LEGE nr. 94 din 8 aprilie 2009

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 250 din 15 aprilie 2009
Intrat în vigoare
01.07.2009
Forma consolidată din
01.07.2009

privind auditul de securitate în domeniul aviației civile

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul 1

Prezenta lege asigură cadrul privind adaptarea și aplicarea eficientă a Programului național de securitate a aviației civile, în vederea prevenirii actelor de intervenție ilicită și a asigurării securității în aviația civilă.

Articolul 2

(1) Autoritatea competentă care răspunde de coordonarea și monitorizarea punerii în aplicare a Programului național de securitate a aviației civile este Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

(2) Principalele atribuții ale autorității competente în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale Programului național de securitate a aviației civile sunt:

a) elaborează și monitorizează punerea în aplicare a Programului de control al calității în domeniul securității aviației civile;

b) elaborează și aplică Programul național de formare și instruire periodică în domeniul securității aviației civile;

c) solicită, aprobă și urmărește aplicarea programelor de securitate elaborate de agenții aeronautici civili;

d) elaborează Programul anual de realizare a auditurilor de securitate în domeniul aviației civile;

e) elaborează metodologia privind executarea auditului de securitate în domeniul aviației civile, în funcție de standardele de aplicare în comunitatea europeană;

f) constată și aplică sancțiunile legale privind nerespectarea prevederilor prezentei legi.

Articolul 3

(1) Evaluarea și monitorizarea aplicării Programului național de securitate a aviației civile se realizează în cadrul Programului de control al calității în domeniul securității aviației civile prin audit de securitate în domeniul aviației civile.

(2) Controlul calității în domeniul securității aviației civile include următoarele proceduri:

a) auditul de securitate;

b) inspecții;

c) expertize;

d) teste.

(3) Auditul de securitate în domeniul aviației civile se execută de auditori autorizați în acest scop de autoritatea competentă, denumiți în continuare auditori de securitate.

(4) Procedurile prevăzute la alin. (2) lit. b)-d) se realizează de către personalul cu atribuții specifice al autorității competente, pe baza unui mandat.

(5) Pot fi autorizate ca auditori de securitate și beneficiază de drepturile prevăzute în prezenta lege persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) sunt persoane care au sau au avut calitatea de angajat în serviciile specifice de securitate privind aviația civilă ale operatorilor de transport aerian, ale aeroporturilor, ale Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și ale unor instituții publice de autoritate;

b) au absolvit cu diplomă un institut de învățământ superior;

c) au vechime în domeniul aeronautic de minimum 5 ani.

(6) Auditorii de securitate autorizați sunt evidențiați în Tabelul auditorilor de securitate a aviației civile, care este făcut public și actualizat de autoritatea competentă.

(7) Auditorul de securitate nu poate participa la efectuarea unui audit de securitate la entitatea la care este angajat sau cu care are relații economice contractuale.

Articolul 4

(1) Procedurile prevăzute la art. 3 alin. (2) se realizează în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii, care se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data de 1 iulie 2009.

(2) Auditul de securitate în domeniul aviației civile se realizează obligatoriu, la intervale de 2 ani, la aeroporturile civile din România și la transportatorii aerieni români.

Articolul 5

(1) Auditul de securitate în domeniul aviației civile se realizează pe baza programelor anuale, aprobate de ministrul transporturilor și infrastructurii.

(2) Auditul de securitate în domeniul aviației civile se realizează de o echipă de auditori de securitate desemnată prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii pentru fiecare audit, care se compune din 3 sau 5 auditori de securitate, în raport cu complexitatea procedurii.

(3) Auditul de securitate în domeniul aviației civile se finalizează cu un raport de audit, semnat de toți membrii echipei, care trebuie să conțină constatări și deficiențele existente, precum și recomandări pentru remediere, după caz. Dacă semnatarii raportului de audit au puncte divergente, acestea se consemnează obligatoriu în raport.

(4) Auditul de securitate în domeniul aviației civile se consideră finalizat odată cu predarea raportului de audit către autoritatea competentă și către entitatea supusă auditului.

