CONDIȚII-CADRU de valabilitate asociate atestatelor destinate activității de executare și/sau verificare a lucrărilor de instalații electrice
la regulament
1. Prezentele condiții stabilesc cerințele necesare pentru valabilitatea atestatului destinat activității de executare și/sau verificare de lucrări de instalații electrice.
2. Titularul atestatului are dreptul să factureze și să încaseze contravaloarea serviciilor prestate în baza contractelor încheiate.
3. Titularul are dreptul să solicite, în scris, ANRE suspendarea atestatului, în situația în care nu mai dorește să își continue activitatea atestată pentru o perioadă determinată.
4. Titularul are dreptul să solicite, în scris, ANRE retragerea atestatului, în situația în care nu mai dorește să își continue activitatea atestată.
5. Pe perioada de valabilitate a atestatului, titularul de atestat are dreptul de a desfășura activități și de a realiza lucrări potrivit competențelor acordate de tipul de atestat pe care îl deține, prevăzute în anexa nr. 3 la regulament.
6. Pe perioada de valabilitate a atestatului, titularul are următoarele obligații:
a) să respecte prevederile din:
– Legea energiei electrice și gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare;
– prezentele condiții-cadru de valabilitate asociate atestatului;
– Regulamentul pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută și verifică instalații electrice, aprobat prin Ordinul președintelui ANRE nr. 134/2021 (regulament);
– orice alte reglementări emise de ANRE, în vigoare aplicabile activităților atestate;
– alte acte normative incidente, inclusiv cele privind protecția persoanelor, bunurilor și activităților;
b) să dețină cel puțin structura minimă de personal autorizat prevăzută la art. 14 alin. (1) lit. d) la regulament, corespunzătoare tipului de atestat deținut, și să aloce personalul din acea structură pentru realizarea lucrărilor/activităților contractate;
c) în situația modificării structurii minime de personal, să transmită ANRE, în format electronic, la o adresă de e-mail publicată pe pagina de internet a ANRE, documentele privind modificarea acesteia față de structura minimă avută în vedere la acordarea atestatului, în termen de 15 zile de la data la care sa produs modificarea;
d) să dețină în proprietate sau în folosință cel puțin dotările tehnico-materiale minime prevăzute în anexa nr. 6 la regulament;
e) să subcontracteze lucrări de instalații electrice sau părți ale acestora numai către un titular de atestat ce are competențe corespunzătoare tipurilor de lucrări pe care le subcontractează;
f) să realizeze lucrări de instalații electrice numai la nivelul competențelor prevăzute în regulament pentru tipul de atestat deținut;
g) să realizeze lucrări de instalații electrice, în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare, numai după obținerea tuturor autorizațiilor, acordurilor și avizelor prevăzute de legislația în materie și cu respectarea restricțiilor/condițiilor stabilite prin acestea;
h) să țină evidența lucrărilor executate și/sau verificare contracte, în ordine cronologică, într-un registru unic de evidență, inclusiv în format electronic, care să cuprindă cel puțin următoarele: denumirea beneficiarului, denumirea obiectivului de investiții, amplasamentul (județul, localitatea, strada, numărul), numărul și data încheierii contractului de prestări servicii, precum și data la care acesta a fost finalizat, electricienii autorizați de ANRE care au efectuat lucrarea (nume și prenume, tip atestat și număr autorizație), observații; în acest registru se evidențiază și contractul/contractele de subantrepriză încheiat/ încheiate; informațiile se completează în termen de 5 zile lucrătoare de la deținerea fiecărei informații;
i) să transmită ANRE anual, până la data împlinirii fiecărui an de valabilitate a atestatului, în format electronic, la o adresă de e-mail pusă la dispoziție în acest scop, fișa cu privire la personalul operatorului economic - structura cu personalul angajat/contractat, alocat activităților supuse atestării, întocmită conform anexei nr. 7 la regulament, pentru fiecare tip de atestat deținut, care să cuprindă cel puțin doi electricieni autorizați, având minimum gradul și tipul de autorizare aferente fiecărui tip de atestat deținut, conform listei personalului prevăzute în anexa nr. 8 la regulament; fișa va fi însoțită de rapoarte per salariat, extrase din registrul general de evidență a salariaților, purtând data accesării bazei de date și asumat prin semnătură de către reprezentantul legal al operatorului economic, sau, după caz, de copia certificată pentru conformitate a contractelor de prestări servicii încheiate cu personalul alocat activităților respective;
j) să furnizeze corect și complet, în termenul precizat de ANRE, datele și informațiile solicitate, să îndeplinească măsurile dispuse și să dea curs convocărilor adresate de către ANRE;
k) să îndeplinească măsurile de conformare dispuse de ANRE în termenele stabilite;
l) să permită accesul reprezentanților ANRE pentru realizarea de controale/inspecții/verificări, în conformitate cu reglementările în vigoare;
m) să execute lucrări de instalații electrice doar pe baza unor documentații de proiectare elaborate de titulari atestați și verificate de persoane autorizate ca verificator de proiecte, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
n) să se asigure că lucrările de executare a instalațiilor electrice sunt supuse verificării de către persoane autorizate ca responsabil tehnic cu execuția care nu au participat la realizarea lucrării, în conformitate cu legislația în vigoare și cu prescripțiile și normele tehnice aplicabile;
o) să instituie și să mențină un sistem de înregistrare și soluționare privind reclamațiile făcute la adresa sa de către clienți, în legătură cu modul în care își desfășoară activitățile pentru care este atestat, și să transmită, la cererea ANRE, informații privind reclamațiile înregistrate și modul lor de soluționare;
p) să nu se angajeze în practici cu potențial caracter anticoncurențial și să nu împiedice alți titulari de atestate să se angajeze în contractarea sau realizarea activităților pentru care dețin atestat;
q) să asigure egalitatea de tratament a clienților săi;
r) să asigure o garanție a lucrării de instalații electrice executate/verificate, în baza unui contract stabilit și semnat împreună cu beneficiarul lucrării;
s) să nu abuzeze de sistemul clasificării informațiilor și să permită asigurarea transparenței informațiilor publice.
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.