privind aprobarea cheltuielilor ocazionate de organizarea participării Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale la eurofestivalul de la Brno, Republica Cehă, în perioada 31 mai - 2 iunie 2009
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă participarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale cu un stand național la eurofestivalul care se va desfășura cu ocazia Consiliului informal al miniștrilor agriculturii și pescuitului, organizat de către Președinția Cehă a Uniunii Europene, în perioada 31 mai - 2 iunie 2009, la Brno, Republica Cehă.
Finanțarea cheltuielilor necesare pentru organizarea și desfășurarea evenimentului prevăzut la art. 1, în sumă totală de 145.130 lei, se suportă de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale din prevederile bugetare aprobate pe anul 2009, de la capitolul 83.01 "Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare", titlul "Bunuri și servicii", cu respectarea prevederilor legale, conform devizului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Ministrul agriculturii, pădurilor și
Ministrul afacerilor externe,
Ministrul finanțelor publice,
Anexa
DEVIZ ESTIMATIV pentru aprobarea cheltuielilor ocazionate de organizarea participării Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale la eurofestivalul de la Brno, Republica Cehă, în perioada 31 mai - 2 iunie 2009 - lei - Cheltuieli pentru mobiliare, utilare, administrare,întreținere stand 6.900 Cheltuieli pentru transport produse agroalimentare și materiale promoționale 13.800 Cheltuieli pentru participarea producătorilor agricoli, a ansamblului folcloric și a meșterilor populari 85.330 Cheltuieli pentru elaborarea și tipărirea de pliante, broșuri, prospecte și alte materiale promoționale 20.700 Cheltuieli de protocol 9.200 Cheltuieli neprevăzute 9.200 TOTAL: 145.130