(1) În realizarea funcțiilor sale, Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri exercită, în principal, următoarele atribuții, în conformitate cu reglementările în vigoare:
A. În domeniile economie, politici industriale, competitivitate și industria de apărare:
1. elaborează în domeniul economic strategii de dezvoltare pe termen mediu și lung și soluții de reformă:
a) industrială, referitoare la evoluția dezvoltării sectoarelor industriei de prelucrare a produselor industriale și a bunurilor de consum - electrotehnică, electronică și mecanică fină, biotehnologii, mobilă, minerit neenergetic, metalurgie, chimie, petrochimie, textile, pielărie, lemn, sticlă, ceramică, materiale de construcții, construcții de mașini, reciclarea materialelor;
b) comercială, privind promovarea exporturilor și dezvoltarea pieței interne;
c) economică, privind creșterea economică, atragerea de investitori;
2. centralizează și prelucrează datele necesare pentru întocmirea mandatelor de reprezentare la nivelul Uniunii Europene și a altor documente relevante către aceasta din domeniul economic, al promovării competitivității produselor industriale, comerțului și al ajutorului de stat din domeniile coordonate, în aria de competență, cu consultarea celorlalte instituții interesate și în conformitate cu prevederile legale în materie;
3. elaborează politici publice privind creșterea economică din domeniile coordonate;
9. elaborează legislația în domeniul ajutorului de stat pentru operatorii economici din subordine;
11. elaborează studii și sinteze referitoare la evoluția în economie și la ajustarea structurală a industriei, pe domenii de activitate, precum și la orientarea forței de muncă și urmărește implementarea lor;
12. exercită toate drepturile ce decurg din calitatea de acționar al statului privind restructurarea, privatizarea, reorganizarea și, după caz, lichidarea operatorilor economici cu capital de stat din domeniile coordonate în această calitate:
a) administrează participațiile la societățile comerciale (societățile/companiile naționale), împuternicindu-i pe reprezentanții săi în adunarea generală a acționarilor să acționeze pentru creșterea competitivității și eficienței economice a acestor societăți și companii, pentru restructurarea și pregătirea acestora pentru privatizare;
b) desfășoară activitățile de privatizare, potrivit legii, activități de urmărire a contractelor de privatizare, precum și activități postprivatizare;
c) inițiază, după caz, lichidarea societăților neprofitabile;
13. acordă certificate de recunoaștere și desemnare ca organisme de inspecție tehnică a unor operatori economici, pentru limitarea emisiilor de compuși organici volatili, în baza prevederilor legale;
14. coordonează activitățile de supraveghere a pieței produselor reglementate de normele Uniunii Europene, care armonizează condițiile de comercializare a acestora, în conformitate cu legislația în vigoare;
15. coordonează și participă, împreună cu alte organe ale administrației publice cu atribuții în domeniu și organizații neguvernamentale, la elaborarea de strategii în domeniul comerțului interior și al protecției consumatorului;
16. asigură informarea, consultarea și instruirea operatorilor economici cu privire la dezvoltarea durabilă, producția și consumul durabil, strategiile tematice din Uniunea Europeană;
22. stimulează relațiile cu camerele de comerț și industrie și cu asociațiile profesionale în domeniile coordonate;
23. coordonează, cu respectarea Hotărârii Guvernului nr. 379/2013, domeniul infrastructurii calității și urmărește aplicarea unitară a măsurilor aferente pentru produsele reglementate de legislația Uniunii Europene care armonizează condițiile de comercializare a acestora;
24. elaborează și propune spre aprobare strategii, programe și acte normative pentru aplicarea Programului de guvernare în industria de apărare și securitate, indiferent de forma de proprietate a operatorilor economici;
25. aplică măsuri în vederea reorganizării, restructurării și privatizării operatorilor economici din industria de apărare cu capital de stat;
26. reglementează activitatea de producție, dezvoltare și de investiții a operatorilor economici cu capital integral sau majoritar de stat și privați din industria de apărare;
27. asigură derularea procesului de privatizare la operatorii economici pentru care Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri are calitatea de instituție publică implicată, în condițiile legii, prin Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului;
28. prin Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, îndeplinește atribuțiile instituite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2014 privind înființarea Departamentului pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, stabilirea unor măsuri de eficientizare a activității de privatizare pentru dezvoltarea în condiții de profitabilitate a activității operatorilor economici cu capital de stat, pentru exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar a statului la anumiți operatori economici, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 123/2015;
29. sprijină participarea industriei de apărare, indiferent de forma de proprietate, la derularea programelor de înzestrare și modernizare a forțelor sistemului național de apărare;
30. sprijină activitatea instituțiilor din cadrul sistemului național de apărare privind implicarea operatorilor economici, inclusiv a celor din industria de apărare, la programele de offset;
31. promovează exportul de echipamente, produse și servicii ale industriei de apărare, indiferent de forma de proprietate;
32. asigură, reprezintă și susține activitatea de cooperare tehnică internațională în domeniul industriei de apărare, în relațiile cu alte state, precum și cu organizații de profil din cadrul Organizației Națiunilor Unite, Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și Uniunii Europene;
