Capitolul VII^1 — Abateri și sancțiuni disciplinare

On this page

(la 17-02-2025, Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din ORDINUL nr. 20 din 3 februarie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 136 din 17 februarie 2025 )

Articolul 173^1

(1) În cazul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute la art. 100 din Lege, persoanelor private de libertate aflate în centre li se pot aplica sancțiunile disciplinare prevăzute de art. 101 alin. (1) din Lege, de către comisia de disciplină prevăzută la art. 110 alin. (4) din Lege, denumită în continuare Comisia.

(2) Șeful unității în care este organizat și funcționează centrul desemnează, în fiecare an, prin dispoziție, Comisia, formată din unul dintre adjuncții acestuia, în calitate de președinte, cu drept de vot, șeful centrului de reținere și arestare preventivă, un ofițer cu studii juridice, în calitate de membri, și un secretar.

(3) Sancțiunile prevăzute la alin. (1) se stabilesc de Comisie în urma parcurgerii procedurii disciplinare, prevăzută la art. 103 din Lege.

(la 17-02-2025, Capitolul VII^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din ORDINUL nr. 20 din 3 februarie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 136 din 17 februarie 2025 )

Articolul 173^2

(1) Abaterile disciplinare se constată, din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane, de către personalul centrului și se consemnează într-un raport de incident.

(2) Raportul de incident prevăzut la alin. (1) se depune în termen de 24 de ore de la data constatării abaterii la șeful de schimb, care îl predă de îndată șefului centrului, și se înregistrează în registrul de intrare-ieșire a corespondenței ordinare.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în situația în care abaterea disciplinară este săvârșită pe perioada transferului între centre sau la unități de penitenciar, raportul de incident este întocmit de șeful escortei și remis în termenul prevăzut la același alineat șefului de schimb/șefului de tură din unitatea de destinație.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în situația în care abaterea disciplinară este constatată în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, raportul de incident se depune la șeful de schimb, care îl predă în prima zi lucrătoare șefului centrului.

(5) După înregistrare, raportul de incident se înaintează de îndată șefului unității la nivelul căreia funcționează centrul.

(la 17-02-2025, Capitolul VII^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din ORDINUL nr. 20 din 3 februarie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 136 din 17 februarie 2025 )

Articolul 173^3

(1) Procedura disciplinară se declanșează de către șeful unității, care înaintează raportul de incident Comisiei în termen de 24 de ore.

(2) Șeful unității desemnează una sau mai multe persoane din cadrul personalului subordonat de la nivelul unității unde funcționează centrul, altul decât cel care execută serviciul de pază și supraveghere în cadrul centrului, să efectueze cercetarea prealabilă.

(3) Persoana/Persoanele desemnată/desemnate aduc la cunoștința persoanei private de libertate motivul declanșării procedurii disciplinare și faptul că acesta poate propune administrarea de probe. Dispozițiile art. 61 alin. (2) din Lege se aplică în mod corespunzător.

(4) În termenul prevăzut la art. 103 alin. (4) din Lege, persoana/persoanele desemnată/desemnate prezintă Comisiei rezultatele cercetării prealabile.

(5) În termen de 10 zile de la primirea rezultatelor cercetării prealabile, Comisia, după ascultarea persoanei private de libertate și a oricărei alte persoane care are cunoștință despre împrejurările în care a fost săvârșită fapta, prin hotărâre scrisă aplică una dintre sancțiunile disciplinare sau, după caz, clasează dosarul de cercetare disciplinară.

(6) Hotărârea Comisiei se comunică persoanei private de libertate de îndată, sub semnătură, de către secretar, cu menționarea căii de atac existente și a termenului de exercitare a acesteia.

(la 17-02-2025, Capitolul VII^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din ORDINUL nr. 20 din 3 februarie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 136 din 17 februarie 2025 )

Articolul 173^4

(1) Împotriva hotărârii Comisiei prin care a fost aplicată o sancțiune disciplinară, persoana privată de libertate poate face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la comunicare. Dispozițiile art. 104 din Lege se aplică în mod corespunzător.

(2) Plângerea formulată de persoana privată de libertate se înregistrează în registrul de evidență cereri diverse, prevăzut în anexa nr. 2, și se înaintează, prin grija administrației centrului, judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la penitenciarul la care este arondat.

(3) Încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se înregistrează în registrul de intrare-ieșire a corespondenței ordinare și se comunică de îndată persoanei private de libertate.

(la 17-02-2025, Capitolul VII^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din ORDINUL nr. 20 din 3 februarie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 136 din 17 februarie 2025 )

Articolul 173^5

(1) În cazul în care, pentru motive de siguranță sau în scopul prevenirii actelor de împiedicare a aflării adevărului ori influențare a rezultatului cercetării disciplinare, se impune separarea preventivă a persoanei private de libertate, șeful centrului poate dispune această măsură pe timpul cercetărilor.

(2) În situația în care după săvârșirea unei abateri disciplinare se impune transferarea de îndată a persoanei private de libertate într-un alt loc de deținere, raportul de incident se trimite, împreună cu celelalte documente întocmite, unității în care a fost transferată, în vederea continuării procedurii disciplinare.

(la 17-02-2025, Capitolul VII^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din ORDINUL nr. 20 din 3 februarie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 136 din 17 februarie 2025 )

Articolul 173^6

(1) Atunci când față de persoana privată de libertate a fost aplicată o sancțiune se efectuează mențiunile necesare în documentele de evidență. Evidența sancțiunilor aplicate persoanelor private de libertate aflate în centre se realizează în format letric și electronic.

(2) Evidența letrică se realizează prin următoarele documente:

a) raportul de incident, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2;

b) Registrul de evidență a primirii și punerii în libertate a persoanelor reținute sau arestate preventiv, prevăzut în anexa nr. 2;

c) Fișa de cunoaștere individuală, prevăzută în anexa nr. 2;

d) Registrul de evidență cereri diverse, prevăzut în anexa nr. 2, dacă este cazul.

(3) Hotărârea Comisiei și, după caz, încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se atașează dosarului personal al persoanei private de libertate.

(4) Evidența informatizată se realizează prin înregistrarea datelor în modulul specific din aplicația informatizată de gestiune a datelor despre persoanele private de libertate. Responsabilitatea utilizării aplicației și a introducerii datelor în secțiunile specifice, conform domeniului de competență, revine personalului stabilit prin dispoziția șefului centrului.

(la 17-02-2025, Capitolul VII^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din ORDINUL nr. 20 din 3 februarie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 136 din 17 februarie 2025 )

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).