ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 202 din 4 decembrie 2008

(1) Prezenta ordonanță de urgență reglementează modalitatea de punere în aplicare, la nivel național, a sancțiunilor internaționale instituite prin:

(2) Prezenta ordonanță de urgență reglementează și modalitatea de punere în aplicare la nivel național a sancțiunilor internaționale, care nu au caracter obligatoriu, adoptate în cadrul unor organizații internaționale sau de către alte state, precum și a celor adoptate prin decizii unilaterale ale României sau ale altor state, în îndeplinirea scopurilor prevăzute la art. 2 lit. a).

(3) Prezenta ordonanță de urgență reglementează și mecanismele care pot fi instituite la nivelul persoanelor juridice din România ca urmare a implementării sancțiunilor internaționale prevăzute la alin. (1) sau ca urmare a efectelor produse pe teritoriul României de sancțiunile unilaterale ale altor state, care nu sunt obligatorii pentru România.

(1) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele înțelesuri:

(2) În cazul în care există contradicții între definițiile prevăzute la alin. (1) și cele menționate în actele prevăzute la art. 1 alin. (1), se aplică acestea din urmă.

(1) Actele prevăzute la art. 1 alin. (1) sunt obligatorii și direct aplicabile în dreptul intern pentru toate autoritățile și instituțiile publice din România, pentru persoanele fizice sau juridice române sau aflate pe teritoriul României, precum și pentru entitățile fără personalitate juridică potrivit regimului juridic al fiecărei categorii de acte.

(2) Prevederile legislative interne nu pot fi invocate pentru a justifica nepunerea în aplicare a sancțiunilor internaționale prevăzute la art. 1 alin. (1).

(1) Autoritățile și instituțiile publice din România, în domeniul lor de competență, au obligația de a asigura punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale instituite prin actele prevăzute la art. 1 alin. (1) și art. 4 alin. (4) în conformitate cu prezenta ordonanță de urgență.

(2) În cazul sancțiunilor internaționale instituite prin actele normative prevăzute la art. 1 alin. (1), direct aplicabile în România, se adoptă, dacă este cazul, actele normative naționale necesare aplicării directe a acestora, precum și, dacă se consideră necesar, pentru incriminarea încălcării sancțiunilor.

(3) În cazul sancțiunilor internaționale instituite prin actele normative prevăzute la art. 1 alin. (1), care nu sunt direct aplicabile în România, în măsura în care nu sunt detaliate la nivel comunitar sau internațional prin acte normative direct aplicabile, se adoptă actele normative naționale necesare aplicării acestora, care vor stabili și măsurile necesare de punere în aplicare, indicându-se tipul și conținutul sancțiunilor internaționale, persoanele și entitățile desemnate, precum și, dacă se consideră necesar, incriminarea încălcării acestora.

(4) Sancțiunile internaționale prevăzute la art. 1 alin. (2) devin obligatorii în dreptul intern prin adoptarea unui act normativ, care va stabili și măsurile necesare de punere în aplicare, inclusiv incriminarea încălcării acestora, după caz.

(5) Proiectele actelor normative naționale menționate la alin. (2)-(4) se inițiază de către Ministerul Afacerilor Externe, împreună cu autoritățile și instituțiile publice cu atribuții în domeniu. Acestea se adoptă în procedură de urgență.

(6) Abrogat.

(7) Prevederile actelor normative menționate la alin. (2)-(4) se aplică și contractelor încheiate sau aflate în curs de atribuire înainte de intrarea în vigoare a acestora, dacă nu se prevede altfel.

(1) Autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 12, în domeniul lor de competență, asigură cu celeritate publicitatea prevederilor actelor care instituie, modifică sau abrogă sancțiuni internaționale obligatorii în România, prin afișarea pe pagina de internet proprie sau alte forme de publicitate.

(2) În scopul asigurării publicității, prin ordin al ministrului afacerilor externe, se asigură publicarea gratuită în Monitorul Oficial al României, Partea I, a rezoluțiilor Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite prin care se instituie sancțiuni internaționale, adoptate în baza art. 41 din Carta Națiunilor Unite, în termen de 5 zile lucrătoare de la adoptarea acestora.

(1) Orice persoană care are date și informații despre persoane sau entități desemnate, despre bunuri, tranzacții sau operațiuni supuse sancțiunilor internaționale are obligația de a înștiința autoritatea națională competentă potrivit art. 12 din momentul în care ia cunoștință despre existența situației care impune înștiințarea.

(1^1) Obligația prevăzută la alin. (1) revine atunci când în sarcina aceleiași persoane nu există obligația de punere în aplicare a sancțiunilor internaționale de înghețare a fondurilor/resurselor economice, a interdicției de a pune la dispoziție fonduri sau resurse economice sau de aplicare a unei măsuri restrictive sectoriale de implementare a sancțiunilor internaționale.