33. participă în comisiile de control al exporturilor și importurilor strategice care vizează domeniile coordonate;
34. elaborează propuneri pentru planul de mobilizare a economiei naționale, secțiunea industrie, planurile anuale de pregătire a economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, necesarul de materii prime și materiale aferente acestora, gestionează/actualizează inventarul capacităților de producție ale operatorilor economici din industria de apărare și întocmește lucrările de evidență militară și de mobilizare la locul de muncă pentru personalul cu obligații militare, conform legii;
35. organizează și desfășoară activități de valorificare a produselor scoase definitiv din rezerva de mobilizare din administrare, aflate în gestionarea operatorilor economici din industria de apărare;
36. stabilește și asigură aplicarea măsurilor de management al situațiilor de urgență și de protecție civilă în domeniul de competență, precum și de identificare, desemnare și protecție a obiectivelor de infrastructură critică naționale și europene din domeniul economic, în condițiile legii;
37. întocmește și prezintă informări, rapoarte și propuneri de activități Consiliului Suprem de Apărare a Țării, specifice domeniului economic, inclusiv privind industria de apărare;
38. participă în comisiile și grupurile de lucru interministeriale și interguvernamentale privind industria de apărare, managementul situațiilor de urgență, de protecție civilă și de protecție a infrastructurii critice naționale din domeniul economic;
39. participă în comisiile și grupurile de lucru care reprezintă Guvernul României în organismele internaționale, a căror activitate vizează cooperarea internațională în domeniul industriei de apărare, managementul situațiilor de urgență, de protecție civilă și de protecție a infrastructurii critice europene din domeniul de competență;
40. organizează, desfășoară și coordonează activitatea de asigurare a protecției informațiilor clasificate în domeniul economic, conform prevederilor legale;
41. realizează și gestionează baza de date și sistemul informațional din domeniile de activitate, participând la sistemul informațional național și internațional;
46. elaborează reglementări, implementează și controlează politica de securitate a instalațiilor din industrie și de reciclare a materialelor;
47. sprijină mediul economic în scopul diminuării efectelor crizelor economice și în vederea dezvoltării, în mod sustenabil, a operatorilor economici existenți;
48. inițiază și dezvoltă noi proiecte prin utilizarea dotărilor industriale ale operatorilor economici aflați în portofoliul propriu;
49. solicită informații economice și sociale, necesare la elaborarea politicilor industriale;
53. participă la sesiunile comisiilor mixte de cooperare economică internațională, care se desfășoară în țară sau în străinătate, conform programului aprobat de Guvern;
54. urmărește mediatizarea și aplicarea acordurilor guvernamentale în care sunt prevăzute acțiuni de cooperare economică internațională la care ministerul este parte;
55. inițiază acțiuni de cooperare internațională și de colaborare economică externă, în plan bilateral sau pe terțe piețe;
56. acționează pentru atragerea instituțiilor financiare internaționale, a unor investitori străini și români, pentru realizarea unor proiecte și programe naționale, regionale ori internaționale de interes pentru România;
57. administrează și gestionează programul de creștere a competitivității produselor industriale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
58. efectuează controlul operatorilor economici care au beneficiat de sprijin financiar în cadrul programului de creștere a competitivității produselor industriale, în vederea asigurării corectitudinii, cu respectarea legislației în domeniu, a fondurilor acordate;
59. coordonează elaborarea, monitorizarea și evaluarea Strategiei naționale pentru competitivitate;
60. asigură aplicarea programelor rezultate din acordurile și convențiile internaționale bilaterale și multilaterale în domeniul de competență la care România este parte;
61. elaborează politica industrială și urmărește aplicarea acesteia;
62. colaborează, împreună cu alte organe de specialitate ale administrației publice centrale, la elaborarea și implementarea politicilor și programelor de cercetare, inovare și transfer de tehnologie în domeniile de activitate;
65. acordă asistență de specialitate firmelor românești și străine în domeniile sale de competență;
66. organizează standuri la târguri și expoziții pe plan regional, în vederea atragerii de operatori economici interesați de domeniul deșeurilor reciclabile;
67. inițiază măsuri pentru stimularea cooperării economice internaționale;
68. urmărește evoluția politicilor Uniunii Europene în domeniile sale de competență și propune măsuri pentru adaptarea politicilor României la acestea;
71. editează materiale de specialitate necesare pentru cunoașterea și dezvoltarea activității operatorilor economici din domeniile economie, politici industriale, competitivitate;
73. asigură legătura operativă cu reprezentanții permanenți ai ministerului la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană;
74. elaborează și monitorizează procesul de soluționare a petițiilor, precum și a solicitărilor de informații publice, care se înscriu în sfera sa de competență, în conformitate cu prevederile legale;
75. monitorizează ajutoarele de stat sau de minimis acordate, verifică respectarea condițiilor de acordare a ajutoarelor și dispune măsurile ce se impun în situația în care aceste condiții nu au fost respectate, în condițiile legii;
76. desemnează organisme de certificare a produselor sau organisme de inspecție pentru eșantionare a combustibililor lichizi și asigură controlul respectării legislației referitoare la limitarea conținutului de sulf din combustibilii lichizi.
