HOTĂRÂRE nr. 1.566 din 25 noiembrie 2008

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 15 decembrie 2008
Intrat în vigoare
15.12.2008
Forma consolidată din
15.12.2008

pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 557/2006 privind stabilirea datei de la care se pun în circulație pașapoartele electronice, precum și a formei și conținutului acestora

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. VII alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind punerea în circulație a pașapoartelor electronice, precum și producerea altor documente de călătorie,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Hotărârea Guvernului nr. 557/2006 privind stabilirea datei de la care se pun în circulație pașapoartele electronice, precum și a formei și conținutului acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 2 mai 2006, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) Se stabilesc pașapoartele cu date biometrice incluse, denumite în continuare pașapoarte electronice, având forma și conținutul prevăzute în anexele nr. 1-6, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre."

2. La articolul 2, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

"a) pașaport electronic:

1. pașaportul diplomatic, pașaportul de serviciu sau pașaportul simplu, eliberat cetățenilor români;

2. pașaportul eliberat persoanelor fără cetățenie prevăzute la art. 118 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată;

3. documentul de călătorie eliberat refugiaților recunoscuți în baza Convenției de la Geneva din 28 iulie 1951;

4. documentul de călătorie eliberat persoanelor care au obținut protecție subsidiară conform Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările ulterioare, în care se include un mediu de stocare electronică a datelor biometrice ale persoanei;".

3. La articolul 3, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

"(1^1) Până la punerea în circulație a pașapoartelor electronice, persoanelor prevăzute la art. 2 lit. a) pct. 2-4 li se eliberează în continuare pașapoarte pentru persoanele fără cetățenie sau, după caz, documente de călătorie pentru persoanele care beneficiază de o formă de protecție în România, aflate în uz."

4. Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 4. - (1) Producerea pașapoartelor electronice se realizează de Compania Națională «Imprimeria Națională» - S.A., în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind punerea în circulație a pașapoartelor electronice, precum și producerea altor documente de călătorie.

(2) Personalizarea pașapoartelor electronice se realizează de Centrul Național Unic de Personalizare a Pașapoartelor Electronice, care funcționează în structura Direcției generale de pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative."

5. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 5. - (1) Pașapoartele electronice se eliberează titularului după achitarea contravalorii acestora și a taxelor consulare, stabilite potrivit legii.

(2) Stabilirea și actualizarea contravalorii pașapoartelor electronice se fac de către Compania Națională «Imprimeria Națională» - S.A., conform indicatorilor stabiliți prin bugetul de venituri și cheltuieli aprobat de Guvernul României.

(3) Contravaloarea pașapoartelor electronice eliberate în țară se încasează la unitățile Trezoreriei Statului și la unitățile bancare cu care Compania Națională «Imprimeria Națională» - S.A. încheie convenții în acest scop, urmând ca sumele încasate să fie virate în contul acesteia.

(4) Taxele consulare percepute în țară pentru eliberarea pașapoartelor electronice se achită în contul de venituri al bugetului de stat «Taxe consulare», deschis la unitățile Trezoreriei Statului.

(5) Contravaloarea pașapoartelor electronice percepută în străinătate se încasează de către Ministerul Afacerilor Externe, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, cu care Compania Națională «Imprimeria Națională» - S.A. încheie convenții în acest scop, urmând ca sumele încasate să fie virate în contul acesteia."

6. Anexele nr. 1-3 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1-3 la prezenta hotărâre.

7. După anexa nr. 3 se introduc trei noi anexe, anexele nr. 4, 5 și 6, având cuprinsul prevăzut în anexele nr. 4-6 la prezenta hotărâre.

