ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008 (*actualizată*)

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Intrat în vigoare
14.02.2009
Forma consolidată din
14.10.2009

pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții

(actualizată până la data de 14 octombrie 2009*)

----------

*) Textul inițial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamț până la data de 14 octombrie 2009, cu modificările și completările aduse de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 228 din 30 decembrie 2008; LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009.

**) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

Conform art. V din acest act normativ, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/2008 intră în vigoare la data de 14 februarie 2009. Anterior acestei date, în 5 ianuarie 2009, art. VIII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/2008 a fost abrogat de Ordonanța de urgență nr. 228/2008. În consecință, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/2008 intră în vigoare în data de 14 februarie 2009, cu tot cu modificările aduse de Ordonanța de urgență nr. 228/2008.

Situația extraordinară prevăzută de art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, o constituie necesitatea modificării și completării Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vederea armonizării legislației specifice autorizării executării lucrărilor de construcții prin adaptarea la prevederile Directivei Consiliului 85/337/CEE din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, modificată prin Directiva 97/11/CE a Consiliului din 3 martie 1997 și prin Directiva 2003/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 mai 2003 privind participarea publicului la elaborarea anumitor planuri și programe în legătură cu mediul, respectiv modificarea Directivei 85/337/CEE și a Directivei 96/61/CE cu privire la participarea publicului și accesul la justiție.

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul I

Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel."

2. La articolul 2, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"Art. 2. - (1) Autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor.

(2) Autorizația de construire se emite în baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, elaborată în condițiile prezentei legi, în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate potrivit legii.

------------

Alin. (2) al art. 2 din Legea nr. 50/1991 de la pct. 2 al art. I a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

3. La articolul 2, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:

"(2^1) Procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcții începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obținerii, ca act final, a autorizației de construire și cuprinde următoarele etape:

a) emiterea certificatului de urbanism;

b) emiterea punctului de vedere al autorității competente pentru protecția mediului pentru investițiile care nu se supun procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului;

c) notificarea de către solicitant a autorității administrației publice competente cu privire la menținerea solicitării de obținere, ca act final, a autorizației de construire, pentru investițiile la care autoritatea competentă pentru protecția mediului a stabilit necesitatea evaluării impactului asupra mediului și a emis îndrumarul conform legislației privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului;

d) emiterea avizelor și acordurilor, precum și a actului administrativ al autorității pentru protecția mediului competente privind investițiile evaluate din punctul de vedere al impactului asupra mediului;

e) elaborarea documentației tehnice necesare pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, denumită în continuare documentație tehnică - D.T.;

f) depunerea documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții la autoritatea administrației publice competente;

g) emiterea autorizației de construire."

------------

Alin. (2^1) al art. 2 din Legea nr. 50/1991 de la pct. 3 al art. I a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

3^1. La articolul 2 alineatul (4), după litera a) se introduc trei noi litere, literele a^1), a^2) și a^3), cu următorul cuprins:

"a^1) lucrări de supraetajare a clădirilor cu încă un nivel, o singură dată, în suprafață de maximum 20% din suprafața construită desfășurată a clădirilor, cu condiția situării acestora în afara zonelor construite protejate sau a zonelor de protecție a monumentelor, după caz;

a^2) lucrări de extindere a clădirilor sociale, de învățământ, de sănătate, de cultură și administrative aparținând domeniului public și privat al statului și unităților administrativ-teritoriale, dacă extinderea se încadrează în prevederile regulamentului local de urbanism aferent planului urbanistic general - PUG sau planului urbanistic zonal - PUZ, aprobat, în vigoare;

a^3) schimbarea folosinței construcțiilor existente, dacă noua folosință corespunde prevederilor regulamentului local de urbanism aferent planului urbanistic general - PUG sau planului urbanistic zonal - PUZ, aprobat, în vigoare;"

------------

Pct. 3^1 al art. I care completează alin. (4) al art. 2 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

4. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 3. - (1) Construcțiile civile, industriale, agricole, cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor, pentru:

a) lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel, precum și a instalațiilor aferente acestora, cu excepția celor prevăzute la art. 11;

b) lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum și orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la construcții reprezentând monumente istorice, inclusiv la anexele acestora, identificate în același imobil - teren și/sau construcții, la construcții amplasate în zone de protecție a monumentelor și în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcții cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de urbanism aprobate;

c) lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare și reabilitare privind căile de comunicație de orice fel, drumurile forestiere, lucrările de artă, rețelele și dotările tehnico-edilitare, branșamente și racorduri la rețele de utilități, lucrările hidrotehnice, amenajările de albii, lucrările de îmbunătățiri funciare, lucrările de instalații de infrastructură, lucrările pentru noi capacități de producere, transport, distribuție a energiei electrice și/sau termice, precum și de reabilitare și retehnologizare a celor existente;

d) împrejmuiri și mobilier urban, amenajări de spații verzi, parcuri, locuri de joacă și agrement, piețe și alte lucrări de amenajare a spațiilor publice;

e) lucrări de foraje și excavări necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice și a prospecțiunilor geologice, proiectarea și deschiderea exploatărilor de cariere și balastiere, a sondelor de gaze și petrol, precum și a altor exploatări de suprafață, subterane sau subacvatice;

f) lucrări, amenajări și construcții cu caracter provizoriu necesare în vederea organizării executării lucrărilor, în condițiile prevăzute la art. 7 alin. (1) și (1^3);

g) organizarea de tabere de corturi, căsuțe sau de rulote;

h) lucrări de construcții cu caracter provizoriu: chioșcuri, tonete, cabine, spații de expunere, corpuri și panouri de afișaj, firme și reclame, copertine și pergole situate pe căile și spațiile publice, anexe gospodărești, precum și anexele gospodărești ale exploatațiilor agricole situate în extravilan;

i) cimitire - noi și extinderi.

(2) În vederea simplificării procedurii de autorizare a executării lucrărilor de construcții provizorii prevăzute la alin. (1) lit. d), g) și h), autorizația de construire se emite în baza documentațiilor tehnice - D.T. cu conținut simplificat în raport cu conținutul-cadru prevăzut în anexa nr. 1."

------------

Pct. 4 al art. I care modifică art. 3 din Legea nr. 50/1991 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

4^1. La articolul 4 litera a), punctul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

"2. în extravilanul comunelor ale căror primării nu au organizate structuri de specialitate;"

------------

Pct. 4^1 al art. I care modifică pct. 2 al literei a) a art. 4 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

4^2. La articolul 4 litera c), punctul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

2. la construcțiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b);

------------

Pct. 4^2 al art. I care modifică pct. 2 al literei c) a art. 4 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

4^3. La articolul 4, partea introductivă a literei e) se modifică și va avea următorul cuprins:

"e) de primarii orașelor și comunelor pentru lucrările care se execută:"

------------

Pct. 4^3 al art. I care modifică partea introductivă a literei e) a art. 4 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

4^4. La articolul 4, litera f) se abrogă.

