(1) Valorile de referință armonizate ale eficienței de producere separată a energiei electrice pentru fiecare unitate de cogenerare "k" din Configurație și fiecare tip de combustibil j", eta_(e,Ref,k,j), se determină în funcție de anul punerii în funcțiune a respectivei unități (primul an de funcționare) din anexa nr. I la Regulamentul delegat UE 2015/2402. În cazul combustibililor gazoși se aplică și factorul de corecție cu abaterea temperaturii exterioare medii anuale din România de 10°C, față de condițiile ISO (15°C), care este + 0,5%.
(2) În cazul unităților de cogenerare mai vechi de 10 ani, începând cu al 11-lea an de funcționare, în fiecare an de aplicare a prevederilor prezentului regulament (ANaplicare) se vor utiliza valorile de referință armonizate ale eficienței de producere separată a energiei electrice prevăzute în anexa nr. I la Regulamentul delegat UE 2015/2402 pentru anul: ANaplicare - 10. În cazul combustibililor gazoși se aplică și factorul de corecție cu abaterea temperaturii exterioare medii anuale din România +10°C față de condițiile ISO (15°C), care este +0,5%.
(3) Pentru o unitate de cogenerare care a fost retehnologizată, anul PIF este considerat ca fiind anul în care se finalizează probele de punere în funcțiune după retehnologizare.
Valorile factorilor de corecție cu pierderile evitate prin rețelele electrice se determină pentru fiecare nivel de tensiune "i" din Configurație, separat pentru energia electrică livrată, p_(livrat,i), respectiv pentru Autoconsum, p_(autoconsum,i), și pentru CPTP, p_(CPTP,i), din anexa nr. IV la Regulamentul delegat UE 2015/2402.
(1) Valoarea de referință armonizată a eficienței de producere separată a energiei electrice corespunzătoare Configurației, eta_e,Ref, se calculează ca medie, ponderată cu consumul de combustibil de tip "j" și cu energia electrică produsă de unitatea "k", a valorilor de referință armonizate ale eficienței de producere separată a energiei electrice pentru fiecare unitate de cogenerare "k" din Configurație și fiecare tip de combustibil "j" utilizat, eta_e,Ref,k,j, determinate conform prevederilor art. 42.
(2) Valoarea de referință armonizată a eficienței de producere separată a energiei termice corespunzătoare Configurației, eta_t,Ref, se calculează ca medie, ponderată cu consumul de combustibil de tip "j", a valorilor de referință armonizate ale eficienței de producere separată a energiei termice pentru fiecare tip de combustibil "j" utilizat în schema de funcționare a Configurației, eta_t,Ref, determinate conform prevederilor art. 43.
(3) Valoarea factorului de corecție cu pierderile evitate prin rețelele electrice corespunzătoare Configurației, p_pierd.evit, se calculează ca medie, ponderată cu cantitățile de energie electrică corespunzătoare pe fiecare nivel de tensiune "i", a valorilor factorilor de corecție pentru energia electrică livrată, p_livrat,i, pentru Autoconsum, p_autoconsum,i și pentru CPTP, p_CPTP,i, determinați pentru fiecare nivel de tensiune "i" din Configurație conform prevederilor art. 44.