(2) Autoritatea sau instituția publică înștiințată potrivit alin. (1), în situația în care constată că nu are calitatea de autoritate națională competentă potrivit prezentei ordonanțe de urgență, transmite de îndată înștiințarea către autoritatea națională competentă, iar, în situația în care aceasta nu poate fi identificată, înștiințarea se transmite coordonatorului Consiliului desemnat potrivit art. 13.

(3) Înștiințarea trebuie să cuprindă date minime care să permită identificarea și contactarea autorului acesteia.

(1) Pentru obținerea unei derogări de la aplicarea sancțiunilor internaționale, cu respectarea condițiilor stabilite de actul prevăzut la art. 1 alin. (1) sau de actul normativ prevăzut la art. 4 alin. (4), orice persoană care justifică un interes poate adresa, în scris, o cerere autorității naționale competente stabilite conform dispozițiilor art. 12, care va fi însoțită de toate documentele relevante. La momentul analizării cererii de derogare, autoritatea națională competentă potrivit prezentei ordonanțe de urgență va ține seama de dovezile furnizate și de propriile evaluări și informații obținute conform art. 16 alin. (1), pentru a verifica dacă există riscul eludării sancțiunilor internaționale.

(2) În cazul în care derogarea este necesară pentru funcționarea reprezentanțelor diplomatice și consulare sau pentru scopuri umanitare, cum ar fi furnizarea sau facilitarea furnizării de asistență, inclusiv de materiale medicale, alimente, sau transferul de lucrători umanitari și asistență conexă ori pentru evacuări, autoritatea competentă astfel sesizată decide asupra acordării derogării solicitate, după obținerea, din partea Ministerului Afacerilor Externe, a avizului de conformitate cu dreptul internațional, care se va transmite în cel mult 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării formulate de autoritatea competentă.

(3) Răspunsul la cererea formulată potrivit alin. (1) se comunică solicitantului de către autoritatea națională competentă, în scris, în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea acesteia, dacă prin actele menționate la art. 1 alin. (1) sau la art. 4 alin. (4) nu se prevede altfel. În cazul în care se solicită derogarea pentru satisfacerea unor necesități de bază sau pentru motive umanitare, răspunsul autorității naționale competente se comunică în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea cererii, dacă prin actele menționate la art. 1 alin. (1) sau la art. 4 alin. (4) nu se prevede un termen mai restrâns.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (3), termenul de comunicare a răspunsului autorității naționale competente se poate extinde la maximum 60 de zile calendaristice, în situația în care se impun clarificări suplimentare ale aspectelor relevante care stau la baza emiterii derogării, dacă prin actele menționate la art. 1 alin. (1) și art. 4 alin. (4) nu se prevede un termen mai restrâns.

(5) La acordarea derogării prevăzute la alin. (1), autoritățile naționale competente adoptă toate măsurile necesare pentru a evita utilizarea acesteia în scopuri incompatibile cu motivul acordării, cu respectarea condițiilor prevăzute în actele care instituie sancțiunea internațională respectivă.

(6) Acordarea derogării de la sancțiunea internațională a înghețării fondurilor și a interdicției de a pune la dispoziție fonduri se face de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu punctul de vedere fundamentat, care se emite de către autoritatea națională competentă cu supravegherea, stabilită conform art. 12, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării de către autoritatea competentă cu supravegherea. În cazul în care este necesară obținerea unor informații suplimentare relevante, autoritatea sesizată pentru emiterea punctului de vedere poate extinde termenul de emitere cu 5 zile lucrătoare de la data primirii cererii din partea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Dispozițiile art. 14 lit. e) teza a doua se aplică în mod corespunzător.

(7) Acordarea derogării de la măsurile restrictive sectoriale financiare se face de către autoritatea națională competentă stabilită conform art. 12, cu punctul de vedere fundamentat, care se emite în mod obligatoriu de către autoritatea de supraveghere financiară pentru activitățile economice respective, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării de către autoritatea competentă. În cazul în care este necesară obținerea unor informații suplimentare relevante, autoritatea sesizată pentru emiterea punctului de vedere poate extinde termenul de emitere cu 5 zile lucrătoare. Dispozițiile art. 14 lit. e) se aplică în mod corespunzător.

(1) Persoanele juridice deținute sau aflate sub controlul unei persoane sau entități desemnate ale căror fonduri și resurse economice sunt înghețate pot solicita autorității naționale competente prevăzute la art. 12 instituirea provizorie a unui sistem de supraveghere specială care să asigure respectarea de către persoana juridică a sancțiunilor internaționale.

(2) Condiția pentru instituirea supravegherii speciale prevăzute la alin. (1) este ca aplicarea măsurii restrictive a înghețării fondurilor și a resurselor economice ale persoanei juridice să fie de natură a avea un impact economic semnificativ.

(3) Cererea persoanei juridice adresată autorității competente este însoțită de următoarele documente:

(4) Autoritatea competentă poate solicita persoanei juridice informații suplimentare în scopul fundamentării deciziei cu privire la cerere.

