Condiții de eligibilitate/Cerințe obligatorii relevante și specifice
Condiții de eligibilitate
Suprafața minimă pentru care se încheie angajamentul este de 100 ha.
Dacă pe parcursul derulării angajamentului nu se îndeplinește această condiție, beneficiarul este exclus de la plată pentru anul de cerere, angajamentul se închide și se recuperează sumele primite anterior. Nu se recuperează sumele plătite anterior, în cazul în care suprafața aflată sub angajament scade sub 100 ha pe parcursul implementării angajamentului ca urmare a realizării categoriilor de lucrări și obiective prevăzute la art. 38 alin. (1), art. 40 alin. (1) și art. 41 alin. (1) lit. a) și e) din Legea nr. 331/2024, cu modificările și completările ulterioare; a încadrării în tipul I funcțional în noul amenajament față de cel anterior; a unei reparcelări rezultate în urma înregistrării sistematice sau sporadice a imobilelor potrivit dispozițiilor din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ca urmare a unui eveniment de forță majoră cu efect definitiv (de exemplu, exproprierea unei părți a terenului forestier).
Terenurile destinate împăduririi sau reîmpăduririi trebuie să nu reprezinte mai mult de 15% din suprafața angajată.
Dacă pe parcursul derulării angajamentului nu se îndeplinește această condiție în unul dintre cei 5 ani de angajament, beneficiarul este exclus de la plată pentru anul în care s-a constatat încălcarea condiției. În cazul în care această condiție nu este respectată în 2 ani de angajament, acesta se închide și se recuperează sumele plătite anterior. Nu se recuperează sumele plătite anterior în cazul în care condiția nu este respectată ca urmare a realizării categoriilor de lucrări și obiective prevăzute la art. 38 alin. (1), art. 40 alin. (1) și art. 41 alin. (1) lit. a) și e) din Legea nr. 331/2024, cu modificările și completările ulterioare; a încadrării în tipul I funcțional în noul amenajament față de cel anterior; a unei reparcelări rezultate în urma înregistrării sistematice sau sporadice a imobilelor potrivit dispozițiilor din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare; a unui eveniment de forță majoră cu efect definitiv (de exemplu, exproprierea unei părți a terenului forestier) sau ca urmare a apariției de fenomene care impun recoltarea de produse accidentale I sau II.
Suprafața trebuie să facă parte dintr-un amenajament silvic în vigoare.
- Amenajamentul se consideră a fi în vigoare după ce a fost avizat procesul-verbal al conferinței a II-a de amenajare.^i)
1. Se exclude de la plată pentru anul de angajament în curs UP pentru care se constată că în orice perioadă a unui an de angajament orice suprafață din componența acesteia nu face parte dintr-un amenajament silvic în vigoare.
2. În cazul în care se constată într-un alt an decât cel precizat la pct. 1 că în orice perioadă din anul respectiv orice suprafață din componența UP sancționate conform pct. 1 nu face parte dintr-un amenajament silvic în vigoare, beneficiarul este exclus de la plată pentru anul de angajament în curs pentru UP din care face parte suprafața pentru care s-a constatat că nu face parte dintr-un amenajament silvic în vigoare, sumele primite anterior pentru UP din care a făcut parte suprafața pentru care s-a constatat că nu face parte dintr-un amenajament silvic în vigoare se recuperează, iar angajamentul se amendează prin eliminarea din acesta a UP din care face parte suprafața pentru care s-a constatat că nu face parte dintr-un amenajament silvic în vigoare, cu aplicarea sancțiunilor de supradeclarare în anul de cerere.
^i) În cazul în care la depunerea cererii de plată amenajamentul silvic este expirat și conferința a II-a de amenajare nu s-a desfășurat încă, din punctul de vedere al angajamentului, cerința se consideră respectată dacă beneficiarul sprijinului:
a) a efectuat demersurile legale pentru întocmirea noului amenajament înainte de data expirării amenajamentului anterior (GF confirmă la APIA prin adresă că este în curs de elaborare un nou amenajament silvic.);
b) ulterior aprobării planurilor de lucrări prin conferința a II-a de amenajare, depune la APIA avizul (cu fișa rezumativă a dosarului tehnic anexată) eliberat de GF în baza noului amenajament, până cel târziu la data de 31 ianuarie a anului următor.
Cu toate acestea, ținând cont de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 177/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, precum și privind stabilirea unor măsuri în domeniul silviculturii, condiția privind continuitatea dintre cele două amenajamente silvice se consideră respectată până la data aprobării prin ordin de ministru a amenajamentului nou, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie a anului 11 (6) de aplicare a amenajamentului. După data de 31 decembrie a anului 11 (6), respectarea condiției privind continuitatea dintre cele două amenajamente silvice este asigurată numai în baza noilor date din conferința a II-a sau a celor aferente amenajamentului nou aprobat prin ordin al ministrului.
Prin urmare, în condițiile menționate mai sus, menținerea în sistemul informatic APIA a informațiilor din vechiul amenajament, introducerea noilor date din conferința a II-a sau introducerea datelor privind amenajamentul nou aprobat prin ordin de ministru asigură respectarea condiției privind continuitatea dintre cele două amenajamente silvice, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie a anului 11 (6).
Beneficiarul este deținătorul unei suprafețe de teren forestier din cadrul fondului forestier național (FFN).
