Capitolul VI — Prevederi specifice proiectelor implementate în parteneriat

On this page

Articolul 33

Liderul unui parteneriat beneficiar al unui proiect în conformitate cu prevederile art. 28 din Ordonanță este responsabil cu asigurarea implementării proiectului și a respectării tuturor prevederilor contractului/deciziei/ordinului de finanțare încheiat cu autoritatea de management/organismul intermediar, precum și cu respectarea prevederilor prezentelor norme metodologice.

Articolul 34

(1) Termenii, condițiile și responsabilitățile părților privind implementarea proiectului sunt stabilite prin acordul de parteneriat încheiat între lider și parteneri.

(2) Acordul de parteneriat este supus legislației din România și se încheie până cel târziu la semnarea contractului/deciziei/ordinului de finanțare.

(3) Acordul de parteneriat este parte integrantă a contractului/deciziei/ordinului de finanțare.

(4) Acordul de parteneriat cuprinde obligatoriu următoarele informații:

a) datele de identificare ale liderului de parteneriat și partenerilor;

b) descrierea activităților aflate în responsabilitatea fiecărui partener, respectiv a liderului de parteneriat;

c) valoarea estimată a fiecărei activități, defalcată pentru fiecare partener, respectiv pentru liderul de parteneriat;

d) conturile bancare deschise pe numele liderului de parteneriat pentru activitățile proprii și conturile deschise pe numele partenerilor, în care se efectuează transferurile sumelor reprezentând prefinanțare/plată/rambursare, de către unitățile de plată;

e) contribuția financiară proprie a fiecărui partener la implementarea proiectului;

f) prevederi referitoare la răspunderea fiecărei părți privind recuperarea cheltuielilor afectate de nereguli aferente activităților proprii din cadrul proiectului.

(5) Autoritățile de management au obligația stabilirii, prin ghidurile aferente operațiunilor finanțate din fonduri europene, informațiilor suplimentare necesare a fi cuprinse în acordurile de parteneriat, precum și tipurile de activități care nu pot fi implementate de parteneri.

(6) Alegerea partenerilor este în exclusivitate de competența autorității/instituției/organizației care are calitatea de lider al parteneriatului, în cazul în care aceasta inițiază stabilirea parteneriatului.

(7) Autoritățile/instituțiile finanțate din fonduri publice au obligația de a face publică intenția de a stabili un parteneriat cu entități private în vederea implementării unui proiect finanțat din fonduri europene, menționând totodată principalele activități ale proiectului, bugetul, precum și condițiile minime pe care trebuie să le îndeplinească partenerii.

(8) Procedura privind alegerea partenerilor din sectorul privat, prevăzută la art. 29 alin. (1) din Ordonanță, se consideră îndeplinită numai dacă liderul face dovada îndeplinirii prevederilor alin. (7) prin intermediul paginii proprii de internet și demonstrează, prin elaborarea unui raport, că în selecția partenerului/partenerilor a respectat următoarele condiții:

a) a selectat una sau mai multe dintre entitățile private care au răspuns anunțului public în baza unor criterii transparente;

b) organizația/organizațiile selectate are/au domenii de activitate în concordanță cu obiectivele specifice ale proiectului;

c) în procesul de selecție a partenerului/partenerilor s-a respectat principiul utilizării eficiente a fondurilor publice.

(la 10-08-2017, Alineatul (8) din Articolul 34 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 7, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 570 din 4 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 )

(9) Autoritățile de management pot stabili, prin ghidurile aferente operațiunilor finanțate din fonduri europene, în aplicarea art. 29 din Ordonanță, metodologii/proceduri de evaluare și selecție a partenerilor din sectorul privat de către entitățile finanțate din fonduri publice.

Articolul 35

(1) Liderul parteneriatului este responsabil cu transmiterea cererilor de prefinanțare/plată/rambursare către autoritatea de management conform prevederilor contractului/ deciziei/ordinului de finanțare.

(2) În cazul proiectelor implementate în parteneriat, liderul de parteneriat pentru activitățile proprii și partenerii au obligația deschiderii conturilor corespunzătoare în vederea primirii de la autoritatea de management atât a sumelor aferente rambursării cheltuielilor eligibile efectuate, la nivelul proiectului, cât și a sumelor reprezentând prefinanțare sau cele aferente cererilor de plată, după caz.

(3) În aplicarea dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Ordonanță, liderii de parteneriat, instituții publice prevăzute la art. 6 alin. (1)-(4) din Ordonanță, solicită acordarea de prefinanțare doar în numele partenerilor lor, cu condiția ca acești parteneri să nu se încadreze în prevederile art. 6 alin. (1)-(4) din Ordonanță.

(4) Sumele necesare desfășurării activităților proprii în cadrul proiectului, care se derulează prin unitățile Trezoreriei Statului, sunt gestionate de lider și parteneri prin conturile corespunzătoare prevăzute la art. 39.

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).