LEGE nr. 119 din 24 aprilie 2009

LEGE Parlamentul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 30 aprilie 2009
Intrat în vigoare
03.05.2009
Forma consolidată din
03.05.2009

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul UNIC

Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 167 din 19 noiembrie 2008 pentru modificarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitoare la normarea activităților didactice și de cercetare din învățământul universitar de masterat și din învățământul universitar de doctorat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 25 noiembrie 2008, cu următoarea modificare:

La articolul unic punctul 2, alineatele (6) și (7) ale articolului 80 vor avea următorul cuprins:

(6) În învățământul universitar de masterat, în învățământul universitar de doctorat, în învățământul postuniversitar, inclusiv în cel de perfecționare a personalului didactic, ora de curs reprezintă 2,5 ore convenționale, iar ora de seminar sau de activități similare acesteia reprezintă 1,5 ore convenționale. Pentru conducătorii de doctorat se normează 0,5 ore convenționale săptămânal, pentru fiecare doctorand în stagiu.

(7) În cazul predării integrale în limbi de circulație internațională, la ciclurile de licență, masterat și doctorat, orele de curs, seminar sau alte activități pot fi normate cu un coeficient suplimentar de 1,25. Fac excepție de la această prevedere cadrele didactice care predau o limbă de circulație internațională, pentru care se aplică prevederile alin. (4) și (5).

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ROBERTA ALMA ANASTASE PREȘEDINTELE SENATULUI MIRCEA-DAN GEOANĂ

București, 24 aprilie 2009.

Nr. 119.

------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.