(5) Ca efect al instituirii sistemului de supraveghere specială prevăzut la alin. (1), fondurile și/sau resursele economice ale persoanei juridice sunt dezghețate.

(6) Prevederile alin. (1)-(5) sunt aplicabile și în situația în care cererea persoanei juridice este depusă la autoritatea națională competentă, prevăzută la art. 12, înainte de aplicarea măsurii înghețării fondurilor și a resurselor economice, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(7) Autoritatea competentă sesizată potrivit alin. (1) transmite solicitarea persoanei juridice către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, pentru verificarea îndeplinirii condiției prevăzute la alin. (2), în termen de o zi lucrătoare de la primirea acesteia.

(8) În cazul îndeplinirii condiției prevăzute la alin. (2), prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului se desemnează un reprezentant din cadrul ministerului care să exercite calitatea de supraveghetor, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării autorității competente.

(9) În situația neîndeplinirii condiției prevăzute la alin. (2), Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului înștiințează autoritatea prevăzută la alin. (1), în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării, caz în care autoritatea competentă respinge cererea persoanei juridice.

(10) Răspunsul la cererea formulată potrivit alin. (1) poate fi de admitere sau de respingere a cererii, după caz, și se comunică solicitantului de către autoritatea competentă, prin act administrativ, în termen de 20 de zile lucrătoare de la primirea acesteia.

(11) Procedura de instituire a supravegherii și criteriile privind stabilirea impactului economic semnificativ prevăzut la alin. (2) se stabilesc prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului, cu avizul ministrului finanțelor.

(1) Supraveghetorul desemnat potrivit dispozițiilor art. 8^1 alin. (8) are următoarele drepturi:

(2) Supraveghetorul desemnat are următoarele obligații:

(3) Persoana juridică supravegheată are următoarele obligații:

(1) În cazul sancțiunilor unilaterale adoptate de către alte state, care nu sunt obligatorii pentru România, dar care produc efecte pe teritoriul României, Guvernul României poate adopta, din oficiu sau la cerere, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, o hotărâre inițiată de către ministerul în al cărui domeniu de competență activează persoana juridică vizată, prin care:

(2) Prin impact economic semnificativ al efectelor produse asupra economiei pe teritoriul României de sancțiunile unilaterale ale altor state, care nu sunt obligatorii pentru România, în sensul prezentului articol, se înțelege una sau mai multe dintre următoarele situații:

(3) În cazul instituirii supravegherii extinse la cererea persoanei juridice afectate de sancțiuni unilaterale adoptate de către alte state, care nu sunt obligatorii pentru România, cererea persoanei juridice, formulată prin reprezentant legal, se adresează ministerului în al cărui domeniu de competență activează aceasta și este însoțită de următoarele documente:

(4) Răspunsul la cererea formulată potrivit alin. (3) poate fi de admitere sau de respingere. În situațiile prevăzute la alin. (2), Guvernul poate adopta o hotărâre potrivit alin. (1). În caz contrar, ministerul căruia i-a fost adresată cererea o respinge și comunică solicitantului răspunsul în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la primirea acesteia.

(5) Măsura supravegherii extinse se revocă prin hotărâre a Guvernului inițiată de către ministerul în al cărui domeniu de competență activează persoana juridică vizată dacă:

(1) Supraveghetorul desemnat potrivit prevederilor art. 8^5 alin. (1) lit. c) are următoarele drepturi:

(2) Supraveghetorul desemnat potrivit prevederilor art. 8^5 alin. (1) lit. c) are următoarele obligații:

(3) Persoana juridică supravegheată are următoarele obligații:

(1) În procesul de luare a deciziilor privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, autoritățile naționale competente potrivit art. 12 efectuează toate verificările suplimentare pe care le consideră necesare, ținând seama de situație, inclusiv, dacă este nevoie, de consultarea autorităților naționale competente din alte state.

(1^1) Autoritatea națională competentă care, în desfășurarea activității, ia la cunoștință de existența unui control direct sau indirect exercitat de către persoane sau entități desemnate informează de îndată secretariatul Consiliului prevăzut la art. 13, care va disemina informațiile autorităților naționale competente.

(2) Persoanele care adresează o cerere sau formulează o înștiințare potrivit prezentei ordonanțe de urgență, persoanele la care se află bunurile sau care sunt implicate în tranzacții, operațiuni sau servicii care fac obiectul verificărilor potrivit alin. (1), precum și, după caz, alte autorități sau instituții publice relevante comunică autorității naționale competente potrivit prezentei ordonanțe de urgență, la cerere și în termenul specificat, toate documentele solicitate de către autoritățile naționale competente cu privire la bunurile, tranzacțiile, operațiunile sau serviciile respective, inclusiv cu privire la alte circumstanțe legate de acestea sau cu privire la persoanele care, în orice mod, au legătură cu aceste bunuri. La cererea autorității naționale competente prezintă documentele privind bunurile, tranzacțiile, operațiunile sau serviciile respective, persoanele sau alte circumstanțe relevante ori mijlocesc accesul reprezentanților împuterniciți la aceste documente.

