ORDIN nr. 1.729 din 1 iulie 2025

ORDIN Agen?ia Na?ională de Administrare Fiscală
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 646 din 9 iulie 2025
Entered into force
09.07.2025
Consolidated form as of
09.07.2025

Având în vedere prevederile art. 2 și ale art. 48 alin. (10) din Legea nr. 431/2023 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaționale și a grupurilor naționale de mari dimensiuni, precum și avizul conform al Ministerului Finanțelor comunicat prin Adresa nr. 839.225 din 1.07.2025,

în temeiul prevederilor art. 4 alin. (4), ale art. 48 alin. (11) din Legea nr. 431/2023 și ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Articolul 1

(1) Se aprobă modelul și conținutul formularului „Notificare referitoare la obligația de declarare și de plată a impozitului suplimentar național“, prevăzut în anexa nr. 1.

(2) Formularul „Notificare referitoare la obligația de declarare și de plată a impozitului suplimentar național“ se completează și se depune conform instrucțiunilor prevăzute în anexa nr. 2.

Articolul 2

(1) Formularul „Notificare referitoare la obligația de declarare și de plată a impozitului suplimentar național“ se depune la organul fiscal care administrează contribuabilul care depune formularul, dacă în România sunt mai multe entități constitutive care fac parte din același grup, în termen de 6 luni de la ultima zi a exercițiului financiar de raportare.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul contribuabililor care au optat, în condițiile legii, pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic.

Articolul 3

(1) Formularul prevăzut la art. 1 se completează, în mod obligatoriu, cu ajutorul programului de asistență asigurat de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

(2) Caracteristicile de editare și modul de difuzare, utilizare, păstrare și depunere a formularului „Notificare referitoare la obligația de declarare și plată a impozitului suplimentar național“ sunt prevăzute în anexa nr. 3.

Articolul 4

Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 5

Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, precum și direcțiile generale regionale ale finanțelor publice și structurile subordonate acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 6

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Nicoleta-Mioara Cîrciumaru

București, 1 iulie 2025.

Nr. 1.729.

Anexa nr. 1

NOTIFICARE referitoare la obligația de declarare și de plată a impozitului suplimentar național

[ ] inițială

[ ] rectificativă

[ ] [ ] [ ] [ ] index notificare inițială

În conformitate cu prevederile art. 2 și ale art. 48 alin. (10) din Legea nr. 431/2023 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaționale și a grupurilor naționale de mari dimensiuni, contribuabilul menționat mai jos notifică autoritățile fiscale cu privire la exercitarea opțiunii de declarare și de plată a impozitului suplimentar național, de către o singură entitate desemnată, la termenele legale, dacă în România sunt mai multe entități constitutive care fac parte din același grup.

A1. Identificarea contribuabilului care depune notificarea

1. Denumirea contribuabilului:

2. Codul de identificare fiscală:

[ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ]

3. Declarație depusă potrivit art. 90 alin. (4) din Codul de procedură fiscală (dacă este cazul) 

Cod de identificare fiscală succesor (cifS)

4. Nr. de înregistrare în registrul comerțului:

5. Adresa completă (stradă, nr., bl., sc., et., ap., codul poștal, localitatea, județul/sectorul):

6. Telefon:

7. E-mail:

8. Domiciliul fiscal (dacă este diferit de adresa sediului social):

Reprezentat de .................................., în calitate de:director economiccontabil-șefaltă persoană împuternicită, potrivit legiipersoane fizice autorizate, membri CECCARpersoane juridice autorizate, membri CECCAR

INSTRUCȚIUNI:

Dacă în România sunt mai multe entități constitutive care fac parte din același grup, prezenta notificare poate fi depusă de către oricare dintre acestea.

A2. Grupul de întreprinderi multinaționale/Grupul național de mari dimensiuni din care face parte contribuabilul

Denumirea:

INSTRUCȚIUNI:

Se înscrie numele grupului de întreprinderi multinaționale/grupului național de mari dimensiuni care este utilizat în mod obișnuit la întocmirea situațiilor financiare consolidate.

B. Date privind entitățile din România care fac obiectul prezentei notificări1. Denumirea2. Adresa3. Codul de identificare fiscalăEntitate desemnată?DaNu

INSTRUCȚIUNI:

La acest punct, entitatea care efectuează notificarea va furniza numele, adresa și codul de identificare fiscală ale fiecărei entități care efectuează obiectul acestei notificări, precum și entitatea care va declara și va plăti impozitul suplimentar național.

În acest tabel, contribuabilul care efectuează notificarea va furniza numele, adresa și codul de identificare fiscală ale fiecărei entități care face obiectul acestei notificări.

C. Date privind entitatea din România desemnată pentru declararea și plata impozitului suplimentar național

Contribuabilul care depune notificarea este același cu entitatea din România desemnată pentru plata impozitului suplimentar național?