77. desemnează și notifică organismele de evaluare a conformității din domeniile de competență;
B. În domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile:
1. elaborează în domeniul resurselor minerale neenergetice strategii de dezvoltare durabilă pe termen mediu și lung și soluții de reformă privind evoluția sectorului minier și atragerea investitorilor;
2. sprijină realizarea strategiilor de dezvoltare locală a comunităților afectate de restructurarea industrială;
3. diseminează informații și bune practici pentru planificarea strategică participativă a dezvoltării locale;
4. centralizează și prelucrează datele necesare pentru întocmirea rapoartelor către Uniunea Europeană, Banca Mondială și alți finanțatori, din domeniul resurselor minerale neenergetice și al regenerării socioeconomice;
5. elaborează politici publice privind creșterea economică din domeniul resurselor minerale neenergetice;
6. inițiază, elaborează și promovează proiecte de acte normative, coordonează și controlează aplicarea acestora în domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile a zonelor industriale;
7. participă la fundamentarea și la elaborarea strategiei și a programului de reforme economico-sociale al Guvernului, fundamentează, promovează și asigură aplicarea politicii stabilite în conformitate cu Programul de guvernare în domeniul resurselor minerale neenergetice;
8. inițiază, negociază și participă, din împuternicirea Guvernului, în condițiile legii, la încheierea de convenții, acorduri și alte înțelegeri internaționale de natură economică sau propune întocmirea procedurilor de aderare la aceste convenții ori acorduri, pentru domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile a zonelor industriale;
9. asigură armonizarea reglementărilor naționale în domeniul resurselor minerale neenergetice cu cele ale Uniunii Europene;
11. reprezintă interesele statului în diferite organe și organisme internaționale, în conformitate cu acordurile și convențiile la care România este parte și cu alte înțelegeri stabilite în acest scop, și dezvoltă relații de colaborare cu organe și organizații similare din alte state și cu organizații regionale și internaționale ce interesează domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile;
12. asigură monitorizarea administrării proprietății publice din domeniul resurselor minerale neenergetice, precum și a valorificării produselor rezultate din prelucrarea acestora, prin structurile economice de sub autoritatea sa, potrivit prevederilor Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare;
13. exercită toate drepturile ce decurg din calitatea de acționar al statului privind restructurarea, privatizarea, reorganizarea și, după caz, lichidarea operatorilor economici cu capital de stat din domeniul resurselor minerale neenergetice în această calitate:
a) administrează participațiile la societățile comerciale (societățile/companiile naționale), împuternicindu-i pe reprezentanții săi în adunarea generală a acționarilor să acționeze pentru creșterea competitivității și eficienței economice a acestor societăți și companii, pentru restructurarea și pregătirea acestora pentru privatizare;
b) desfășoară activitățile de privatizare, potrivit legii, activități de urmărire a contractelor de privatizare, precum și activități postprivatizare;
c) inițiază, după caz, lichidarea societăților neprofitabile;
14. avizează documentația pentru obținerea licențelor în domeniul resurselor minerale neenergetice, potrivit legislației în vigoare;
15. asigură dialogul permanent cu patronatele și cu asociațiile sindicale din domeniul resurselor minerale neenergetice, cu autoritățile publice locale pentru dezvoltarea durabilă a zonelor industriale, cu mass-media și cu societatea civilă, în scopul informării reciproce și al perfecționării cadrului legislativ aferent;
16. asigură relația cu Parlamentul, Consiliul Economic și Social și exponenți ai societății civile, în problemele specifice domeniului resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile a zonelor industriale;
17. dezvoltă sistemul informatic în domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile a zonelor industriale;
18. întocmește și prezintă informări, rapoarte și propuneri de activități Consiliului Suprem de Apărare a Țării, specifice domeniului resurselor minerale neenergetice;
19. participă în comisiile și grupurile de lucru interministeriale și interguvernamentale privind apărarea și securitatea națională, managementul situațiilor de urgență, de protecție civilă și de protecție a infrastructurii critice naționale din domeniul resurselor minerale neenergetice;
20. organizează, desfășoară și coordonează activitatea de asigurare a protecției informațiilor clasificate în domeniul resurselor minerale neenergetice, potrivit prevederilor legale;
21. realizează și gestionează baza de date și sistemul informațional din domeniul resurselor minerale neenergetice, participând la sistemul informațional național și internațional;
22. fundamentează propuneri privind proiectul de buget și urmărește execuția bugetului pentru activitățile din domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile a zonelor industriale, urmărește proiectarea și realizarea investițiilor;
23. gestionează mijloacele financiare în domeniul resurselor minerale neenergetice și controlează modul de utilizare a acestora de către unitățile din subordine;
24. inițiază sau avizează programe de refacere ecologică a zonelor afectate, a zonelor miniere, urmărind realizarea măsurilor de protecție a mediului, și programe de regenerare socioeconomică a zonelor industriale și dezvoltarea durabilă a comunităților;
25. asigură implementarea și managementul programelor de refacere ecologică și regenerare socioeconomică pentru dezvoltarea durabilă a zonelor afectate și coordonează activitatea de monitorizare a programelor cu impact asupra dezvoltării durabile în zonele afectate de restructurarea industrială;
26. sprijină mediul economic în scopul diminuării efectelor crizelor economice și în vederea dezvoltării, în mod sustenabil, a operatorilor economici existenți și a comunităților afectate de restructurarea industrială;
27. inițiază și dezvoltă noi proiecte prin utilizarea dotărilor industriale ale operatorilor economici aflați în portofoliul propriu, din domeniul resurselor minerale neenergetice;
28. impune accelerarea elaborării și implementării proiectelor finanțate din fonduri structurale prin sprijinirea autorităților publice locale din zonele afectate;
29. solicită informații economice și sociale din zonele afectate, necesare la elaborarea politicilor din domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile a zonelor industriale;
30. realizează activități de control operativ la operatorii economici din domeniul resurselor minerale neenergetice, în vederea asigurării respectării prevederilor legale;
31. colaborează cu instituțiile de specialitate pentru formarea și perfecționarea pregătirii profesionale a personalului din domeniul resurselor minerale neenergetice;
32. organizează seminare și cursuri de pregătire profesională de specialitate în domeniul resurselor minerale neenergetice;
33. acordă asistență de specialitate, organizează seminare și consultări în domeniul dezvoltării durabile a zonelor industriale;
34. participă la sesiunile comisiilor mixte de cooperare economică internațională, în domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile a zonelor industriale, care se desfășoară în țară sau în străinătate, conform programului aprobat de Guvern;
35. urmărește mediatizarea și aplicarea acordurilor guvernamentale, în domeniul resurselor minerale neenergetice, în care sunt prevăzute acțiuni de cooperare economică internațională la care ministerul este parte;
