ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 11 din 6 aprilie 2016 (*actualizată*)

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Entered into force
14.04.2016
Consolidated form as of
31.08.2016

privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale

(actualizată până la data de 31 august 2016*)

----------

Având în vedere corelația semnificativă între creșterea PIB-ului, a volumului exporturilor și importurilor și creșterea nivelului investițiilor străine,

având în vedere faptul că investițiile aduc o contribuție esențială la creșterea economică, creează locuri de muncă, optimizează alocarea resurselor, permit transferul de tehnologie și stimulează comerțul, precum și faptul că în prezent promovarea comerțului exterior și a investițiilor străine ale României se efectuează prin instituții diferite, motiv pentru care aceste activități nu au o abordare unitară, care să permită fructificarea potențialului economic al României,

întrucât criza economică și financiară a dus la o scădere a nivelului de investiții în cadrul Uniunii Europene cu 15% față de perioada de vârf din 2007, faptul că lipsa susținerii mediului investițional a încetinit redresarea economică și sunt necesare acțiuni imediate pentru crearea unui mediu favorabil investițiilor, inclusiv în ceea ce privește finanțarea acestora,

luând în considerare factorii determinanți ai investițiilor străine, necesitatea definirii imediate și implementării strategiilor sectoriale de către Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, având în vedere rolul acestuia de reglementator în ceea ce privește politicile economice, necesitatea sprijinirii proiectelor viabile ca urmare a unei analize costuri-beneficii realizate după standardele Uniunii,

având în vedere urgența creării de pârghii pentru atragerea de investiții pentru consolidarea și modernizarea economiei naționale și luând în considerare faptul că neluarea unor măsuri imediate pentru crearea unui cadru favorabil mediului economic pentru atragerea investitorilor străini conduce la imposibilitatea îndeplinirii Programului de guvernare acceptat de Parlament,

având în vedere că sporirea atractivității climatului de investiții este una dintre principalele sarcini ale politicii economice a României și că neidentificarea soluțiilor optime pentru crearea unui climat favorabil va conduce la privarea bugetului de fonduri importante,

luând în considerare imperativul creșterii eficienței în alocarea fondurilor de la buget prin parteneriat public-privat și atragerii de investiții străine ca prioritate majoră pentru România,

ținând cont de posibilitățile de finanțare ale fondului european pentru investiții strategice înființat prin Regulamentul (UE) 2015/1.017 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 iunie 2015 privind Fondul european pentru investiții strategice, Platforma europeană de consiliere în materie de investiții și Portalul european de proiecte de investiții și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.291/2013 și (UE) nr. 1.316/2013 - Fondul european pentru investiții strategice,

ținând cont de prevederile art. 14 din Regulamentul (UE) 2015/1.017 din 25 iunie 2015 cu privire la platforma europeană de consiliere în materie de investiții și de utilizare a parteneriatului public-privat, se impun identificarea, pregătirea și dezvoltarea proiectelor de investiții avantajoase pentru România. Acest lucru se poate face prin utilizarea de către România a mecanismelor specifice Regulamentului (UE) 2015/1.017, respectiv acordarea unui sprijin specific privind utilizarea asistenței tehnice pentru structurarea proiectelor, privind utilizarea unor instrumente financiare inovatoare și utilizarea parteneriatelor public-privat, precum și acordarea de consiliere, după caz, privind aspectele relevante legate de dreptul Uniunii Europene, ținând cont de specificitățile și de nevoile României,

luând în considerare necesitatea promovării sectoarelor strategice pentru comerțul românesc și având în vedere că investițiile străine sunt un barometru al atractivității mediului de afaceri,

se impune luarea de măsuri în regim de urgență în vederea creării premiselor de dezvoltare a investițiilor. Totodată se impune o analiză structurală a investițiilor străine și a parteneriatelor public-privat, analiză care nu poate fi realizată decât de Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri și de Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere atribuțiile în domeniile de mediu de afaceri, politică industrială și comerț exterior aflate în aria de competență a Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri și ținând cont de atribuțiile în domeniile de prioritizare a investițiilor semnificative ale Ministerului Finanțelor Publice potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaționale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014, cu modificările ulterioare,

reținându-se astfel că neluarea măsurilor propuse nu asigură nici punerea în aplicare a Programului de guvernare acceptat de Parlament și nici îndeplinirea principalului rol al Guvernului, care este acela de a realiza anumite obiective de politică internă și externă a țării, cu repercusiuni directe asupra cetățenilor, elemente care vizează interesul public,

întrucât amânarea adoptării acestor măsuri în domeniul promovării investițiilor străine poate conduce la neimplementarea unui sistem economic competitiv și neîndeplinirea standardelor de calitate solicitate pe piața internă și externă,

întrucât absența creării unui pol de competență și a unei coordonări susținute și eficiente în domeniul parteneriatului public-privat poate prezenta riscuri în ceea ce privește neutilizarea Fondului european pentru investiții strategice, înființat prin Regulamentul (UE) 2015/1017,

întrucât aspectele vizate constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență:

Articolul 1

Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat, organ de specialitate, cu personalitate juridică, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, se reorganizează prin divizare totală, prin preluarea activităților privind investițiile străine de către Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri și a activităților privind parteneriatul public-privat de către Ministerul Finanțelor Publice, la data intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului prevăzute la art. 5 alin. (1).

