Articolul 1
(1) Prezenta hotărâre stabilește cadrul general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic gestionate prin sistemul integrat de administrare și control, denumit în continuare IACS, prevăzut la art. 65 din Regulamentul (UE) 2021/2.116 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013, denumit în continuare Regulamentul (UE) 2021/2.116, și a celor care nu sunt gestionate prin IACS, din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, denumit în continuare PS 2023-2027, finanțate din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat.
(2) Intervențiile aferente sectoarelor vegetal și zootehnic prevăzute la alin. (1) care pot fi acordate fermierilor începând cu anul 2023, în conformitate cu Planul strategic PAC 2023-2027 al României în vederea unui sprijin din partea Uniunii Europene finanțat de Fondul european de garantare agricolă și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C (2022) 8.783 din 7 decembrie 2022, sunt următoarele:
a) plățile directe decuplate;
b) plățile directe cuplate;
c) ajutoare naționale tranzitorii;
d) intervenții în sectorul fructelor și legumelor;
e) intervenții în sectorul produselor apicole;
f) intervenții în sectorul vitivinicol.
(3) Plățile directe decuplate prevăzute la alin. (2) lit. a) sunt următoarele:
a) sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității, intervenția PD-01 prevăzută în PS 2023-2027;
b) sprijinul redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității, intervenția PD-02 prevăzută în PS 2023-2027;
c) sprijinul complementar pentru venit pentru tinerii fermieri, intervenția PD-03 prevăzută în PS 2023-2027;
d) schemele pentru climă, mediu și bunăstarea animalelor, denumite în continuare ecoscheme, după cum urmează:
– în sectorul vegetal:
(i) practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil, intervenția PD-04 prevăzută în PS 2023-2027;
(ii) practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici, respectiv gospodăriile tradiționale, intervenția PD05 prevăzută în PS 2023-2027;
(iii) înierbarea intervalului dintre rânduri în plantațiile pomicole, viticole, pepiniere și hameiști, intervenția PD-06 prevăzută în PS 2023-2027;
(iv) menținerea de zone neproductive și/sau înființarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile, intervenția PD-28 prevăzută în PS 2023-2027;
(la 17-01-2025, Prima liniuță din Litera d), Alineatul (3), Articolul 1, Capitolul I a fost completată de Punctul 1., ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 15 din 16 ianuarie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 43 din 17 ianuarie 2025 )
– în sectorul zootehnic:
(i) creșterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte, intervenția PD-07 prevăzută în PS 2023-2027;
(ii) măsură pentru bunăstarea tineretului bovin la îngrășat, intervenția PD-08 prevăzută în PS 2023-2027.
(iii) creșterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate, intervenția PD-27 prevăzută în PS 2023-2027.
(la 18-03-2024, Liniuța a doua din Litera d) , Alineatul (3) , Articolul 1 , Capitolul I a fost completată de Punctul 1. , ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 208 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 18 martie 2024 )
(4) Plățile directe cuplate prevăzute la alin. (2) lit. b) sunt următoarele:
a) plățile directe cuplate pentru venit în sectorul vegetal:
(i) soia, intervenția PD-09 prevăzută în PS 2023-2027;
(ii) lucernă, intervenția PD-10 prevăzută în PS 2023-2027;
(iii) leguminoase boabe pentru industrializare (mazăre boabe, fasole boabe și fasole păstăi), intervenția PD-11 prevăzută în PS 2023-2027;
(iv) cânepă, intervenția PD-12 prevăzută în PS 2023-2027;
(v) orez, intervenția PD-13 prevăzută în PS 2023-2027;
(vi) sămânță de cartof, intervenția PD-14 prevăzută în PS 2023-2027;
(vii) hamei, intervenția PD-15 prevăzută în PS 2023-2027;
(viii) sfeclă de zahăr, intervenția PD-16 prevăzută în PS 2023-2027;
(ix) legume cultivate în câmp - tomate, castraveți, ardei, vinete, intervenția PD-17 prevăzută în PS 2023-2027;
(x) legume cultivate în sere și solarii - tomate, castraveți, ardei, vinete, intervenția PD-18 prevăzută în PS 2023-2027;
(la 12-05-2023, sintagma: solare a fost înlocuită de Punctul 5, ARTICOLUL UNIC HOTĂRÂREA nr. 422 din 10 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 12 mai 2023 )
(xi) fructe pentru consum în stare proaspătă/ procesare - prune, mere, cireșe, vișine, caise, piersici, pere, gutui, alune de pădure, intervenția PD-19 prevăzută în PS 2023-2027;
(la 16-03-2026, Punctul (xi) , Litera a) , Alineatul (4) , Articolul 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1. , ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 141 din 12 martie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 16 martie 2026 )
(xii) producere sămânță plante furajere, intervenția PD-20 prevăzută în PS 2023-2027.