(3) Decizia unei autorități competente poate fi contestată potrivit dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

(4) În procesul de luare a deciziilor privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, autoritatea competentă poate cere avizul consultativ al Consiliului interinstituțional prevăzut la art. 13, dacă în prezenta ordonanță de urgență nu se prevede altfel.

(1) Orice persoană poate sesiza în scris autoritatea competentă potrivit prezentei ordonanțe de urgență pentru a-i semnala orice eroare de identificare privind persoane sau entități desemnate, precum și bunuri.

(2) Autoritatea națională competentă comunică decizia sa asupra sesizării prevăzute la alin. (1) în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea sesizării și dispune, dacă este cazul, măsurile necesare. În cazul în care sunt în continuare necesare informații suplimentare, termenul poate fi prelungit cu 15 zile lucrătoare.

(3) Dispozițiile art. 8 și 9 sunt aplicabile în mod corespunzător.

(1) Autoritățile și instituțiile publice din România informează Ministerul Afacerilor Externe, anual sau ori de câte ori este nevoie, despre modul în care sunt aplicate sancțiunile internaționale în domeniul lor de competență, despre încălcări ale acestora și despre cazuri aflate în curs de soluționare, precum și despre orice alte dificultăți de aplicare.

(2) Ministerul Afacerilor Externe, pe baza informărilor primite de la autoritățile și instituțiile publice potrivit alin. (1), informează organizațiile internaționale sau instituțiile Uniunii Europene în cadrul cărora a fost adoptată sancțiunea internațională despre măsurile întreprinse și, dacă este cazul, despre dificultățile de aplicare în plan național și transmite date privind rezultatul informării autorităților și instituțiilor publice interesate.

(3) Fondurile și resursele economice înghețate, precum și derogările acordate în legătură cu acestea se notifică sau se raportează, după caz, de către autoritatea națională competentă în condițiile stabilite de actele prevăzute la art. 1 alin. (1) sau art. 4 alin. (4). Autoritățile competente informează Ministerul Afacerilor Externe cu privire la derogările acordate.

(1) Autoritățile naționale competente sunt următoarele:

(2) Calitatea de autoritate națională competentă în cazul celorlalte tipuri de sancțiuni internaționale revine autorităților publice cu atribuții potrivit legii în domeniul în care se aplică tipul de sancțiuni internaționale respectiv.

(3) Atunci când există divergențe privind asumarea competenței în privința acordării derogărilor între autoritățile prevăzute la alin. (1) și (2), Ministerul Afacerilor Externe sesizează Consiliul prevăzut la art. 13, care decide, prin vot cu majoritate simplă, autoritatea care acordă derogarea. Această autoritate ia măsurile necesare pentru acordarea derogării conform reglementărilor aplicabile.

(1) Pentru asigurarea cadrului general de cooperare în domeniul punerii în aplicare în România a sancțiunilor internaționale, precum și pentru identificarea de soluții pentru conformarea și armonizarea deciziilor necesare implementării eficiente a acestora se înființează Consiliul interinstituțional pentru implementarea sancțiunilor internaționale, denumit în continuare Consiliul, organism consultativ fără personalitate juridică.

(2) Consiliul este alcătuit din reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Ministerului Energiei, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Băncii Naționale a României, Autorității de Supraveghere Financiară, Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, Curții de Conturi, Autorității Vamale Române, Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, Consiliului Național al Audiovizualului, Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, Cancelariei Prim-Ministrului și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

(3) Ministerele sunt reprezentate în cadrul Consiliului la nivel de secretar de stat, precum și de către experți tehnici, iar celelalte autorități și instituții publice, de către conducătorii sau înlocuitorii de drept sau desemnați ai acestora, precum și de către experți tehnici.

(3^1) În funcție de natura sancțiunilor internaționale incidente în problemele supuse dezbaterii, Consiliul poate solicita participarea la întrunirile sale și a reprezentanților altor autorități, instituții publice sau organe de autoreglementare.

(3^2) Persoanele prevăzute la alin. (3) și (3^1), precum și persoanele care formează componența Secretariatului Consiliului au obligația de a deține autorizație de acces la informații clasificate corespunzător nivelului de clasificare al informațiilor utilizate la reuniunile Consiliului, potrivit Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Coordonarea Consiliului este asigurată de către Cancelaria Prim-Ministrului, prin consilier de stat desemnat prin ordin al șefului Cancelariei Prim-Ministrului.

(5) Abrogat.

(6) Secretariatul Consiliului este asigurat de Ministerul Afacerilor Externe, iar cheltuielile implicate de activitatea de secretariat sunt suportate din bugetul anual aprobat al Ministerului Afacerilor Externe.