36. inițiază acțiuni de cooperare internațională și de colaborare economică externă, în plan bilateral;
37. acționează pentru atragerea instituțiilor financiare internaționale, a unor investitori străini și români, pentru realizarea unor proiecte și programe naționale, regionale sau internaționale, de interes pentru România, în domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile a zonelor industriale;
38. asigură implementarea și managementul proiectelor și programelor naționale, regionale sau internaționale, de interes pentru România, în domeniul resurselor minerale neenergetice și al dezvoltării durabile a zonelor industriale;
39. urmărește evoluția politicilor Uniunii Europene în domeniul resurselor minerale neenergetice și propune măsuri pentru adaptarea politicilor României la acestea;
40. coordonează elaborarea sau, după caz, participă la elaborarea strategiilor și programelor naționale adoptate în contextul politicilor Uniunii Europene, în domeniul resurselor minerale neenergetice, monitorizează implementarea acestora, inclusiv a documentelor programatice derivate din acestea;
41. asigură îndeplinirea obligațiilor care îi revin din reglementările europene, precum și activitățile desfășurate de partea română în cadrul instituțiilor Uniunii Europene, în domeniul resurselor minerale neenergetice;
42. aprobă editarea publicațiilor "Revista minelor" și "Buletinul de resurse minerale neenergetice";
43. elaborează și monitorizează procesul de soluționare a petițiilor, precum și a solicitărilor de informații publice, care se înscriu în sfera sa de competență, în conformitate cu prevederile legale;
44. inițiază sau avizează împreună cu autoritatea competentă în domeniul mediului acte normative, ordine, instrucțiuni referitoare la protecția mediului în domeniul resurselor minerale neenergetice;
45. avizează studiile de fezabilitate și planurile de dezvoltare a companiilor/societăților naționale miniere, precum și încetarea definitivă sau temporară a activității de exploatare;
46. avizează planul de închidere și ecologizare a minelor care sunt propuse la închidere, precum și proiectele tehnice de execuție a lucrărilor de conservare, închidere a minelor și reabilitare a mediului, pentru minele aparținând companiilor/ societăților naționale miniere;
47. angajează executarea lucrărilor de conservare, închidere a minelor, reabilitare a mediului și monitorizare postînchidere pentru minele închise prin hotărâri ale Guvernului.
C. În domeniul turismului:
1. elaborează în domeniul turismului strategia națională de dezvoltare turistică, strategii de dezvoltare și soluții de reformă privind evoluția sectorului și atragerea investitorilor, ce vor fi implementate de către Autoritatea Națională pentru Turism;
2. elaborează politici publice privind turismul;
3. inițiază, elaborează și promovează proiecte de acte normative, coordonează și controlează aplicarea acestora în domeniul turismului;
4. fundamentează, promovează și asigură aplicarea politicii stabilite în conformitate cu Programul de guvernare în domeniul turismului;
5. inițiază, negociază și participă, din împuternicirea Guvernului, în condițiile legii, la încheierea de convenții, acorduri și alte înțelegeri internaționale de natură economică sau propune întocmirea procedurilor de aderare la aceste convenții ori acorduri, pentru domeniul turismului;
6. asigură armonizarea reglementărilor naționale în domeniul turismului cu cele ale Uniunii Europene;
7. reprezintă interesele statului în diferite organe și organisme internaționale, în conformitate cu acordurile și convențiile la care România este parte și cu alte înțelegeri stabilite în acest scop, și dezvoltă relații de colaborare cu organe și organizații similare din alte state și cu organizații regionale și internaționale ce interesează domeniul turismului;
8. asigură, în condițiile legii, monitorizarea administrării proprietății publice din domeniul turismului;
9. exercită toate drepturile ce decurg din calitatea de acționar al statului privind restructurarea, privatizarea, reorganizarea și, după caz, lichidarea operatorilor economici cu capital de stat din domeniul turismului în această calitate:
a) administrează participațiile la societățile comerciale (societățile/companiile naționale), împuternicindu-i pe reprezentanții săi în adunarea generală a acționarilor să acționeze pentru creșterea competitivității și eficienței economice a acestor societăți și companii, pentru restructurarea și pregătirea acestora pentru privatizare;
b) desfășoară activitățile de privatizare, potrivit legii, activități de urmărire a contractelor de privatizare, precum și activități postprivatizare;
c) inițiază, după caz, lichidarea societăților neprofitabile;
10. asigură dialogul permanent cu patronatele și cu asociațiile sindicale din domeniul turismului, cu autoritățile publice locale pentru dezvoltarea turismului, cu mass-media și cu societatea civilă, în scopul informării reciproce și al perfecționării cadrului legislativ aferent;
11. asigură relația cu Parlamentul, Consiliul Economic și Social și exponenți ai societății civile, în problemele specifice domeniului turismului;
13. fundamentează propuneri privind proiectul de buget și urmărește execuția bugetului pentru activitățile din domeniul turismului, urmărește proiectarea și realizarea investițiilor;
14. gestionează mijloacele financiare în domeniul turismului alocate de la bugetul de stat și controlează modul de utilizare a acestora;
15. colaborează cu instituțiile de specialitate pentru formarea și perfecționarea pregătirii profesionale a personalului din domeniul turismului;
16. urmărește mediatizarea și aplicarea acordurilor guvernamentale în domeniul turismului, în care sunt prevăzute acțiuni de cooperare economică internațională la care ministerul este parte;
17. asigură implementarea și managementul proiectelor și programelor naționale, regionale sau internaționale, de interes pentru România, în domeniul turismului;
18. urmărește evoluția politicilor Uniunii Europene în domeniul turismului și propune măsuri pentru adaptarea politicilor României la acestea;
19. asigură îndeplinirea obligațiilor care îi revin din reglementările europene, precum și activitățile desfășurate de partea română în cadrul instituțiilor Uniunii Europene, în domeniul turismului;
20. elaborează și monitorizează procesul de soluționare a petițiilor, precum și a solicitărilor de informații publice, care se înscriu în sfera sa de competență, în conformitate cu prevederile legale;
21. urmărește derularea de către organismele intermediare din cadrul structurilor teritoriale ale domeniului coordonat și urmărește derularea activității organismului intermediar din cadrul Autorității Naționale pentru Turism a tuturor programelor finanțate din fonduri europene;
22. aprobă planurile de dezvoltare a infrastructurii turistice elaborate de către Autoritatea Națională pentru Turism;
23. elaborează în domeniul turismului strategia de dezvoltare turistică, strategii de dezvoltare și soluții de reformă privind evoluția sectorului și atragerea investitorilor, ce vor fi implementate de către Autoritatea Națională pentru Turism;
24. aprobă, în condițiile legii, înființarea și atribuțiile reprezentanțelor de promovare turistică cu sediul în străinătate și ale reprezentanțelor și unităților teritoriale cu sediul în țară;
25. aprobă, în condițiile legii, înființarea și atribuțiile reprezentanțelor de promovare turistică cu sediul în străinătate și ale reprezentanțelor și unităților teritoriale cu sediul în țară; înființarea reprezentanțelor de promovare turistică cu sediul în străinătate se face cu avizul de oportunitate al Ministerului Afacerilor Externe, din perspectiva atribuțiilor sale în domeniul politicii externe.