Articolul II

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă:

a) art. 2^1 alin. (1)-(3) și anexa nr. 5 "Pașaport electronic pentru persoana fără cetățenie" din Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2003 privind stabilirea formei și conținutului permiselor de ședere și ale documentelor de călătorie care se eliberează străinilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 8 septembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare;

b) anexa nr. 4 "Forma și conținutul documentului de călătorie electronic pentru refugiații recunoscuți în baza Convenției de la Geneva din 1951" și anexa nr. 5 "Forma și conținutul documentului de călătorie electronic pentru persoanele care au obținut protecție subsidiară conform Legii nr. 122/2006 privind azilul în România" la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 25 septembrie 2006.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

───────────────

Ministrul internelor

și reformei administrative,

Cristian David

Ministrul afacerilor externe,

Lazăr Comănescu

Departamentul pentru Afaceri Europene,

Aurel Ciobanu-Dordea,

secretar de stat

p. Ministrul economiei și finanțelor,

Cătălin Doica,

secretar de stat

București, 25 noiembrie 2008.

Nr. 1.566.

Anexa 1

Culoarea copertei:- neagră Coperta I (exterior):- Uniunea Europeană, România, stema României - Pașaport diplomatic - Semn distinctiv pașaport electronic Coperta I (interior):- "Ministerul Afacerilor Externe al României roagă autoritățile statelor prietene să permită libera trecere titularului prezentului pașaport și să-i acorde ajutor și protecție în caz de nevoie." - în limbile română, engleză și franceză - bandă heliogravată Mărimea:- 125 x 88 mm Numărul de pagini:- 32 Numărul pașaportului:- perforat prin paginile 1-32, inclusiv prin coperta a II-a, iar pe pagina din policarbonat, gravat laser Numerotarea paginilor:- tipărită în partea de jos a fiecărei pagini și în filigran Pagina cu datele de identificare ale titularului, poziționată între coperta I (interioară) și pagina 1:- din policarbonat - datele de identitate ale titularului (numele, prenumele, data și locul nașterii), autoritatea emitentă, data eliberării pașaportului, data expirării pașaportului, codul numeric personal - C.N.P., sex, cetățenia, fotografia titularului gravată laser și fotografia în umbră realizată prin perforație cu laser, numărul pașaportului, semnătura titularului, datele informatizate citibile optic (MRZ), mediul de stocare electronică a datelor biometrice ale persoanei Pagina 1:- înălțimea, culoarea ochilor, domiciliul și fotografia în umbră a titularului, realizată prin imprimare inkjet Pagina 2 rezervată pentru mențiuni ale autorităților române Pagina 3 cuprinde denumirile rubricilor din pagina din policarbonat în toate limbile oficiale ale țărilor Uniunii Europene Paginile 4-31, pagini pentru vize:- se introduce fir metalic fluorescent în structura hârtiei Pagina 32, urgențe:- titularul pașaportului trebuie să completeze datele particulare ale unei rude sau ale unui prieten care poate fi contactat în caz de accident: Numele Prenumele Adresa Telefon Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză și franceză. Acest pașaport conține 32 de pagini numerotate (în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene). Coperta II (interior) cuprinde instrucțiuni, obligații Hârtie:- specială, filigran, elemente de siguranță

───────

──────────────────────────────────────────────────

FORMA ȘI CONȚINUTUL

pașaportului electronic diplomatic

NOTĂ:

Caracteristicile, rubricația, numărul și tipul elementelor de siguranță trebuie să fie în conformitate cu prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.252/2004 privind standardele pentru elementele de securitate și elementele biometrice integrate în pașapoarte și în documente de călătorie emise de statele membre, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 385 din 29 decembrie 2004, și ale Deciziei Comisiei C(2005)409 pentru stabilirea specificațiilor tehnice aferente dispozitivelor de securitate și a elementelor biometrice integrate în pașapoarte și în documentele de călătorie emise de statele membre. Acestea vor putea fi adaptate în funcție de dinamica reglementărilor Uniunii Europene în domeniu.