(7) Consiliul se convoacă ori de câte ori este necesar, de către coordonatorul acestuia desemnat potrivit alin. (4), la solicitarea oricăruia dintre membrii acestuia. Consiliul se reunește în ședințe de lucru la nivel înalt sau la nivel tehnic, în funcție de ordinea de zi, în format fizic sau online.

(8) Pentru elaborarea avizului consultativ prevăzut la art. 14 lit. e), Consiliul se întrunește în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea solicitării din partea autorității naționale competente de către conducătorul acestuia desemnat potrivit alin. (4).

(9) Avizul consultativ se transmite autorității naționale competente care l-a solicitat, în termen de trei zile lucrătoare de la data convenirii asupra minutei reuniunii Consiliului.

(10) Coordonatorul Consiliului asigură reprezentarea la nivel înalt a României în cadrul reuniunilor internaționale în domeniul sancțiunilor internaționale.

(1) Consiliul are următoarele atribuții:

(2) În aplicarea art. 15 din Directiva (UE) 2024/1.226 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 aprilie 2024 privind definirea infracțiunilor și a sancțiunilor pentru încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii și de modificare a Directivei (UE) 2018/1.673, denumită în continuare Directiva (UE) 2024/1.226, se desemnează Consiliul ca organism competent care asigură coordonarea și cooperarea dintre autoritățile de aplicare a legii și autoritățile responsabile cu punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale ale Uniunii Europene în legătură cu infracțiunile prevăzute la art. 27^1.

(1) Autoritățile naționale competente prevăzute la art. 12 creează și administrează o evidență proprie cu datele și informațiile necesare cu privire la punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale din domeniul lor de competență sau utilizează evidențele deja constituite la nivelul acestora dacă, prin utilizarea acestor evidențe, se asigură aducerea la îndeplinire a sancțiunilor internaționale.

(2) Abrogat.

(3) Prelucrarea datelor cu caracter personal în baza prezentei ordonanțe de urgență se realizează cu respectarea dispozițiilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 363/2018 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale și combaterii infracțiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative și de siguranță, precum și privind libera circulație a acestor date, în funcție de scopul în care sunt prelucrate datele.

(4) Abrogat.

(5) Abrogat.

(6) Abrogat.

(7) Informațiile conținute în evidențele prevăzute la alin. (1), cu excepția informațiilor clasificate potrivit legii, sunt stocate pentru o perioadă de 5 ani de la data încetării aplicării sancțiunilor internaționale.

(1) Autoritățile și instituțiile publice cooperează între ele și pot colabora și cu autorități competente din alte state și instituții ale Uniunii Europene, în condițiile legii, inclusiv prin schimb de date și informații, pentru punerea în aplicare eficientă a sancțiunilor internaționale.

(2) Cooperarea dintre autorități și instituții publice, inclusiv cu instituții ale Uniunii Europene, pentru punerea în aplicare a dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență se realizează astfel încât să permită obținerea rapidă și eficientă de date și informații.

(3) În aplicarea prevederilor art. 16 alin. (1)-(3) din Directiva (UE) 2024/1.226, organele judiciare din România aplică dispozițiile corespunzătoare din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, și instrumentele juridice internaționale la care România este parte, precum și instrumentele juridice ale Uniunii Europene aplicabile pe teritoriul României.

(1) Persoanele fizice și juridice, precum și entitățile fără personalitate juridică sunt obligate să depună toate diligențele necesare, pe baza informațiilor și instrumentelor pe care le au la dispoziție, în scopul de a se asigura că, prin derularea tranzacțiilor sau a oricăror alte operațiuni în care sunt implicate, sunt respectate sancțiunile internaționale, inclusiv cu privire la înghețarea fondurilor și a resurselor economice. În determinarea respectării standardelor obligației de depunere a diligențelor se va ține cont și de respectarea ghidajelor emise de autoritățile internaționale.

(2) Persoanele menționate la alin. (1) raportează autorităților naționale competente măsurile de punere în aplicare a sancțiunilor internaționale.

(3) Raportarea cuprinde date privind persoanele, tranzacțiile, precum și descrierea și valoarea totală a bunurilor, care să permită individualizarea acestora, dacă prin actele prevăzute la art. 1 alin. (1) și art. 4 alin. (4) nu se prevede altfel. Formatul raportării este stabilit prin reglementările emise de autoritățile naționale competente prevăzute la art. 12 alin. (1) în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență.

(4) Entitățile supravegheate, pentru a asigura conformitatea cu prevederile obligatorii referitoare la actele normative prevăzute la art. 1 alin. (1) și art. 4 alin. (4), adoptă proceduri, procese și sisteme de monitorizare, potrivit reglementărilor emise în implementarea cadrului legal aplicabil de către autoritățile cu competențe de supraveghere.

