ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 42 din 6 mai 2009

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 324 din 15 mai 2009
Intrat în vigoare
15.05.2009
Forma consolidată din
15.05.2009

pentru modificarea Codului de procedură civilă

Având în vedere că prin Decizia nr. 458 din 31 martie 2009 Curtea Constituțională a constatat, pe de o parte, neconstituționalitatea dispozițiilor art. 373^1 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006, iar pe de altă parte, că reglementarea anterioară cuprinsă la art. 373^1 din același cod - care instituia controlul judecătoresc al începerii executării silite - a constituit o garanție adecvată și eficientă a dreptului la un proces echitabil al tuturor părților implicate în procedura de executare silită,

ținând seama de necesitatea limitării de îndată a efectului juridic imediat al deciziei sus-menționate - suspendarea de drept a dispozițiilor art. 373^1 din Codul de procedură civilă - și evitarea unei perioade de vid legislativ, ce ar putea avea drept consecință nașterea unei practici (jurisprudențiale și execuționale) neunitare,

având în vedere că neadoptarea de urgență a unor măsuri de ordin legislativ vizând reglementarea condițiilor de începere a procedurii de executare silită constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul I

Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 373^1 va avea următorul cuprins:

"Art. 373^1. - Cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, de îndată, va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare și titlul respectiv.

Asupra cererii de încuviințare, președintele instanței de executare se pronunță prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților. Încheierea de încuviințare a cererii de executare silită nu este supusă niciunei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată cu recurs numai de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.

După încuviințarea cererii potrivit alin. 2, la instanța de executare se va alcătui un dosar privind executarea, la care executorul judecătoresc este obligat să depună câte un exemplar al fiecărui act de executare, în termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia.

În tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale altor persoane interesate.

Dacă socotește că este în interesul executării, executorul judecătoresc îl va putea invita pe debitor pentru a-i cere, în scris, în condițiile legii, lămuriri în legătură cu veniturile și bunurile sale asupra cărora se poate efectua executarea, cu arătarea locului unde se află acestea, precum și pentru a-l determina să execute de bunăvoie obligația sa, arătându-i consecințele la care s-ar expune în cazul executării silite.

Refuzul nejustificat al debitorului de a se prezenta ori de a da lămuririle necesare, precum și darea de informații incomplete ori eronate atrag răspunderea acestuia pentru toate prejudiciile cauzate, precum și aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 108^2 alin. 2, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei fapte prevăzute de legea penală.

În situația prevăzută de art. 371^7 alin. 1, executorul judecătoresc este dator să pună în vedere părții să își îndeplinească de îndată obligația de avansare a cheltuielilor de executare."

2. La articolul 402, alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"Art. 402. - Contestația la executare se judecă cu procedura prevăzută pentru judecata în primă instanță, care se aplică în mod corespunzător. Părțile vor fi citate în termen scurt, iar judecarea contestației se face de urgență și cu precădere."

Articolul II

Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

--------------

p. Ministrul justiției și

libertăților cetățenești,

Alina Mihaela Bica,

secretar de stat

București, 6 mai 2009.

Nr. 42.

--------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.