Articolul 78
Legea administrației publice locale nr. 215/2001*), republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 3, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Acest drept se exercită de consiliile locale și primari, precum și de consiliile județene și președinții acestora, autorități ale administrației publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat."
2. Articolul 25 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 25. - Aleșii locali sunt primarul, consilierii locali, președintele consiliului județean și consilierii județeni. În asigurarea liberului exercițiu al mandatului lor, aceștia îndeplinesc o funcție de autoritate publică, beneficiind de dispozițiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității de stat."
3. Articolul 26 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 26. - (1) Mandatul primarului, consilierului local, respectiv al președintelui consiliului județean și al consilierului județean este de 4 ani. Mandatul se exercită în condițiile legii.
(2) Consiliul local sau consiliul județean, primarul, precum și președintele consiliului județean ales în cursul unui mandat, ca urmare a dizolvării consiliului local sau județean, respectiv a vacanței postului de primar sau de președinte al consiliului județean, încheie mandatul precedentei autorități a administrației publice locale.
(3) Consiliul local sau consiliul județean, precum și primarul sau președintele consiliului județean, aleși în urma organizării unor noi unități administrativ-teritoriale sau în urma dizolvării unor consilii, respectiv vacantării unor posturi de primari sau de președinți ai consiliilor județene, își exercită mandatul numai până la organizarea următoarelor alegeri locale generale."
4. Articolul 88 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 88. - (1) Numărul membrilor fiecărui consiliu județean se stabilește prin ordin al prefectului, în funcție de numărul locuitorilor județului, raportat de Institutul Național de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precedă alegerile, după cum urmează:
─────────────────────────────────────────────── Numărul Numărul locuitorilor județului consilierilor ─────────────────────────────────────────────── - până la 350.000 30 - între 350.001-500.000 32 - între 500.001-650.000 34 - peste 650.000 36 ───────────────────────────────────────────────
(2) Consiliul județean ales în conformitate cu prevederile legii se completează cu președintele consiliului județean, care are drept de vot și conduce ședințele acestuia."
5. La articolul 91 alineatul (2), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
"a) alege, din rândul consilierilor județeni, 2 vicepreședinți;".
6. La articolul 101, alineatele (1), (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"Art. 101. - (1) Consiliul județean alege dintre membrii săi 2 vicepreședinți.
(2) Vicepreședinții se aleg cu votul secret al majorității consilierilor județeni în funcție.
(3) Eliberarea din funcție a vicepreședinților consiliului județean se face cu votul secret al majorității consilierilor în funcție, la propunerea a cel puțin unei treimi din numărul acestora. Eliberarea din funcție a vicepreședinților consiliului județean nu se poate face în ultimele 6 luni ale mandatului consiliului județean."
7. La articolul 102, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Președintele consiliului județean răspunde în fața alegătorilor de buna funcționare a administrației publice județene."
8. După articolul 102 se introduce un nou articol, articolul 102^1, cu următorul cuprins:
"Art. 102^1. - Președintelui consiliului județean i se aplică în mod corespunzător prevederile art. 69, 70, art. 71 alin. (1), (2) și (3) și ale art. 72."
9. La articolul 108, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 108. - (1) Vicepreședinții consiliului județean își păstrează calitatea de consilier județean."
10. La articolul 108, alineatul (2) se abrogă.
-------------