Articolul 2

(1) Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri se subrogă în drepturile și obligațiile Departamentului pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat ce decurg din acte normative, contracte, convenții, înțelegeri, protocoale, memorandumuri și acorduri în care Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat este parte, în măsura în care acestea se referă la activitatea de promovare a investițiilor străine, cu respectarea art. 238-240 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.

(2) Ministerul Finanțelor Publice se subrogă în drepturile și obligațiile Departamentului pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat ce decurg din acte normative, contracte, convenții, înțelegeri, protocoale, memorandumuri și acorduri în care Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat este parte, în măsura în care acestea se referă la activitatea de parteneriat public-privat, cu respectarea art. 238-240 din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare.

(3) Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri preia personalul, posturile și bugetul aferent activității legate de promovarea investițiilor de la Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat în condițiile legii.

(4) Ministerul Finanțelor Publice preia posturile vacante și bugetul aferent activității de parteneriat public-privat în condițiile legii.

Articolul 3

(1) Activele și pasivele Departamentului pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat, precum și posturile și personalul prevăzute la art. 2 alin. (3) și (4) sunt preluate de către Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri și, respectiv, de Ministerul Finanțelor Publice pe baza situațiilor financiare întocmite potrivit prevederilor art. 28 alin. (1^1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și în baza protocoalelor de predare-preluare încheiate în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului prevăzute la art. 5 alin. (1).

(2) Pe baza protocoalelor de predare-preluare prevăzute la alin. (1) ministerele care preiau activitatea preiau și arhiva deținută de Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat.

(3) Până la data semnării protocoalelor de predare-preluare, finanțarea cheltuielilor de personal și a altor cheltuieli se asigură din bugetul Secretariatului General al Guvernului. Protocoalele de predare-preluare cuprind și creditele bugetare rămase de utilizat prevăzute în bugetul Secretariatului General al Guvernului pentru Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat pe anul 2016.

(4) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice, la propunerea ordonatorilor principali de credite, să introducă, pe baza protocoalelor de predare-preluare prevăzute la alin. (1), modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență în structura bugetului de stat, precum și în volumul și structura bugetelor Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri și Ministerului Finanțelor Publice.

(5) Se autorizează Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Finanțelor Publice să detalieze modificările prevăzute la alin. (4) și să introducă modificările corespunzătoare în anexele la bugetele proprii.

(6) Efectuarea modificărilor în execuția bugetului de stat, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, se face de către ordonatorii principali de credite pe baza instrucțiunilor elaborate de Ministerul Finanțelor Publice.

Articolul 4

Abrogat.

----------

Art. 4 a fost abrogat de art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 31 august 2016.

Articolul 5

(1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Hotărârea Guvernului nr. 957/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 917 din 10 decembrie 2015, cu modificările ulterioare, și Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 28 ianuarie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică în mod corespunzător, prin hotărâre a Guvernului.

(2) La data intrării în vigoare a hotărârilor prevăzute la alin. (1), se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 536/2014 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 9 iulie 2014, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 6

În cuprinsul actelor normative în vigoare, următoarele denumiri se înlocuiesc corespunzător prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, după cum urmează:

a) Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat cu Ministerul Finanțelor Publice în cazul prevederilor care reglementează activitatea de parteneriat public-privat;

b) Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat cu Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri în cazul prevederilor care reglementează activitatea de investiții străine;

c) secretarul de stat care conduce Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat cu ministrul finanțelor publice în cazul prevederilor care reglementează activitatea în domeniul parteneriatului public-privat;

d) secretarul de stat care conduce Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat cu ministrul economiei, comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri în cazul prevederilor care reglementează activitatea investițiilor străine.

PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOȘ Contrasemnează: -------------- Viceprim-ministru, ministrul economiei, comerțului și relațiilor cu mediul de afaceri, Costin Grigore Borc Secretarul general al Guvernului, Sorin Sergiu Chelmu Ministrul finanțelor publice, Anca Dana Dragu Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile Dîncu Ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, Claudia-Ana Costea

București, 6 aprilie 2016.

Nr. 11.

------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).