D. În domeniul comerțului, al politicii comerciale și al relațiilor economice internaționale:
1. elaborează și îndeplinește politica națională în domeniul comerțului exterior prin strategii de dezvoltare pe termen mediu și lung și soluții de adaptare continuă la evoluțiile geopolitice și economice internaționale ale politicilor de comerț exterior în vederea creșterii exporturilor de bunuri și servicii;
2. promovează interesele economice și comerciale ale României, inițiază și promovează proiecte de acorduri și înțelegeri pentru dezvoltarea relațiilor economice cu alte state și cu organizațiile economice internaționale, potrivit competențelor naționale, ca stat membru al Uniunii Europene;
3. fundamentează și promovează interesele economico-comerciale ale României în context bilateral, regional, multilateral, la nivelul Organizației Mondiale a Comerțului, precum și în contextul Politicii comerciale comune a Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile legale naționale în materie.
4. reprezintă interesele statului român în diferite organe și organisme internaționale, în conformitate cu acordurile și convențiile la care România este parte și cu alte înțelegeri stabilite în acest scop, și dezvoltă relații de colaborare cu organe și organizații similare din alte state și cu organizații regionale și internaționale ce interesează domeniul său de activitate;
5. coordonează și urmărește respectarea implementării Politicii comerciale comune de către România, în conformitate cu reglementările Uniunii Europene și cu Tratatul de aderare;
6. asigură consultarea și cooperarea cu alte instituții guvernamentale și neguvernamentale și ale mediului de afaceri cu privire la strategia, negocierile, pregătirea, adoptarea și aplicarea la nivel comunitar a măsurilor de politică comercială comună;
10. asigură aplicarea programelor rezultate din acordurile și convențiile internaționale bilaterale, plurilaterale și multilaterale în domeniul economic la care România este parte, potrivit competențelor naționale și în corelație cu politica Uniunii Europene;
11. mediatizează, acordă consultanță și sprijină operatorii economici cu privire la valorificarea în comerțul cu țările terțe a oportunităților și avantajelor rezultate din angajamentele asumate de Uniunea Europeană în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului și/sau prin acordurile de comerț liber ori de parteneriat economic, încheiate la nivel regional sau bilateral, care înglobează componente de comerț;
12. coordonează organizarea sesiunilor comisiilor mixte guvernamentale de cooperare economică și tehnică, face propuneri privind programul anual de sesiuni și al președințiilor părții române în comisiile mixte, propune spre aprobare Guvernului mandatul delegațiilor participante, participă prin delegați proprii la sesiunile comisiilor mixte, atât în țară, cât și în străinătate, elaborează și supune spre aprobare Guvernului rapoartele desfășurării sesiunilor și planurile de măsuri pentru punerea în aplicare a celor convenite;
13. oferă și asigură operatorilor economici informații de piață și oportunități de afaceri privind accesul pe piețele externe și acordă asistență de specialitate în procesul antamării unor operațiuni de cooperare în țară și în străinătate;
14. asigură reprezentarea externă în cadrul birourilor economice, precum și buna funcționare a activității acestora, prin stabilirea obiectivelor strategice ale activității consilierilor economici, care includ, printre altele, urmărirea evoluțiilor macroeconomice și a poziționărilor actorilor economici majori pe plan internațional, stabilirea de alianțe economice și elaborarea de programe concrete de colaborare cu principalii parteneri economici ai României;
15. cooperează cu reprezentanțele economice și comerciale acreditate în România pentru identificarea și concretizarea unor proiecte și pentru promovarea relațiilor economice și a cooperării internaționale;
16. participă la dialogul cu instituțiile financiare internaționale și acționează pentru concretizarea în domeniul său de activitate a unor proiecte de cooperare în vederea implementării de proiecte și programe naționale, regionale sau internaționale de interes pentru România;
18. cooperează cu Ministerul Afacerilor Externe și cu celelalte instituții cu atribuții în materie de diplomație economică la realizarea demersurilor legate de promovarea obiectivelor economice ale României în străinătate.