------------

Pct. 4^4 al art. I care abrogă litera f) a art. 4 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

5. La articolul 4, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (2), (3) și (4), cu următorul cuprins:

"(2) Pentru lucrările care se realizează pe amplasamente ce depășesc limitele județului, respectiv ale municipiului București, în vederea armonizării condițiilor de autorizare pentru întreaga investiție, autoritatea administrației publice centrale competente, potrivit legii, va emite un aviz coordonator în baza căruia președinții consiliilor județene implicate, respectiv primarul general al municipiului București vor emite autorizații de construire pentru lucrările amplasate în unitățile administrativ-teritoriale din aria lor de competență."

------------

Alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 50/1991 de la pct. 5 al art. I a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

(3) Autorizațiile de construire prevăzute la alin. (2) produc efecte la data intrării în vigoare a ultimei autorizații de construire emise în condițiile prezentei legi.

------------

Alin. (4) al art. 4 din Legea nr. 50/1991 de la pct. 5 al art. I a fost abrogat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

5^1. La articolul 4, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

"(5) Pentru lucrările de foraje și prospecțiuni submarine, precum și de construire a rețelelor submarine de transport energetic și de comunicații, amplasate în marea teritorială, zona contiguă sau zona economică exclusivă a Mării Negre, după caz, autorizația de construire se emite de către autoritatea administrației publice centrale competentă."

------------

Pct. 5^1 al art. I care completează art. 4 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

6. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 5. - (1) Avizele și acordurile stabilite prin certificatul de urbanism se solicită de către investitor/beneficiar și se obțin de la autoritățile competente în domeniu înaintea depunerii documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții la autoritățile administrației publice competente pentru:

a) asigurarea și racordarea/branșarea la infrastructura edilitară, în condițiile impuse de caracteristicile și amplasamentul rețelelor de distribuție/transport energetic din zona de amplasament;

b) racordarea la rețeaua căilor de comunicații;

c) securitatea la incendiu, protecția civilă și protecția sănătății populației;

d) cerințele specifice unor zone cu restricții stabilite prin reglementări speciale.

(2) Actele de autoritate emise de autoritățile competente pentru protecția mediului prevăzute la art. 2 alin. (2^1) lit. b) și d) se solicită și se obțin de investitor/solicitant în condițiile legii.

(3) Avizele și acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, împreună cu punctul de vedere al autorității competente pentru protecția mediului sau, după caz, actul administrativ al acesteia, obținute potrivit prevederilor alin. (1) și (2), se anexează și devin parte integrantă din autorizația de construire."

------------

Art. 5 din Legea nr. 50/1991 de la pct. 6 al art. I a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

7. La articolul 6, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 6. - (1) Certificatul de urbanism este actul de informare prin care autoritățile prevăzute la art. 4:

a) fac cunoscute solicitantului informațiile privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate și aprobate potrivit legii;

b) stabilesc cerințele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcție de specificul amplasamentului;

c) stabilesc lista cuprinzând avizele/acordurile necesare în vederea autorizării;

d) încunoștințează investitorul/solicitantul cu privire la obligația de a contacta autoritatea competentă pentru protecția mediului, în scopul obținerii punctului de vedere și, după caz, al actului administrativ al acesteia, necesare în vederea autorizării."

------------

Alin. (1) al art. 6 din Legea nr. 50/1991 de la pct. 7 al art. I a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

8. La articolul 6, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

"(1^1) Punctul de vedere al autorității competente pentru protecția mediului reprezintă documentul scris emis de aceasta după etapa de evaluare inițială, respectiv după etapa de încadrare a investiției în procedura de evaluare a impactului asupra mediului, iar actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului este, după caz, acordul de mediu sau avizul Natura 2000."

------------

Alin. (1^1) al art. 6 din Legea nr. 50/1991 de la pct. 8 al art. I a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

"9. La articolul 6, alineatele (4) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(4) În vederea eliberării certificatului de urbanism, solicitantul - orice persoană fizică sau juridică interesată - se va adresa autorităților prevăzute la art. 4 cu o cerere care va cuprinde atât elementele de identificare a imobilului pentru care se solicită certificatul de urbanism, respectiv localitate, număr cadastral și număr de carte funciară, unde este cazul, dacă legea nu dispune altfel, cât și elementele care definesc scopul solicitării.

........................................................................................

(6) Certificatul de urbanism se emite și în următoarele situații:

a) în vederea concesionării de terenuri, potrivit legii;

b) în vederea adjudecării prin licitație a proiectării lucrărilor publice în faza de "Studiu de fezabilitate", potrivit legii;

c) pentru cereri în justiție și operațiuni notariale privind circulația imobiliară atunci când operațiunile respective au ca obiect împărțeli ori comasări de parcele solicitate în scopul realizării de lucrări de construcții, precum și constituirea unei servituți de trecere cu privire la un imobil. Operațiunile juridice menționate, efectuate în lipsa certificatului de urbanism, sunt lovite de nulitate."

------------

Pct. 9 al art. I care modifică alin. (4) și (6) ale art. 6 din Legea nr. 50/1991 au fost modificate de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

10. După articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 6^1, cu următorul cuprins:

"Art. 6^1. - (1) Măsurile specifice pentru protecția mediului stabilite prin actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului vor fi avute în vedere la elaborarea documentației tehnice - D.T. și nu pot fi modificate prin procedura de autorizare ori prin autorizația de construire.

(2) În situația în care o investiție urmează să se realizeze etapizat sau să se amplaseze pe terenuri aflate în raza teritorială a mai multor unități administrativ-teritoriale învecinate, evaluarea efectelor asupra mediului se realizează pentru întreaga investiție."

11. La articolul 7, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 7. - (1) Autorizația de construire se emite pentru executarea lucrărilor de bază și a celor aferente organizării executării lucrărilor, în cel mult 30 de zile de la data depunerii documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, care cuprinde, în copie, următoarele documente:

a) certificatul de urbanism;

b) dovada, în copie legalizată, a titlului asupra imobilului, teren și/sau construcții și, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zi și extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi, în cazul în care legea nu dispune altfel;

------------

Litera b) a alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 50/1991 de la pct. 11 al art. I a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

c) documentația tehnică - D.T.;

d) avizele și acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, punctul de vedere al autorității competente pentru protecția mediului și, după caz, actul administrativ al acesteia;

------------

Litera d) a alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 50/1991 de la pct. 11 al art. I a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

------------

Litera e) a alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 50/1991 de la pct. 11 al art. I a fost abrogată de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

f) dovada privind achitarea taxelor aferente certificatului de urbanism și a autorizației de construire."

------------

Litera f) a alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 50/1991 de la pct. 11 al art. I a fost modificată de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

12. La articolul 7, după alineatul (1^1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^2) și (1^3), cu următorul cuprins:

"(1^2) Documentația pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții se depune și se înregistrează la autoritatea administrației publice competente numai dacă solicitantul prezintă toate documentele prevăzute la alin. (1)."

