HOTĂRÂRE nr. 920 din 22 august 2002

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 647 din 31 august 2002
Entered into force
01.09.2002
Consolidated form as of
01.09.2002

privind indexarea pensiilor din sistemul public de pensii, a pensiilor militare de stat și a unor venituri ale populației, începând cu luna septembrie 2002

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României, ale art. 81 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 18 alin. (3) din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002 nr. 744/2001 și ale art. 48 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

Începând cu luna septembrie 2002 pensionării din sistemul public de pensii ale căror cuantumuri de pensie, cuvenite sau aflate în plata, sunt mai mici de sau egale cu suma de 6.296.877 lei, reprezentând echivalentul în lei la data de 31 august 2002 al unui punctaj mediu anual de 3 puncte, beneficiază de indexarea pensiilor în condițiile prezentei hotărâri.

Articolul 2

(1) Valoarea unui punct de pensie se actualizează prin indexare cu 3%.

(2) Valoarea actualizată a punctului de pensie este de 2.161.928 lei și nu include contribuția pentru asigurările sociale de sănătate.

Articolul 3

(1) În cazul persoanelor al căror punctaj mediu anual a fost stabilit conform prevederilor art. 180 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, și corectat conform prevederilor art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.315/2001 privind măsuri suplimentare de recorelare a pensiilor din sistemul public de pensii și ale Hotărârii Guvernului nr. 642/2002 privind aplicarea în luna iulie 2002 a celei de-a doua etape de recorelare a pensiilor din sistemul public, pensia indexata rezultă prin aplicarea valorii actualizate a punctului de pensie asupra punctajului mediu anual.

(2) De la prevederile alin. (1) se exceptează persoanele prevăzute la art. 180 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Persoanele prevăzute la alin. (2), ale căror drepturi s-au deschis în perioada 1 ianuarie 1998 - 31 decembrie 1998, beneficiază de un cuantum al pensiei, cuvenit sau aflat în plata, indexat cu un procent de 3%.

(4) Persoanele prevăzute la alin. (2), ale căror drepturi s-au deschis în perioada 1 ianuarie 1999 - 31 martie 2001, beneficiază de un cuantum al pensiei, cuvenit sau aflat în plata, indexat cu un procent de 1%.

(5) Cuantumul pensiei indexate potrivit prevederilor alin. (4) nu poate fi mai mic decât cuantumul actualizat corespunzător punctajului mediu estimat, pentru fiecare categorie de pensie.

(6) Punctajul mediu estimat pe categorii de pensii este cel prevăzut la art. 2 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 523/2001 privind indexarea pensiilor din sistemul public de pensii și a unor venituri ale populației pentru trimestrul II al anului 2001.

(7) Cuantumul pensiei, cuvenit sau aflat în plata, pentru persoanele prevăzute la alin. (1) și (3), al căror punctaj mediu anual este mai mare de 3 puncte, nu poate fi mai mic decât cuantumul actualizat aferent punctajului mediu anual de 3 puncte, respectiv 6.485.784 lei.

Articolul 4

În situația în care din aplicarea prevederilor prezentei hotărâri rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plata, se menține cuantumul avantajos.

Articolul 5

(1) Pentru drepturile de pensie deschise în baza Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, cuantumurile se stabilesc conform prevederilor art. 76, luându-se în considerare valoarea punctului de pensie în suma de 2.161.928 lei, stabilită conform prevederilor art. 81.

(2) De la prevederile alin. (1) se exceptează persoanele ale căror cuantumuri de pensie, cuvenite sau aflate în plata în luna septembrie 2002, sunt mai mari decât suma de 6.296.877 lei, reprezentând echivalentul în lei la data de 31 august 2002 al unui punctaj mediu anual de 3 puncte.

(3) Cuantumul pensiei, cuvenit sau aflat în plata, calculat conform prevederilor alin. (1) și (2), pentru pensionării al căror punctaj mediu anual este mai mare de 3 puncte, nu poate fi mai mic decât cuantumul actualizat aferent punctajului mediu anual de 3 puncte, în suma de 6.485.784 lei.

Articolul 6

Pensiile militare, cuvenite sau aflate în plata în luna septembrie 2002, se indexează cu un procent de 2,78%, fără ca acestea să depășească suma de 6.485.784 lei.

Articolul 7

(1) Cuantumurile prevăzute la art. 1-6 nu includ contribuția pentru asigurările sociale de sănătate.

(2) Sumele rezultate din indexarea pensiilor în sistemul public, conform prevederilor prezentei hotărâri, se evidențiază distinct pe talonul de pensie.

Articolul 8

(1) Începând cu luna septembrie 2002 se indexează cu 2,78% următoarele venituri ale populației:

a) pensiile I.O.V.R.;

b) indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, din a 91-a zi de concediu medical;

c) indemnizația de maternitate, din a 91-a zi de concediu de maternitate;

d) indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav, precum și indemnizația pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani sau a copilului cu handicap până la împlinirea vârstei de 3 ani, din a 91-a zi de concediu medical, respectiv de concediu pentru creșterea copilului;

e) indemnizațiile lunare acordate în baza Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, și a Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare;

f) indemnizațiile și sporurile ce se acordă invalizilor, veteranilor și văduvelor de război în temeiul Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război, cu modificările și completările ulterioare, și al Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, cu modificările și completările ulterioare;

g) pensiile sociale pentru nevăzători și ajutoarele speciale acordate conform Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în munca a persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Măsurile de protecție socială prevăzute la alin. (1) lit. b), c) și d) se aplică indemnizațiilor ale căror cuantumuri nu depășesc plafonul de 3 ori salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale de stat pe anul 2002, respectiv 16.746.000 lei.

Articolul 9

Sumele rezultate în urma aplicării măsurilor de protecție socială prevăzute de prezenta hotărâre se suporta din aceleași fonduri ca și drepturile de baza.

Articolul 10

Prezenta hotărâre se aplică începând cu luna septembrie 2002.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NASTASE

Contrasemnează:

──────────────

Ministrul muncii și

solidarității sociale,

Marian Sarbu

Ministrul finanțelor publice,

Mihai Nicolae Tanasescu

Ministrul apărării naționale,

Ioan Mircea Pascu

Ministru de interne,

Ioan Rus

București, 22 august 2002.

Nr. 920.

──────────────

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).