19. asigură managementul Strategiei naționale de export a României, conform legislației în vigoare, în colaborare cu mediul de afaceri interesat, și asigură ca atât instrumentele naționale, cât și cele europene sau internaționale de susținere să atingă obiectivele acestei strategii;
20. dezvoltă forme de colaborare și dialog structurat în domeniile specifice de activitate cu structurile asociative ale mediului de afaceri reprezentativ la nivel național, respectiv patronatele și asociațiile profesionale, precum și cu camerele de comerț și industrie, asigurând secretariatul Consiliului de Export;
21. coordonează și monitorizează Programul de susținere și promovare a exporturilor cu finanțare parțială de la bugetul de stat, asigurând organizarea și participarea la misiuni economice, târguri și expoziții în străinătate, realizarea de studii de piață, acțiuni de publicitate cu caracter general și a portalului de comerț exterior, în scopul promovării exporturilor de produse și servicii românești;
22. urmărește, prin direcțiile de specialitate, implementarea și eficiența, în concordanță cu obiectivele propuse decurgând din Strategia națională de export, ale Programului de susținere și promovare a exportului, conform prevederilor legale, pentru organizarea participării firmelor românești la târgurile, expozițiile și misiunile economice din străinătate, elaborând și supunând spre aprobare bugetul și structura programului de susținere și urmărind modul de implementare și eficiența acestuia;
23. monitorizează, prin direcțiile de specialitate, ajutoarele de stat sau de minimis acordate, putând realiza controale la fața locului;
24. verifică, prin direcțiile de specialitate, respectarea condițiilor de acordare a ajutoarelor și dispune măsurile ce se impun, în situația în care aceste condiții nu au fost respectate;
25. colaborează cu alte autorități și instituții interesate pentru organizarea în România a acțiunilor de promovare a exportului, la care participă firme străine, potențial importatoare de bunuri și servicii românești;
26. acordă asistență tehnică operatorilor economici care intenționează să participe independent din resurse proprii la târgurile, expozițiile și misiunile economice internaționale;
27. sprijină, în condițiile legii, acțiunile coordonate de Ministerul Finanțelor Publice pentru recuperarea creanțelor României rezultate din operațiuni comerciale și de cooperare economică derulate înainte de 31 decembrie 1989;
28. asigură funcția de autoritate națională pentru aplicarea reglementărilor Uniunii Europene privind eliberarea de documente de import și, după caz, de export în relațiile de comerț dintre Uniunea Europeană și țări terțe, pentru produse aflate în domeniul său de competență;
29. eliberează, în condițiile legii, autorizații de funcționare în România a reprezentanțelor societăților comerciale și organizațiilor comerciale străine;
30. organizează activitatea de prelucrare și gestionare de informații și date în domeniul comerțului;
31. urmărește elaborarea de materiale promoționale și publicații de specialitate în domeniul comerțului;
32. realizează lucrări de evaluare a potențialului existent pe piețele externe pentru fundamentarea strategiilor de export la nivel de țări partenere și/sau regional, acordând prioritate punerii în aplicare a reglementărilor prevăzute în acordurile de comerț sau de parteneriat economic ale Uniunii Europene și promovării ofertei românești de export în condițiile pieței concurențiale;
33. identifică acele categorii de produse românești cu potențial de export și realizează analize sectoriale și de prezentare a capacității de absorbție a ofertei românești pe plan extern;
34. elaborează și actualizează materiale de informare și documentare în domeniul comerțului exterior pentru portalul de comerț;
35. solicită mediului de afaceri și autorităților publice materiale promoționale pentru prezentarea ofertei de export, a oportunităților de afaceri și a potențialului economic al României;
36. utilizează baze de date cu exportatorii și importatorii din România, precum și baze de date statistice de comerț exterior și realizează lucrări de sinteză privind evoluția relațiilor comerciale ale României pe plan internațional;
37. mediatizează cererile de produse românești și propunerile de afaceri ale partenerilor străini la nivelul mediului de afaceri românesc;
38. inițiază propuneri de programe și proiecte pentru promovarea exporturilor românești de produse și servicii, în conformitate cu strategiile sectoriale de susținere a acestora;
39. organizează seminare, conferințe și forumuri pe teme de promovare și facilitare a comerțului și participă la manifestări similare inițiate de instituții sau organizații de profil, în țară și în străinătate;
40. organizează întâlniri de afaceri între firmele românești și străine, direct sau în colaborare cu instituții și agenții guvernamentale, camere de comerț, asociații profesionale, organizații de promovare a întreprinderilor mici și mijlocii din România și instituții partenere de promovare a comerțului din alte țări;
41. dezvoltă relații de cooperare și parteneriat cu organizații, instituții și asociații profesionale românești și străine pentru promovarea comerțului pe plan internațional, potrivit legii;
42. poate susține organizarea de seminare și cursuri de pregătire profesională de specialitate;
43. participă la reuniunile mecanismelor de susținere a exportatorilor la nivelul UE;
44. poate atrage fonduri structurale și implementează proiecte și programe care vizează eficientizarea și diversificarea instrumentelor de susținere a exportatorilor;
45. participă la proiectele și programele care vizează creșterea performanțelor la export în cadrul Strategiei UE privind regiunea Dunării, precum și Proiectul European Gateway;
46. în cazul primirii unor solicitări concrete poate asigura managementul unitar al promovării și derulării operațiunilor de comerț exterior pentru societățile în care acționar majoritar este statul;
47. întocmește mandatele de reprezentare la nivelul Uniunii Europene și alte documente relevante la nivelul Uniunii Europene în domeniul politicii comerciale și relațiilor economice internaționale și solicită avizarea mandatului de către Ministerul Afacerilor Externe, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 379/2013
E. În domeniile întreprinderilor mici și mijlocii, cooperației și mediului de afaceri:
1. asigură elaborarea, gestionarea și monitorizarea implementării proiectelor și programelor pentru stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii și a societăților cooperative, precum și pentru creșterea competitivității și eficienței acestora în condițiile mediului concurențial și ale fenomenelor specifice economiei de piață;
2. asigură corelarea și monitorizarea îndeplinirii planurilor de măsuri elaborate de autoritățile publice interesate, pentru aplicarea în România a inițiativei "Small Business Act";
3. asigură monitorizarea îndeplinirii prevederilor din domeniile dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, mediului de afaceri și cooperației, cuprinse în acordurile guvernamentale încheiate de România cu alte state;
4. asigură stimularea și corelarea acțiunilor destinate promovării principiilor cooperatiste;