Se exclude de la plată u.a. pentru care se constată că în orice an din perioada de angajament orice suprafață din componența acesteia solicitată la plată nu face parte din fondul forestier național. Sumele primite anterior pentru u.a. respectivă se recuperează, iar angajamentul se amendează prin eliminarea acesteia din angajament, cu aplicarea sancțiunilor de supradeclarare în anul de cerere. În cazul în care condiția nu este respectată ca urmare a realizării categoriilor de lucrări și obiective prevăzute la art. 38 alin. (1), art. 40 alin. (1) și art. 41 alin. (1) lit. a) și e) din Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, sau a unei reparcelări rezultate în urma înregistrării sistematice sau sporadice a imobilelor potrivit dispozițiilor din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se recuperează sumele plătite anterior, iar plata în anul de angajament în curs se diminuează proporțional cu suprafața care nu mai face parte din FFN. În acest caz, angajamentul se amendează prin reducerea suprafeței angajate cu suprafața care nu mai face parte din FFN (dacă suprafața scade sub 100 ha se închide angajamentul fără recuperarea sumelor).
Terenurile care fac obiectul unor litigii nu sunt eligibile.
Dacă pe parcursul derulării angajamentului nu se îndeplinește această condiție în oricare dintre anii de implementare, pentru oricare dintre u.a., se refuză la plată u.a. care contribuie la nerespectarea acestei condiții pentru anii cererilor de plată în cauză pentru care se constată nerespectarea condiției. În cazul în care se constată că până la închiderea angajamentului condiția nu este îndeplinită, u.a. se exclude de la plată și se recuperează sumele primite anterior pentru această u.a., cu aplicarea sancțiunilor de supradeclarare în anul de cerere; angajamentul se închide pentru suprafețele respective.
Beneficiarul se angajează să mențină angajamentul de silvomediu pentru o perioadă de 5 ani de la data semnării acestuia. Beneficiarul se angajează să respecte condițiile/cerințele de eligibilitate, obligatorii relevante și specifice pachetelor de silvomediu pentru care aplică.
Nu se permite deschiderea angajamentului dacă nu a fost semnat angajamentul multianual.
Beneficiarul trebuie să dețină contract de administrare/prestări servicii silvice cu un ocol silvic autorizat.
Dacă un ocol silvic se desființează, proprietarul este obligat să încheie contract cu un alt ocol silvic.
1. Nu se permite deschiderea angajamentului.
2. Dacă pe parcursul derulării angajamentului nu se îndeplinește această condiție, se exclude de la plată pentru anul de angajament UP pentru care se constată că, pentru o perioadă mai mare de 90 de zile calendaristice pentru orice suprafață din componența acesteia, beneficiarul nu deține contract de administrare/prestări servicii silvice cu un ocol silvic autorizat.
3. În cazul în care se constată, într-un alt an decât cel precizat la pct. 2, că pentru o perioadă mai mare de 90 de zile calendaristice, pentru orice suprafață din componența UP sancționate conform pct. 2, beneficiarul nu deține contract de administrare/prestări servicii silvice cu un ocol silvic autorizat, UP în cauză este exclusă de la plată în anul de cerere și se recuperează sumele primite anterior, cu aplicarea sancțiunilor de supradeclarare în anul de cerere. Angajamentul pentru UP în cauză se închide.
Beneficiarul trebuie să participe cu toată suprafața deținută de acesta într-o unitate de producție/protecție la momentul depunerii aplicației de accesare a intervenției, urmând să solicite doar suprafața eligibilă.^ii)
Se exclude de la plată pentru anul de angajament în curs și se recuperează sumele primite anterior pentru întreaga suprafață din UP din angajament, dacă pe parcursul derulării angajamentului se constată că beneficiarul deținea la momentul depunerii cererii de finanțare și altă suprafață forestieră eligibilă în cadrul UP respective.
Angajamentul se amendează prin eliminarea din angajament a suprafeței din UP respectivă, cu aplicarea sancțiunilor de supradeclarare atât în anul de cerere, cât și în anii anteriori de angajament.
Sancțiunea nu se aplică dacă suprafața deținută la momentul depunerii cererii de finanțare și neinclusă în angajament este mai mică sau egală cu 1 ha în cazul angajamentelor pe suprafețe cuprinse între 100 ha și 500 ha, cu 5 ha în cazul angajamentelor pe suprafețe cuprinse între 500,01 ha și 1.000 ha, cu 10 ha în cazul angajamentelor pe suprafețe cuprinse între 1.000,01 ha și 5.000 ha și cu 50 ha în cazul angajamentelor cu suprafața mai mare de 5.000 ha.
^ii) Beneficiarul trebuie să se angajeze cu toată suprafața eligibilă deținută de acesta într-o unitate de producție/protecție. Suprafața neeligibilă din UP sau cea care depășește procentul de 15% permis în cazul terenurilor destinate împăduririi sau reîmpăduririi va fi declarată, dar nu va fi solicitată la plată.
Cerințele obligatorii relevante prevăzute de legea națională a pădurilor sau de dreptul intern relevant aplicabile intervenției DR-07
Pachetul 1 - Asigurarea de zone de liniște
Beneficiarul este obligat ca pe toată perioada de angajament să respecte cerințele obligatorii relevante prevăzute de legislația națională silvică sau de dreptul intern relevant referitoare la executarea lucrărilor de extragere a materialului lemnos prin tăieri de igienă, rărituri, tăieri de conservare și regenerare.
Se exclude de la plată în anul de cerere u.a. pentru care s-au constatat de către instituțiile specializate, în cadrul sarcinilor care le revin, următoarele aspecte:
- încălcarea prevederilor amenajamentului la nivel de u.a. referitor la tipul lucrărilor de extragere a materialului lemnos aplicate;
- tăierea arborilor fără act de punere în valoare și/sau fără autorizație de exploatare și/sau fără predarea spre exploatare;
- reprimirea parchetelor în afara termenelor legale.
Sumele primite anterior pentru u.a. respectivă se recuperează, iar angajamentul se amendează prin eliminarea acesteia din angajament cu aplicarea sancțiunilor de supradeclarare în anul de cerere.
Pachetul 2 - Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri
Beneficiarul este obligat ca pe toată perioada de angajament să respecte cerințele obligatorii relevante prevăzute de legislația națională silvică sau de dreptul intern relevant referitoare la executarea lucrărilor de extragere a materialului lemnos cu atelaje din u.a. selectate voluntar.
Se exclude de la plată u.a. în care se execută rărituri, pentru care s-au constatat de către instituțiile specializate, în cadrul sarcinilor care le revin, următoarele aspecte:
- încălcarea prevederilor amenajamentului la nivel de u.a. referitor la tipul lucrărilor de extragere a materialului lemnos aplicate (rărituri);
- tăierea arborilor fără act de punere în valoare și/sau fără autorizație de exploatare și/sau fără predarea spre exploatare;
- reprimirea parchetelor în afara termenelor legale;
- încălcarea prevederilor referitoare la executarea lucrărilor de extragere cu atelaje a materialului lemnos.
Sumele primite anterior în cadrul pachetului 2 pentru u.a. respectivă se recuperează.
Cerințe specifice angajamentelor
Pachetul 1 - Asigurarea de zone de liniște
Zona de liniște compactă din cadrul unei UP nu poate avea o suprafață mai mică de 20 ha.
Nerespectarea cerinței privind mărimea zonei de liniște compacte
1. Dacă pe parcursul derulării angajamentului nu se îndeplinește această condiție concomitent pentru toate suprafețele compacte la nivelul unei UP, beneficiarul este exclus de la plată pentru UP în cauză în anul de cerere, angajamentul se închide pentru UP în cauză și se recuperează sumele primite anterior pentru suprafața angajată în cadrul UP în cauză.
Nu se recuperează sumele plătite anterior, în cazul în care suprafața zonei de liniște scade sub 20 ha, ca urmare a realizării categoriilor de lucrări și obiective prevăzute la art. 38 alin. (1), art. 40 alin. (1) și art. 41 alin. (1) lit. a) și e) din Legea nr. 331/2024, cu modificările și completările ulterioare; a încadrării în tipul I funcțional în noul amenajament față de cel anterior; a unei reparcelări rezultate în urma înregistrării sistematice sau sporadice a imobilelor potrivit dispozițiilor din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare; a unui eveniment de forță majoră cu efect definitiv (de exemplu, exproprierea unei părți a terenului forestier).
2. În cazul în care la nivel de UP există mai multe suprafețe compacte, suprafața compactă care scade sub 20 ha, ca urmare a nerespectării uneia sau a mai multor condiții/cerințe care nu implică excluderea din angajament a uneia sau a mai multor u.a. din zona compactă respectivă, este exclusă din zona de liniște în anul de cerere, iar angajamentul rămâne în desfășurare pentru toată suprafața angajată din anul anterior.
3. În cazul în care la nivel de UP există mai multe suprafețe compacte, suprafața compactă care scade sub 20 ha, ca urmare a nerespectării uneia sau a mai multor condiții/cerințe care implică excluderea din angajament a uneia sau a mai multor u.a. din zona compactă respectivă, este exclusă din zona de liniște pe toată perioada de angajament.
Zona de liniște compactă este de minimum 20% din totalul suprafeței eligibile angajate, delimitată prin limite parcelare/subparcelare. Zona de liniște compactă la nivel de UP poate fi constituită din mai multe trupuri compacte, cu suprafețe de cel puțin 20 ha fiecare, care conțin u.a. întregi. Pentru terenurile forestiere situate în mai multe UP (administrate de același ocol silvic sau de ocoale silvice diferite), delimitarea zonei de liniște compacte de minimum 20% se va asigura la nivelul fiecărei UP.
Nerespectarea cerinței privind mărimea zonei de liniște (în cazul în care suprafața diminuată are suprafața de peste 20 ha)
1.^iii) Dacă pe perioada de derulare a angajamentului la nivel de UP suprafața determinată a zonei de liniște (ZL) scade sub 20% din suprafața determinată angajată în anul anterior, dar nu scade sub 17,5%
2.^iii) Dacă pe perioada de derulare a angajamentului la nivel de UP suprafața determinată a zonei de liniște (ZL) scade sub 17,5% din suprafața determinată angajată în anul anterior, dar nu scade sub 15%
3.^iii) Dacă pe perioada de derulare a angajamentului la nivel de UP suprafața determinată a zonei de liniște (ZL) scade sub 15% din suprafața determinată angajată în anul anterior
Se consideră repetiție dacă:
- procentul zonei de liniște pentru care s-a stabilit sancțiunea inițială se reduce în anii rămași de aplicare a angajamentului ca urmare a încălcării cerințelor obligatorii relevante în alte u.a. decât cele care au condus la stabilirea sancțiunii inițiale;
- se constată încălcări ale cerințelor specifice precizate la pct. 3 subpct. 3.1 sau 3.2 pe u.a. care au condus la stabilirea sancțiunii inițiale.
^iii)1) Dacă procentul zonei de liniște scade sub 20% se aplică atât excluderea de la plată a uneia sau a mai multor u.a. din zona de liniște în care s-au înregistrat neconformități, cât și nivelul de sancțiune în funcție de interval, aplicat la nivelul UP în care s-au înregistrat neconformități. Dacă sunt mai multe UP se aplică prevederile de la secțiunea 2 subsecțiunea 2 pct. 3 subpct. 3.1, referitoare la calculul aplicat în cazul angajamentelor cu mai multe UP. Excluderea u.a. de la plată ca urmare a încălcării unei cerințe specifice, dar și aplicarea nivelului de sancțiune se fac pentru cererea din anul în curs (cu excepția repetiției), fără ca suprafața zonei de liniște să fie ajustată pentru anii următori, iar angajamentul rămâne în desfășurare pentru întreaga suprafață determinată angajată din anul anterior.
