Capitolul XIII

On this page

Contravenții

------------

Titlul cap. XIII a fost modificat de pct. 2 al art. 201 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

Articolul 50

Constituie contravenții, dacă acestea nu constituie infracțiuni, următoarele fapte:

a) înscrierea, cu bună-știință, a unui alegător în mai multe liste electorale ale localității de domiciliu, înscrierea în listele electorale a unor persoane fictive ori care nu au drept de vot, efectuarea de înregistrări sau radieri în Registrul electoral, cu încălcarea legislației în vigoare;

-----------

Lit. a) a art. 50 a fost modificată de pct. 14 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 4 din 5 februarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 13 februarie 2014.

a^1) păstrarea registrelor cu listele electorale permanente în condiții necorespunzătoare;

-----------

Litera a^1) a art. 50 a fost introdusă de pct. 74 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.

a^2) neefectuarea înregistrărilor ori a radierilor în Registrul electoral sau în listele electorale permanente la termenele stabilite potrivit prezentei legi;

-----------

Lit. a^2) a art. 50 a fost modificată de pct. 14 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 4 din 5 februarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 13 februarie 2014.

a^3) efectuarea de operațiuni în Registrul electoral sau în listele electorale permanente de către persoane neautorizate;

-----------

Lit. a^3) a art. 50 a fost modificată de pct. 14 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 4 din 5 februarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 13 februarie 2014.

a^4) necomunicarea către Autoritatea Electorală Permanentă a modificărilor operate în lista electorală permanentă;

-----------

Lit. a^4) a art. 50 a fost modificată de pct. 14 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 4 din 5 februarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 13 februarie 2014.

b) semnarea listei de susținători cu încălcarea dispozițiilor legii;

c) încălcarea dispozițiilor referitoare la afișarea propunerilor de candidaturi sau la folosirea semnelor electorale;

d) refuzul nejustificat de eliberare, la cererea scrisă a celui interesat, a cărții de alegător sau neîntocmirea cărții de alegător în termenele stabilite;

e) neluarea, de către organizatori, a măsurilor necesare desfășurării normale a adunărilor electorale, precum și distribuirea și consumarea de băuturi alcoolice în timpul acestor adunări;

f) distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a listelor electorale, a platformelor-program afișate sau a oricăror alte afișe ori anunțuri de propagandă electorală tipărite;

g) nerespectarea dispozițiilor art. 39;

-----------

Litera g) a art. 50 a fost modificată de pct. 75 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.

h) acceptarea de către un cetățean a candidaturii în mai multe colegii uninominale sau atât pentru Camera Deputaților, cât și pentru Senat, cu excepția candidaturilor propuse de organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale;

-----------

Litera h) a art. 50 a fost modificată de pct. 75 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.

h^1) nerespectarea deciziilor și hotărârilor birourilor și oficiilor electorale; nerespectarea hotărârilor Autorității Electorale Permanente;

-----------

Lit. h^1) a art. 50 a fost modificată de pct. 14 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 4 din 5 februarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 111 din 13 februarie 2014.

h^2) nerespectarea dispozițiilor art. 18;

-----------

Litera h^2) a art. 50 a fost introdusă de pct. 76 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.

h^3) nerespectarea dispozițiilor art. 37 alin. (3) și ale art. 38 alin. (1), (3) și (4);

-----------

Litera h^3) a art. 50 a fost introdusă de pct. 76 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.

h^4) nerespectarea dispozițiilor art. 38^1;

-----------

Litera h^4) a art. 50 a fost introdusă de pct. 76 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.

i) tipărirea, fără drept, de buletine de vot în vederea utilizării acestora în ziua alegerilor;

------------

Lit. i) a art. 50 a fost modificată de pct. 3 al art. 201 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

j) refuzul de a permite accesul în secția de votare al candidaților sau al persoanelor acreditate să asiste la desfășurarea operațiunilor electorale;

k) refuzul de a se primi și înregistra o sesizare scrisă înaintată în conformitate cu prevederile prezentului titlu;

l) refuzul de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi;

m) înmânarea buletinului de vot unui alegător care nu prezintă cartea de alegător și actul de identitate ori care refuză să semneze în lista electorală în care este înscris pentru primirea buletinului de vot și a ștampilei de votare;

----------

Lit. m) a art. 50 a fost modificată de pct. 3 al art. 201 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

m^1) neaplicarea pe cartea de alegător sau, după caz, pe actul de identitate a ștampilei cu mențiunea "VOTAT" sau a timbrului autocolant, precum și reținerea cărții de alegător, fără motive întemeiate, de către membrii biroului electoral al secției de votare;

-----------

Litera m^1) a art. 50 a fost introdusă de pct. 77 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.

m^2) reținerea unei cărți de alegător de către o persoană neautorizată, precum și încredințarea de către titular a cărții de alegător unei alte persoane în scopul de a vota;

-----------

Litera m^2) a art. 50 a fost introdusă de pct. 77 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.

n) întocmirea, de către birourile electorale ale secțiilor de votare, a proceselor-verbale cu încălcarea dispozițiilor prezentului titlu;

o) continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, precum și sfătuirea, în ziua votării, a alegătorilor la sediul secțiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit partid politic, alianță politică, alianță electorală, organizație a cetățenilor aparținând unei minorități naționale sau un candidat independent;

p) purtarea, pe durata votării, de către membrii birourilor secțiilor de votare sau de către persoanele acreditate, de ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală;

q) încălcarea, de către membrii birourilor electorale, a obligației de a participa la activitatea acestor birouri.

r) refuzul președintelui biroului electoral sau al locțiitorului acestuia de a elibera o copie certificată de pe procesul-verbal persoanelor îndreptățite potrivit prevederilor prezentei legi.

-----------

Litera r) a art. 50 a fost introdusă de pct. 78 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.

Articolul 51

(1) Contravențiile prevăzute la art. 50 lit. a^1), a^2), a^3), a^4), c), f), g), h), h^1), h^2), h^3), k), o), q) și r) se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei, cele de la lit. b), l) și p), cu amendă de la 1.500 la 4.500 lei, cele de la lit. a), d), e), h^4), i), j), m), m^1), m^2) și n), cu amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei.

-----------

Alin. (1) al art. 51 a fost modificat de pct. 79 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.

(2) Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 50 și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de către:

a) polițiști, pentru faptele prevăzute la art. 50 lit. e), f), g), i), j), l), m), m^2) și o);

-----------

Litera a) a alin. (2) al art. 51 a fost modificată de pct. 80 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.

b) președintele biroului electoral de circumscripție, pentru faptele prevăzute la art. 50 lit. a), f), h), n), o), p) și q);

c) președintele Biroului Electoral Central, pentru faptele prevăzute la art. 50 lit. b), c) și h);

d) președintele biroului electoral, în cazul săvârșirii contravențiilor de către membrii acestuia, ori președintele biroului electoral ierarhic superior, în cazul săvârșirii contravențiilor de către președinții birourilor electorale ierarhic inferioare sau de către locțiitorii acestora, pentru faptele prevăzute la art. 50 lit. i), k), o), m^1), p), q) și r);

-----------

Litera d) a alin. (2) al art. 51 a fost modificată de pct. 80 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.

e) împuterniciții președintelui Autorității Electorale Permanente, pentru faptele prevăzute la art. 50 lit. a), a^1), a^2), a^3), a^4), b), d) și h^2);

-----------

Litera e) a alin. (2) al art. 51 a fost modificată de pct. 80 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.

f) împuterniciții președintelui Autorității Electorale Permanente, în cazul în care fapta prevăzută la art. 50 lit. h^1) este săvârșită de autorități ale administrației publice centrale sau locale și în cazul în care fapta prevăzută la art. 50 lit. h^4) este comisă de altcineva decât de radiodifuzori; președintele biroului electoral, în cazul în care fapta prevăzută la art. 50 lit. h^1) este săvârșită de către membrii biroului electoral, ori președintele biroului electoral ierarhic superior, în cazul săvârșirii faptei prevăzute la art. 50 lit. h^1) de către președinții birourilor electorale ierarhic inferioare; polițiști, în cazul în care fapta prevăzută la art. 50 lit. h^1) este săvârșită de alte persoane fizice sau juridice decât cele prevăzute mai sus;

-----------

Litera f) a alin. (2) al art. 51 a fost introdusă de pct. 81 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.

g) Consiliul Național al Audiovizualului, care se autosesizează sau poate fi sesizat de către cei interesați pentru fapta prevăzută la art. 50 lit. h^3) sau fapta prevăzută la art. 50 lit. h^4), în cazul în care aceasta este comisă de radiodifuzori.

-----------

Litera g) a alin. (2) al art. 51 a fost introdusă de pct. 81 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.

(3) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

(4) Prevederile prezentului articol se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).