5. reprezintă și participă, în numele statului român, la activitatea organizațiilor internaționale din domeniile întreprinderilor mici și mijlocii, mediului de afaceri și cooperației;
6. exercită funcțiile de coordonare și control privind Fundația de Post-Privatizare și asigură reprezentarea intereselor acesteia în cadrul unor organe, organizații, instituții și autorități;
7. asigură corelarea și monitorizarea îndeplinirii activităților și acțiunilor cuprinse în Programul național de reformă pentru domeniile întreprinderilor mici și mijlocii, mediului de afaceri și cooperației;
8. solicită și primește de la celelalte autorități ale administrației publice, în condițiile legii, informări, analize, rapoarte, sinteze pe probleme ce țin de dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, mediului de afaceri și cooperației;
9. coordonează și participă împreună cu alte organe ale administrației publice la elaborarea strategiilor în domeniile mediului de afaceri și cooperației;
10. elaborează criteriile, prioritățile și procedurile necesare în vederea desfășurării programelor și proiectelor activităților specifice, după caz;
11. derulează, gestionează și coordonează programe și proiecte cu finanțare externă, prin înființarea de unități de management de proiect, în condițiile legii;
12. participă, în condițiile legii, împreună cu alte organe ale administrației publice de specialitate, la elaborarea și implementarea politicilor, proiectelor și programelor de cercetare, inovare și transfer de tehnologie în domeniile întreprinderilor mici și mijlocii, mediului de afaceri și cooperației;
13. coordonează cooperarea în cadrul programelor și studiilor Uniunii Europene și ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a proiectelor și programelor din domeniul întreprinderilor mici și mijlocii, precum și în cadrul acordurilor bilaterale interguvernamentale încheiate de România în acest domeniu;
14. elaborează, actualizează, implementează și monitorizează Planul de acțiuni pentru mediul de afaceri;
15. propune, derulează, asigură și monitorizează acțiuni pentru elaborarea, adaptarea și implementarea instrumentelor de identificare și măsurare a costurilor administrative, impuse de reglementările mediului de afaceri, în concordanță cu metodologiile și practicile internaționale de identificare, măsurare și reducere a barierelor administrative;
16. organizează, participă și coordonează derularea sondajelor periodice în vederea evaluării impactului reglementărilor administrative și procedurale asupra climatului afacerilor, utilizând expertiza, metodologia și instrumentele preluate de la organizații și organisme internaționale în domeniul cercetărilor de piață;
17. colaborează direct pe proiecte specifice și în regim permanent cu organizații și organisme internaționale - Banca Mondială, Comisia Europeană, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică - asigurând coordonarea programelor și activităților desfășurate împreună cu acestea în legătură cu mediul de afaceri;
18. identifică și testează metode de îmbunătățire a mediului de afaceri, pentru asigurarea transparenței administrative, elaborării și implementării unor coduri de bune practici, încurajarea și sprijinirea inițiativei antreprenoriale;
19. implementează și coordonează politicile în domeniul mediului de afaceri în scopul respectării recomandărilor și angajamentelor cu privire la reforma reglementărilor formulate de Comisia Europeană și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică - O.E.C.D. - Investment Compact;
20. asigură, coordonează și răspunde în domeniile de competență de îndeplinirea obiectivelor stabilite de Comisia Europeană prin Programul de acțiune, în vederea reducerii constrângerilor și a barierelor administrative în Uniunea Europeană;
21. urmărește promovarea unui mediu de afaceri stimulativ, concurențial, prin coordonarea aplicării următoarelor măsuri:
a) organizarea de consultări publice periodice între reprezentanții sectorului public și cei ai mediului de afaceri cu privire la implementarea Strategiei Naționale Anticorupție, în domeniul de activitate, precum și al celorlalte politici publice cu impact asupra mediului de afaceri;
b) implementarea standardelor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Uniunii Europene și Organizației Națiunilor Unite în materia comportamentului etic în afaceri;
c) cunoașterea și aplicarea de bune practici internaționale în implementarea programelor de conformitate între sectorul public și mediul privat;
22. colaborează cu celelalte autorități și instituții publice care au competențe în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii, mediului de afaceri și cooperației, inclusiv pentru îmbunătățirea cadrului legislativ;
23. reprezintă permanent, pe proiectele specifice mediului de afaceri, interesele statului român în cadrul organizațiilor internaționale - Banca Mondială, Comisia Europeană, Asociația Rețeaua Internațională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică - asigurând coordonarea programelor și activităților desfășurate împreună cu acestea în legătură cu mediul de afaceri;
24. elaborează cadrul normativ și instituțional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice și pentru implementarea politicilor din domeniul mediului de afaceri;
25. asigură îndeplinirea obligațiilor care îi revin din reglementările europene, precum și activitățile desfășurate de partea română în cadrul instituțiilor Uniunii Europene în domeniile coordonate;
26. asigură coordonarea la nivel național, în colaborare cu celelalte autorități interesate, a activităților referitoare la cooperarea internațională în domeniul mediului de afaceri;
27. reprezintă autoritatea competentă care asigură respectarea prevederilor Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată;
28. acordă avizul pentru conformitatea statutului asociației/uniunii cooperatiste cu prevederile Legii nr. 1/2005, republicată, în vederea înscrierii în Registrul asociațiilor și fundațiilor;
29. participă la lucrările Consiliului consultativ al cooperației, constituit conform Legii nr. 1/2005, republicată;
30. participă la lucrările Consiliului consultativ pentru întreprinderi mici și mijlocii;
31. sprijină și consiliază inițiatorii de acte normative cu implicații în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii și le trimite rezultatele Testului IMM;
32. atrage investiții pentru sprijinirea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în vederea internaționalizării activităților economice ale acestora;
33. coordonează acțiunile desfășurate în cadrul Programului național "România HUB", asigurând administrarea programului;
34. organizează cursuri în domeniul întreprinderi mici și mijlocii;
35. elaborează studii, analize, statistici privitoare la impactul măsurilor de sprijin ale ministerului în activitatea întreprinderilor mici și mijlocii;
36. asigură dialogul cu entitățile publice și private implicate în sprijinirea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii;
38. gestionează resursele financiare alocate din bugetul de stat și controlează modul de utilizare a acestora de către instituțiile publice din subordinea ministerului.