Dacă există diferențe între procentul rezultat ca urmare a controlului GF și cel calculat conform prezentului sistem de sancțiuni, în baza suprafeței determinate angajate din anul anterior, se va lua în considerare procentul calculat conform prezentului sistem de sancțiuni.
2) Suprafața determinată a zonei de liniște (ZL) este suprafața ZL rezultată ca urmare a excluderii din ZL a u.a. neconforme sau a altor scăderi definitive.
3) În cazul excluderii u.a. din zona de liniște se vor avea în vedere următoarele posibilități:
- completarea, dacă este posibil, a zonei de liniște cu u.a. adiacente, astfel încât să se ajungă la procentul de 20%. Condiția ca u.a. să fie incluse în zona de liniște în anul următor este ca pe acestea să se fi respectat cerințele specifice în anii anteriori;
- în cazul în care completarea zonei de liniște cu u.a. adiacente nu este posibilă, sancțiunea identificată inițial pentru cerința specifică se aplică până la finalizarea angajamentului, fără a se considera repetiție/intenție. În situația în care intervin alte nerespectări de cerințe, acestea pot fi încadrate la repetiție/intenție, după caz.
4) Dacă în anul următor solicitantul nu efectuează lucrări în nicio u.a. din zona de liniște, nu se mai aplică nicio sancțiune pentru cerințele specifice prevăzute la pct. III.1.1 și III.1.2, cu excepția sancțiunii prevăzute la pct. 3, a doua liniuță. Începând cu anul 2 de angajament, fiecare an de angajament se evaluează separat.
Dacă în unul dintre anii următori solicitantul sprijinului efectuează lucrări, indiferent dacă acestea sunt efectuate în aceeași u.a. pe care a mai fost constatată această neconformitate sau în alte u.a., se aplică nivelul de repetiție/intenție, după caz.
5) Nu se aplică sancțiunile prevăzute la pct. 1-3 aferente cerinței specifice prevăzute la pct. III.1.2 în cazul în care condiția nu este respectată ca urmare a realizării categoriilor de lucrări și obiective prevăzute la art. 38 alin. (1), art. 40 alin. (1) și art. 41 alin. (1) lit. a) și e) din Legea nr. 331/2024, cu modificările și completările ulterioare; a încadrării în tipul I funcțional în noul amenajament față de cel anterior; a unei reparcelări rezultate în urma înregistrării sistematice sau sporadice a imobilelor potrivit dispozițiilor din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare; a unui eveniment de forță majoră cu efect definitiv (de exemplu, exproprierea unei părți a terenului forestier) sau în condițiile prevăzute la art. 18 lit. c) din anexa la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 115/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat „Silvomediu și climă“.
1.^iv) În cadrul zonelor de liniște, pentru perioada de angajament vor fi permise doar lucrări de împădurire, ajutorare a regenerărilor naturale, întreținere a culturilor și a semințișurilor până la realizarea stării de masiv, descopleșiri, degajări, depresaje și curățiri, precum și lucrări de reconstrucție ecologică care se continuă din perioada premergătoare angajamentului.
În cazul în care într-o u.a. din zona de liniște, pe perioada de derulare a angajamentului, se execută într-un singur an lucrări de extragere a materialului lemnos prin rărituri, tăieri de regenerare, tăieri de conservare sau tăieri de igienă, se exclude de la plată în anul de cerere u.a. respectivă, iar angajamentul rămâne în desfășurare pentru u.a. respectivă pentru suprafața determinată angajată din anul anterior.
În cazul în care neconformitatea este cauzată de încălcarea cerințelor atât în aceeași u.a., cât și în alte u.a. decât cele care au condus la stabilirea sancțiunii inițiale, se consideră repetiție.
2.^iv) În cazul în care, pe perioada de aplicare a angajamentului, în cadrul zonei de liniște apar fenomene care impun recoltarea de produse accidentale I sau II pe o suprafață mai mică de 50% din suprafața zonei de liniște, lemnul afectat va fi extras în condițiile legii.
În cazul în care în cadrul zonei de liniște apar fenomene care impun recoltarea de produse accidentale I sau II pe o suprafață mai mică de 50% din suprafața determinată a zonei de liniște și lemnul afectat a fost extras cu încălcarea prevederilor legale, nu se acordă plata pentru u.a. afectate de neconformitate și se aplică și nivel de sancțiune.
^iv) Precizări privind plata la nivelul u.a. afectate:
a) În cazul în care fenomenul care impune recoltarea de produse accidentale I sau II afectează întreaga suprafață a u.a. prin extragerea integrală a masei lemnoase (cu excepția arborilor menținuți cu scopul conservării biodiversității în conformitate cu prevederile planurilor de management/regulamentelor ariilor naturale protejate), se exclude de la plata aferentă pachetului 1 u.a. respectivă, pentru anul în care se recoltează produsele accidentale I sau II.
b) Excluderea de la plată a u.a. afectate de forța majoră (accidentale I sau II) nu va afecta suprafața determinată angajată și nu va conduce la aplicarea sancțiunilor pentru nerespectarea condițiilor de eligibilitate și, de asemenea, nu va afecta procentul zonei de liniște la nivel de UP, acestea nefiind excluse din zona de liniște.
c) În cazul în care fenomenul care impune recoltarea de produse accidentale I sau II nu afectează întreaga suprafață a u.a., se acordă plata pentru u.a. respectivă pentru anul în care se recoltează produsele accidentale I sau II, dacă lemnul afectat a fost extras cu respectarea condițiilor legale.
d) La efectuarea calculului sancțiunilor pentru cerințele specifice prevăzute la pct. III.1.1 și III.1.2 nu se vor scădea u.a. afectate de produsele accidentale I sau II.
Precizare privind determinarea suprafeței afectate, necesară pentru calcularea procentului suprafeței afectate din zona de liniște:
- Pentru calcularea procentului suprafeței afectate din zona de liniște se însumează toate suprafețele afectate de la nivelul u.a. componente. Suprafețele afectate la nivel de u.a. de pe care au fost recoltate produse accidentale I sau II sunt prevăzute în actul de punere în valoare (APV), cu ocazia punerii în valoare a arborilor afectați.
3.^v) În cazul în care suprafața (suprafețele din u.a. afectate integral/parțial) pe care apar fenomene care impun recoltarea de produse accidentale I sau II este de cel puțin 50% din suprafața zonei de liniște, nu se acordă plata pentru anul cererii de plată, angajamentul se închide fără a fi necesară rambursarea sprijinului primit anterior în cadrul angajamentului.*)
În cazul în care suprafața (suprafețele din u.a. afectate integral/parțial) pe care apar fenomene care impun recoltarea de produse accidentale I sau II este de cel puțin 50% din suprafața determinată a zonei de liniște, nu se acordă plata pentru anul cererii de plată, iar angajamentul se închide fără a fi necesară rambursarea sprijinului primit anterior în cadrul angajamentului.
În cazul în care beneficiarul deține în proprietate terenuri forestiere situate în mai multe UP, pentru calculul ponderii suprafeței pe care se impune recoltarea produselor accidentale raportarea se face la suprafața totală determinată a zonei de liniște din UP afectată.
^v) a) O lucrare se consideră executată într-un an dacă aceasta se execută într-o singură perioadă cuprinsă între 1.01-31.12 anul n. În cazul în care o partidă nu a putut fi exploatată în întregime până la data de 31.12 a anului n și stocul este reautorizat la data de 1.01 a anului n+1 pentru extragerea stocului rămas, nu se consideră a fi lucrări separate, cu condiția ca durata de timp de la începutul exploatării și până la reprimirea parchetului să nu depășească 365 de zile calendaristice. În cazul angajamentelor care se întind pe perioada a două amenajamente, se va avea în vedere ca pe u.a. pe care s-au executat lucrări în perioada de aplicabilitate a primului amenajament să nu se mai execute lucrările prevăzute în noul amenajament pe perioada rămasă din angajament.
Lucrarea de exploatare care nu este finalizată până la sfârșitul anului calendaristic va fi înregistrată în anul în care s-a efectuat reprimirea parchetului, fără a depăși durata maximă cumulată de 365 de zile pentru reprimirea parchetului, excepție făcând anul 5 al angajamentului, când lucrările efectuate se înregistrează în anul emiterii autorizației de exploatare.
La determinarea duratei maxime cumulate de 365 de zile pentru reprimirea parchetului se va ține seama și de prevederile din eventualele acte de constatare a forței majore încheiate de ocolul silvic, în care este precizată perioada de întrerupere a lucrărilor forestiere. Perioada de întrerupere nu se ia în calculul duratei maxime.
b) În cazul în care într-o u.a. se efectuează aceeași lucrare pe mai multe părți de suprafață se va considera ca fiind o singură lucrare, cu condiția încadrării în termenul de 365 de zile a exploatării întregului volum și reprimirii în același termen de 365 de zile a parchetelor aferente u.a. respective.
c) Produsele extraordinare, definite de Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare, sunt tratate ca și produsele accidentale I/II.
d) Extragerea produselor accidentale nu este considerată o a doua lucrare efectuată și nu se sancționează, indiferent de momentul apariției, respectiv înainte sau după efectuarea lucrării permise de DR-07 și prevăzute de amenajamentul silvic.
*) Pentru calcularea procentului suprafeței afectate din zona de liniște se însumează toate suprafețele afectate de la nivelul u.a. componente. Suprafețele afectate la nivel de u.a. de pe care au fost recoltate produse accidentale I sau II sunt prevăzute în APV, cu ocazia punerii în valoare a arborilor afectați. În cazul arborilor dispersați, pentru care nu pot fi delimitate poligoane, pentru calcularea procentului suprafeței afectate din zona de liniște se utilizează întreaga suprafață a u.a.
1.^vi) În afara zonei de liniște, în u.a. încadrate în T II nu se execută lucrări de recoltare masă lemnoasă, fiind permise doar lucrările speciale de conservare prevăzute în amenajament, pe toată perioada de aplicare a angajamentului.
În cazul în care într-o u.a. din afara zonei de liniște, încadrată în T II, pe perioada de derulare a angajamentului, se execută într-un singur an lucrări de recoltare a materialului lemnos prin lucrări de conservare, se exclude de la plată pentru anul de cerere u.a. respectivă, iar angajamentul rămâne în desfășurare pentru u.a. respectivă.
În cazul în care neconformitatea se datorează încălcării cerințelor atât în aceeași u.a., cât și în alte u.a. decât cele care au condus la stabilirea sancțiunii inițiale, se consideră repetiție.
2.^vi) În situația în care pe suprafața unei u.a. încadrate în T II din afara zonei de liniște are loc un fenomen ce impune recoltarea de produse accidentale I sau II, lemnul afectat va fi extras în condițiile legii.
