

(1) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate transfera înapoi drepturi, active sau obligații de la vehiculul de administrare a activelor la asigurătorul supus rezoluției, în una dintre următoarele situații:

(2) În oricare dintre situațiile prevăzute la alin. (1), transferul înapoi se poate efectua în orice moment și respectă orice alte condiții stipulate în cadrul instrumentului respectiv pentru scopul în cauză.

(1) Înainte de a-și exercita competența de a reduce sau converti datoriile în instrumente de capital, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluție, se asigură de efectuarea unei evaluări a activelor, a datoriilor și a capitalurilor proprii ale asigurătorului, în conformitate cu prevederile prezentei legi.

(2) În sensul alin. (1), evaluarea stă la baza calculării reducerii valorii care urmează să fie aplicată instrumentelor de capital relevante în scopul de a absorbi pierderile și a nivelului conversiei care urmează să fie aplicată instrumentelor de capital relevante în scopul recapitalizării asigurătorului.