F. În domeniul proprietății intelectuale, invențiilor și mărcilor:
1. promovează politica de sprijin al invențiilor în România;
2. dezvoltă infrastructuri eficiente și echilibrate de luptă împotriva contrafacerii și pirateriei;
3. elaborează strategia postaderare în domeniul proprietății intelectuale.
F^1. în domeniul investițiilor străine:
1. avizează, elaborează și promovează, după caz, cadrul legislativ în domeniul investițiilor străine directe și participă la susținerea proiectelor de acte normative în cadrul comisiilor parlamentare și în plenul celor două Camere, în condițiile legii;
2. elaborează și implementează strategii, politici publice și programe în domeniul investițiilor străine directe;
3. coordonează elaborarea strategiilor de promovare a investițiilor străine în România și a programelor de acțiune pentru atragerea capitalului străin în economie, colaborând cu ministerele și autoritățile administrației publice centrale și locale, în conformitate cu prioritățile și cu programul de dezvoltare economică a țării;
4. realizează acțiuni de promovare, marketing și publicitate, în țară și în străinătate, pentru atragerea și implementarea investițiilor străine directe;
5. realizează acțiuni de publicitate în mass-media, cu caracter general pe piețele interne și externe, pentru promovarea investițiilor străine în România și a climatului investițional al României;
6. încheie contracte, convenții și înțelegeri de colaborare cu instituții, asociații, firme de specialitate și experți din țară și din străinătate, în scopul promovării, marketingului, atragerii și implementării investițiilor străine directe;
7. colaborează cu Guvernul, ministere, autorități ale administrației publice centrale și locale, cu alte instituții centrale și locale, precum și cu parteneri români și străini, în vederea atragerii investițiilor străine în România și prezentării ofertelor investiționale ale României pe plan extern;
8. desfășoară activități de promovare a investițiilor străine pe plan intern și extern, asigurând ducerea la îndeplinire a obiectivelor programului de guvernare în domeniul său de activitate;
9. identifică, în colaborare cu ministerele, organele de specialitate ale administrației publice centrale și cu celelalte instituții publice, cu societățile și regiile autonome interesate, proiecte noi de investiții în sectorul privat și de stat și asigură prezentarea acestora investitorilor străini;
10. asigură activitatea de promovare și sprijină implementarea investițiilor străine, îndeplinind rolul de punct de contact și de intermediar între investitori sau parteneri străini, după caz, și autoritățile centrale și locale;
11. examinează propunerile investitorilor străini pentru efectuarea de investiții în România și stabilește acțiunile pentru implementarea acestora, solicitând, după caz, sprijinul instituțiilor și societăților implicate;
12. acordă, la solicitarea investitorilor străini, asistență tehnică, sprijin și consultanță, împreună cu instituțiile competente, după caz, pentru realizarea proiectelor de investiții cu participare străină de capital, inclusiv în ceea ce privește procedura de definitivare a formalităților pentru investițiile străine confirmate, precum și cu privire la schemele existente în cadrul cărora investitorii pot solicita finanțare de la autoritatea responsabilă;
13. evaluează reacțiile investitorilor străini în legătură cu problemele curente ale activității de investiții în România, cu informarea operativă a factorilor de decizie, pentru a acționa în consecință;
14. organizează, inclusiv în parteneriat cu organisme guvernamentale și neguvernamentale, în țară și în străinătate, evenimente, misiuni, seminare, conferințe, mese rotunde și dezbateri pentru atragerea și promovarea investițiilor străine și participă la manifestări similare inițiate de alte instituții sau de organizații române ori străine;
15. organizează misiuni economice și vizite de informare în țară, pentru investitorii străini, în scopul promovării și atragerii investițiilor străine;
16. organizează întâlniri pentru schimb de experiență cu agențiile sau instituțiile guvernamentale similare, precum și cu organisme private din țară și din străinătate;
17. acționează, inclusiv prin consultări cu investitorii străini, cu organizațiile profesionale, cu patronatele, camerele de comerț bilaterale și cu ambasadele pentru menținerea permanentă a unui mediu de afaceri favorabil atragerii investițiilor străine, prin asigurarea armonizării legislative în domeniu, simplificarea procedurilor și eliminarea barierelor administrative;
18. realizează și difuzează materiale promoționale, flyere, broșuri, pliante, afișe, cataloage, postere, ghiduri de investiție, materiale audiovideo, obiecte de protocol, studii și analize privind mediul de afaceri național și internațional;
19. efectuează studii de marketing;
20. promovează o imagine atractivă privind politica și realitățile economice, climatul investițional din România, în mediile de afaceri naționale și internaționale;
21. promovează prin intermediul inserțiilor publicitare și articolelor, în publicații scrise și on-line de interes general și specific, climatul investițional al României și proiectele de investiții;
22. poate accesa fonduri externe nerambursabile sau din alte surse, în condițiile legii;
23. asigură reprezentarea externă în cadrul birourilor de promovare a comerțului exterior și investițiilor străine, precum și buna funcționare a activității acestora;
1. exercită drepturile și îndeplinește obligațiile ce decurg din calitatea de acționar al statului la Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. și la Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaș;
2. exercită drepturile și obligațiile ce decurg din calitatea de autoritate contractantă privind concesionarea activelor rețelei electrice de transport și a terenurilor pe care aceasta este amplasată.
(1^1) Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, în calitate de autoritate competentă și punct unic de contact cu Comisia Europeană, îndeplinește rolul, funcțiile și atribuțiile stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 38/2015
privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți.
(2) Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de alte acte normative în vigoare.