------------

Alin. (1^2) al art. 7 din Legea nr. 50/1991 de la pct. 12 al art. I a fost modificat de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

(1^3) Cu respectarea legislației privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului, în situația în care apar modificări pentru care este necesară emiterea unei autorizații de construire distinctă pentru organizarea executării lucrărilor, aceasta se emite numai dacă autoritatea competentă pentru protecția mediului constată că modificările aduse se înscriu în limitele actului administrativ emis anterior în caz contrar, autoritatea competentă pentru protecția mediului reface evaluarea efectelor lucrărilor de bază și a celor aferente organizării executării lucrărilor și emite un nou act administrativ."

13. La articolul 7, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Documentația tehnică - D.T. se elaborează în conformitate cu conținutul-cadru prevăzut în anexa nr. 1, în concordanță cu cerințele certificatului de urbanism, cu conținutul actului administrativ al autorității competente pentru protecția mediului, al avizelor și acordurilor cerute prin certificatul de urbanism și se întocmește, se semnează și se verifică, potrivit legii."

14. La articolul 7, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (2^1), (2^2) și (2^3), cu următorul cuprins:

"(2^1) Documentațiile tehnice - D.T. aferente investițiilor pentru care autoritatea competentă pentru protecția mediului a evaluat efectele asupra mediului și a emis actul administrativ se verifică în mod obligatoriu pentru cerința esențială de calitate în construcții «c) igienă, sănătate și mediu», potrivit legii.

(2^2) În situația în care, după emiterea actului administrativ al autorității competente pentru protecția mediului și înaintea depunerii documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, investiția suferă modificări care nu au făcut obiectul evaluării privind efectele asupra mediului, acestea vor fi menționate de către verificatorul tehnic atestat pentru cerința esențială «c) igienă, sănătate și mediu» în raportul de verificare a documentației tehnice aferente investiției, iar solicitantul/investitorul are obligația să notifice autoritatea publică pentru protecția mediului emitentă, cu privire la aceste modificări, potrivit prevederilor legislației privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului.

(2^3) Documentațiile tehnice - D.T. pentru reabilitarea termică a clădirilor se verifică în mod obligatoriu pentru cerința esențială de calitate în construcții «f) economie de energie și izolare termică», potrivit legii."

14^1. La articolul 7, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) În situația depunerii unei documentații tehnice incomplete, acest lucru se notifică în scris solicitantului, în termen de 5 zile de la data înregistrării, cu menționarea elementelor necesare în vederea completării acesteia."

------------

Pct. 14^1 al art. I care modifică alin. (3) al art. 7 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

14^2. La articolul 7, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:

"(3^1) Persoanele fizice cu atribuții în verificarea documentațiilor și elaborarea/emiterea autorizațiilor de construire răspund material, contravențional, civil și penal, după caz, pentru nerespectarea termenelor prevăzute la alin. (1) și (3)."

------------

Pct. 14^2 al art. I care completează art. 7 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

14^3. La articolul 7, alineatele (9) și (10) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(9) Autorizația de construire se emite dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile cerute prin prezenta lege. Autoritatea emitentă a autorizației nu este responsabilă pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existența, la momentul emiterii actului, a unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești privind imobilul - teren și/sau construcții - aparținând solicitantului, responsabilitatea revenind exclusiv acestuia.

(10) Lucrările de consolidare la clădirile încadrate prin raport de expertiză tehnică ori prin notă tehnică justificativă în clasa I de risc seismic și care prezintă pericol public se autorizează în regim de urgență, în condițiile prevăzute la alin. (16)."

------------

Pct. 14^3 al art. I care modifică alin. (9) și (10) ale art. 7 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

15. La articolul 7, alineatul (14) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(14) Valabilitatea autorizației se menține în cazul schimbării investitorului, înaintea finalizării lucrărilor, cu condiția respectării prevederilor acesteia și a înscrierii în cartea funciară a modificărilor intervenite cu privire la drepturile reale imobiliare."

16. La articolul 7, alineatul (15) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(15) În situația în care în timpul executării lucrărilor și numai în perioada de valabilitate a autorizației de construire survin modificări de temă privind lucrările de construcții autorizate, care conduc la necesitatea modificării acestora, titularul are obligația de a solicita o nouă autorizație de construire, potrivit prevederilor prezentei legi."

17. La articolul 7, după alineatul (15) se introduc trei noi alineate, alineatele (15^1), (15^2) și (15^3), cu următorul cuprins:

"(15^1) Pentru obținerea unei noi autorizații de construire, potrivit prevederilor alin. (15), solicitantul va depune o nouă documentație tehnică - D.T., elaborată în condițiile modificărilor de temă survenite, urmând ca autoritatea administrației publice locale competente să decidă, după caz:

a) emiterea noii autorizații de construire, dacă lucrările corespunzătoare modificărilor de temă se înscriu în limitele actului administrativ al autorității competente pentru protecția mediului, precum și ale avizelor și acordurilor obținute pentru autorizația de construire inițială;

b) reluarea procedurii de autorizare în condițiile prezentei legi, dacă lucrările corespunzătoare modificărilor de temă depășesc limitele actului administrativ al autorității competente pentru protecția mediului, precum și ale avizelor și acordurilor obținute pentru autorizația de construire inițială.

"(15^2) Verificarea încadrării lucrărilor corespunzătoare modificărilor de temă în limitele avizelor și acordurilor obținute pentru autorizația de construire inițială se realizează de către structurile de specialitate ale autorității administrației publice competente, precum și de verificatorii de proiecte atestați în condițiile legii, pentru fiecare cerință esențială de calitate în construcții, cu participarea reprezentanților instituțiilor avizatoare."

------------

Alin. (15^2) al art. 7 din Legea nr. 50/1991 de la pct. 17 al art. I a fost modificat de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

(15^3) Verificarea încadrării lucrărilor corespunzătoare modificărilor de temă în limitele actului administrativ al autorității competente pentru protecția mediului se realizează de către aceasta potrivit prevederilor legislației privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului."

18. La articolul 7, alineatul (16) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(16) Cu respectarea legislației privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului, în cazul construcțiilor care prezintă pericol public, autorizația de construire pentru executarea lucrărilor de intervenție în primă urgență, care constau, în principal, în sprijiniri ale elementelor structurale/nestructurale avariate, demolări parțiale și consolidări la structura de rezistență, obligatorii în cazuri de avarii, accidente tehnice, calamități ori alte evenimente cu caracter excepțional, se emite imediat de către autoritatea administrației publice competente potrivit prezentei legi, urmând ca documentațiile tehnico-economice corespunzătoare fiecărei faze de proiectare - expertiză tehnică, studiu de fezabilitate/documentație de avizare, documentație tehnică D.T., proiect tehnic - P.T., detalii de execuție D.E. - să fie elaborate și aprobate pe parcursul sau la încheierea executării lucrărilor, cu respectarea avizelor și acordurilor, precum și, după caz, a actului administrativ al autorității competente pentru protecția mediului."

