HOTĂRÂRE nr. 428 din 8 aprilie 2009

HOTĂRÂRE Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 16 aprilie 2009
Intrat în vigoare
16.04.2009
Forma consolidată din
16.04.2009

pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, și Guvernul Statului Qatar, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, privind acordarea de facilități fiscale de către Statul Qatar în favoarea misiunii diplomatice a României și a personalului acesteia, în vederea îndeplinirii condiției de reciprocitate pentru acordarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii în favoarea misiunii diplomatice a Statului Qatar în România și a personalului acesteia, semnat la Doha la 15 septembrie 2008

Luând în considerare prevederile art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, cu modificările ulterioare, ce stabilesc înființarea Ministerului Finanțelor Publice prin preluarea activității și a structurilor specializate pe domeniul finanțelor de la Ministerul Economiei și Finanțelor, care se desființează,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 20 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul UNIC

Se aprobă Acordul dintre Guvernul României, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, și Guvernul Statului Qatar, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, privind acordarea de facilități fiscale de către Statul Qatar în favoarea misiunii diplomatice a României și a personalului acesteia, în vederea îndeplinirii condiției de reciprocitate pentru acordarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii în favoarea misiunii diplomatice a Statului Qatar în România și a personalului acesteia, semnat la Doha la 15 septembrie 2008.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

───────────────

Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Pogea

Ministrul afacerilor externe,

Cristian Diaconescu

București, 8 aprilie 2009.

Nr. 428.

ACORD 15/09/2008

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.