Articolul 171
În cauzele penale, dispozițiile prezentului regulament referitoare la părți se aplică în mod corespunzător și cu privire la persoana vătămată, dacă legea nu dispune altfel.
În cauzele penale, dispozițiile prezentului regulament referitoare la părți se aplică în mod corespunzător și cu privire la persoana vătămată, dacă legea nu dispune altfel.
Suspendarea provizorie a executării hotărârii în condițiile Codului de procedură civilă de la 1865 se va soluționa de completuri în compunerea cărora intră președintele instanței sau, după caz, președintele de secție ori înlocuitorii acestora.
De la data intrării în vigoare a Legii nr. 304/2022, colegiul de conducere funcționează în conformitate cu dispozițiile acestei legi, inclusiv până la data alegerii membrilor prevăzuți de lege, și adoptă hotărâri potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (5) și (6). Dispozițiile art. 15 alin. (10) se aplică în mod corespunzător.
Până la reglementarea prin lege a statutului asistentului judecătorului, atribuțiile prevăzute la art. 37 se exercită de către experții juriști prevăzuți la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 127/2022 privind înființarea unor posturi de personal contractual în schema de personal a Consiliului Superior al Magistraturii.
(1) În termen de cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, președinții curților de apel și ai tribunalelor înaintează Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii propuneri privind numărul completurilor specializate prevăzute la art. 45 alin. (2) din Legea nr. 304/2022.
(2) Completurile specializate prevăzute în mod obligatoriu prin lege specială, înființate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 304/2022, continuă să funcționeze până la data adoptării hotărârii Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, dacă propunerea prevăzută la alin. (1) a fost formulată în termenul de 30 de zile.
(3) Cauzele de competența acestor completuri aflate pe rol anterior adoptării hotărârii Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii sunt preluate de completurile prevăzute la art. 45 alin. (2) din Legea nr. 304/2022. În situația în care numărul acestor din urmă completuri este mai mic decât cel anterior, cauzele aflate pe rolul completurilor care nu mai sunt specializate vor fi repartizate potrivit dispozițiilor prezentului regulament.
Avizele pentru care nu se prevede caracterul lor conform sunt consultative.
În situații excepționale, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin hotărâre, poate stabili reguli derogatorii de la prezentul regulament cu privire la desfășurarea activității administrativ-judiciare a instanțelor, durata vacanței judecătorești și cauzele care se judecă în timpul acesteia.
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.