------------

Alin. (16) al art. 7 din Legea nr. 50/1991 de la pct. 18 al art. I a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

18^1. La articolul 7, după alineatul (16) se introduce un nou alineat, alineatul (16^1), cu următorul cuprins:

"(16^1) Prevederile alin. (16) se aplică în mod corespunzător și construcțiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) care prezintă pericol public."

------------

Pct. 18^1 al art. I care completează art. 7 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

18^2. La articolul 7, alineatul (20) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(20) Instituțiile/Operatorii economici abilitate/abilitați prin lege să emită avizele/acordurile prevăzute la art. 5 alin. (1) au următoarele obligații:

a) să stabilească conținutul-cadru al documentațiilor specifice necesare pentru emiterea avizelor/acordurilor, precum și lista altor documente și condiții specifice necesare, pe care le pun la dispoziția publicului și autorităților administrației publice competente pe pagina proprie de internet și prin afișare la sediu;

b) să emită avizele/acordurile, în termen de maximum 15 zile de la data înregistrării cererii/documentației specifice complete, sub sancțiunea aplicării prevederilor legale privind aprobarea tacită, fără alte proceduri prealabile."

------------

Pct. 18^2 al art. I care modifică alin. (20) al art. 7 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

18^3. La articolul 7, după alineatul (20) se introduce un nou alineat, alineatul (20^1), cu următorul cuprins:

"(20^1) Prevederile alin. (20) lit. b) nu sunt aplicabile actelor de autoritate emise de către autoritățile pentru protecția mediului competente, respectiv punctului de vedere și actului administrativ al acestora, care se emit potrivit legislației privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului."

------------

Pct. 18^3 al art. I care completează art. 7 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

19. La articolul 7, după alineatul (20) se introduc trei noi alineate, alineatele (21), (22) și (23), cu următorul cuprins:

"(21) Autorizația de construire și anexele acesteia au caracter public și se pun la dispoziția publicului spre informare pe pagina proprie de internet a autorității administrației publice emitente sau prin afișare la sediul acesteia, după caz."

------------

Alin. (21) al art. 7 din Legea nr. 50/1991 de la pct. 19 al art. I a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

(22) În aplicarea prevederilor alin. (21), autoritățile prevăzute la art. 4 au obligația de a respecta restricțiile impuse de legislația în vigoare în legătură cu secretul comercial și industrial, proprietatea intelectuală, protejarea interesului public și privat, precum și fără a se aduce atingere garantării și protejării drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice cu privire la dreptul la viață intimă, familială și privată, potrivit legii.

(23) Autoritățile prevăzute la art. 4 fac publică emiterea autorizației de construire sau, după caz, a actului de respingere a cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții și pun la dispoziția publicului următoarele informații:

a) conținutul autorizației de construire și al anexelor aferente, care includ toate condițiile necesare a fi îndeplinite de solicitanți, sau, după caz, conținutul actului de respingere a cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții;

b) principalele motive și considerente pe care se bazează emiterea autorizației de construire sau, după caz, a actului de respingere a cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, ca urmare a examinării comentariilor și opiniilor exprimate de public, inclusiv informații cu privire la desfășurarea procesului de consultare a publicului;

c) descrierea, după caz, a principalelor măsuri pentru evitarea, reducerea și, dacă este posibil, compensarea efectelor negative majore, conform actului administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului."

19^1. La articolul 8, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

"(3) Prin exceptare de la prevederile art. 2 alin. (2^1), pentru emiterea autorizației de desființare a lucrărilor/construcțiilor nu este necesară emiterea punctului de vedere al autorității competente pentru protecția mediului ori a actului administrativ al acesteia."

------------

Pct. 19^1 al art. I care completează art. 8 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

20. La articolul 9, partea introductivă a alineatului (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 9. - (1) Documentațiile tehnice - D.T. și proiectele tehnice se elaborează de colective tehnice de specialitate, se însușesc și se semnează de cadre tehnice cu pregătire superioară numai din domeniul arhitecturii, urbanismului, construcțiilor și instalațiilor pentru construcții, astfel:

------------

Partea introductivă a alin. (1) al art. 9 din Legea nr. 50/1991 de la pct. 20 al art. I a fost modificată de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

21. La articolul 10, litera c) se abrogă.

22. La articolul 11, partea introductivă a alineatului (1) și litera h) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"Art. 11. - (1) Se pot executa fără autorizație de construire următoarele lucrări care nu modifică structura de rezistență și/sau aspectul arhitectural al construcțiilor:

...............................................................................

"h) lucrări de reparații, înlocuiri ori reabilitări fără modificarea calității și formei arhitecturale a elementelor de fațadă, dacă aceste lucrări nu se execută la construcțiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), astfel:

1. finisaje interioare și exterioare - tencuieli, placaje, altele asemenea;

2. trotuare, ziduri de sprijin ori scări de acces;

3. lucrări de reabilitare energetică a anvelopei și/sau a acoperișului - dacă nu se schimbă sistemul constructiv al acestuia, respectiv terasă/șarpantă - la clădiri de locuit individuale cu cel mult 3 niveluri, care nu sunt monumente istorice clasate sau în curs de clasare, respectiv situate în afara zonelor de protecție a monumentelor și/sau a zonelor construite protejate stabilite potrivit legii;"

------------

Litera h) a alin. (1) al art. 11 din Legea nr. 50/1991 de la pct. 22 al art. I a fost modificată de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

22^1. La articolul 11 alineatul (1), după litera l) se introduce o nouă literă, litera m), cu următorul cuprins:

"m) lucrări de compartimentare provizorie nestructurală."

------------

Pct. 22^1 al art. I care completează alin. (1) al art. 11 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

23. Articolul 22 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 22. - (1) Concesionarea terenurilor prevăzute la art. 13-19 se face în conformitate cu prevederile legii, durata acesteia fiind stabilită de către consiliile locale, consiliile județene, respectiv de Consiliul General al Municipiului București, în funcție de prevederile documentațiilor de urbanism și de natura construcției.

(2) Anterior concesionării terenurile vor fi înscrise în cartea funciară."

23^1. La articolul 24 alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:

"d) refuzul emiterii certificatului de urbanism."

------------

Pct. 23^1 al art. I care completează art. 24 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

23^2. La articolul 24, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Infracțiunile prevăzute la alin. (1) se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei."

------------

Pct. 23^2 al art. I care modifică alin. (2) al art. 24 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

24. La articolul 26 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

"b) executarea sau desființarea, cu nerespectarea prevederilor autorizației și a proiectului tehnic, a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor prevăzute la lit. b), precum și continuarea executării lucrărilor autorizate fără solicitarea unei noi autorizații de construire în situațiile prevăzute la art. 7 alin. (15), de către investitor și executant;".

