Condițiile de acces la infrastructura feroviară
(1) Operatorilor de transport feroviar li se acordă, în condiții echitabile, nediscriminatorii și transparente, dreptul de acces la infrastructura feroviară din România, în vederea operării oricărui tip de servicii de transport feroviar de mărfuri. Respectivul drept include accesul la infrastructura care conectează porturile maritime și interioare și la alte infrastructuri de servicii prevăzute la pct. 2 din anexa nr. II și la infrastructura care deservește sau ar putea deservi mai mult de un client final.
(1^1) Fără a aduce atingere obligațiilor internaționale ale Uniunii Europene și ale statelor membre, Ministerul Transporturilor, la propunerea Consiliului Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar sau cu acordul acestuia, după caz, poate limita, prin decizie, dreptul de acces pentru serviciile operate din și către un stat terț vecin care utilizează o rețea al cărei ecartament este diferit de cel al rețelei feroviare principale din cadrul Uniunii Europene, în cazul în care apar denaturări ale concurenței în transportul feroviar transfrontalier dintre statele membre și statul terț respectiv. Astfel de denaturări pot rezulta, printre altele, din cauza lipsei unui acces nediscriminatoriu la infrastructura feroviară și la serviciile aferente în statul terț în cauză.
(1^2) În cazul în care Ministerul Transporturilor intenționează, în temeiul dispozițiilor alin. (1^1), să adopte o decizie de a limita dreptul de acces, acesta prezintă proiectul de decizie Comisiei Europene și consultă celelalte state membre. Dacă, în termen de trei luni de la prezentarea respectivului proiect de decizie, nici Comisia Europeană și niciun alt stat membru nu formulează obiecții, Ministerul Transporturilor poate adopta respectiva decizie.
(1^3) Măsurile care stabilesc detaliile procedurii și criteriile care trebuie urmate în vederea aplicării prevederilor alin. (1^1) vor fi adoptate în conformitate cu actele de punere în aplicare adoptate de Comisia Europeană.
(2) Fără a aduce atingere prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 și nr. 1.107/70 ale Consiliului, operatorilor de transport feroviar li se acordă, în condiții echitabile, nediscriminatorii și transparente, dreptul de acces la infrastructura feroviară din România în scopul operării serviciilor de transport feroviar de călători. Operatorii de transport feroviar au dreptul să îmbarce călători din orice stație și să îi debarce în altă stație. Respectivul drept include accesul la infrastructura care conectează infrastructurile de servicii prevăzute la pct. 2 din anexa II.
Limitarea dreptului de acces și a dreptului de îmbarcare și debarcare a călătorilor
(1) În urma analizei prevăzute la alin. (2), Ministerul Transporturilor poate decide, prin ordin al ministrului, limitarea dreptului de acces prevăzut la art. 10 alin. (2) pentru serviciile de transport de călători între un anumit punct de plecare și o anumită destinație atunci când unul sau mai multe contracte de servicii publice acoperă aceeași rută sau o rută alternativă, dacă exercitarea acestui drept ar compromite echilibrul economic al contractului sau contractelor de servicii publice în cauză.
(2) Pentru a stabili dacă echilibrul economic al unui contract de servicii publice ar fi compromis, Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar efectuează o analiză economică obiectivă și își bazează decizia pe criterii predeterminate, stabilite în condițiile legii. Acest lucru este stabilit în urma unei cereri formulate de oricare dintre entitățile enumerate mai jos, în termen de 30 de zile de la primirea informării privind serviciul de transport feroviar de călători potrivit prevederilor art. 38 alin. (4):
a) autoritatea sau autoritățile competente care a/au atribuit contractul de servicii publice, conform prevederilor legislației în vigoare;
b) oricare altă autoritate competentă interesată care are dreptul de a limita accesul în înțelesul prezentului articol;
c) administratorul infrastructurii;
d) operatorul de transport feroviar care execută contractul de servicii publice.
(3) La solicitarea Consiliului Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar, autoritățile competente și operatorii de transport feroviar care prestează aceste servicii publice pun la dispoziție informațiile solicitate, în limite rezonabile, pentru a putea lua o decizie. Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar analizează informațiile puse la dispoziție de aceste părți și, după caz, solicită orice informații relevante de la toate părțile implicate și inițiază consultarea acestora în termen de 30 de zile de la primirea solicitării. Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar trebuie să consulte toate părțile implicate, după caz, și să informeze părțile cu privire la decizia sa motivată într-un termen predeterminat și rezonabil și, în orice caz, în maximum 40 de zile de la primirea tuturor informațiilor relevante.