(5) În măsura în care un regim de sancțiuni internaționale al Uniunii Europene impune ca persoanele juridice sau entitățile stabilite în România, ale căror drepturi de proprietate sunt deținute direct sau indirect, în condițiile stabilite de reglementările Uniunii Europene, de către:

(6) Entitățile financiare și de credit raportează periodic autorității naționale cu competențe de supraveghere, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, după caz, conform prevederilor regimurilor de sancțiuni internaționale ale Uniunii Europene, cu privire la toate transferurile în afara Uniunii Europene de fonduri pe care le-au inițiat, în mod direct sau indirect, pentru persoanele juridice sau entitățile vizate de alin. (5).

(1) Informațiile deținute în legătură cu persoanele sau entitățile desemnate pot fi transmise numai în condițiile prevăzute de lege.

(2) Obligația de confidențialitate nu poate fi invocată în următoarele cazuri:

(1) Persoanele juridice care administrează registre naționale care asigură publicitatea față de terți au obligația de a pune în aplicare măsura înghețării resurselor economice sau orice altă interdicție de tranzacționare, inclusiv schimbarea proprietății cu privire la resursele economice instituite prin actele prevăzute la art. 1 alin. (1) și la art. 4 alin. (4), prin notarea, respectiv înregistrarea măsurii în aceste registre. Fac obiectul notării, respectiv al înregistrării, și deciziile de aprobare a derogărilor.

(2) Orice solicitare a profesionistului de înregistrare în registrul comerțului, depusă sau transmisă oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale, efectuată ulterior înscrierii măsurii potrivit alin. (1) și până la intervenirea unei decizii de aprobare a derogării sau de ridicare a măsurii, atrage respingerea cererii de înregistrare de către registratorul de registrul comerțului.

(3) În cazul înghețării bunurilor imobile, notarea, respectiv înregistrarea în cartea funciară a măsurii de indisponibilizare a acestora se efectuează la cerere sau din oficiu de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prin oficiile teritoriale din subordine în raza cărora se află imobilul.

(4) Notarea, respectiv înregistrarea se dispune în baza actelor prevăzute la art. 1 alin. (1) și la art. 4 alin. (4), prin care se instituie sancțiuni internaționale de înghețare a bunurilor imobile.

(5) Radierea notării, respectiv a înregistrării se efectuează la cerere sau din oficiu, în baza actelor prevăzute la art. 1 alin. (1) și la art. 4 alin. (4), în situația în care măsura înghețării nu se mai aplică persoanelor sau entităților desemnate.

(6) Cererile de notare, respectiv de înregistrare a măsurii înghețării bunurilor imobile, respectiv de radiere sunt scutite de plata tarifelor de publicitate imobiliară.

(1) Persoanele sau entitățile desemnate pot invoca măsurile de înghețare pentru a justifica neîndeplinirea unei obligații numai dacă au solicitat, potrivit art. 8, o autorizație în acest sens, iar cererea le-a fost respinsă.

(2) Autorizarea potrivit art. 8 nu constituie recunoașterea legală a titlului de creanță.

(3) Dispozițiile art. 8 alin. (1) se aplică în mod corespunzător cu privire la autorizația solicitată potrivit alin. (1).

(1) O persoană fizică sau juridică care, din orice motiv, dorește să pună bunuri la dispoziția unei persoane sau entități desemnate trebuie să solicite o autorizație în acest sens, potrivit art. 8, dacă în actul care instituie sancțiunea internațională nu se prevede altfel.

(2) Atunci când analizează astfel de cereri, autoritatea națională competentă potrivit prezentei ordonanțe de urgență analizează toate dovezile furnizate în sprijinul justificării cererii și verifică dacă legăturile solicitantului cu persoana sau entitatea desemnată nu sunt de natură să sugereze că aceștia acționează împreună în scopul de a eluda sancțiunile internaționale respective.

(1) Persoanele fizice sau juridice care, intrând într-un raport juridic sau aflându-se într-o stare de fapt față de orice bun care face obiectul unei sancțiuni internaționale de înghețare de fonduri și resurse economice, au obligația de a îngheța, fără întârziere, fondurile și resursele economice și de a raporta, de îndată, autorităților naționale competente.

(2) Persoanele fizice sau juridice, cu excepția persoanelor sau entităților desemnate, care dețin bunurile supuse sancțiunilor internaționale, au dreptul să ceară acoperirea cheltuielilor necesare pentru administrarea acestora. Cererea de acoperire a acestor cheltuieli se adresează autorității naționale competente, după caz, cu excepția autorităților cu atribuții de supraveghere.

(3) Dacă persoanele fizice sau juridice, cu excepția persoanelor sau entităților desemnate, în mod justificat nu pot să administreze bunul respectiv, la cererea acestora bunul poate fi predat spre administrare statului. Entitățile supravegheate de autoritățile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. n) și o) transmit cererile de administrare și predare către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

(4) Statul român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, cere predarea bunului respectiv, dacă apreciază că este necesară pentru buna administrare a acestuia. Bunul care nu este predat de bunăvoie este preluat spre administrare, fără acordul persoanei care îl deține.

