ORDIN nr. 785 din 20 octombrie 2000

ORDIN Ministerul Transporturilor
Official source
View on legislatie.just.ro
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 644 din 11 decembrie 2000
Entered into force
11.12.2000
Consolidated form as of
11.12.2000

pentru aprobarea aplicării unor reglementări europene tehnice care cuprind cerințele tehnice necesare în vederea certificării, în conformitate cu dispozițiile Reglementării europene JAR-21 - Proceduri de certificare pentru aeronave, produse și piese asociate, aprobată prin Ordinul ministrului transportului nr. 434/1999

Ministrul transportului,

pentru îndeplinirea atribuțiilor ce revin Ministerului Transporturilor ca autoritate de stat în domeniul transporturilor,

în scopul armonizării reglementărilor naționale cu cele ale Uniunii Europene în domeniul aviației civile,

luând în considerare procesul de implementare în Europa a unui cod unic privind siguranța zborului,

în temeiul art. 12 lit. b), d) și m) din Ordonanța Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată și ulterior modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 94/2000, al art. 4 lit. b), f) și l) din Ordonanța Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, aprobată și modificată prin Legea nr. 130/2000,

în baza prevederilor art. 2 pct. 4 și ale art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 263/1999 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, precum și ale art. 4 pct. 4.1. și 4.4. din Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Aeronautice Civile Române, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 405/1993 privind înființarea Autorității Aeronautice Civile Române,

emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă aplicarea de către Autoritatea Aeronautica Civilă Română - R.A. a următoarelor reglementări europene tehnice care cuprind cerințele tehnice necesare în vederea certificării, în conformitate cu dispozițiile Reglementării europene JAR-21 - Proceduri de certificare pentru aeronave, produse și piese asociate, aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 434/1999, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 17 septembrie 1999:

- JAR-22 - Planoare și planoare motorizate

- JAR-23 - Avioane din categoria normal, utilitar, acrobatic și transport regional

- JAR-25 - Avioane de transport

- JAR-27 - Elicoptere mici

- JAR-29 - Elicoptere de transport

- JAR-E - Motoare

- JAR-P - Elice

- JAR-APU - Grupuri de putere auxiliare

- JAR-AWO - Operare în orice condiții meteo

- JAR-VLA - Avioane foarte ușoare, precum și a amendamentelor ulterioare la acestea.

Articolul 2

Procedurile specifice de aplicare a prevederilor reglementărilor europene tehnice menționate la art. 1 vor fi stabilite de Autoritatea Aeronautica Civilă Română R.A.

Articolul 3

Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, certificarea aeronavelor, produselor și pieselor asociate se va face numai în conformitate cu cerințele reglementărilor tehnice europene aplicabile, menționate la art. 1.

Articolul 4

Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2001.

Articolul 5

Autoritatea Aeronautica Civilă Română - R.A. va pune la dispoziție tuturor celor interesați textul reglementărilor europene JAR menționate la art. 1, precum și al amendamentelor la acestea, traduse în limba română.

Articolul 6

Direcția generală a aviației civile din cadrul Ministerului Transporturilor și Autoritatea Aeronautica Civilă Română - R.A. vor lua măsuri pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Ministrul transporturilor,

Anca Boagiu

------------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).