(xiii) porumb pentru siloz, intervenția PD-26 prevăzută în PS 2023-2027.
(la 18-03-2024, Litera a) , Alineatul (4) , Articolul 1 , Capitolul I a fost completată de Punctul 2. , ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 208 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 18 martie 2024 )
b) plățile directe cuplate pentru venit în sectorul zootehnic:
(i) pentru vaci de lapte, intervenția PD-21 prevăzută în PS 2023-2027;
(ii) pentru taurine de carne, intervenția PD-22 prevăzută în PS 2023-2027;
(iii) pentru bivolițe de lapte, intervenția PD-23 prevăzută în PS 2023-2027;
(iv) pentru ovine/caprine, intervenția PD-24 prevăzută în PS 2023-2027;
(v) pentru viermi de mătase, intervenția PD-25 prevăzută în PS 2023-2027.
(5) Ajutoarele naționale tranzitorii prevăzute la alin. (2) lit. c) sunt următoarele:
a) în sectorul vegetal:
(i) plată culturi în teren arabil, ANT 1 prevăzută în anexa nr. VI la PS 2023-2027;
(ii) plată decuplată pentru in pentru fibră, ANT 2 prevăzută în anexa nr. VI la PS 2023-2027;
(iii) plată decuplată pentru cânepă pentru fibră, ANT 3 prevăzută în anexa nr. VI la PS 2023-2027;
(iv) plată decuplată pentru tutun, ANT 4 prevăzută în anexa nr. VI la PS 2023-2027;
(v) plată decuplată pentru hamei, ANT 5 prevăzută în anexa nr. VI la PS 2023-2027;
(vi) plată decuplată pentru sfeclă de zahăr, ANT 6 prevăzută în anexa nr. VI la PS 2023-2027;
b) în sectorul zootehnic:
(i) lapte de vacă - plată decuplată de producție, ANTZ 7 prevăzută în anexa nr. VI la PS 2023-2027;
(ii) carne de vită și mânzat - plată decuplată de producție, ANTZ 8 prevăzută în anexa nr. VI la PS 2023-2027;
(iii) ovine și caprine femele - plată cuplată de producție, ANTZ 9 prevăzută în anexa nr. VI la PS 2023-2027.
(6) Intervențiile în sectorul fructelor și legumelor prevăzute la alin. (2) lit. d) sunt următoarele:
a) investiții în active corporale și necorporale, cercetare și producție experimentală și inovatoare, metode și alte acțiuni, intervenția IS-LF-01, prevăzută în PS 2023-2027;
b) servicii de consiliere și asistență tehnică, în special în ceea ce privește tehnicile durabile de combatere a dăunătorilor și a bolilor, intervenția IS-LF-02, prevăzută în PS 2023-2027;
c) formare, inclusiv îndrumarea și schimbul de bune practici, tehnici durabile de combatere a dăunătorilor și a bolilor, utilizarea durabilă a produselor fitosanitare și atenuarea schimbărilor climatice, intervenția IS-LF-03, prevăzută în PS 2023-2027;
d) acțiuni pentru îmbunătățirea sustenabilității și a eficienței transportării și depozitării, intervenția IS-LF-04, prevăzută în PS 2023-2027;
e) promovare, comunicare și comercializare, intervenția IS-LF-05, prevăzută în PS 2023-2027;
f) implementarea unor sisteme de trasabilitate și certificare, în special monitorizarea calității produselor vândute consumatorilor finali, intervenția IS-LF-07, prevăzută în PS 2023-2027;
g) acțiuni de atenuare a schimbărilor climatice și de adaptare la acestea, intervenția IS-LF-06, prevăzută în PS 2023-2027;
h) măsuri de prevenire și gestionare a crizelor pe piața fructelor și legumelor, intervenția IS-LF-08, prevăzută în PS 2023-2027;
i) recoltarea înainte de coacere, care constă în recoltarea totală, pe o anumită suprafață, a produselor necoapte și necomercializabile care nu au suferit nicio alterare înainte de recoltarea înainte de coacere, intervenția IS-LF-09, prevăzută în PS 2023-2027;
j) nerecoltarea, care constă în încetarea actualului ciclu de producție de pe suprafața în cauză când produsul este bine dezvoltat, distrugerea produselor din cauza unui fenomen climatic, intervenția IS-LF-10, prevăzută în PS 2023-2027;
k) asigurarea producției și a recoltelor, care contribuie la protejarea veniturilor producătorilor, intervenția IS-LF-11, prevăzută în PS 2023-2027;
l) acțiuni de comunicare menite să sensibilizeze și să informeze consumatorii, intervenția IS-LF-12, prevăzută în PS 2023-2027.