În cazul în care într-o u.a. încadrată în T II din afara zonei de liniște are loc un fenomen ce impune recoltarea de produse accidentale I sau II și lemnul afectat a fost extras cu încălcarea prevederilor legale, nu se acordă plata pentru u.a. afectate de neconformitate și se aplică și nivel de sancțiune.
^vi) a) O lucrare se consideră executată într-un an dacă aceasta se execută într-o singură perioadă cuprinsă între 1.01-31.12 anul n. În cazul în care o partidă nu a putut fi exploatată în întregime până la data de 31.12 a anului n și stocul este reautorizat la data de 1.01 a anului n+1, pentru extragerea stocului rămas, nu se consideră a fi lucrări separate, cu condiția ca durata de timp de la începutul exploatării și până la reprimirea parchetului să nu depășească 365 de zile calendaristice. În cazul angajamentelor care se întind pe perioada a două amenajamente, se va avea în vedere ca pe u.a. pe care s-au executat lucrări în perioada de aplicabilitate a primului amenajament să nu se mai execute lucrările prevăzute în noul amenajament pe perioada rămasă din angajament.
Lucrarea de exploatare care nu este finalizată până la sfârșitul anului calendaristic va fi înregistrată în anul în care s-a efectuat reprimirea parchetului, fără a depăși durata maximă cumulată de 365 de zile pentru reprimirea parchetului, excepție făcând anul 5 al angajamentului, când lucrările efectuate se înregistrează în anul emiterii autorizației de exploatare.
La determinarea duratei maxime cumulate de 365 de zile pentru reprimirea parchetului se va ține seama și de prevederile din eventualele acte de constatare a forței majore, încheiate de ocolul silvic, în care este precizată perioada de întrerupere a lucrărilor forestiere. Perioada de întrerupere nu se ia în calculul duratei maxime.
b) În cazul în care într-o u.a. se efectuează aceeași lucrare pe mai multe părți de suprafață se va considera ca fiind o singură lucrare, cu condiția încadrării în termenul de 365 de zile a exploatării întregului volum și reprimirii în același termen de 365 de zile a parchetelor aferente u.a. respective.
c) Produsele extraordinare definite de Legea nr. 171/2010, cu modificările și completările ulterioare, sunt tratate ca și produsele accidentale I sau II.
d) În cazul în care fenomenul care impune recoltarea de produse accidentale I sau II afectează întreaga suprafață a u.a., prin extragerea integrală a masei lemnoase (cu excepția arborilor menținuți cu scopul conservării biodiversității în conformitate cu prevederile planurilor de management/regulamentele ariilor naturale protejate), se exclude de la plata aferentă pachetului 1 u.a. respectivă pentru anul în care se recoltează produsele accidentale I sau II.
Excluderea de la plată a u.a. afectate de forța majoră (accidentale I sau II) nu va afecta suprafața determinată angajată și nu va conduce la aplicarea sancțiunilor pentru nerespectarea condițiilor de eligibilitate.
e) În cazul în care fenomenul care impune recoltarea de produse accidentale I sau II nu afectează întreaga suprafață a u.a., se acordă plata pentru u.a. respectivă pentru anul în care se recoltează produsele.
f) Extragerea produselor accidentale nu este considerată o a doua lucrare efectuată și nu se sancționează, indiferent de momentul apariției, respectiv înainte sau după efectuarea lucrării permise de DR-07 și prevăzute de amenajamentul silvic.
1.^vii) Pe suprafața din angajament care nu face obiectul constituirii zonei de liniște se pot executa lucrările prevăzute de amenajamentul silvic, avându-se în vedere ca pe perioada angajamentului să nu se intervină cu lucrări pe o perioadă mai mare de un an pe aceeași u.a., cu excepția cazului în care este necesar să se efectueze lucrări de împădurire, ajutorare a regenerărilor naturale, întreținere a culturilor și a semințișurilor până la realizarea stării de masiv, descopleșiri, degajări, depresaje și curățiri.
În cazul în care într-o u.a. din afara zonei de liniște pe perioada de derulare a angajamentului se intervine cu lucrări pe o perioadă mai mare de un an pe aceeași u.a., cu excepția cazului în care este necesar să se efectueze lucrări de împădurire, ajutorare a regenerărilor naturale, întreținere a culturilor și a semințișurilor până la realizarea stării de masiv, descopleșiri, degajări, depresaje și curățiri, se exclude de la plată pentru anul de cerere în curs u.a. respectivă, iar angajamentul rămâne în desfășurare.
În cazul în care într-o u.a. din afara zonei de liniște pe perioada de derulare a angajamentului se intervine cu lucrări de conservare, se exclude de la plată pentru anul de cerere u.a. respectivă, iar angajamentul rămâne în desfășurare.
În cazul în care neconformitatea se datorează încălcării cerințelor atât în aceeași u.a., cât și în alte u.a. decât cele care au condus la stabilirea sancțiunii inițiale, se consideră repetiție.
2.^vii) În situația în care pe suprafața unei u.a. din afara zonei de liniște are loc un fenomen ce impune recoltarea de produse accidentale I sau II, lemnul afectat va fi extras în condițiile legii.
În cazul în care într-o u.a. încadrată în tipurile funcționale T III-T VI din afara zonei de liniște are loc un fenomen ce impune recoltarea de produse accidentale I sau II și lemnul afectat a fost extras cu încălcarea prevederilor legale, nu se acordă plata pentru u.a. afectată de neconformitate și se aplică și nivel de sancțiune.
^vii) a) Lucrarea prevăzută în amenajamentul silvic a se executa o singură dată la nivel de u.a. pe perioada angajamentului se execută într-o singură perioadă cuprinsă între 1.01-31.12 anul n (condiția se aplică inclusiv în anul I de angajament). În cazul în care o partidă nu a putut fi exploatată în întregime până la data de 31.12 a anului n și stocul este reautorizat la data de 1.01 a anului n+1 pentru extragerea stocului rămas, nu se consideră a fi lucrări separate, cu condiția ca durata de timp de la începutul exploatării și până la reprimirea parchetului să nu depășească 365 de zile calendaristice. În cazul angajamentelor care se întind pe perioada a două amenajamente se va avea în vedere ca pe u.a. pe care s-au executat lucrări în perioada de aplicabilitate a primului amenajament să nu se mai execute lucrările prevăzute în noul amenajament pe perioada rămasă din angajament.
Lucrarea de exploatare care nu este finalizată până la sfârșitul anului calendaristic va fi înregistrată în anul în care s-a efectuat reprimirea parchetului, fără a depăși durata maximă cumulată de 365 de zile pentru reprimirea parchetului, excepție făcând anul 5 al angajamentului, când lucrările efectuate se înregistrează în anul emiterii autorizației de exploatare.
La determinarea duratei maxime cumulate de 365 de zile pentru reprimirea parchetului se va ține seama și de prevederile din eventualele acte de constatare a forței majore, încheiate de ocolul silvic, în care este precizată perioada de întrerupere a lucrărilor forestiere. Perioada de întrerupere nu se ia în calculul duratei maxime.
b) În cazul în care într-o u.a. se efectuează aceeași lucrare pe mai multe părți de suprafață se va considera ca fiind o singură lucrare, cu condiția încadrării în termenul de 365 de zile a exploatării întregului volum și reprimirii în același termen de 365 de zile a parchetelor aferente u.a. respective.
c) Produsele extraordinare definite de Legea nr. 171/2010, cu modificările și completările ulterioare, sunt tratate ca și produsele accidentale I/II.
d) În cazul în care fenomenul care impune recoltarea de produse accidentale I sau II afectează întreaga suprafață a u.a. prin extragerea integrală a masei lemnoase (cu excepția arborilor menținuți cu scopul conservării biodiversității în conformitate cu prevederile planurilor de management/regulamentele ariilor naturale protejate), se exclude de la plata aferentă pachetului 1 u.a. respectivă pentru anul în care se recoltează produsele accidentale I sau II.
Excluderea de la plată a u.a. afectate de forța majoră (accidentale I sau II) nu va afecta suprafața determinată angajată și nu va conduce la aplicarea sancțiunilor pentru nerespectarea condițiilor de eligibilitate.
e) În cazul în care fenomenul care impune recoltarea de produse accidentale I sau II nu afectează întreaga suprafața a u.a., se acordă plata pentru u.a. respectivă pentru anul în care se recoltează produsele accidentale I sau II, dacă lemnul afectat va fi extras cu respectarea condițiilor legale.
f) Extragerea produselor accidentale nu este considerată o a doua lucrare și nu se sancționează, indiferent de momentul apariției, respectiv înainte sau după efectuarea lucrării permise de DR-07 și prevăzute de amenajamentul silvic.
Respectarea volumului rămas de recoltat prin tăieri de conservare până la expirarea amenajamentului (sau în cazul în care angajamentul se întinde pe perioada a două amenajamente, până la expirarea celor două amenajamente silvice). Volumul rămas de recoltat prin tăieri de conservare pe toată suprafața din angajament trebuie să fie egal cu cel puțin 5 posibilități*) anuale de recoltare a masei lemnoase prin tăieri de conservare prevăzute în amenajamentul/amenaja-mentele silvic/silvice (cumulate).
Cerința privind volumul rămas nerecoltat prin tăieri de conservare până la expirarea amenajamentului silvic, aferentă angajamentului asumat în baza submăsurii 15.1, va fi respectată și se va cumula cantitativ cu cerința aferentă angajamentului asumat în baza intervenției DR-07.
*) Posibilitatea anuală se consideră a fi egală cu volumul total prevăzut în Planul lucrărilor de conservare împărțit la numărul de ani de aplicare a amenajamentului silvic.
1. Până la expirarea amenajamentului (sau, în cazul în care angajamentul se întinde pe perioada a două amenajamente, până la expirarea celor două amenajamente silvice), volumul rămas de recoltat prin tăieri de conservare pe toată suprafața scade până la 75% din volumul aferent a 5 posibilități anuale de recoltare a masei lemnoase prin tăieri de conservare prevăzute în amenajamentul sau amenajamentele silvice (cumulate)^viii).
2. Până la expirarea amenajamentului (sau, în cazul în care angajamentul se întinde pe perioada a două amenajamente, până la expirarea celor două amenajamente silvice), volumul rămas de recoltat prin tăieri de conservare pe toată suprafața din angajament este între 50% și 75% din volumul aferent a 5 posibilități anuale de recoltare a masei lemnoase prin tăieri de conservare prevăzute în amenajamentul sau amenajamentele silvice (cumulate)^viii).
3. Până la expirarea amenajamentului (sau, în cazul în care angajamentul se întinde pe perioada a două amenajamente, până la expirarea celor două amenajamente silvice), volumul rămas de recoltat prin tăieri de conservare pe toată suprafața din angajament scade sub 50% din volumul aferent a 5 posibilități anuale de recoltare a masei lemnoase prin tăieri de conservare prevăzute în amenajamentul sau amenajamentele silvice (cumulate)^viii).
^viii) Nerespectarea într-un singur an a volumului rămas de recoltat prin tăieri de conservare are ca efect imposibilitatea respectării cerinței în următorii ani de angajament. În acest caz sancțiunea aplicată în primul an în care este identificată încălcarea cerinței se va aplica în continuare pe toată perioada rămasă din angajament. Nu se va aplica repetiție decât în cazul în care se va constata o nouă recoltare care va diminua și mai mult volumul rămas de recoltat.
Pachetul 2 - Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri
Poate fi aplicat doar adițional la pachetul 1.
Nu este permisă deschiderea angajamentului pentru pachetul 2, dacă nu se optează și pentru pachetul 1. Suprafața solicitată pentru pachetul 2 poate fi mai mică sau egală cu suprafața u.a. pe care este solicitat pachetul 1.
Adoptând acest pachet, solicitantul sprijinului exploatează materialul lemnos provenit din rărituri, folosind exclusiv atelaje la operațiile de adunat, scos și apropiat pe suprafața ce face obiectul angajamentului, până la platforma primară sau o cale permanentă de transport.^ix)
Neefectuarea lucrărilor de rărituri sau nerespectarea cerinței privind echipamentele utilizate pentru efectuarea lucrărilor de colectare a materialului lemnos
1. Neefectuarea lucrărilor de rărituri sau nerespectarea cerinței privind echipamentele utilizate pentru efectuarea lucrărilor de colectare a materialului lemnos pe o suprafață cumulată (suma suprafețelor u.a. sau a părților de u.a., după caz, solicitate pentru plată în anul respectiv, pe care nu s-a respectat cerința) mai mică de 15% din suprafața solicitată prin acest pachet în anul respectiv
2. Neefectuarea lucrărilor de rărituri sau nerespectarea cerinței privind echipamentele utilizate pentru efectuarea lucrărilor de colectare a materialului lemnos pe o suprafață cumulată (suma suprafețelor u.a. sau a părților de u.a., după caz, solicitate pentru plată în anul respectiv, pe care nu s-a respectat cerința) cuprinsă între 15% și 30% din suprafața solicitată prin acest pachet în anul respectiv
3. Neefectuarea lucrărilor de rărituri sau nerespectarea cerinței privind echipamentele utilizate pentru efectuarea lucrărilor de colectare a materialului lemnos pe o suprafață cumulată (suma suprafețelor u.a. sau a părților de u.a., după caz, solicitate pentru plată în anul respectiv, pe care nu s-a respectat cerința) mai mare de 30% din suprafața solicitată prin acest pachet în anul respectiv
^ix) Dacă beneficiarul renunță la una sau mai multe u.a. în perioada de implementare a angajamentului, nu se vor aplica sancțiuni, cu excepția situației în care acesta a solicitat sprijin prin cererea de plată și nu a efectuat lucrarea respectivă fără a solicita excluderea acesteia din cererea de plată în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului.
La nivel de UP suma suprafețelor de parcurs cu lucrări de rărituri a u.a. selectate nu poate depăși jumătate din suprafața totală a u.a. precizate în Planul lucrărilor de îngrijire a arboretelor din amenajamentul silvic, în secțiunea rărituri, aferente suprafeței care face obiectul cererii de finanțare/plată.
În cazul în care se constată depășirea suprafeței reprezentând jumătate din suprafața totală a u.a. precizate în Planul lucrărilor de îngrijire a arboretelor din amenajamentul silvic, în secțiunea rărituri, aferente suprafeței care face obiectul cererii de finanțare/plată, valoarea plății se limitează la maximum jumătate din suprafața totală a u.a. precizate în Planul lucrărilor de îngrijire a arboretelor din amenajamentul silvic, în secțiunea rărituri, aferente suprafeței care face obiectul cererii de finanțare/plată.
Lucrările de colectare trebuie să cuprindă cel puțin operația de adunat și una sau amândouă din operațiile de scos și apropiat cu atelaje.
1. Nerespectarea cerinței privind efectuarea lucrărilor de colectare care trebuie să cuprindă cel puțin operația de adunat și una sau amândouă din operațiile de scos și apropiat cu atelaje în u.a. selectate a căror suprafață cumulată este mai mică de 15% din suprafața solicitată prin acest pachet în anul respectiv
2. Nerespectarea cerinței privind efectuarea lucrărilor de colectare care trebuie să cuprindă cel puțin operația de adunat și una sau amândouă din operațiile de scos și apropiat cu atelaje în u.a. selectate, a căror suprafață cumulată este între 15% și 30% din suprafața solicitată prin acest pachet în anul respectiv
3. Nerespectarea cerinței privind efectuarea lucrărilor de colectare care trebuie să cuprindă cel puțin operația de adunat și una sau amândouă din operațiile de scos și apropiat cu atelaje în u.a. selectate a căror suprafață cumulată este mai mare de 30% din suprafața solicitată prin acest pachet în anul respectiv
Atelajele vor fi folosite avându-se în vedere ca volumul arborelui mediu colectat să fie de cel mult 0,3 m^3.^x)
1. Volumul arborelui mediu colectat pentru cel puțin o u.a. este cu până la 30% mai mare de 0,3 m^3 în anul de cerere.
2. Volumul arborelui mediu colectat pentru cel puțin o u.a. este cu 30-50% mai mare de 0,3 m^3 în anul de cerere.
3. Volumul arborelui mediu colectat pentru cel puțin o u.a. este cu peste 50% mai mare de 0,3 m^3 în anul de cerere.
^x) În situația în care, după constituirea APV conform Hotărârii Guvernului nr. 715/2017 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, se constată că în u.a. respectivă volumul arborelui mediu este mai mare de 0,3 m^3, beneficiarul poate solicita înlocuirea (numai în perioada de depunere a cererilor de plată) sau excluderea acestei u.a. din lista u.a. selectate pentru pachetul 2. Informația privind volumul arborelui mediu se regăsește în APV întocmit de către ocolul silvic anterior efectuării lucrării de rărituri.