(5) La predarea sau preluarea spre administrare a bunului înghețat se întocmește un proces-verbal. O copie a acestui proces-verbal se eliberează persoanei care a predat bunul sau de la care bunul a fost preluat spre administrare.

(6) Statul român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, dispune, prin decizie, predarea de îndată a bunului către persoana îndreptățită, după cum urmează:

(1) Autoritățile naționale competente decid asupra modului de administrare a bunurilor înghețate care fac obiectul sancțiunilor internaționale potrivit domeniului lor de competență, iar, în situațiile care împiedică în mod obiectiv și motivat administrarea de către autoritățile naționale competente, acestea se predau în administrare către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. Aceste prevederi nu se aplică autorităților cu atribuții de supraveghere, situație în care bunurile sunt transmise în administrare către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

(2) În situațiile în care, potrivit legii sau din cauza caracteristicilor, bunurile predate sau preluate potrivit art. 24 nu pot fi administrate de statul român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, acesta le va preda spre administrare autorității sau instituției publice cu competențe în domeniu, după caz, cu excepția autorităților cu atribuții de supraveghere, situație în care bunurile sunt transmise în administrare către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

(3) Autoritățile naționale competente sau, după caz, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, din motive temeinic justificate, pot încheia contracte pentru administrarea bunurilor predate sau preluate potrivit art. 24 cu orice persoană fizică sau juridică ce activează în domeniul respectiv și efectua cheltuieli în vederea bunei administrări a bunurilor respective.

(4) Contractele pentru administrarea bunurilor predate sau preluate potrivit art. 24 cu orice persoană fizică sau juridică ce activează în domeniul respectiv sunt exceptate de la prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.

(5) Administratorul are dreptul să facă toate actele de administrare a bunurilor, conform dreptului comun și reglementărilor internaționale, la care are dreptul și proprietarul acestora, având obligația de a acționa cu bună-credință, potrivit Codului civil.

(6) În cazul în care există riscul distrugerii sau degradării semnificative a bunurilor, autoritățile naționale competente sau, după caz, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului pot decide vânzarea acestora. Fondurile provenite dintr-o astfel de vânzare se depun într-un cont special, unde au regimul de fonduri înghețate pe durata valabilității sancțiunii internaționale relevante.

(7) Autoritățile ce dețin calitatea de administrator întocmesc evidența și inventarul tuturor bunurilor aflate în administrare, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

(8) În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la alin. (1)-(3) și (6), autoritățile care au competențe cu administrarea bunurilor supuse sancțiunilor internaționale pot solicita avizul consultativ al Consiliului prevăzut la art. 13.

(1) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei și, după caz, confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție următoarele fapte, în măsura în care acestea nu constituie infracțiune:

(2) Pe lângă sancțiunea prevăzută la alin. (1), se pot aplica una sau mai multe dintre următoarele sancțiuni contravenționale complementare:

(3) Prin derogare de la art. 13 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 5 ani de la data săvârșirii faptei.

(4) În măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu prevede altfel, contravențiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția art. 28 alin. (1) și art. 29.

(1) Prin excepție de la dispozițiile art. 26, Banca Națională a României sau Autoritatea de Supraveghere Financiară, după caz, aplică sancțiuni administrative și/sau măsuri sancționatoare atunci când constată că o entitate supravegheată prevăzută la art. 12 alin. (1) lit. n) și o) și/sau oricare dintre administratorii, conducătorii entității sau persoanele desemnate cu responsabilități în domeniul sancțiunilor internaționale din cadrul acesteia se fac responsabile, după caz, responsabili de următoarele fapte:

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), Banca Națională a României sau Autoritatea de Supraveghere Financiară, după caz, poate aplica următoarele sancțiuni administrative, potrivit competențelor stabilite la art. 12 alin. (1) lit. n) și o), după caz:

(3) În sensul alin. (1), Banca Națională a României și Autoritatea de Supraveghere Financiară pot aplica următoarele măsuri sancționatoare, potrivit competențelor stabilite la art. 12 alin. (1) lit. n) și o), după caz, din prezenta ordonanță de urgență:

(4) Autoritățile de supraveghere prevăzute la alin. (1) pot face recomandări entităților supravegheate prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. n) și o), în vederea adoptării de măsuri corespunzătoare de către acestea pentru îmbunătățirea cadrului de administrare, a politicilor, procedurilor și controalelor implementate pentru a atenua și a gestiona cu eficacitate riscurile de neaplicare a sancțiunilor internaționale. Entitatea are obligația de a comunica Băncii Naționale a României sau Autorității de Supraveghere Financiară măsurile întreprinse, după caz, în termenele stabilite de aceasta.

