pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 764/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a unor proceduri de aplicare a anumitor norme tehnice naționale pentru produsele comercializate în mod legal în alt stat membru și de abrogare a Deciziei nr. 3.052/95/CE
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Prezenta hotărâre stabilește punctele de informare despre produse, precum și mecanismul de furnizare a informațiilor conform art. 9, 10 și, respectiv, 12 din Regulamentul (CE) nr. 764/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a unor proceduri de aplicare a anumitor norme tehnice naționale pentru produsele comercializate în mod legal în alt stat membru și de abrogare a Deciziei nr. 3.052/95/CE, denumit în continuare Regulament.
(1) Punctele de informare despre produse se organizează la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Biroul Român de Metrologie Legală, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare și la Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței pentru produsele din aria proprie de responsabilitate.
(2) Ministerul Economiei este punct de informare despre produse pentru categoriile de produse din aria proprie de responsabilitate, precum și pentru categoriile de produse din aria de responsabilitate a autorităților competente, altele decât cele prevăzute la alin. (1).
(3) Autoritățile prevăzute la alin. (1) transmit Ministerului Economiei datele de identificare ale punctelor de informare despre produse în termen de două zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(4) În cazul în care intervin modificări ale datelor de identificare prevăzute la alin. (3), autoritățile prevăzute la alin. (1) le notifică Ministerului Economiei în termen de două zile lucrătoare.
(1) Ministerul Economiei transmite Comisiei Europene și celorlalte state membre lista punctelor de informare despre produse.
(2) Ministerul Economiei transmite Comisiei Europene raportul anual prevăzut la art. 12 din Regulament.
(1) Ministerul Economiei, în calitate de punct de informare despre produse, primește solicitările de informații de la operatorii economici și/sau autoritățile competente din alte state membre, în conformitate cu prevederile art. 10 din Regulament.
(2) Ministerul Economiei transmite autorităților competente, altele decât cele prevăzute la art. 2 alin. (1), solicitările de informații primite conform alin. (1), în termen de două zile lucrătoare de la primirea acestora.
(3) Autoritățile competente prevăzute la alin. (2) transmit Ministerului Economiei răspunsul la solicitările de informații în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea acestora.
Autoritățile prevăzute la art. 2 alin. (1) și (2) transmit Ministerului Economiei anual, până la sfârșitul lunii mai, începând cu anul 2010, informațiile prevăzute la art. 12 din Regulament.
Prezenta hotărâre creează cadrul normativ pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 764/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a unor proceduri de aplicare a anumitor norme tehnice naționale pentru produsele comercializate în mod legal în alt stat membru și de abrogare a Deciziei nr. 3.052/95/CE, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 218 din 13 august 2008.
Autorității Naționale Sanitare Veterinare
și pentru Siguranța Alimentelor,
Președintele Comisiei Naționale
pentru Controlul Activităților Nucleare,
Ministrul dezvoltării regionale