Anexa nr. II

SERVICIILE care trebuie prestate către operatorii de transport feroviar (prevăzute la art. 13)

1. Pachetul minim de acces cuprinde:

a) tratarea cererilor pentru acordarea de capacități de infrastructură feroviară;

b) dreptul de utilizare a capacităților de infrastructură acordate;

c) utilizarea infrastructurii feroviare, inclusiv a macazurilor și a joncțiunilor;

d) conducerea traficului feroviar, inclusiv semnalizarea, reglementarea, dispecerizarea, precum și comunicarea și furnizarea de informații privitoare la circulația trenurilor;

e) utilizarea echipamentelor de alimentare electrică pentru curentul de tracțiune, în situația în care sunt disponibile;

f) toate celelalte informații necesare introducerii sau operării serviciilor pentru care au fost acordate capacitățile de infrastructură.

2. Se acordă accesul, inclusiv accesul pe calea ferată, la următoarele infrastructuri de servicii, în cazul în care acestea există, și la serviciile furnizate în cadrul acestor infrastructuri:

a) gările pentru călători, clădirile acestora și celelalte instalații, inclusiv afișarea informațiilor despre călătorie și amplasamentul adecvat pentru serviciile de emitere a biletelor;

b) terminale de marfă;

c) stațiile de triaj și infrastructurile de formare a trenurilor, inclusiv infrastructuri pentru manevră;

d) linii de garare;

e) infrastructuri de întreținere, cu excepția infrastructurilor de întreținere capitală dedicate trenurilor de mare viteză sau altor tipuri de material rulant care necesită facilități specifice;

f) alte infrastructuri tehnice, inclusiv instalații de curățare și de spălare;

g) infrastructurile portuare maritime și interioare legate de activități feroviare;

h) infrastructurile de intervenție;

i) infrastructuri de alimentare cu combustibil și furnizarea de combustibil în aceste infrastructuri, tarifele aferente trebuind să figureze separat pe facturi.

3. Serviciile suplimentare pot cuprinde:

a) curentul pentru tracțiune; tarifele aferente trebuie să figureze pe facturi separat de tarifele pentru utilizarea echipamentelor de alimentare electrică, fără a se aduce atingere aplicării Directivei 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și de abrogare a Directivei 2003/54/CE transpuse în legislația națională prin Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare;

b) preîncălzirea trenurilor de călători;

c) contracte specifice pentru:

controlul transportului mărfurilor periculoase;

asistență în operarea trenurilor speciale.

4. Serviciile auxiliare pot conține:

a) accesul la rețelele de telecomunicații;

b) furnizarea de informații suplimentare;

c) inspecția tehnică a materialului rulant:

d) servicii de emitere a biletelor în gările pentru călători;

e) serviciile de întreținere capitală furnizate în cadrul infrastructurilor dedicate trenurilor de mare viteză sau altor tipuri de material rulant care necesită facilități specifice.

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).