(7) Intervențiile în sectorul produselor apicole prevăzute la alin. (2) lit. e) sunt următoarele:
a) servicii de consiliere, asistență tehnică, formare, informare și schimb de bune practici, inclusiv prin colaborarea în rețea, pentru apicultori și pentru organizațiile de apicultori, intervenția IS-A-01 prevăzută în PS 2023-2027, din care:
(i) consultanță în apicultură, intervenția IS-A 01-01, prevăzută în PS 2023-2027;
(ii) organizarea de cursuri de perfecționare în apicultură, intervenția IS-A 01-02, prevăzută în PS 2023-2027;
Notă Potrivit art. III din Ordinul nr. 71/2025 , astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 411/2025 , publicat în Monitorul Oficial nr. 1202 din 24 decembrie 2025, pentru anii 2026-2027 nu se depun cereri pentru accesarea intervenției IS A-01-02 ”Organizarea de cursuri de perfecționare în apicultură”, stabilită la art. 1 alin. (7) lit. a) pct. (ii) din Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022, cu modificările și completările ulterioare.
b) promovare, comunicare și marketing, inclusiv acțiuni de monitorizare a pieței și activități care vizează în special sensibilizarea consumatorilor în privința calității produselor apicole, intervenția IS-A-02, prevăzută în PS 2023-2027, din care promovarea apiculturii și a produselor apicole, intervenția IS-A 02-01, prevăzută în PS 2023-2027;
c) investiții în active corporale și necorporale, precum și alte acțiuni, inclusiv pentru:
(i) achiziția de către formele asociative legal constituite de echipament pentru procesarea cerii în vederea obținerii fagurilor artificiali, precum și achiziția de echipament pentru ambalarea mierii, intervenția IS-A-03 prevăzută în PS 2023-2027, din care:
– achiziția de echipament pentru procesarea cerii în vederea obținerii fagurilor artificiali, intervenția IS-A 03-01 prevăzută în PS 2023-2027;
– achiziția de echipament pentru ambalarea mierii, intervenția IS-A 03-02 prevăzută în PS 2023-2027;
(ii) combaterea agresorilor și a bolilor specifice stupilor, în special a varoozei, intervenția IS-A-04 prevăzută în PS 2023-2027, din care achiziția de produse medicinale veterinare, intervenția IS-A-04-01 prevăzută în PS 2023-2027;
(la 18-03-2024, Punctul (ii) , Litera c) , Alineatul (7) , Articolul 1 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 3. , ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 208 din 14 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 18 martie 2024 )
(iii) raționalizarea transhumanței, intervenția IS-A-05 prevăzută în PS 2023-2027, din care:
– achiziția de cutii noi, intervenția IS-A 05-01, prevăzută în PS 2023-2027;
– achiziția de accesorii apicole, intervenția IS-A 05-02, prevăzută în PS 2023-2027;
– achiziția de unelte apicole și echipamente de protecție, intervenția IS-A 05-03, prevăzută în PS 2023-2027;
– achiziția de vehicule tractabile, respectiv remorci apicole, precum și echipamente de încărcare-descărcare a stupilor în pastoral, intervenția IS-A 05-04, prevăzută în PS 2023-2027;
(iv) repopularea stupilor din Uniune, inclusiv ameliorarea albinelor, intervenția IS-A-06 prevăzută în PS 2023-2027, din care:
– achiziția de mătci și/sau familii de albine, intervenția IS-A 06-01, prevăzută în PS 2023-2027;
– achiziția de accesorii apicole de către stupinele de elită/multiplicare, intervenția IS-A 06-02, prevăzută în PS 2023-2027;
d) acțiuni de sprijinire a laboratoarelor de analiză a produselor apicole, a pierderilor de albine sau a scăderii productivității, precum și a substanțelor cu potențial toxic pentru albine, intervenția IS-A-07 prevăzută în PS 2023-2027.
(8) Intervențiile în sectorul vitivinicol prevăzute la alin. (2) lit. f) sunt următoarele:
(i) restructurarea și reconversia plantațiilor viticole, intervenția IS-V-01, prevăzută în PS 2023-2027;
(ii) investiții în active corporale și necorporale, intervenția IS-V-02, prevăzută în PS 2023-2027;
(iii) asigurarea recoltelor, intervenția IS-V-03, prevăzută în PS 2023-2027;
(iv) acțiuni de informare, intervenția IS-V-04, prevăzută în PS 2023-2027;
(v) promovarea enoturismului, intervenția IS-V-05, prevăzută în PS 2023-2027;
(vi) promovarea și comunicarea efectuată în țări terțe, intervenția IS-V-06, prevăzută în PS 2023-2027;
(vii) investiții în active corporale și necorporale menite să sporească durabilitatea producției de vin, intervenția IS-V-07, prevăzută în PS 2023-2027.