Capitolul I — Dispoziții generale

On this page

(la 26-03-2022, Titlul V^1 a fost completat de Articolul I din LEGEA nr. 65 din 22 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 281 din 23 martie 2022 )

Articolul 140^1

(1) Obiectul prezentului titlu îl constituie reglementarea domeniului asistenței medicale mobile.

(2) Asistența medicală mobilă are ca scop furnizarea de servicii medicale și conexe actului medical, preventive, profilactice și curative, în regim mobil.

(3) Asistența medicală mobilă poate fi organizată cu prioritate în zone izolate, greu accesibile, cu acoperire deficitară a serviciilor de sănătate.

(4) Serviciile de asistență medicală mobilă sunt furnizate atât persoanelor asigurate, cât și persoanelor neasigurate sau neînscrise pe listele de capitație ale unui medic de familie, celor care nu au documente de identitate.

(5) Serviciile de asistență medicală mobilă sunt furnizate cu prioritate femeilor gravide și copiilor.

(la 24-10-2023, Articolul 140^1, Capitolul I, Titlul V^1 a fost modificat de Punctul 4., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 88 din 20 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 24 octombrie 2023 )

Articolul 140^2

În înțelesul prezentului titlu, expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) cabinet medical mobil - structură medicală mobilă organizată pe un autovehicul special amenajat, cu dotări minime, care se deplasează în teritoriu împreună cu personalul medical, în vederea acordării serviciilor medicale generale și de specialitate;

b) unitate medicală mobilă - structură medicală mobilă care cuprinde două sau mai multe cabinete medicale mobile, cu anumite facilități, organizate pe un autovehicul special amenajat cu dotări minime, care se deplasează în teritoriu împreună cu personalul medical, în vederea acordării serviciilor medicale generale și de specialitate;

c) caravană medicală - ansamblul personalului medical care se deplasează cu echipamente medicale în zone cu acoperire deficitară a serviciilor de sănătate, pentru furnizarea activităților prevăzute la art. 140^6.

(la 02-09-2024, Litera c), Articolul 140^2, Capitolul I, Titlul V^1 a fost modificată de Punctul 6., Articolul I din ORDONANȚA nr. 44 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 876 din 30 august 2024 )

(la 24-10-2023, Articolul 140^2, Capitolul I, Titlul V^1 a fost modificat de Punctul 5., Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 88 din 20 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 24 octombrie 2023 )

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).