(1) Prin excepție de la art. 90, în vederea protecției investitorilor se va menține înregistrarea la A.S.F. pentru acțiunile care au fost retrase de la tranzacționarea pe piața de capital, în conformitate cu dispozițiile referitoare la retragerea de la tranzacționare ca urmare a unei hotărâri a AGEA și a îndeplinirii anumitor condiții de retragere prevăzute expres în cadrul respectivelor reglementări, în condițiile în care hotărârea AGEA privind retragerea de la tranzacționare face obiectul unui litigiu aflat pe rolul instanțelor de judecată.
(2) Acțiunile prevăzute la alin. (1) vor fi radiate din evidențele A.S.F. în situația în care instanțele de judecată resping definitiv cererea de anulare a hotărârii AGEA. În situația în care hotărârea AGEA privind retragerea de la tranzacționare este anulată de instanțele de judecată printr-o sentință definitivă, societatea emitentă are obligația de a iniția, în termen de 30 de zile, demersurile necesare admiterii la tranzacționarea pe piața de capital. Admiterea la tranzacționare a emitentului se realizează la cererea emitentului în baza hotărârii judecătorești de anulare a hotărârii AGEA privind retragerea de la tranzacționare, cu respectarea corespunzătoare a prevederilor legale privind admiterea la tranzacționare pe respectivul loc de tranzacționare.
Societatea emitentă are obligația ca, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință, să notifice A.S.F. cu privire la pronunțarea de către instanțele de judecată a unei hotărâri definitive referitoare la anularea hotărârii AGEA.
(3) Pe perioada menținerii înregistrării la A.S.F. potrivit alin. (1), emitenților ale căror acțiuni sunt retrase de la tranzacționarea pe piața de capital nu le sunt incidente obligațiile de raportare prevăzute de prezentul regulament.
(1) Obligațiile de raportare ale emitenților încetează în momentul radierii valorilor mobiliare/altor instrumente financiare din evidențele A.S.F., cu respectarea prevederilor alin. (2) și ale art. 91 alin. (3).
(2) Prin excepție de la obligațiile de raportare stabilite pentru entitățile ale căror valori mobiliare sunt înregistrate la A.S.F., entitățile care au emis valorile mobiliare prevăzute la art. 84 lit. e) și care nu sunt tranzacționate pe piața de capital au obligația ca, pe perioada menținerii la A.S.F. în conformitate cu art. 85, să pună la dispoziția publicului și să transmită la A.S.F., în termen de cel mult 5 luni de la încheierea exercițiului financiar, un raport anual ce va conține documentele prevăzute la art. 63 alin. (2) din Legea nr. 24/2017, caz în care situațiile financiare anuale sunt întocmite conform reglementărilor contabile aplicabile respectivei entități și sunt însoțite, după caz, fie de raportul integral al auditorului financiar/firmei de audit, fie de raportul cenzorilor, conform cerințelor privind auditarea/verificarea situațiilor financiare.
(3) Până la data radierii din evidențele A.S.F. sau, după caz, a admiterii la tranzacționare/tranzacționării pe o piață reglementată sau sistem multilateral/organizat de tranzacționare, instrumentele financiare prevăzute la art. 84 lit. e) și art. 91 alin. (1) sunt depozitate, în mod obligatoriu, la depozitarul central autorizat, în vederea efectuării în mod centralizat a operațiunilor cu respectivele instrumente financiare și asigurării unei evidențe unitare a acestor operațiuni, sens în care societățile au obligația să încheie/să mențină corespunzător contracte de servicii de registru cu depozitarul central.
(4) Transferul dreptului de proprietate asupra instrumentelor financiare prevăzute la alin. (3) se înregistrează de către depozitarul central în conformitate cu regulile aplicabile de către depozitarul central în cazul societăților care nu au instrumente financiare admise la tranzacționare sau tranzacționate pe o piață reglementată sau în cadrul unui sistem multilateral/organizat de tranzacționare și pentru care depozitarul central ține registrul acționarilor.
(5) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile în cazul în care entitatea respectivă nu a emis alte valori mobiliare tranzacționate pe piața de capital.