(5) Independent de formularea unor recomandări, autoritățile de supraveghere prevăzute la alin. (1) pot să dispună entităților supravegheate care încalcă dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență sau nu implementează o recomandare în scopul reducerii riscurilor de neaplicare a sancțiunilor internaționale sau al înlăturării deficiențelor și a cauzelor acestora următoarele măsuri de supraveghere:

(6) Sancțiunile administrative și măsurile sancționatoare prevăzute la alin. (2) și (3) pot fi aplicate concomitent cu emiterea de recomandări sau dispunerea de măsuri de supraveghere conform prevederilor alin. (4) și (5) sau independent de acestea. Aplicarea sancțiunilor sau măsurilor sancționatoare se prescrie în termen de 5 ani de la data săvârșirii faptei.

(7) La stabilirea tipului sancțiunii administrative sau a măsurii sancționatoare și a cuantumului amenzii autoritățile de supraveghere de la alin. (1) au în vedere toate circumstanțele reale și personale relevante ale săvârșirii faptei, inclusiv următoarele aspecte, după caz:

(8) Sancțiunea administrativă prevăzută la alin. (2) lit. b) și măsura sancționatoare prevăzută la alin. (3) lit. c) se aplică, distinct de sancțiunea aplicabilă entității supravegheate, persoanelor fizice responsabile, întrucât aceasta nu s-ar fi produs dacă persoanele respective și-ar fi exercitat în mod corespunzător responsabilitățile care decurg din îndatoririle funcției lor stabilite conform legislației aplicabile entităților supravegheate, reglementărilor emise în aplicarea prezentei ordonanțe și cadrului de reglementare intern.

(9) Actele adoptate, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, de către Banca Națională a României prin care sunt dispuse sancțiunile administrative, măsurile sancționatoare și măsurile de supraveghere prevăzute la alin. (2), (3) și (5) se emit de către guvernatorul, prim-viceguvernatorul sau viceguvernatorul Băncii Naționale a României, cu excepția celor prevăzute la alin. (2) lit. c) și la alin. (3) lit. a) și b), a căror aplicare este de competența Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României. Actele trebuie să cuprindă descrierea faptei și a circumstanțelor acesteia și temeiul de drept al dispunerii sancțiunii administrative, măsurii sancționatoare sau măsurii de supraveghere.

(10) Actele prevăzute la alin. (9) pot fi contestate potrivit art. 27 alin. (15) din Legea nr. 129/2019, cu modificările și completările ulterioare.

(11) Constatarea faptelor prevăzute la alin. (1) ce intră în competența Autorității de Supraveghere Financiară se face de către structurile de specialitate din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, iar aplicarea sancțiunilor administrative, măsurilor sancționatoare și măsurilor de supraveghere prevăzute la alin. (2)-(5) se realizează de către Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară, în condițiile art. 21^2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare.

(12) Deciziile adoptate de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care sunt dispuse sancțiunile administrative, măsurile sancționatoare și măsurile de supraveghere, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, se motivează în mod corespunzător și pot fi atacate la Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (1) și art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data comunicării acestor acte.

(13) Dispozițiile art. 27 alin. (19), respectiv ale art. 44 alin. (6) din Legea nr. 129/2019, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(1) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea unor drepturi:

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și h)-k) implică fonduri sau resurse economice în valoare de cel puțin 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, la data săvârșirii infracțiunii, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) lit. e) implică produse militare incluse în Lista comună a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare, indiferent de valoarea acestora, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

(4) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) lit. e) implică produse militare din categoriile ML1, ML2, ML3, ML4, ML6, ML9 și ML10, cu excepția accesoriilor și componentelor aferente, incluse în Lista comună a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare, indiferent de valoarea acestora, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.

(5) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) lit. e) implică produse cu dublă utilizare aflate pe listele din anexele I și IV la Regulamentul (UE) 2021/821, indiferent de valoarea acestora, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

(6) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) lit. d)-g) și l) implică bunuri, servicii, tranzacții sau activități în valoare de cel puțin 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, la data săvârșirii infracțiunii, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(7) Faptele prevăzute la alin. (1) lit. e) și alin. (3)-(5) săvârșite din culpă se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

(8) Tentativa la infracțiunile prevăzute la:

(9) Nu constituie infracțiuni faptele prevăzute la alin. (1)-(7) dacă sunt săvârșite în vederea acordării asistenței umanitare persoanelor aflate în dificultate sau prestării unor activități care răspund unor nevoi umane de bază și sunt desfășurate conform principiilor imparțialității, umanității, neutralității și independenței și, după caz, dreptului internațional umanitar.

(10) Prin derogare de la dispozițiile art. 137 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, în cazul infracțiunilor prevăzute la:

(1) Sunt de competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism:

(2) Dacă, în efectuarea urmăririi penale, procurorii parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești constată că infracțiunea care constituie obiectul cauzei este una dintre cele prevăzute la art. 27^1 alin. (1)-(8), aceștia au obligația de a sesiza de îndată procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în condițiile Legii nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare.