Capitolul VIII — Procedurile standard de intervenție și imobilizare

(1) Procedurile de intervenție și imobilizare se desfășoară cu respectarea dispozițiilor art. 16 din Lege.

(2) Procedurile de intervenție și imobilizare se utilizează pentru soluționarea incidentelor și sunt folosite numai atât cât acestea sunt necesare și sunt proporționale în raport de situația de fapt.

(3) Incidentele sunt de două tipuri: operaționale și critice.

(4) Intervenția este asigurată cu personal propriu sau, după caz, cu sprijinul polițiștilor din cadrul formațiunii de acțiuni speciale.

(1) Prin incident operațional se înțelege reacția la situațiile de urgență medicală, la incendiu, la evadare, la tulburări sau violențe ale persoanelor private de libertate și evenimente periculoase.

(2) Prin reacția la situații de urgență medicală se înțelege reacția la una din următoarele situații în care se poate afla persoana privată de libertate:

(3) Prin reacția la incendiu se înțelege reacția la incendierea intenționată a camerei de deținere sau a propriei persoane, la incendiul sau prăbușirea spațiilor de deținere.

(4) Prin reacția la evadare se înțelege inclusiv reacția la tentativa de evadare.

(5) Prin reacția la tulburări sau violențe ale persoanei private de libertate se înțelege reacția la una din următoarele situații:

(6) Prin reacția la evenimente deosebite se înțelege reacția în caz de descoperire de arme sau explozivi, de dispersare a lichidelor fiziologice și de primire de pachete suspecte.

(7) Incidente critice sunt revolta și luarea de ostatici.

(1) Proporționalitatea utilizării procedurilor de intervenție și imobilizare este o chestiune de fapt și se interpretează pentru fiecare caz în parte, ținându-se seama de acțiunea propriu-zisă, în raport de circumstanțe.

(2) Factorii care trebuie luați în considerare atunci când se analizează proporționalitatea sunt următorii:

(1) Determinarea faptului că utilizarea procedurilor de intervenție și imobilizare este necesară ține seama de vătămarea pe care un membru al personalului încearcă să o prevină și de consecințele actelor neconforme ale persoanei private de libertate față de instrucțiunile legale primite.

(2) Vătămarea pe care un membru al personalului încearcă să o prevină poate acoperi unul din riscurile următoare:

(1) Întotdeauna după restabilirea ordinii tulburată de comportamentul necorespunzător al persoanei private de libertate, utilizarea procedurilor de intervenție și imobilizare încetează.

(2) Utilizarea procedurilor de intervenție și imobilizare în raport de circumstanțe este proporțională dacă folosirea altor alternative eficiente și mai puțin vătămătoare nu au putut restabili ordinea de drept.

(1) Nu este permisă intervenția pentru soluționarea unui incident prin folosirea mijloacelor de imobilizare de către un singur membru al personalului decât atunci când urgența o impune.

(2) În cazul în care este necesară utilizarea mijloacelor de imobilizare în cadrul soluționării unui incident, intervenția este asigurată, după caz, și cu sprijinul polițiștilor din cadrul formațiunii de acțiuni speciale.

(1) Modul cadru de acțiune pentru rezolvarea incidentelor, principiile de utilizare a mijloacelor de imobilizare de către lucrătorii din cadrul formațiunii de acțiuni speciale pentru măsuri de securitate speciale și modul de desfășurare a acestora în timpul unui incident se stabilesc prin metodologie aprobată prin dispoziție a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției Române.

(1) Șeful centrului este obligat să informeze permanent șeful unității de poliție cu privire la activitățile desfășurate în centru și măsurile luate, în situații deosebite și, după caz, să solicite sprijin pentru îndeplinirea întocmai a misiunilor și sarcinilor ce revin unității.

(2) În cazurile în care se impune, șeful unității de poliție raportează potrivit prevederilor specifice în vigoare.