ORDIN nr. 3.834 din 4 mai 2009

ORDIN Ministerul Educa?iei, Cercetării ?i Inovării
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 21 mai 2009
Intrat în vigoare
21.05.2009
Forma consolidată din
21.05.2009

privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit a Episcopiei Unitariene din Cluj-Napoca

Având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare, ținând cont de dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,

luând în considerare dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație,

având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcționare provizorie a unităților de învățământ preuniversitar, precum și a Standardelor de acreditare și de evaluare periodică a unităților de învățământ preuniversitar,

luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 2 din 23 februarie 2009 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitățile de învățământ preuniversitar particular evaluate în perioada noiembrie 2008-ianuarie 2009,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 51/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării,

ministrul educației, cercetării și inovării emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se acordă acreditarea pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit a Episcopiei Unitariene din Cluj-Napoca, cu sediul în bd. 21 Decembrie nr. 90, localitatea Cluj-Napoca, județul Cluj, pentru nivelul de învățământ "preșcolar" cu program prelungit.

Articolul 2

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit a Episcopiei Unitariene din Cluj-Napoca, acreditată potrivit dispozițiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat și de interes public, parte a sistemului național de învățământ și beneficiază de toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege, începând cu anul școlar 2009-2010.

Articolul 3

(1) Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit a Episcopiei Unitariene din Cluj-Napoca dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat și va fi utilizat numai în interesul învățământului.

(2) În caz de desființare, dizolvare sau lichidare, patrimoniul unității de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit a Episcopiei Unitariene din Cluj-Napoca revine fondatorilor.

Articolul 4

Personalul didactic, didactic auxiliar și personalul nedidactic din unitatea de învățământ autorizată, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Grădinița cu Program Prelungit a Episcopiei Unitariene din Cluj-Napoca.

Articolul 5

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit a Episcopiei Unitariene din Cluj-Napoca este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Județului Cluj, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.

Articolul 6

Episcopia Unitariană din Cluj-Napoca, unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Grădinița cu Program Prelungit a Episcopiei Unitariene din Cluj-Napoca, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar al Județului Cluj vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 7

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației, cercetării și inovării,

Ecaterina Andronescu

București, 4 mai 2009.

Nr. 3.834.

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.