A. Dosarul tehnic pentru mașini
Prezenta parte descrie procedura care trebuie urmărită pentru constituirea dosarului tehnic. Dosarul tehnic trebuie să demonstreze că mașina este conformă cu cerințele din hotărâre. El trebuie să acopere fazele de proiectare, fabricare și funcționare a mașinii, în măsura necesară evaluării conformității. Dosarul tehnic trebuie să fie stabilit în una sau mai multe limbi oficiale ale Uniunii Europene, cu excepția instrucțiunilor mașinii pentru care se aplică prevederile specifice stabilite la pct. 1.7.4.1 din anexa nr. 1.
1. Dosarul tehnic trebuie să conțină următoarele elemente:
a) un dosar de fabricare, care să conțină:
– o descriere generală a mașinii;
– un plan de ansamblu al mașinii, planurile circuitelor de comandă, precum și descrierile și explicațiile pertinente necesare pentru înțelegerea funcționării mașinii;
– planurile detaliate și complete însoțite, eventual, de note de calcul, rezultate ale încercărilor, atestărilor etc., care permit verificarea conformității mașinii cu cerințele esențiale de securitate și sănătate;
– documentația referitoare la evaluarea riscurilor, care descrie procedura urmată, inclusiv:
(i) lista cerințelor esențiale de securitate și sănătate care se aplică mașinii;
(îi) descrierea măsurilor de protecție aplicate în vederea eliminării pericolelor identificate sau pentru reducerea riscurilor și, după caz, indicarea riscurilor reziduale asociate mașinii;
– standardele și alte specificații tehnice utilizate, cu precizarea cerințelor esențiale de securitate și sănătate acoperite prin aceste standarde;
– orice raport tehnic care să conțină rezultatele încercărilor efectuate fie de către fabricant, fie de către un organism ales de fabricant sau de reprezentantul său autorizat;
– o copie a instrucțiunilor mașinii;
– dacă este cazul, o declarație de încorporare referitoare la cvasimașina inclusă în mașina completă și instrucțiunile de asamblare pertinente pe care le conține aceasta;
– dacă este cazul, copii ale declarației CE de conformitate a mașinii sau a altor produse încorporate în mașină;
– o copie a declarației CE de conformitate;
b) în cazul fabricației în serie, dispozițiile interne care trebuie implementate pentru a se asigura că mașinile rămân conforme cu prevederile hotărârii.
Producătorul trebuie să efectueze cercetările și încercările necesare pe componente, accesorii sau pe mașina completă pentru a determina dacă, prin proiectare și fabricare, aceasta poate fi asamblată și pusă în funcțiune în deplină securitate. Rapoartele și rezultatele pertinente trebuie să fie incluse în dosarul tehnic.
(la 15-12-2011, Sintagma cerințe esențiale de sănătate și securitate a fost înlocuită de cu sintagma cerințe esențiale de securitate și sănătate, potrivit art. II din HOTĂRÂREA nr. 517 din 18 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 373 din 27 mai 2011. )
2. Dosarul tehnic menționat la pct. 1 trebuie să fie pus la dispoziția autorităților competente din statele membre ale Uniunii Europene pentru o perioadă de cel puțin 10 ani de la data fabricării mașinii sau, în cazul fabricării în serie, de la ultimul exemplar produs.
Acest dosar tehnic nu trebuie să se găsească obligatoriu pe teritoriul Uniunii Europene și nici nu trebuie să fie disponibil în mod permanent sub formă materială. Totuși, el trebuie să poată fi reconstituit și pus la dispoziție într-o perioadă de timp compatibilă cu importanța sa de către persoana desemnată în declarația CE de conformitate.
Dosarul tehnic nu trebuie să conțină planurile detaliate sau orice alte informații specifice privind subansamblurile utilizate pentru fabricarea mașinilor numai dacă cunoașterea lor este indispensabilă pentru verificarea conformității mașinii cu cerințele esențiale de securitate și sănătate.
(la 15-12-2011, Sintagma cerințe esențiale de sănătate și securitate a fost înlocuită de cu sintagma cerințe esențiale de securitate și sănătate, potrivit art. II din HOTĂRÂREA nr. 517 din 18 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 373 din 27 mai 2011. )
3. Neprezentarea dosarului tehnic, ca urmare a unei cereri temeinic motivate de către autoritățile naționale competente, poate constitui un motiv suficient pentru punerea la îndoială a conformității mașinii în cauză cu cerințele esențiale de securitate și sănătate.
(la 15-12-2011, Sintagma cerințe esențiale de sănătate și securitate a fost înlocuită de cu sintagma cerințe esențiale de securitate și sănătate, potrivit art. II din HOTĂRÂREA nr. 517 din 18 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 373 din 27 mai 2011. )
B. Documentația tehnică relevantă pentru cvasimașini
Prezenta parte descrie procedura care trebuie urmărită pentru constituirea dosarului tehnic pertinent. Documentația trebuie să pună în evidență care dintre cerințele esențiale din hotărâre sunt aplicabile și îndeplinite. Ea trebuie să acopere fazele de proiectare, fabricare și funcționare a cvasimașinii, în măsura necesară evaluării conformității cu cerințele esențiale de securitate și sănătate. Documentația trebuie să fie stabilită în una sau mai multe limbi oficiale ale Uniunii Europene.
(la 15-12-2011, Sintagma cerințe esențiale de sănătate și securitate a fost înlocuită de cu sintagma cerințe esențiale de securitate și sănătate, potrivit art. II din HOTĂRÂREA nr. 517 din 18 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 373 din 27 mai 2011. )
1. Documentația trebuie să conțină următoarele elemente:
a) un dosar de fabricare, care să conțină:
– un plan de ansamblu al cvasimașinii, inclusiv planurile circuitelor de comandă;
– planurile detaliate și complete însoțite, eventual, de note de calcul, rezultate ale încercărilor, atestărilor etc., care permit verificarea conformității cvasimașinii cu cerințele esențiale de securitate și sănătate care îi sunt aplicabile;
– documentația referitoare la evaluarea riscurilor, care descrie procedura urmată, inclusiv:
(i) lista cerințelor esențiale de securitate și sănătate care se aplică și sunt îndeplinite;
(îi) descrierea măsurilor de prevenire aplicate în vederea eliminării pericolelor identificate sau pentru reducerea riscurilor și, dacă este cazul, indicarea riscurilor reziduale;
(iii) standardele și alte specificații tehnice utilizate, cu precizarea cerințelor esențiale de securitate și sănătate acoperite de aceste standarde;
(iv) orice raport tehnic care să conțină rezultatele încercărilor efectuate fie de către fabricant, fie de un organism ales de fabricant sau de reprezentantul său autorizat;
(v) o copie a instrucțiunilor de asamblare a cvasimașinii;
b) în cazul fabricației în serie, dispozițiile interne care trebuie implementate pentru a se asigura că respectiva cvasimașină rămâne conformă cu cerințele esențiale de securitate și sănătate aplicabile.
Producătorul trebuie să efectueze cercetările și încercările necesare pe componente, accesorii sau pe cvasimașină pentru a determina dacă, prin proiectare și fabricare, aceasta poate fi asamblată și pusă în funcțiune în deplină securitate. Rapoartele și rezultatele pertinente trebuie să fie incluse în dosarul tehnic.
(la 15-12-2011, Sintagma cerințe esențiale de sănătate și securitate a fost înlocuită de cu sintagma cerințe esențiale de securitate și sănătate, potrivit art. II din HOTĂRÂREA nr. 517 din 18 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 373 din 27 mai 2011. )
2. Documentația tehnică pertinentă trebuie să fie pusă, la cerere, la dispoziția autorităților competente din statele membre ale Uniunii Europene pentru o perioadă de cel puțin 10 ani de la data fabricării cvasimașinii sau, în cazul fabricării în serie, de la ultimul exemplar produs și să fie prezentate la cererea acestor autorități. Documentația nu trebuie să se găsească obligatoriu pe teritoriul Uniunii Europene și nici nu trebuie să fie disponibilă în mod permanent sub formă materială. Totuși, ea trebuie să poată fi reconstituită și pusă la dispoziție într-o perioadă de timp compatibilă cu importanța sa de către persoana desemnată în declarația CE de conformitate.
3. Neprezentarea documentației tehnice pertinente, ca urmare a unei cereri temeinic motivate de către autoritățile naționale competente, poate constitui un motiv suficient pentru punerea la îndoială a conformității cvasimașinii respective cu cerințele esențiale de securitate și sănătate, aplicate și atestate.
(la 15-12-2011, Sintagma cerințe esențiale de sănătate și securitate a fost înlocuită de cu sintagma cerințe esențiale de securitate și sănătate, potrivit art. II din HOTĂRÂREA nr. 517 din 18 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 373 din 27 mai 2011. )
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.