25. La articolul 26 alineatul (1), literele g) și h) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"g) neanunțarea datei începerii lucrărilor de construcții autorizate, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (8);

h) neemiterea certificatelor de urbanism în termenul prevăzut la art. 6 alin. (2), precum și emiterea de certificate de urbanism incomplete ori cu date eronate, care nu conțin lista cuprinzând avizele și acordurile legale necesare în raport cu obiectivul de investiții, sau eliberarea acestora condiționat de elaborarea prealabilă a unei documentații de urbanism sau a oricăror documentații tehnice de definire a scopului solicitării, cu depășirea termenului legal, sau refuzul nejustificat ori condiționarea furnizării informațiilor de interes public prevăzute la art. 6 alin. (1);"

------------

Pct. 25 al art. I care modifică literele g) și h) ale alin. (1) al art. 26 din Legea nr. 50/1991 a fost modificat de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

25^1. La articolul 26 alineatul (1), după litera h) se introduce o nouă literă, litera h^1), cu următorul cuprins:

"h^1) neemiterea autorizațiilor de construire în termenul prevăzut la art. 7 alin. (1);".

------------

Pct. 25^1 al art. I care completează alin. (1) al art. 26 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

26. La articolul 26 alineatul (1), litera m) se abrogă.

26^1. La articolul 26, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1), săvârșite de persoanele fizice sau juridice, se sancționează cu amendă după cum urmează:

- de la 1.000 lei la 100.000 lei, cele prevăzute la lit. a);

- de la 3.000 lei la 10.000 lei, cele prevăzute la lit. f);

- de 10.000 lei, cele prevăzute la lit. c);

- de la 3.000 lei la 10.000 lei, cele prevăzute la lit. b), d) și e);

- de la 5.000 lei la 30.000 lei, cele prevăzute la lit. h), h^1) și i);

- de la 1.000 lei la 5.000 lei, cele prevăzute la lit. j) și k);

- de 2.000 lei, cele prevăzute la lit. l);

- de 1.000 lei, cele prevăzute la lit. g)."

------------

Pct. 26^1 al art. I care modifică alin. (2) al art. 26 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 29 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

27. La articolul 26, după alineatul (5) se introduce un nou alineat alineatul (6), cu următorul cuprins:

"(6) În condițiile prezentei legi nu se aplică sancțiunea avertisment."

28. La articolul 27, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1), cu excepția celor de la lit. h)-l), se constată și se sancționează de către compartimentele de specialitate cu atribuții de control ale autorităților administrației publice locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului București, orașelor și comunelor, pentru faptele săvârșite în unitatea lor administrativ-teritorială sau, după caz, în teritoriul administrativ al sectoarelor municipiului București, potrivit competențelor de emitere a autorizațiilor de construire/desființare."

28^1. La articolul 27, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(4) Contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. h), i) și j) se constată și se sancționează de către organele de control ale Inspectoratului de Stat în Construcții."

------------

Pct. 28^1 al art. I care modifică alin. (4) al art. 27 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

29. La articolul 27, alineatul (6) se abrogă.

30. După articolul 30 se introduce un nou articol, articolul 30^1, cu următorul cuprins:

------------

Art. 30^1 din Legea nr. 50/1991 de la pct. 30 al art. I a fost abrogat de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

30^1. La articolul 33, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 33. - (1) Prin excepție de la prevederile art. 32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, cât și construcțiile, lucrările și amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția, fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului."

------------

Pct. 30^1 al art. I care modifică alin. (1) al art. 33 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

30^2. La articolul 34, alineatele (1), (3), (4), (6) și (7) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"Art. 34. - (1) Studiile de teren și documentațiile elaborate pentru realizarea investițiilor de orice fel, a elementelor de infrastructură, de gospodărie comunală, precum și a lucrărilor de amenajare a teritoriului și de urbanism - studii și proiecte de sistematizare elaborate înainte de 1990 la comanda fostelor consilii populare sau a altor instituții ale statului - sunt și rămân proprietate publică a județului sau a municipiilor, respectiv a municipiului București.

........................................................................................

(3) Arhivele cuprinzând studiile și documentațiile menționate la alin. (1), intrate, la constituire, în patrimoniul societăților comerciale înființate pe structura fostelor unități de proiectare județene și din municipiul București, se gestionează, potrivit legii, de către consiliile județene sau de către primăriile municipiilor, respectiv de Primăria Municipiului București.

(4) Inventarierea arhivelor se face de către comisii constituite în acest scop prin hotărâri ale consiliilor județene, municipale, respectiv ale Consiliului General al Municipiului București.

........................................................................................

(6) În situația refuzului predării arhivelor, consiliile județene, municipale și/sau Primăria Municipiului București, după caz, se vor adresa în termen de 90 de zile instanțelor judecătorești, care vor soluționa cererile în procedură de urgență, potrivit legii. Acțiunea în instanță este scutită de taxa de timbru.

(7) Accesul persoanelor fizice sau al reprezentanților persoanelor juridice la arhivele cuprinzând documentațiile prevăzute la alin. (1), precum și la documentațiile de urbanism elaborate ulterior acestora și gestionate de administrațiile publice locale, în vederea întocmirii documentațiilor tehnice, este neîngrădit și se stabilește prin hotărâre a consiliului județean, municipal, respectiv a Consiliului General al Municipiului București."

------------

Pct. 30^2 al art. I care modifică alin. (1), (3), (4), (6) și (7) ale art. 34 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

30^3. La articolul 35, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Plângerea suspendă executarea sancțiunii amenzii, dar nu suspendă măsura de oprire a executării lucrărilor, dispusă o dată cu aplicarea sancțiunii contravenționale în condițiile art. 28 alin. (1) și ale art. 29 alin. (2). De asemenea, plângerea nu suspendă măsura desființării în condițiile art. 33 alin. (1) a lucrărilor de construcții executate fără autorizație pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor sau comunelor ori a construcțiilor, lucrărilor și amenajărilor cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor ori comunelor al căror termen prevăzut prin autorizație este expirat, dispusă în condițiile art. 28 alin. (1)."

------------

Pct. 30^3 al art. I care modifică alin. (2) al art. 35 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

30^4. La articolul 40, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Cotele-părți prevăzute la alineatele precedente se determină proporțional cu suprafața utilă a locuințelor, a caselor de vacanță ori a suprafețelor cu altă destinație din clădire, după caz."

------------

Pct. 30^4 al art. I care modifică alin. (3) al art. 40 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

31. La articolul 42, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(2) Emiterea autorizației de construire/desființare în vederea executării lucrărilor de intervenție în primă urgență pentru punerea în siguranță a construcțiilor existente, inclusiv a instalațiilor aferente, care prezintă pericol public, indiferent de destinație, precum și a lucrărilor la lăcașuri de cult ori la monumente istorice clasate ori aflate în curs de clasare, indiferent de proprietar, cu excepția celor în care se desfășoară activități comerciale, este scutită de taxa de autorizare."

------------

Alin. (2) al art. 42 din Legea nr. 50/1991 de la pct. 31 al art. I a fost modificat de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

31^1. Articolul 43 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 43. - Prin excepție de la prevederile art. 4, autorizarea executării lucrărilor de construcții:

a) cu caracter militar se face de către ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale interesate, în baza unor proceduri stabilite împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței;

b) aferente infrastructurii de transport rutier de interes național se face de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin direcția de specialitate, cu respectarea prevederilor legii privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local și ale normelor metodologice de aplicare a acesteia."

