(1) Revocarea din funcția de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii a judecătorilor și procurorilor se poate dispune oricând în timpul mandatului, în următoarele cazuri:
a) persoana în cauză nu mai îndeplinește condițiile legale pentru a fi membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii;
b) persoanei în cauză i-a fost aplicată o sancțiune disciplinară din cele prevăzute de lege pentru judecători și procurori, iar măsura a rămas definitivă;
c) secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat, pe baza raportului întocmit de Inspecția Judiciară, că persoana în cauză nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit în mod necorespunzător, în mod grav, repetat și nejustificat, atribuțiile prevăzute de lege.
(2) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii constată incidența uneia dintre ipotezele prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), la sesizarea președintelui sau a vicepreședintelui Consiliului Superior al Magistraturii ori a unei treimi din membri, și dispune revocarea din funcție, cu votul majorității membrilor săi.
(3) În situația prevăzută la alin. (1) lit. c), procedura de revocare din funcție se desfășoară după cum urmează:
a) solicitarea de revocare poate fi inițiată de cel puțin două treimi din numărul adunărilor generale de la nivelul instanțelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii a cărui revocare se solicită;
b) sesizarea trebuie să cuprindă indicarea concretă a atribuției prevăzute de lege pe care persoana în cauză nu și-a îndeplinit-o sau și-a îndeplinit-o în mod necorespunzător, în mod grav, repetat și nejustificat, precum și a motivelor din care rezultă această situație. Sesizarea este inadmisibilă atunci când vizează modul în care membrul ales și-a exercitat dreptul de vot;
c) solicitarea de revocare se transmite secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, care dispune efectuarea verificărilor necesare de către Inspecția Judiciară. Verificările trebuie efectuate în termen de cel mult 90 de zile de la data sesizării Inspecției Judiciare. Inspectorul-șef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificărilor cu cel mult 30 de zile dacă există motive întemeiate care justifică această măsură. Dispozițiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 305/2022 se aplică în mod corespunzător;
d) raportul întocmit de Inspecția Judiciară se transmite secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, care îl va comunica judecătorului sau procurorului vizat. Împotriva raportului, judecătorul sau procurorul poate formula obiecțiuni în termen de 30 de zile de la comunicare. Raportul definitiv se comunică adunărilor generale de la nivelul instanțelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii a cărui revocare se solicită;
e) în vederea dezbaterii raportului, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii convoacă toate adunările generale de la nivelul instanțelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii a cărui revocare se solicită, stabilind o singură zi pentru desfășurarea acestora;
f) persoana vizată de revocare se poate adresa judecătorilor sau procurorilor în vederea susținerii propriului punct de vedere, în orice mod, până la data adunărilor generale;
g) dacă două treimi din numărul voturilor valabil exprimate de judecătorii sau procurorii întruniți în adunările generale ale instanțelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii vizat de procedură sunt în sensul menținerii solicitării de revocare, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii ia act de hotărârile adunărilor generale;
h) adunările generale ale instanțelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii a cărui revocare se solicită sunt legal constituite în prezența a cel puțin două treimi din numărul judecătorilor sau procurorilor în funcție. Adunarea generală este prezidată de judecătorul sau procurorul cu cea mai mare vechime în funcția de judecător sau procuror. Hotărârile adunărilor generale se adoptă cu votul a cel puțin două treimi din numărul judecătorilor sau procurorilor în funcție.
(5) Revocarea din funcția de președinte sau vicepreședinte, în caz de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor prevăzute de lege, se propune de o treime din numărul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii și se dispune prin votul majorității Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în prezența a cel puțin două treimi din membrii săi. Hotărârea plenului se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată.
(6) Membrii aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanți ai societății civile, pot fi revocați din funcție în cazul în care nu mai îndeplinesc condițiile legale pentru a fi membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii sau în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare, în mod grav, repetat și nejustificat, a atribuțiilor prevăzute de lege; dispozițiile alin. (2) și alin. (3) lit. b) sunt aplicabile în mod corespunzător.
(7) Soluționarea sesizării de revocare din funcția de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, precum și a celei privind revocarea din funcția de președinte sau vicepreședinte se face numai după ascultarea persoanei vizate de sesizare, dispozițiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 305/2022 fiind aplicabile în mod corespunzător.
(8) Hotărârea de revocare poate fi atacată cu contestație în termen de 15 zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contestația se judecă în complet format din 3 judecători. Introducerea contestației suspendă de drept executarea hotărârii. Hotărârea prin care se soluționează contestația este definitivă.