[ ] Da (În acest caz nu se mai completează informațiile de mai jos.)

[ ] Nu (Se completează prezentul cartuș.)

1. Denumirea contribuabilului:

2. Codul de identificare fiscală:

[ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ]

3. Nr. de înregistrare în registrul comerțului:

4. Adresa completă (strada, nr., bl., sc., et., ap., codul poștal, localitatea, județul/sectorul):

5. Telefon:

6. E-mail:

7. Domiciliul fiscal (dacă este diferit de adresa sediului social):

Reprezentat de .............................., în calitate de:director economiccontabil-șefaltă persoană împuternicită, potrivit legiipersoane fizice autorizate, membri CECCARpersoane juridice autorizate, membri CECCAR

D. Persoane de contact ale entității care depune declarația1. Numele și prenumele/Denumirea2. Informații de contact (telefon și e-mail)3. Funcția/Calitatea

Se vor completa detaliile persoanei autorizate să reprezinte contribuabilul.

INSTRUCȚIUNI:

Se furnizează informații pentru o persoană de contact a entității din România (sau un reprezentant desemnat al entității).

Se notează inclusiv dacă persoana de contact este un împuternicit care acționează în numele entității care depune notificarea.

E. Perioada reglementată de notificare

a) Se vor indica datele de început și de sfârșit ale perioadei fiscale pentru raportare.1. Data începerii anului fiscal de raportare2. Data de încheiere a anului fiscal de raportare vizat de prezenta notificare

b) Pentru primul an de raportare1. Data începerii primului an fiscal de raportare acoperit de prezenta notificare2. Data de încheiere a primului an fiscal de raportare vizat de prezenta notificare

Sub sancțiunile aplicate faptei de fals în acte publice, declar că datele înscrise în acest formular sunt corecte și complete.

Semnătura

Data

Anexa nr. 2

INSTRUCȚIUNI de completare a formularului „Notificare referitoare la obligația de declarare și de plată a impozitului suplimentar național“

1. Entitățile raportoare trebuie să utilizeze formularul „Notificare referitoare la obligația de declarare și de plată a impozitului suplimentar național“, precum și programul de asistență disponibil pe portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), la adresa www.anaf.ro, secțiunea Servicii online, meniul Descărcare declarații electronice, în scopul raportării informațiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) din ordin.

2. Formularul se transmite prin portal, se depune în format electronic sub forma unui fișier PDF cu XML atașat, semnat electronic, prin mijloace de transmitere la distanță pe portalul e-guvernare.

3. Formularul se depune la organul fiscal competent pentru administrarea creanțelor fiscale datorate de către contribuabil.

4. Pentru depunerea formularului „Notificare referitoare la obligația de declarare și de plată a impozitului suplimentar național“, entitățile raportoare trebuie să dețină un certificat digital calificat, eliberat în condițiile Legii nr. 214/2024 privind utilizarea semnăturii electronice, a mărcii temporale și prestarea serviciilor de încredere bazate pe acestea.

5. Orice modificare a formularului „Notificare referitoare la obligația de declarare și de plată a impozitului suplimentar național“ se aduce la cunoștința entităților raportoare prin publicarea pe portalul A.N.A.F., în secțiunea Servicii online, meniul Descărcare declarații electronice, cu minimum 15 zile înainte de aplicarea modificărilor efectuate.

6. Corecțiile informațiilor transmise se efectuează după cum urmează:

a) la inițiativa entităților raportoare;

b) ca urmare a unei solicitări de corecție transmise de alte jurisdicții raportoare prin intermediul A.N.A.F.

7. Tipurile de corecții posibile:

a) modificarea sau completarea unor informații transmise inițial, în situația în care au fost raportate incorect sau incomplet;

b) anularea unor informații transmise inițial.

8. În notificarea rectificativă se înscriu toate informațiile prevăzute de formular, inclusiv cele care nu diferă față de formularul inițial.

Anexa nr. 3

Caracteristici de editare și modul de difuzare, utilizare, păstrare și depunere a formularului „Notificare referitoare la obligația de declarare și de plată a impozitului suplimentar național“

1. Denumire: „Notificare referitoare la obligația de declarare și de plată a impozitului suplimentar național“

2. Caracteristici de editare: Se utilizează echipament informatic pentru completare și editare. Formularele se completează și se editează cu ajutorul programului de asistență asigurat gratuit de către Agenția Națională de Administrare Fiscală.

3. Se utilizează în vederea depunerii notificării referitoare la obligația de declarare și de plată a impozitului suplimentar național, care face obiectul raportării.

4. Se completează și se depune de către declarant.

5. Circulă în format electronic la organul fiscal competent.

6. Se arhivează, în format electronic, în arhiva electronică centralizată. Termenul de arhivare se stabilește prin norme interne de arhivare electronică, elaborate de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).