(5) Entitatea supusă auditului de securitate în domeniul aviației civile este obligată ca, în termen de maximum 30 de zile de la primirea raportului de audit, să înainteze autorității competente un plan de acțiuni corective care să conțină măsuri de remediere a deficiențelor și/sau de aplicare a recomandărilor, după caz.

(6) Autoritatea competentă decide asupra planului de acțiuni corective prevăzut la alin. (5), decizii care devin obligatorii pentru emitenții acestuia.

(7) Autoritatea competentă dispune monitorizarea realizării planului de acțiuni corective prevăzut la alin. (5).

Articolul 6

(1) Rapoartele întocmite de echipele de audit de securitate în domeniul aviației civile sunt secrete și se află în proprietatea autorității competente, accesul la conținutul acestora făcându-se cu respectarea prevederilor legale referitoare la păstrarea secretului profesional.

(2) Accesul la rapoartele prevăzute la alin. (1) este permis numai entităților care au făcut obiectul auditului, persoanelor cu atribuții și responsabilități în domeniul securității aviației civile din cadrul autorității competente, precum și structurilor comunitare față de care România are obligații specifice conform regulamentelor comunitare.

(3) Planul de acțiuni corective prevăzut la art. 5 alin. (5) este proprietatea emitentului, accesul la conținutul acestuia făcându-se în conformitate cu prevederile prezentei legi și cu respectarea prevederilor legale referitoare la păstrarea secretului profesional.

(4) Accesul la planul de acțiuni corective prevăzut la art. 5 alin. (5) este permis numai persoanelor cu atribuții și responsabilități în domeniul securității aviației civile din cadrul structurilor entității emitente și din cadrul autorității competente, precum și structurilor comunitare față de care România are obligații specifice conform regulamentelor comunitare.

Articolul 7

(1) Pentru întocmirea unui raport de audit de securitate în domeniul aviației civile, auditorii de securitate beneficiază de o indemnizație în cuantum de 4.000 lei/auditor.

(2) Indemnizația prevăzută la alin. (1) se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul autorității competente, și va fi plătită auditorilor după maximum 30 de zile de la predarea raportului de audit către autoritatea competentă și entitatea supusă auditării.

Articolul 8

Nerespectarea prevederilor legale referitoare la păstrarea secretului profesional prevăzut la art. 6 alin. (1) și (3) atrage răspunderea penală, civilă, administrativă sau disciplinară, după caz.

Articolul 9

Autoritatea competentă transmite anual Comisiei Europene, potrivit prevederilor art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1.486/2003 al Comisiei de stabilire a procedurilor de efectuare a inspecțiilor Comisiei în domeniul securității aviației civile, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 213 din 23 august 2003, Tabelul auditorilor de securitate a aviației civile prevăzut la art. 3 alin. (6), din care Comisia poate solicita autorității competente auditori de securitate care să participe la o inspecție efectuată de aceasta.

Articolul 10

La anexa nr. 2 litera A din Legea nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 3 iunie 2004, cu modificările și completările ulterioare, litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:

"h) profesii în domeniul transporturilor aeriene, maritime, fluviale și rutiere: comandant, ofițer punte secund, ofițer punte, șef mecanic, ofițer mecanic secund, ofițer mecanic, șef electrician maritim, ofițer electrician maritim, pilot de mare largă, pilot maritim, pilot maritim aspirant, meteorolog, meteorolog aeronautic, prognozist, personal aeronautic pentru protecția navigației aeriene și telecomunicației (PNA-TC), inginer de recepție și control aeronave, inginer de recepție și mijloace PNA-TC, profesor de legislație rutieră, inspector ITP, lector pentru pregătirea și perfecționarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, auditor de siguranță rutieră, auditor de securitate a aviației civile;".

Articolul 11

Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 iulie 2009.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

PREȘEDINTELE SENATULUI

MIRCEA-DAN GEOANĂ

București, 8 aprilie 2009.

Nr. 94.

_______________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.