------------

Pct. 31^1 al art. I care modifică art. 43 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

32. După articolul 43 se introduc două noi articole, articolele 43^1 și 43^2, cu următorul cuprins:

"Art. 43^1. - (1) Publicul are dreptul să participe efectiv și din timp la procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcții, să se documenteze și să transmită comentarii și opinii autorităților administrației publice locale competente, înaintea luării unei decizii asupra cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții aferente investiției pentru care autoritatea competentă pentru protecția mediului a stabilit necesitatea evaluării efectelor acesteia asupra mediului.

(2) Informarea și consultarea publicului se realizează în conformitate cu prevederile legislației privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului.

Art. 43^2. - 1) Orice persoană interesată, care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, potrivit legii, pentru a ataca autorizația de construire sau actul de respingere a cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, după caz, emise de autoritatea administrației publice locale competentă pentru investițiile prevăzute la art. 43^1 alin. (1).

(2) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoștința publicului a autorizației de construire sau a actului de respingere a cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, după caz, persoanele prevăzute la alin. (1) vor solicita autorității administrației publice locale emitente revocarea actului, în tot sau în parte, dacă acesta nu a produs efecte juridice.

(3) Procedura administrativă prealabilă prevăzută la alin. (2) este scutită de taxa de timbru și trebuie să fie echitabilă, rapidă și corectă."

33. La articolul 45 alineatul (1), litera b) se abrogă.

33^1. La articolul 45, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

"(1^1) Autoritățile administrației publice competente pot organiza în cadrul structurilor de specialitate prestarea serviciilor privind obținerea, contra cost în condițiile legii, la cererea solicitantului, a avizelor și acordurilor necesare autorizării executării lucrărilor de construcții."

------------

Pct. 33^1 al art. I care completează art. 45 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

33^2. La articolul 45, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Structurile de specialitate constituite în cadrul consiliilor județene acordă asistență tehnică de specialitate, analizează și avizează cererile depuse pentru emiterea certificatelor de urbanism și documentațiile pentru emiterea autorizațiilor de construire din competența de emitere a primarilor comunelor și orașelor care nu au constituite încă structuri de specialitate, în condițiile prevederilor alin. (1) și (2), precum și ale art. 4 alin. (1) lit. e), la cererea acestora."

------------

Pct. 33^2 al art. I care modifică alin. (3) al art. 45 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

34. La articolul 45, după alineatul (3) se introduce un nou alineat alineatul (3^1), cu următorul cuprins:

"(3^1) Prin excepție de la prevederile art. 4 alin. (1) lit. e), președinții consiliilor județene pot emite autorizații de construire pentru lucrări din aria de competență a primarilor comunelor și orașelor care încă nu au constituite structurile de specialitate potrivit prevederilor alin. (1), pe termen limitat, la solicitarea acestora."

------------

Alin. (3^1) al art. 45 din Legea nr. 50/1991 de la pct. 34 al art. I a fost modificat de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

34^1. La articolul 45, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(6) Pentru constituirea băncii de date, toți posesorii de rețele tehnico-edilitare, supra- și subterane, sunt obligați să transmită autorităților administrației publice județene, respectiv a municipiului București planurile cadastrale cuprinzând traseele rețelelor existente pe teritoriul județului și al localităților, respectiv al municipiului București. Aceste planuri vor fi puse de autoritățile administrației publice județene, respectiv a municipiului București la dispoziția tuturor primăriilor municipiilor, orașelor și comunelor, respectiv primăriilor sectoarelor municipiului București în a căror rază administrativ-teritorială sunt situate rețelele tehnico-edilitare*)."

------------

Pct. 34^1 al art. I care modifică alin. (6) al art. 45 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

Conform art. II din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, transmiterea către autoritățile administrației publice județene, respectiv a municipiului București a planurilor cadastrale cuprinzând traseele rețelelor existente, de către toți posesorii de rețele tehnico-edilitare, supra- și subterane, potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se va face în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

34^2. După articolul 47 se introduce un nou articol, articolul 47^1, cu următorul cuprins:

"Art. 47^1. - Orice alte dispoziții contrare prezentei legi se abrogă."

------------

Pct. 34^2 al art. I care completează Cap. IV din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

34^3. La anexa nr. 1, titlul și partea introductivă se modifică și vor avea următorul cuprins:

"ANEXA Nr. 1

CONȚINUTUL - CADRU

al documentației tehnice D.T. pentru

autorizarea executării lucrărilor de construcții

Documentația tehnică - D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții se elaborează de proiectanți autorizați, persoane fizice sau juridice, în condițiile prevederilor art. 9 din prezenta lege și, după vizarea spre neschimbare, se dezvoltă în proiectul tehnic întocmit conform prevederilor legale în vigoare, în concordanță cu cerințele certificatului de urbanism, cu conținutul avizelor, acordurilor, punctului de vedere al autorității pentru protecția mediului competente, precum și, după caz, al actului administrativ al acesteia, cerute prin certificatul de urbanism.

Documentația tehnică - D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții se întocmește pentru:

- autorizarea executării lucrărilor de construire - D.T.A.C.;

- autorizarea executării lucrărilor de desființare - D.T.A.D.;

- autorizarea executării organizării lucrărilor - D.T.O.E.

Conținutul-cadru al documentației tehnice - D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții cuprinde opisul pieselor scrise și desenate, necesar a fi prezentate spre autorizare."

------------

Pct. 34^3 al art. I care modifică anexa 1 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

35. La anexa nr. 1, subpunctul 2.5.2 al listei "I. Piese scrise" a secțiunii "A. Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire - P.A.C." se modifică și va avea următorul cuprins:

"2.5.2. Referatele de verificare a documentației tehnice - D.T., în conformitate cu legislația în vigoare privind calitatea în construcții, inclusiv în situațiile prevăzute la art. 7 alin. (2^1) și (2^3) întocmite de verificatori tehnici atestați de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, aleși de investitor"

36. La anexa nr. 1, subpunctele 2.5.3 și 2.5.4 ale listei "I. Piese scrise" a secțiunii "A. Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire - P.A.C." se abrogă.

37. La anexa nr. 1, subpunctul 2.5.5 al listei "I. Piese scrise" a secțiunii "A. Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire - P.A.C." se modifică și va avea următorul cuprins:

"2.5.5. Avizele și acordurile privind asigurarea, branșarea și racordarea la infrastructura edilitară, după caz, precum și avizele, acordurile și actele administrative specifice ale organismelor administrației publice centrale sau ale serviciilor deconcentrate ale acestora, după caz - Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Ministerului Sănătății Publice, precum și ale Ministerului Culturii și Cultelor, Ministerului Apărării, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, Ministerului Transporturilor, Serviciului Român de Informații ori ale altor organisme interesate, stabilite prin certificatul de urbanism conform reglementărilor legale în vigoare și ca urmare a condițiilor speciale de amplasament și/sau a funcționalității investiției, după caz, obținute în prealabil de solicitant."

38. La anexa nr. 1, subpunctele 1.1 și 1.2 ale punctului "1. Planuri generale" al listei "II. Piese desenate" a secțiunii "A. Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire - P.A.C" se modifică și vor avea următorul cuprins:

"1.1 Plan de încadrare în teritoriu

- plan de încadrare în zonă a lucrării, întocmit la scările 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000 sau 1:1000, după caz, emis de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară teritorial

1.2. Plan de situație privind amplasarea obiectivelor investiției

- plan cu reprezentarea reliefului, întocmit în sistemul de Proiecție Stereografic 1970, la scările 1:2.000, 1:1000, 1:500, 1:200 sau 1:100, după caz, vizat de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară teritorial, pe care se vor reprezenta:

* imobilul, identificat prin numărul cadastral, pentru care a fost emis certificatul de urbanism, descris prin totalitatea elementelor topografice determinante pentru suprafața, lungimea laturilor, unghiuri, inclusiv poziția și înălțimea la coamă a calcanelor limitrofe, precum și poziția reperelor fixe și mobile de trasare;

* amplasarea tuturor construcțiilor care se vor menține, se vor desființa sau se vor construi;

* cotele construcțiilor proiectate și menținute, pe cele trei dimensiuni (cotele ±0,00; cote de nivel; distanțe de amplasare; axe; cotele trotuarelor, aleilor, platformelor și altele asemenea);

* denumirea și destinațiile fiecărui corp de construcție;

* sistematizarea pe verticală a terenului și modul de scurgere a apelor pluviale;

* accesele pietonale și carosabile din incintă și clădiri, plantațiile prevăzute;

* planul parcelar al tarlalei în cazul imobilelor neîmprejmuite care fac obiectul legilor de restituire a proprietății."

38^1. La anexa nr. 1, subpunctul 2.2 al listei I «Piese scrise» a secțiunii B «Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de desființare - P.A.D.» se abrogă.

------------

Pct. 38^1 al art. I care modifică anexa 1 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

38^2. La anexa nr. 1, titlul și partea introductivă ale secțiunii C se modifică și vor avea următorul cuprins:

"C. Documentația tehnică de organizare a execuției lucrărilor - D.T.O.E.

Documentația tehnică de organizare a execuției lucrărilor D.T.O.E. este necesară în toate cazurile în care se realizează o investiție și se prezintă, de regulă, împreună cu documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, în condițiile legii.

Documentația tehnică de organizare a execuției lucrărilor trebuie să cuprindă descrierea tuturor lucrărilor provizorii pregătitoare și necesare în vederea asigurării tehnologiei de execuție a investiției, atât pe terenul aferent investiției, cât și pe spațiile ocupate temporar în afara acestuia, inclusiv cele de pe domeniul public, după cum urmează:".

------------

Pct. 38^2 al art. I care modifică anexa 1 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

38^3. La anexa nr. 1, subpunctul 2 «Memoriu» al listei I «Piese scrise» a secțiunii C «Documentația tehnică de organizare a execuției lucrărilor - D.T.O.E.» se modifică și va avea următorul cuprins:

"Acesta va cuprinde:

- descrierea lucrărilor provizorii: organizarea incintei, modul de amplasare a construcțiilor, amenajărilor și depozitelor de materiale;

- asigurarea și procurarea de materiale și echipamente;

- asigurarea racordării provizorii la rețeaua de utilități urbane din zona amplasamentului;

- precizări cu privire la accese și împrejmuiri;

- precizări privind protecția muncii."

------------

Pct. 38^3 al art. I care modifică anexa 1 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

39. La anexa nr. 2, definiția "Acord unic" se abrogă.

40. La anexa nr. 2, definiția "Avizare" se modifică și va avea următorul cuprins:

"Avizare - procedură de analiză și de exprimare a punctului de vedere al unei comisii tehnice din structura ministerelor, a administrației publice locale ori a altor organisme centrale sau teritoriale interesate, având ca obiect analiza soluțiilor funcționale, a indicatorilor tehnico-economici și sociali ori a altor elemente prezentate prin documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism sau prin proiectul pentru autorizarea execuției lucrărilor de construcții și proiectul tehnic (P.Th.) pe baza căruia se vor executa lucrările.

Avizarea se concretizează printr-un act (aviz favorabil sau nefavorabil) care are caracter tehnic de obligativitate."

41. La anexa nr. 2, după definiția "Documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism" se introduc două noi definiții, "Documentație tehnică - D.T." și "Documentație pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții", cu următorul cuprins:

"● Documentație tehnică - D.T.

Documentația tehnică simplificată care prezintă elementele tehnice esențiale necesare emiterii autorizației de construire/desființare și prin care se stabilesc principalele coordonate privind încadrarea în indicii urbanistici aprobați, amplasarea construcțiilor și relațiile acestora cu vecinătățile, schemele și fluxurile funcționale, compoziția spațială, structura de rezistență, expresia de arhitectură, dotarea și echiparea construcțiilor - inclusiv soluțiile de asigurare, branșare și racordare a acestora la infrastructura edilitară, după caz.

După emiterea autorizației de construire, documentația tehnică - D.T. se dezvoltă în proiectul tehnic - P.Th. și constituie parte integrantă a acestuia, respectiv a detaliilor de execuție, fiind interzisă modificarea prevederilor documentației tehnice - D.T., sub sancțiunea nulității autorizației de construire.

Conținutul-cadru al documentației tehnice - D.T. este prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta lege."

------------

Definiția "Documentație tehnică - D.T." din anexa 2 la Legea nr. 50/1991 de la pct. 41 al art. I a fost modificată de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

● Documentație pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții

Totalitatea documentelor prevăzute la art. 7 alin. (1) din lege care constituie dosarul ce se depune la autoritățile administrației publice locale prevăzute la art. 4 în vederea emiterii autorizației de construire.

------------

Definiția "Documentație pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții" din anexa 2 la Legea nr. 50/1991 de la pct. 41 al art. I a fost modificată de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

41^1. La anexa nr. 2, definiția «Drept de execuție a lucrărilor de construcții» se modifică și va avea următorul cuprins:

"● Drept de execuție a lucrărilor de construcții

Dreptul asupra construcției și/sau terenului care conferă titularului dreptul de a obține, potrivit legii, din partea autorității competente, autorizația de construire/desființare:

1. dreptul real principal: drept de proprietate, uz, uzufruct, superficie, servitute (dobândit prin: contract de vânzare-cumpărare, de schimb, de donație, certificat de moștenitor, act administrativ de restituire, hotărâre judecătorească);

2. drept de creanță dobândit prin: contract de cesiune, concesiune, comodat, locațiune. Emiterea autorizației de construire în baza unui contract de comodat/locațiune se poate face numai pentru construcții cu caracter provizoriu și acordul expres al proprietarului de drept."

------------

Pct. 41^1 al art. I care completează anexa 2 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

41^2. La anexa nr. 2, definiția «Instalații aferente construcțiilor» se modifică și va avea următorul cuprins:

"● Instalații aferente construcțiilor

Totalitatea echipamentelor care asigură utilitățile necesare funcționării construcțiilor, situate în interiorul limitei de proprietate, de la branșament/racord la utilizatori, indiferent dacă acestea sunt sau nu încorporate în construcție. Instalațiile aferente construcțiilor se autorizează împreună cu acestea sau, după caz, separat."

------------

Pct. 41^2 al art. I care completează anexa 2 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

41^3. La anexa nr. 2, după definiția «Împrejmuiri» se introduce o nouă definiție, «Locuri de joacă și agrement», cu următorul cuprins:

"● Locuri de joacă și agrement

Construcții specifice pentru divertisment, recreere și sport pentru populație."

------------

Pct. 41^3 al art. I care completează anexa 2 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

41^4. La anexa 2, definiția «Lucrări de modificare» se modifică și va avea următorul cuprins:

"● Lucrări de modificare

Lucrări de intervenții asupra elementelor constructive, structurale și/sau nestructurale, având ca efect modificarea totală sau în parte a acestora.

Lucrările de modificare pot fi:

a) lucrări de modificare structurală, din care fac parte, în principal, lucrările de consolidare, de supraetajare și/sau de extindere a construcției;

b) lucrări de modificare nestructurală, din care fac parte, în principal, lucrările de amenajări interioare și recompartimentări ușoare, care nu afectează în mod semnificativ structura de rezistență a construcției și pentru care este necesar avizul prealabil al unui proiectant autorizat.

Pentru executarea lucrărilor de modificare, cu excepția lucrărilor de compartimentare provizorii, nestructurale, este necesară emiterea unei autorizații de construire în condițiile legii și cu respectarea prevederilor legale privind calitatea în construcții."

------------

Pct. 41^4 al art. I care completează anexa 2 din Legea nr. 50/1991 a fost introdus de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

42. La anexa nr. 2, după definiția "Lucrări de modificare" se introduce o nouă definiție, "Lucrări de intervenție în primă urgență", cu următorul cuprins:

"* Lucrări de intervenție în primă urgență

Orice fel de lucrări necesare la construcțiile existente care prezintă pericol public ca urmare a unor procese de degradare a acestora determinate de factori distructivi naturali și antropici, inclusiv a instalațiilor aferente acestora, pentru:

a) punerea în siguranță, prin asigurarea cerințelor de rezistență mecanică, stabilitate și siguranță în exploatare;

b) desființarea acestora."

43. La anexa nr. 2, după definiția "Lucrări de intervenție în primă urgență" se introduce o nouă definiție, "Lucrări de reabilitare", cu următorul cuprins:

"* Lucrări de reabilitare

Orice fel de lucrări de intervenții necesare pentru îmbunătățirea performanțelor de siguranță și exploatare a construcțiilor existente, inclusiv a instalațiilor aferente, în scopul prelungirii duratei de exploatare prin aducerea acestora la nivelul cerințelor esențiale de calitate prevăzute de lege."

44. La anexa nr. 2, după definiția "Mobilier urban" se introduce o nouă definiție, "Modificare de temă", cu următorul cuprins:

"* Modificare de temă

Orice schimbare inițiată de către investitor/proprietar care are în vedere funcțiunile și/sau capacitățile funcționale caracteristice, indicatorii tehnico-economici aprobați, soluțiile spațiale și/sau de amplasament și alte asemenea cerințe, care au fundamentat elaborarea documentației tehnice - D.T., care a stat la baza emiterii autorizației de construire."

45. La anexa nr. 2, definiția "Proiect tehnic (P.Th.)" se modifică și va avea următorul cuprins:

"* Proiect tehnic (P.Th.)

Documentația tehnico-economică - piese scrise și desenate -, elaborată în condițiile legii, care dezvoltă documentația tehnică - D.T., cu respectarea condițiilor impuse prin autorizația de construire, precum și prin avizele, acordurile și actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului, anexe la autorizația de construire.

Proiectul tehnic (P.Th.) cuprinde soluțiile tehnice și economice de realizare a obiectivului de investiții, pe baza căruia se execută lucrările de construcții autorizate."

46. La anexa nr. 2, după definiția "Proiect tehnic (P.Th.)" se introduce o nouă definiție, "Detalii de execuție (D.E.)", cu următorul cuprins:

"* Detalii de execuție (D.E.)

Documentații tehnice cuprinzând reprezentări grafice realizate la scările 1:2,1:5,1:10,1:20 sau, după caz, la alte scări grafice, în funcție de necesitățile de redactare, precum și piese scrise pentru explicitarea reprezentărilor grafice, elaborate în baza proiectului tehnic și cu respectarea strictă a prevederilor acestuia, care detaliază soluțiile tehnice de alcătuire, asamblare, executare, montare și alte asemenea operațiuni, privind părți/elemente de construcție ori de instalații aferente acesteia și care indică dimensiuni, materiale, tehnologii de execuție, precum și legături între elementele constructive structurale/nestructurale ale obiectivului de investiții.

Detaliile de execuție, elaborate în condițiile legii și verificate pentru cerințele esențiale de calitate în construcții de către verificatori tehnici atestați în condițiile legii, detaliază proiectul tehnic, în vederea executării lucrărilor de construcții autorizate."

47. La anexa nr. 2, definiția "Proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții" se abrogă.

Articolul II

(1) În tot cuprinsul legii termenul "Proiec" din sintagmele "Proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții", "Proiect de organizare a execuției lucrărilor" și "Proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de desființare" se înlocuiește cu termenul "Documentație tehnică - D.T.".

(2) În tot cuprinsul legii, sintagma «verificator tehnic» se înlocuiește cu sintagma «verificator de proiecte».

------------

Alin. (2) al art. II a fost introdus de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

Articolul III

În tot cuprinsul legii abrevierile "P.A.C.", "P.O.E." și "P.A.D." se înlocuiesc cu abrevierile "D.T.A.C", "D.T.O.E." și "D.T.A.D.".

Articolul IV

În tot cuprinsul legii sintagma "oficiul județean de cadastru, geodezie și cartografie" se înlocuiește cu sintagma "oficiul de cadastru și publicitate imobiliară teritorial".

Articolul V

Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul VI

Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.

Articolul VII

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1.430/2005

, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 și 825 bis din 13 septembrie 2005, modificate și completate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și locuinței nr. 119 din 26 februarie 2009

, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 27 martie 2009, se vor actualiza în termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

------------

Art. VII a fost modificat de pct. 42 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

--------------

Art. VIII a fost abrogat de pct. 43 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU TĂRICEANU

Contrasemnează:

---------------

p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor,

Anna Horvath,

secretar de stat

Ministrul mediului și dezvoltării durabile,

Attila Korodi

Ministrul internelor și reformei administrative,

Cristian David

București, 4 decembrie 2008.

Nr. 214.

-----------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.