Anexa 2

Culoarea copertei:- albastră Coperta I (exterior):- Uniunea Europeană, România, stema României - Pașaport de serviciu - Semn distinctiv pașaport electronic Coperta I (interior):- "Ministerul Afacerilor Externe al României roagă autoritățile statelor prietene să permită libera trecere titularului prezentului pașaport și să-i acorde ajutor și protecție în caz de nevoie." - în limbile română, engleză și franceză - bandă heliogravată Mărimea:- 125 x 88 mm Numărul de pagini:- 32 Numărul pașaportului:- perforat prin paginile 1-32, inclusiv prin coperta a II-a, iar pe pagina din policarbonat, gravat laser Numerotarea paginilor:- tipărită în partea de jos a fiecărei pagini și în filigran Pagina cu datele de identificare ale titularului, poziționată între coperta I (interioară) și pagina 1:- din policarbonat - datele de identitate ale titularului (numele, prenumele, data și locul nașterii), autoritatea emitentă, data eliberării pașaportului, data expirării pașaportului, codul numeric personal - C.N.P., sex, cetățenia, fotografia titularului gravată laser și fotografia în umbră realizată prin perforație cu laser, numărul pașaportului, semnătura titularului, datele informatizate citibile optic (MRZ), mediul de stocare electronică a datelor biometrice ale persoanei Pagina 1:- înălțimea, culoarea ochilor, domiciliul și fotografia în umbră a titularului, realizată prin imprimare inkjet Pagina 2 rezervată pentru mențiuni ale autorităților române Pagina 3 cuprinde denumirile rubricilor din pagina din policarbonat în toate limbile oficiale ale țărilor Uniunii Europene. Paginile 4-31, pagini pentru vize:- se introduce fir metalic fluorescent în structura hârtiei Pagina 32, urgențe:- titularul pașaportului trebuie să completeze datele particulare ale unei rude sau ale unui prieten care poate fi contactat în caz de accident: Numele Prenumele Adresa Telefon Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză și franceză. Acest pașaport conține 32 de pagini numerotate (în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene). Coperta II (interior) cuprinde instrucțiuni, obligații. Hârtie:- specială, filigran, elemente de siguranță

───────

──────────────────────────────────────────────────

FORMA ȘI CONȚINUTUL

pașaportului electronic de serviciu

NOTĂ:

Caracteristicile, rubricația, numărul și tipul elementelor de siguranță trebuie să fie în conformitate cu prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.252/2004 privind standardele pentru elementele de securitate și elementele biometrice integrate în pașapoarte și în documente de călătorie emise de statele membre, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 385 din 29 decembrie 2004, și ale Deciziei Comisiei C(2005)409 pentru stabilirea specificațiilor tehnice aferente dispozitivelor de securitate și a elementelor biometrice integrate în pașapoarte și în documentele de călătorie emise de statele membre. Acestea vor putea fi adaptate în funcție de dinamica reglementărilor Uniunii Europene în domeniu.

Anexa 3

Culoarea copertei:- roșu vișiniu Coperta I (exterior):- Uniunea Europeană, România, stema României - Pașaport - Semn distinctiv pașaport electronic Coperta I (interior):- România, stema României în tehnologie intaglio - bandă heliogravată Mărimea:- 125 x 88 mm Numărul de pagini:- 32 Numărul pașaportului:- perforat prin paginile 1-32, inclusiv prin coperta a II-a, iar pe pagina din policarbonat, gravat laser Numerotarea paginilor:- tipărită în partea de jos a fiecărei pagini și în filigran Pagina cu datele de identificare ale titularului, poziționată între coperta I (interioară) și pagina 1:- din policarbonat - datele de identitate ale titularului (numele, prenumele, data și locul nașterii), autoritatea emitentă, data eliberării pașaportului, data expirării pașaportului, codul numeric personal - C.N.P., sex cetățenia, fotografia titularului gravată laser și fotografia în umbră realizată prin perforație cu laser, numărul pașaportului, semnătura titularului, datele informatizate citibile optic (MRZ), mediul de stocare electronică a datelor biometrice ale persoanei Pe versoul paginii din policarbonat se scriu în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene:- Uniunea Europeană - România - Pașaport Pagina 1:- înălțimea, culoarea ochilor, domiciliul și fotografia în umbră a titularului, realizată prin imprimare inkjet Pagina 2 rezervată pentru mențiuni ale autorităților române Pagina 3 cuprinde denumirile rubricilor din pagina din policarbonat în toate limbile oficiale ale țărilor Uniunii Europene. Paginile 4-31, pagini pentru vize- se introduce fir metalic fluorescent în structura hârtiei Pagina 32, urgențe:- titularul pașaportului trebuie să completeze datele particulare ale unei rude sau ale unui prieten care poate fi contactat în caz de accident: Numele Prenumele Adresa Telefon Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză și franceză. Acest pașaport conține 32 de pagini numerotate (în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene). Coperta II (interior) cuprinde instrucțiuni, obligații. Hârtie:- specială, filigran, elemente de siguranță

────────

──────────────────────────────────────────────────

FORMA ȘI CONȚINUTUL

pașaportului electronic simplu

NOTĂ:

Rubricile vor fi numerotate. Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză și franceză.

NOTĂ:

Caracteristicile, rubricația, numărul și tipul elementelor de siguranță trebuie să fie în conformitate cu prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.252/2004 privind standardele pentru elementele de securitate și elementele biometrice integrate în pașapoarte și în documente de călătorie emise de statele membre, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 385 din 29 decembrie 2004, și ale Deciziei Comisiei C(2005)409 pentru stabilirea specificațiilor tehnice aferente dispozitivelor de securitate și a elementelor biometrice integrate în pașapoarte și în documentele de călătorie emise de statele membre. Acestea vor putea fi adaptate în funcție de dinamica reglementărilor Uniunii Europene în domeniu.

Anexa 4

Mărimea:- 125 x 88 mm Numărul de pagini:- 32 Culoarea copertei:- maro închis Coperta I (exterior):- stema României, România, în limbile română, engleză și franceză - Pașaport pentru persoana fără cetățenie, în limbile română, engleză și franceză - Semn distinctiv pașaport electronic Coperta I (interior):- stema României în tehnologie intaglio Numărul pașaportului:- perforat prin paginile 1-32, inclusiv prin coperta a II-a, iar pe pagina din policarbonat, gravat laser Numerotarea paginilor:- tipărită în partea de jos a fiecărei pagini Pagina cu datele de identificare ale titularului, poziționată între coperta I (interioară) și pagina 1:- din policarbonat - datele de identitate ale titularului (numele, prenumele, țara de origine, data și locul nașterii, codul numeric personal - C.N.P., sexul), data eliberării, organul emitent, data expirării, fotografia titularului gravată laser și fotografia în umbră realizată prin perforație cu laser, numărul pașaportului, semnătura titularului, datele informatizate citibile optic (MRZ), mediul de stocare electronică a datelor biometrice ale persoanei Pe versoul paginii din policarbonat se scriu în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene:- Uniunea Europeană - România - Pașaport pentru persoană fără cetățenie Pagina 1:- înălțimea și culoarea ochilor - domiciliul - fotografia în umbră a titularului Pagina 2, pagină rezervată pentru mențiuni ale autorităților române Pagina 3 conține denumirile rubricilor din pagina din policarbonat în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene. Paginile 4-31, pagini pentru vize:- se introduce fir metalic fluorescent în structura hârtiei Pagina 32, urgențe:- titularul pașaportului trebuie să completeze datele particulare ale unei rude sau ale unui prieten care poate fi contactat în caz de accident: Numele Prenumele Adresa Telefon Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză și franceză. Acest pașaport conține 32 de pagini numerotate (în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene). Coperta II (interior) cuprinde instrucțiuni, obligații. Hârtie:- specială, filigran, elemente de siguranță Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză și franceză.

────────

──────────────────────────────────────────────────

FORMA ȘI CONȚINUTUL

pașaportului electronic pentru persoana fără cetățenie

NOTĂ:

Rubricile vor fi numerotate. Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză și franceză.

NOTĂ:

Caracteristicile, rubricația, numărul și tipul elementelor de siguranță trebuie să fie în conformitate cu prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.252/2004 privind standardele pentru elementele de securitate și elementele biometrice integrate în pașapoarte și în documente de călătorie emise de statele membre, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 385 din 29 decembrie 2004, și ale Deciziei Comisiei C(2005)409 pentru stabilirea specificațiilor tehnice aferente dispozitivelor de securitate și a elementelor biometrice integrate în pașapoarte și în documentele de călătorie emise de statele membre. Acestea vor putea fi adaptate în funcție de dinamica reglementărilor Uniunii Europene în domeniu.

Anexa 5

Mărimea:- 125 x 88 mm Numărul de pagini:- 32 Culoarea copertei:- albastru închis Coperta I (exterior):- stema României - România, în limbile română, engleză și franceză - Document de călătorie (Convenția din 28 iulie 1951), în limbile română, engleză și franceză - semn distinctiv pașaport electronic Coperta I (interior):- stema României în tehnologie intaglio Numărul pașaportului:- perforat prin paginile 1-32, inclusiv prin coperta a II-a, iar pe pagina din policarbonat, gravat laser Numerotarea paginilor:- tipărită în partea de jos a fiecărei pagini Pagina cu datele de identificare ale titularului, poziționată între coperta I (interioară) și pagina 1:- din policarbonat - datele de identitate ale titularului (numele, prenumele, cetățenia, data și locul nașterii, codul numeric personal - C.N.P., sexul), data eliberării, organul emitent, data expirării, fotografia titularului gravată laser și fotografia în umbră realizată prin perforație cu laser, numărul pașaportului, semnătura titularului, datele informatizate citibile optic (MRZ), mediul de stocare electronică a datelor biometrice ale persoanei Pe versoul paginii din policarbonat se scriu în limbile română, engleză și franceză:- Uniunea Europeană - România - Document de călătorie (Convenția din 28 iulie 1951) Pagina 1:- înălțimea și culoarea ochilor - reședința - Acest document este valabil pentru toate țările, cu excepția: - documentul/documentele pe baza căruia/cărora este eliberat prezentul document - fotografia în umbră a titularului Pagina 2, pagină rezervată pentru mențiuni ale autorităților române Pagina 3 conține denumirile rubricilor din pagina din policarbonat în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene. Paginilea 4-31, pagini pentru vize- se introduce fir metalic fluorescent în structura hârtiei Pagina 32, urgențe:- titularul pașaportului trebuie să completeze datele particulare ale unei rude sau ale unui prieten care poate fi contactat în caz de accident: Numele Prenumele Adresa Telefon Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză și franceză. Acest pașaport conține 32 de pagini numerotate (în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene). Coperta II (interior):- Acest document este eliberat numai în scopul de a furniza titularului un document de călătorie care poate ține loc de pașaport național. El nu aduce niciun prejudiciu și nu afectează în niciun fel naționalitatea titularului. - Titularul este autorizat să se întoarcă în România până la data expirării menționate în documentul de călătorie la fila informatizată, - Valabilitatea prezentului document de călătorie nu poate fi prelungită. - În cazul stabilirii într-o altă țară decât cea în care prezentul document de călătorie a fost eliberat, titularul trebuie, dacă dorește să se deplaseze din nou, să solicite un nou document autorităților competente ale țării sale de reședință. Vechiul document de călătorie va fi remis autorității care eliberează noul document pentru a fi trimis autorității care l-a eliberat. - Acest document este valabil pentru toate țările, cu excepția celor menționate la pagina 1. Hârtie:- specială, filigran, elemente de siguranță

───────

──────────────────────────────────────────────────

FORMA ȘI CONȚINUTUL

documentului de călătorie electronic pentru refugiații recunoscuți

în baza Convenției de la Geneva din 28 iulie 1951

NOTĂ:

Rubricile vor fi numerotate. Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză și franceză.

NOTĂ:

Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză și franceză.

Toate paginile, mai puțin pagina cu datele de identificare ale titularului, conțin textul "Convenția din 28 iulie 1951".

Caracteristicile, rubricația, numărul și tipul elementelor de siguranță trebuie să fie în conformitate cu prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.252/2004 privind standardele pentru elementele de securitate și elementele biometrice integrate în pașapoarte și în documente de călătorie emise de statele membre, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 385 din 29 decembrie 2004, și ale Deciziei Comisiei C(2005)409 pentru stabilirea specificațiilor tehnice aferente dispozitivelor de securitate și a elementelor biometrice integrate în pașapoarte și în documentele de călătorie emise de statele membre. Acestea vor putea fi adaptate în funcție de dinamica reglementărilor Uniunii Europene în domeniu.

Anexa 6

Mărimea:- 125 x 88 mm Numărul de pagini:- 32 Culoarea copertei:- gri Coperta I (exterior):- stema României - România, în limbile română, engleză și franceză - Document de călătorie (protecție subsidiară), în limbile română, engleză și franceză - Semn distinctiv pașaport electronic Coperta I (interior):- stema României în tehnologie intaglio Numărul pașaportului:- perforat prin paginile 1-32, inclusiv prin coperta a II-a, iar pe pagina din policarbonat, gravat laser Numerotarea paginilor:- tipărită în partea de jos a fiecărei pagini Pagina cu datele de identificare ale titularului, poziționată între coperta I (interioară) și pagina 1:- din policarbonat - datele de identitate ale titularului (numele, prenumele, cetățenia, data și locul nașterii, codul numeric personal - C.N.P., sexul), data eliberării, organul emitent, data expirării, fotografia titularului gravată laser și fotografia în umbră realizată prin perforație cu laser, numărul pașaportului, semnătura titularului, datele informatizate citibile optic (MRZ), mediul de stocare electronică a datelor biometrice ale persoanei Pe versoul paginii din policarbonat se scriu în limbile română, engleză și franceză:- Uniunea Europeană - România - Document de călătorie (protecție subsidiară) Pagina 1:- înălțimea și culoarea ochilor - reședința - fotografia în umbră a titularului - Acest document este valabil pentru toate țările, cu excepția: - Documentul/documentele pe baza căruia/cărora este eliberat prezentul document Pagina 2, pagină rezervată pentru mențiuni ale autorităților române Pagina 3 conține denumirile rubricilor din pagina din policarbonat în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene. Paginile 4-31, pagini pentru vize- se introduce fir metalic fluorescent în structura hârtiei Pagina 32, urgențe:- titularul pașaportului trebuie să completeze datele particulare ale unei rude sau ale unui prieten care poate fi contactat în caz de accident: Numele Prenumele Adresa Telefon Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză și franceză. Acest pașaport conține 32 de pagini numerotate (în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene). Coperta II (interior):- Acest document este eliberat numai în scopul de a furniza titularului un document de călătorie care poate ține loc de pașaport național. El nu aduce niciun prejudiciu și nu afectează în niciun fel naționalitatea titularului - Valabilitatea prezentului document de călătorie nu poate fi prelungită. - Acest document de călătorie este valabil pentru toate țările, cu excepția celor menționate la pagina 1. Hârtie:- specială, filigran, elemente de siguranță

───────

──────────────────────────────────────────────────

FORMA ȘI CONȚINUTUL

documentului de călătorie electronic pentru străinii cărora li s-a

acordat protecție subsidiară în baza Legii nr. 122/2006 privind

azilul în România

NOTĂ:

Rubricile vor fi numerotate. Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză și franceză.

NOTĂ:

Denumirile rubricilor vor fi redactate în limbile română, engleză și franceză.

Toate paginile, mai puțin pagina cu datele de identificare ale titularului, conțin textul "Protecție subsidiară".

Caracteristicile, rubricația, numărul și tipul elementelor de siguranță trebuie să fie în conformitate cu prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.252/2004 privind standardele pentru elementele de securitate și elementele biometrice integrate în pașapoarte și în documente de călătorie emise de statele membre, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 385 din 29 decembrie 2004, și ale Deciziei Comisiei C(2005)409 pentru stabilirea specificațiilor tehnice aferente dispozitivelor de securitate și a elementelor biometrice integrate în pașapoarte și în documentele de călătorie emise de statele membre. Acestea vor putea fi adaptate în funcție de dinamica reglementărilor Uniunii Europene în domeniu.

_______________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.