Articolul I
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 111 alineatul (15), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a) exercitarea unor funcții în cadrul unei autorități executive, legislative ori judecătorești, pe toată durata mandatului, precum și cu deținerea de orice alte funcții salarizate, cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul medical desfășurate în aceeași unitate sanitară, a activităților didactice, de cercetare științifică și de creație literar-artistică;
(la 29-05-2010, Articolul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 91 din 21 mai 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 348 din 26 mai 2010 )
1^1. La articolul 178, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Managerul persoană fizică sau reprezentantul desemnat de managerul persoană juridică trebuie să fie absolvent al unei instituții de învățământ superior și să îndeplinească una dintre următoarele condiții:
a) să fie absolvent al unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății;
b) să fie absolvent al unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ organizat într-o instituție de învățământ superior acreditată, potrivit legii.
(la 29-05-2010, Alineatul (2) din Punctul 1^1. , Articolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 91 din 21 mai 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 348 din 26 mai 2010 )
2. La articolul 178, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
(2^1) Pentru spitalele clinice în care se desfășoară și activitate de învățământ și cercetare științifică medicală, managerul trebuie să fie cadru universitar sau medic primar și să fie absolvent al unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății.
3. La articolul 178, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
(5) Contractul individual de muncă al persoanelor care ocupă funcția de manager se suspendă de drept pe perioada exercitării mandatului.
4. La articolul 180 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a) exercitarea oricăror altor funcții salarizate, nesalarizate sau/și indemnizate, cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul medical în aceeași unitate sanitară, a activităților didactice, de cercetare științifică și de creație literar-artistică;
(la 29-05-2010, Litera a) din Punctul 4. , Articolul I a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 91 din 21 mai 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 348 din 26 mai 2010 )
5. La articolul 180, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
(5) Persoanele care îndeplinesc funcția de manager pot desfășura activitate medicală în instituția respectivă.
6. La articolul 183, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:
(6) Contractul individual de muncă al persoanelor care ocupă funcții de conducere specifice comitetului director se suspendă de drept pe perioada exercitării mandatului.
7. La articolul 183^3 , după litera m) se introduc două noi litere, literele n) și o), cu următorul cuprins:
n) dacă se constată că managerul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare pentru exercitarea funcției de manager;
o) în cazul existenței plăților restante, a căror vechime este mai mare de 2 ani, în condițiile în care se constată nerespectarea achitării obligațiilor către furnizori prin încălcarea legislației în vigoare privind înregistrarea cronologică și sistematică în contabilitatea instituției a acestor datorii corelată cu respectarea termenelor contractuale.