(4) Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar comunică motivele care stau la baza deciziei sale și specifică condițiile în care oricare dintre entitățile de mai jos poate solicita reconsiderarea deciziei în termen de 30 de zile de la comunicare:
a) autoritatea sau autoritățile competente în materie, conform prevederilor legislației în vigoare;
b) administratorul infrastructurii;
c) operatorul de transport feroviar care execută contractul de servicii publice;
d) operatorul de transport feroviar care solicită accesul.
(5) În cazul în care Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar decide că echilibrul economic al unui contract de servicii publice ar fi compromis de serviciul de transport feroviar de călători avut în vedere, prevăzut la art. 38 alin. (4), acesta indică modificările posibile ale respectivului serviciu care ar garanta respectarea condițiilor de acordare a dreptului de acces prevăzute la art. 10 alin. (2).
(6) Măsurile care stabilesc detaliile procedurii și criteriile care trebuie urmate în vederea aplicării prevederilor alin. (1)-(4) vor fi stabilite prin acte normative subsecvente.
(7) Deciziile prevăzute la alin. (1)-(4) pot fi atacate în condițiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Serviciile de transport feroviar de călători de mare viteză
(1) În vederea dezvoltării pieței pentru serviciile de transport feroviar de călători de mare viteză și în vederea promovării unei utilizări optime a infrastructurii existente, precum și pentru a încuraja competitivitatea serviciilor de transport feroviar de călători de mare viteză în beneficiul călătorilor, exercitarea dreptului de acces prevăzut la art. 10 în ceea ce privește serviciile de transport feroviar de călători de mare viteză poate fi supusă doar cerințelor stabilite de Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar în conformitate cu prezentul articol.
(2) În cazul în care Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar stabilește, în urma analizei prevăzute la art. 11 alin. (2) și (3), că serviciul de transport feroviar de călători de mare viteză preconizat între un anumit punct de plecare și o anumită destinație compromite echilibrul economic al unui contract de servicii publice care acoperă aceeași rută sau o rută alternativă, Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar precizează modificările posibile ale serviciului care ar garanta îndeplinirea condițiilor de acordare a dreptului de acces prevăzute la art. 10 alin. (2). Astfel de modificări pot include o modificare a serviciului preconizat.
Perceperea unui tarif de la operatorii de transport feroviar care prestează servicii de transport de călători
(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 11 alin. (2), Ministerul Transporturilor poate percepe un tarif de la operatorii de transport feroviar care oferă servicii comerciale de transport feroviar de călători pentru exploatarea rutelor care intră în competența Ministerului Transporturilor conform contractelor de servicii publice, între două stații de pe teritoriul României, în condițiile prevăzute de prezentul articol. În acest caz, operatorilor de transport feroviar care oferă respectivele servicii de transport feroviar intern sau internațional de călători le este aplicat același tarif pentru exploatarea rutelor care intră în competența Ministerului Transporturilor.
(2) Tariful are scopul de a compensa Ministerul Transporturilor pentru obligațiile de serviciu public stabilite prin contractele de servicii publice atribuite, în condițiile legii. Venitul obținut din aplicarea acestui tarif și plătit cu titlu de compensație nu depășește ceea ce este necesar pentru a acoperi în totalitate sau în parte costurile ocazionate de executarea obligațiilor de serviciu public în cauză, ținând cont de încasările reale și de un nivel rezonabil de profit pentru executarea obligațiilor respective.
Venitul obținut din aplicarea acestui tarif și plătit cu titlu de compensație se virează de către Ministerul Transporturilor la bugetul de stat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(3) Tariful respectiv respectă principiile echității, transparenței, nediscriminării și proporționalității, în special între prețul mediu al serviciului de călători și nivelul taxei percepute. Sumele totale percepute în temeiul prezentului alineat nu trebuie să pericliteze viabilitatea economică a serviciului de transport feroviar de călători căruia îi sunt aplicate.
(4) Ministerul Transporturilor păstrează informațiile necesare pentru a se asigura că poate identifica originea și utilizarea tarifului, având obligația de a pune aceste informații la dispoziția Comisiei Europene.
(5) Măsurile care stabilesc detaliile procedurii și criteriile care trebuie urmate în vederea aplicării acestui articol vor fi adoptate în conformitate cu actele de punere în aplicare adoptate de Comisia Europeană.
Condițiile de acces la servicii
(1) Administratorul infrastructurii furnizează tuturor operatorilor de transport feroviar, în mod nediscriminatoriu, pachetul minim de acces prevăzut la pct. 1 din anexa nr. II.
(2) Operatorii infrastructurilor de servicii oferă în mod nediscriminatoriu tuturor operatorilor de transport feroviar accesul, inclusiv accesul pe calea ferată, la infrastructurile prevăzute la pct. 2 din anexa nr. II și la serviciile furnizate în cadrul acestor infrastructuri.
(3) Pentru a garanta transparența deplină și accesul nediscriminatoriu la infrastructurile de servicii prevăzute la pct. 2 lit. a)-d), g) și i) din anexa nr. II, precum și furnizarea de servicii în cadrul acestor infrastructuri, în cazul în care operatorul unei astfel de infrastructuri de servicii se află sub controlul direct sau indirect al unui organism sau al unei societăți care, de asemenea, activează și deține o poziție dominantă pe piețele naționale de servicii de transport feroviar pentru care se utilizează infrastructura, operatorii acestor infrastructuri de servicii trebuie să se organizeze într-o manieră independentă din punct de vedere organizatoric și decizional față de respectivul organism sau de respectiva societate. Această independență nu implică cerința de instituire a unei entități juridice separate pentru infrastructurile de servicii și poate fi obținută prin organizarea unor departamente distincte în cadrul aceleiași entități juridice. Pentru toate infrastructurile de servicii prevăzute la pct. 2 din anexa nr. II, operatorul și respectivul organism sau respectiva societate au conturi separate, inclusiv bilanțuri și conturi de profit și pierdere separate, care se țin și se publică cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Operarea unei infrastructuri de servicii poate fi asigurată de administratorul infrastructurii sau de un operator al infrastructurii de servicii aflat sub controlul direct sau indirect al administratorului infrastructurii, cu respectarea cerințelor prevăzute la art. 7.
(4) Cererile depuse de operatorii de transport feroviar pentru acordarea accesului la servicii și furnizarea acestora în cadrul infrastructurilor de servicii prevăzute la pct. 2 din anexa nr. II primesc răspuns într-un termen rezonabil, stabilit de Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data depunerii cererii. Aceste cereri pot fi respinse numai dacă există alternative viabile care le permit operarea serviciului respectiv de transport de marfă sau călători pe aceleași rute sau pe rute alternative în condiții acceptabile din punct de vedere economic. Acest lucru nu obligă operatorul infrastructurii de servicii să realizeze investiții în resurse sau infrastructuri pentru a răspunde tuturor cererilor depuse de operatorii de transport feroviar.
În cazul în care solicitările operatorilor de transport feroviar privesc accesul la servicii și furnizarea acestora în cadrul unei infrastructuri de servicii gestionate de un operator al infrastructurii de servicii prevăzute la alin. (3), operatorul infrastructurii de servicii justifică, în scris, orice decizie de respingere și indică alternative viabile.
(5) În cazul în care un operator al unei infrastructuri de servicii prevăzute la pct. 2 din anexa nr. II descoperă că există conflicte între diferite cereri, acesta trebuie să încerce să satisfacă, pe cât posibil, toate cererile. Dacă nu există nicio alternativă viabilă și nu se pot rezolva toate cererile de capacitate pentru infrastructura respectivă pe baza necesarului demonstrat, solicitantul poate depune o plângere la Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar, care examinează cazul și ia măsuri, când este cazul, pentru a se asigura că o parte corespunzătoare din capacitate este acordată respectivului solicitant.
(6) În cazul în care o infrastructură de servicii prevăzută la pct. 2 din anexa nr. II nu a fost în folosință timp de cel puțin 2 ani la rând, iar operatorii de transport feroviar au informat operatorul respectivei infrastructuri de servicii cu privire la interesul lor legat de accesul la infrastructura respectivă, pe baza necesarului demonstrat, proprietarul acesteia trebuie să publice un anunț de concesionare sau închiriere, în condițiile legii, pentru operarea infrastructurii de servicii feroviare, parțial sau integral, cu excepția cazului în care operatorul respectivei infrastructuri de servicii demonstrează faptul că un proces de reconversie aflat în desfășurare face imposibilă utilizarea acesteia de către un operator de transport feroviar.
(7) În cazul în care operatorul infrastructurii de servicii prestează oricare dintre serviciile prevăzute la pct. 3 din anexa nr. II sub forma unui serviciu suplimentar, acesta îl furnizează, la cerere, operatorilor de transport feroviar, într-o manieră nediscriminatorie.
(8) Operatorii de transport feroviar pot cere administratorului infrastructurii sau operatorilor infrastructurilor de servicii, cu titlu de servicii suplimentare, serviciile auxiliare prevăzute la pct. 4 din anexa nr. II. Operatorul infrastructurii de servicii nu este obligat să presteze aceste servicii auxiliare. În cazul în care operatorul infrastructurii de servicii decide să presteze oricare dintre serviciile auxiliare respective, acesta îl prestează către operatorii de transport feroviar, la cerere, într-o manieră nediscriminatorie.
(9) Măsurile care stabilesc detaliile procedurii și criteriile care trebuie urmate în vederea asigurării accesului la serviciile prevăzute la pct. 2-4 din anexa nr. II vor fi adoptate în conformitate cu actele de punere în aplicare adoptate de Comisia Europeană.
Sisteme comune de informații și de emitere a biletelor directe
(1) Fără a aduce atingere prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.371/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind drepturile și obligațiile călătorilor din transportul feroviar și prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 7/2012 privind implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier și pentru realizarea interfețelor cu alte moduri de transport, aprobată prin Legea nr. 221/2012, care transpune Directiva 2010/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind cadrul pentru implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier și pentru interfețele cu alte moduri de transport, Ministerul Transporturilor coordonează instituirea unui sistem comun de informații privind transportul feroviar al călătorilor și a unui sistem de emitere integrată a biletelor, a biletelor directe și a rezervărilor.
(2) Sistemele prevăzute la alin. (1) nu discriminează operatorii de transport feroviar și nu provoacă denaturări ale pieței de transport feroviar al călătorilor.
(3) Participarea la sistemele prevăzute la alin. (1) constituie parte a obligației de serviciu public privind transportul feroviar al călătorilor.
(4) Sistemul comun de informații privind transportul feroviar al călătorilor, prevăzut la alin. (1), este administrat de administratorul infrastructurii feroviare.
(5) Sistemul de emitere integrată a biletelor, a biletelor directe și a rezervărilor, prevăzut la alin. (1), este administrat de către o entitate juridică publică sau privată independentă de orice operator de transport feroviar sau de către o asociație a tuturor operatorilor de transport feroviar care operează servicii de transport feroviar de călători. Această entitate se desemnează de Ministerul Transporturilor, prin ordin al ministrului, în urma consultărilor cu operatorii de transport feroviar care operează servicii de transport de călători.
(6) Ministerul Transporturilor informează anual Comisia Europeană în ceea ce privește introducerea și utilizarea sistemelor prevăzute la alin. (1) și pune la dispoziția acesteia informațiile solicitate în scopul monitorizării evoluțiilor pieței feroviare privind introducerea și utilizarea unui sistem comun de informații și a unui sistem de emitere integrată a biletelor, a biletelor directe și a rezervărilor, precum și în scopul examinării accesului nediscriminatoriu al călătorilor din transportul feroviar la datele necesare pentru planificarea călătoriilor și rezervarea biletelor.
(7) Operatorii de transport feroviar care operează servicii de transport de călători instituie planuri de urgență pentru a oferi călătorilor asistență, în sensul prevederilor art. 18 din Regulamentul (CE) nr. 1.371/2007, în cazul unei perturbări majore a serviciilor.
(8) Planurile de urgență prevăzute la alin. (7) sunt comunicate Ministerului Transporturilor, care are obligația coordonării corespunzătoare a acestor planuri de urgență inclusiv prin consultarea, după caz, a administratorului infrastructurii și/sau a Consiliului Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar.