privind acordarea unui împrumut Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. în scopul refinanțării împrumutului acordat de Trezoreria Statului în anul 2004
Având în vedere necesitatea creării condițiilor pentru rambursarea împrumutului acordat Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. din contul curent general al Trezoreriei Statului, în valoare de 190 milioane lei, prin Hotărârea Guvernului nr. 252/2004 privind finanțarea deficitului Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. pe anul 2003, care nu s-ar putea achita din veniturile proprii ale acestei companii, în anul 2009,
cazul excepțional prevăzut de art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, constă în diminuarea încasărilor Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. din aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, precum și a celorlalte tarife stabilite conform legii, pe fondul crizei economice mondiale, fapt care determină imposibilitatea rambursării împrumutului acordat din contul curent general al Trezoreriei Statului, în valoare de 190 milioane lei, prin Hotărârea Guvernului nr. 252/2004, din venituri proprii.
Neadoptarea prezentei ordonanțe de urgență conduce, în fapt, la imposibilitatea achitării împrumutului, care ar determina executarea silită a obligațiilor de plată și blocarea conturilor Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., companie de interes strategic național, care astfel nu își va mai putea realiza obligațiile privind activitățile de interes public național în domeniul administrării drumurilor naționale și autostrăzilor, cu consecințe deosebit de grave în asigurarea transportului rutier la nivel național.
Având în vedere că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, este necesar a fi luate măsuri imediate pentru refinanțarea împrumutului acordat în baza Hotărârii Guvernului nr. 252/2004.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
(1) În scopul refinanțării împrumutului acordat din Trezoreria Statului în baza Hotărârii Guvernului nr. 252/2004 privind finanțarea deficitului Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. pe anul 2003, se acordă Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. un împrumut în sumă de 190 milioane lei din veniturile din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului.
(2) Împrumutul se acordă în luna martie 2009, pe o perioadă de 2 ani, din care primul an de grație, cu o rată a dobânzii situată la nivelul ratei de politică monetară practicate de Banca Națională a României, la care se adaugă 4 puncte procentuale.
Suma prevăzută la art. 1 se virează de Ministerul Finanțelor Publice într-un cont de disponibilități distinct, deschis la Trezoreria Statului pe numele Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.
(1) Rambursarea împrumutului se efectuează începând cu luna martie 2010, în 4 tranșe trimestriale egale.
(2) Dobânda se plătește trimestrial, începând cu luna iunie 2009, și va fi calculată prin aplicarea ratei menționate la art. 1 alin. (2) la soldul împrumutului.
Pentru neplata la termen a ratelor și dobânzilor scadente la împrumutul acordat din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului se datorează majorări de întârziere prevăzute de reglementările legale privind colectarea creanțelor bugetare. Majorările de întârziere calculate urmează regimul juridic al creanțelor bugetare.
Ministerul Finanțelor Publice va încheia o convenție cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., în care vor fi precizate drepturile și obligațiile părților, precum și condițiile de derulare a împrumutului acordat.
Ministrul transporturilor
Ministrul finanțelor publice,
București, 11 martie 2009.